Robu catre presa: „Puteti sa latrati cat vreti, caravana trece”

Primarul Timişoarei nu e prea mulțumit de relația pe care o are cu jurnaliștii locali. Cel puțin, cu o parte din ei, nenominalizată însă. Nicolae Robu a răbufnit marți și a spus chiar că nu va mai discuta cu aceia pe care el îi consideră „anti-timișoreni”.

Nicolae Robu s-a dezlănţuit la conferinţa de presă săptămânală desfăşurată la Primăria Timişoara. Vizbil iritat, edilul șef şi-a pierdut calmul. „Puteţi să lătraţi cât vreţi, caravana trece. Nu pot să nu fiu supărat când proiecte importante, de interes public sunt tratate atât de incorect. Abordarea deformată a realităţii are şi ea o limită, vreau doar să vă cer să fiţi mai corecţi. Nu voi mai sta de vorba cu cei ce deformează realitatea şi dovedesc prin atitudinea lor că sunt anti-timişoreni”, a spus Robu.

Primarului nu i-a picat bine nici întrebarea legată de nominalizarea unui purtător de cuvânt al municipalității, care să poată răspunde la întrebările presei. „Nu îmi impune nimeni cum să comunic. Citesc zilnic presa on-line şi nu există nicio altă instituţie care să dea mai multe informaţii”, a replicat Robu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

22 comentarii pentru acest articol

gelu a spus: (septembrie 11th, 2012 at 17:24 )

sa va faca latrai domnilor ziaristi!!!!!!! mai mare rusinea:)))))) jenant!!!!! se intoarce bratianu in mormant cu asa urmas:))))
latrailor!!!!! voi aveti ceva demnitate in voi sau….are robu dreptate?????

rima a spus: (septembrie 11th, 2012 at 17:33 )

eu cred ca baiatul asta trebuie dus urgent la un psihiatru, dar urgent. din cate vad, acest om poate functiona doar pe pastile, pe extrem de multe pastile. e instabil psihic. asta a devenit un real pericol public. eu zic ca ar trebui sa grebleze mai atent cu sentimentele.

C O R E C T !!! a spus: (septembrie 11th, 2012 at 19:20 )

O declaratie REALISTA ! Dar, asta-i presa? Nici macar „presa de partid”, doar un fel de sclavi, sau peoni !

ROBU are DREPTATE ! a spus: (septembrie 11th, 2012 at 19:30 )

Sincer, deocamdata, ROBU are dreptate!

bibelou de portelan a spus: (septembrie 11th, 2012 at 19:41 )

asa, bagati-i in cap ca are tot timpul dreptate so o sa vedeti unde ajungeti cu el. stiu, pentru oameni de partid cum sunteti si voi presa trebuie sa consemneze, atunci cand sunteti la putere, doar lucrurile care convin. cand nesimtiti astia de jurnalisti indraznesc sa relateze ceva ce nu e in concordanta cu gandurile si facaturile voastre, devin corupti, manipulati sau rau intentionati. va rog frumos sa nu uitati ce relatie avea robu cu presa inainte de a castiga postul de primar al timisoarei. raspundea mereu la telefoane, interactiona cu jurnalistii, era jovial si tot asa. de unde aceasta transformare? din cer? ca doar nu de ieri sau de azi sta de vorba cu presa.
asta nu inseamna ca ziaristii sunt perfecti.

ovidiu a spus: (septembrie 11th, 2012 at 19:41 )

La noi in Romania ,respectiv Timisoara , orice vrei sa faci , niciodata nu primesti incurajari sau sustinere , doar bete in roate si pietre in cap. Critica ar trebui sa fie constructiva , sa scoata in evidenta problemele, nu doar lovituri oarbe. In orice caz la noi ziaristilor le lipseste acea nota de nationalism pe care o intalnim in tarile occidentale si nu numai. Sa fim cu totii mai optimisti .

GEORGESCU a spus: (septembrie 11th, 2012 at 19:47 )

ATI GASIT VINOVATII. ZIARISTII, ASTIA SUNT! PE EI, NU VA LASATI. ORICE NEIMPLINIRE E LEGATA DE ZIARISTI, SI DE FAPTUL CA ROBU DARAMA PARCARI IN CENTRUL ORASULUI PENTRU A LE FACE LOC CRISTESTILOR PENTRU CELE DOUA PARCARI, DE LA BEGA SI HOTEL TIMISOARA. SI PENTRU CA ROBU VREA SA DUCA ACVARIUL INTR-UN PARC. SI PENTRU DEBANDADA DE LA ECHIPA DE FOTBAL A ORASULUI. SI PENTRU AFACEREA CU PAMANTURILE DE SUB CLADIRI SI FABRICI. PENTRU TOATE ASTEA SUNT VINOVATI AIA DE LA ZIARE, TELEVIZIUNI SI RADIOURI, NU ROBU SI SLEAHTA LUI. SUNTETI CHIOAR NESIMTITI. MA REFER LA MEMBRI DE PARTID POSTACI AI PNL.

gloria a spus: (septembrie 11th, 2012 at 19:54 )

bai cacanarilor postaci liberali, nebunul asta pe care voi il venerati a mai spus ca face o lista cu jurnalistii cu care nu va vorbi. voi contientizati treaba asta? nu prea cred. asta a mai facut-o unul singru in timisoara. un tigan, marian iancu, care si-a facut lista cu aia cu care comunica. daca modelul de comunicare folosit de tiganul din bucuresti e model pentru robu, e nasol.

Liviu a spus: (septembrie 11th, 2012 at 20:06 )

Dragi timișoreni mă bucur ca dl Robu este primarul vostru… Așa meritati pt așa a-ți votat..

amadeus a spus: (septembrie 11th, 2012 at 20:10 )

reactiile astea vin intr-un moment in care, din cate am vazut pana acum robu nu a fost atacat in presa. poate ca omul se va mai linisti odata cu trecera timpului, cand va vedea si cum sta treaba cu presa. e fain tipul. e precum un scolar care se manjeste cu cerneala pentru ca nu stie sa schimbe capsula stiloului. asa e si robu in toate domeniile. timisorenii au ales un primar tampitel, dar simpatic. sper doar sa nu fie hot.

Deci primaru-i tampitel? a spus: (septembrie 11th, 2012 at 21:22 )

Pai atunci cum e presa? HA-HA-HA !

tic tac a spus: (septembrie 11th, 2012 at 23:13 )

roby electryc s-a suparat:)), urmeaza „las ca va arat eu voua”, ” mai animalule” etc. clasic romanesc!

Petre Truica a spus: (septembrie 12th, 2012 at 00:12 )

De ce nu ati fost la vot? Si de ce nu ati propus alt primar? De ce nu v-ati propus singuri primari?

Asa, babele, mosii si asistatii social, inclusiv bugetarii, au votat pe Robu asta ( ce nume de ratat!!!), care va inrobi orasul de tot.

Au murit oameni in ’89, s-a tras in oameni la Timisoara!!! Si uite cu cine ne-am pricopsit, cu nea Bojin care „nu stie sa vorbeste” si cu un hipiot ratat din anii ’70 sponzorizat de fratii Cristescu care in curand vor cumpara jumatate din terenurile orasului.

ciuciu a spus: (septembrie 12th, 2012 at 07:36 )

relatia doimnului robu cu presa locala era alta in campania electorala. probabil ca fost politician, si bine a facut. totusi aceste iesiri nu-l avantajeaza deloc. are in el o ura proletara de nedescris si nu-mi explic de unde aceste iesiri de om marunt pentru un mare om de dreapta. sau ne-a pacalit si cu asta? un veritabil om de dreapta nu se preteaza la astfel de declarati. chiar si cand stim ca presa, de multe ori, nu este ceea ce ar trebui sa fie. asta e o reactie comunista, nu a unui om de dreapta. dupa el, din cate vad, ar fi bine sa nu mai existe presa. probabil ca dansul s-a descurcat bine inainte de 90, nu si noi. nici aia care au crapat, se pare ca degeaba.

EU-GENIU a spus: (septembrie 12th, 2012 at 08:19 )

Nea Robule, alo,!? Păi d-ta crezi că ești prim-secretar, omule? În campanie nu mai știai cum să te bagi în fața noastră să îngăimi câteva cuvinte. Acum, iată, ai apucături de dictator. Presa te urcă, presa de doboară. Mare grijă, nu toate ideile matale sunt și soluții sigure. Dar, de, și consilierii care ți i-ai tras sunt niște marionet care dau din cap ca și caii. Atenție, nu te juca cu mulțimea. Domnia voastră, bag sama se pricepe și la fotbal, la organizare, la galerie, la tot. Și iar o atenționare: colectivul de conducere al proiectului ACS POLI este de toată pleazna, majoritatea persoanelor cooptate acolo sunt plătite din bani publici, persoane care, mai au și alt serviciu. Grijă mare că cine aleargă după doi iepuri… Iar populația acestui oraș nu-i chiar proastă, iar măria TA, doxat universitar, nu cred că poți fi chiar buricul acestui târg.

cora a spus: (septembrie 12th, 2012 at 09:09 )

Ciinii latra si domn’ profesor lucreaza . . . Cind Cristestii vor cumpara spatiile de pe malul Begii (vezi cel de linga Flora) o sa-l regretam pe d-mnul Ciuhandu !

Talmes a spus: (septembrie 12th, 2012 at 12:18 )

Domnule ROBU prietenii dvs, fratii MArius si Emil, se lauda in tot orasul ca in curand parcarea din spate de la Bega si cea de la Modex va fi a lor. E adevarat??
Va rog sa ma iertati, daca latru si eu!

radu a spus: (septembrie 12th, 2012 at 13:03 )

Nici o noutate.USL-ul se face de cacao pe zi ce trece,era de asteptat si acest moment.Aceşti politruci oribili nu ştiu decat să-si puna in posturi, orice fel de posturi,clientii şi…cam atat.Restul, e acreala de fiecare zi.Mergem bine spre dizolvare!

marcu cu arcu a spus: (septembrie 12th, 2012 at 14:16 )

Iar a dormit prost domnu R… pardon, robu…Daca ar fi de prin banat ar sti, ca PRIMARII trec, presa, ziarele raman. Ce sa-i faci de vreo doua sute de ani s-a impamantenit pe-aici acest „obicei”.. Dar dumnealui nu-i de pe aici, asa ca nu are de unde sa stie. Trebuie iertat, ca nu stie ce face si ce zice… Amin

Anton, ala cu betonu' a spus: (septembrie 12th, 2012 at 14:54 )

Marcule, te-ai „AUTOFLAGELAT” cu arcul ? Care ziare raman? Si care au mai ramas? Si cati „presari” au ramas? Si cati mai raman? In TIMISOARA nu mai avem PRESA, de vreo zece ani ! Iar daca tu pe scribi ii numesti presa, atunci da – va dainui vesnic! Astia-s un fel de Ureche,Neculce si al-lalt !

Lae Sclavu a spus: (septembrie 12th, 2012 at 15:00 )

Pisatilor, lasati latratul si treceti pe la casierie, ce tot faceti pe suparatii? Cand ati lins anusuri prin campanie nu faceati atata scandal, acum am uitat plicul si imediat comentati. Anti-timisorenilor, sa va fie rusine.

Iulia a spus: (septembrie 12th, 2012 at 23:09 )

Nu mor cai cand vor cainii!!! Cam asta a vrut sa spuna Domnul Primar. Dar in conjunctura in care „unii” chiar latra ca …”unii” la luna, chiar si Bratianu ar fi raspuns la fel, ba eu cred ca si mai abitir. Numai ca despre liberali si inaintasii lor, in ultimul timp si din pacate,vorbesc tocmai cei ce habar n-au de liberalism.
Te porti cu manusi cu cel ce poarta si el manusi! Cu mitocanul esti silit sa-i arunci manusa, iar daca nu pricepe gestul sa-l pocnesti cu mana libera!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni

Nu doar David Popovici a furat priviriile ultimul campionat de nataţie, sportivii de la Politehnica fiind şi ei printre medaliaţi. Înotătorii Politehnicii Timișoara s-au întors cu trei medalii de la Campionatul Național de seniori, tineret și juniori, care a avut loc la Otopeni. Emil Dăncăneț a câștigat două dintre ele la seniori, iar Darius Nistor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare

Peste tot în lume, în data de 23 aprilie se sărbătoresc Ziua Bibliotecarului și Ziua Mondială a Cărții, la inițiativa UNESCO, începând din 1996. În această zi, în aproape toate țările lumii au loc acțiuni de omagiere a cărții, a autorilor, a editorilor, a librarilor, a bibliotecarilor și, implicit, a cititorilor. Ideea marcării Zilei Bibliotecarului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Hannover Messe 2024

Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Echipa care conduce Prefectura Timiș e din nou completă, Guvernul României a aprobat în ședința de marți numirea ex-liberalului Raul Ambruș, acum membru PSD, în funcția de subprefect. El renunță la calitatea de membru al Consiliului Local Timișoara, acolo unde a fost ales pe listele PNL, iar după ce a asigurat majoritatea celor de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raul Ambruș a fost numit de Guvernul României în funcția de subprefect al județului Timiș
Dominic Fritz, președintele USR Timiș și Primarul Timișoarei, Ligia Dugulescu, președinta PMP Timiș, Claudiu Chira, deputat și președinte Forța Dreptei și Alin Nica, președinte al Consiliului Județean Timiș și candidat al Alianței Dreapta Unită pentru al doilea mandat, au depus azi protocolul de constituire al Alianței, pentru a putea candida la alegerile din 9 iunie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz: Vom câștiga aceste alegeri cu ajutorul timișorenilor și timișenilor
Primăria Timișoara anunță că tratamentele de dezinsecție pentru combaterea ţânţarilor şi larvelor acestora, pe domeniul public al orașului, programate inițial pentru perioada 15 – 25 aprilie, se decalează și urmează să fie efectuate între 26 și 30 aprilie 2024. Schimbarea perioadei a fost determinată de condițiile meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea în condiții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția
Locuitorii aflați în partea de oraș unde se reconstruiește pasarela pietonală Gelu de peste Bega rămân fără apă. Firma care se ocupă de lucrări a spart conducta magistrală de alimentare cu apă. Societatea Aquatim a fost nevoită să întrerupă alimentarea cu apă a unei zone vaste, fiind afectate mai multe cartiere din acea parte a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firma care face pasarela Gelu a inundat toată zona. Conducta magistralei de alimentare cu apă a fost spartă/VIDEO
O zi cât o primăvară întreagă! Flashmob de dans popular, dans modern și balet, ateliere de pictură, de olărit, de creație vestimentară, expoziții, tururi expoziționale ghidate, spectacole de muzică ușoară, clasică și populară și un seminar de cultură și artă cu invitați speciali. Școala de Arte Timișoara, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Invitaţi speciali şi evenimente deosebite pentru Ziua Porților Deschise la Școala de Arte din Timișoara
Proiectul Liga AC LABS al Ligii Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara se bucură de un real succes în rândul studenților, crescând de la an la an. Dacă în 2023 s-a înregistrat un record de 927 de studenți înscriși, anul acesta numărul candidaților a depășit din nou așteptările. Un număr...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mult interes la UPT pentru Liga AC LABS! Record de înscrişi într-un proiect special
Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice
Top