Au 100 de membri, dar vor doua colegii!

PD-L Timiş a ajuns să fie constrâns să facă trocuri cu partide de buzunar. Filiala Timiş a Forţei Civică vrea colegiile I şi II de deputați pe Timişoara. Pretenţia la nivel de Timiş este însă departe de a fi justificată din punct de vedere al membrilor de partid.

În Timiş, Forţa Civică are doar 100 de membri cu acte în regulă. Revoluţionarul de pe malurile Dâmboviţei Teodor Mărieș, vicepreședintele Forța Civică, este prima opţiune pentru un colegiu de depautat pe Timişoara. A doua opţiune este Laurenţiu Ştefănescu, prim-vicepreședintele filialei Timiș a FC.

Ştefănescu a revenit pe scena politică după ce, în urmă cu zece ani, conducea filiala judeţeană a URR, un proiect politic mort din faşă. „Prima noastră opţiune pentru un colegiu de deputat pe Timişoara este Teodor Mărieş, care este suţsinut şi de Societatea Timişoara. A doua opţiune este Laurenţiu Ştefănescu, prim-vicepreședintele filialei Timiș. Noi am propus să primim colegiile I şi II de deputaţi pe Timişoara”, spune preşedintele Forţei Civice Timiş, Andrei Văcaru.

Deşi au 100 de membri şi vreo 1.000 de simpatizanţi, la nivel declarativ, reprezentanţii Forţei Civice Timiş au pretenţii mari de la partnerii din Alianţa România Dreaptă. “Nu o să fim vopseaua ARD. Ori ARD acceptă oameni noi, ori, dacă nu, nu vom face echipă”, a declarat Laurenţiu Ştefănescu.

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

11 comentarii pentru acest articol

hahahahahaha a spus: (octombrie 3rd, 2012 at 18:13 )

Astia din forta civica din Timis nu-i fac onoare lui MRU, care e un tip cultivat, un adevarat lider, o posibila locomotiva pentru aceasta alianta. Ma argumentez cu titlui pe care l-ati dat articolului chiar dvs. Munca politica si administrativa trebuie sa stea in spatele acestei cereri, altfel, nu o vad decat ca oportunism. Si cand te gandesti ca doar ce s-au format! Nu incepeti cu stangul, e pacat.

Dan a spus: (octombrie 3rd, 2012 at 18:21 )

Nu cred ca este suficent pentru a avea asemenea solicitari.Sunt de apreciat ca incearca sa schimbe ceva,dar trebuie sa mai creasca…

Bubu a spus: (octombrie 3rd, 2012 at 18:49 )

Toata lumea vrea cat mai mult dar trebuie sa existe un minim de decenta si logica…nu poti solicita ceva impotriva matematicii,a politicii,a logicii…vrei 2 parlamentari la 100 de membrii…atnci la 100000 de membrii cam cati parlamentari ar trebuii???

maria a spus: (octombrie 3rd, 2012 at 20:33 )

cum te poate cataloga cineva drept incult daca a citit doar ce a scris altul despre tine ?de ce nu mergeti la forta civica sa vedeti daca cei de acolo ii fac sau nu onoare lui MRU ?

Dani M. a spus: (octombrie 4th, 2012 at 00:46 )

Eu cred ca organizatia asta merita o sansa, MRU e un personaj aparte in politica romaneasca si poate poate ar schimba ceva, corect nu cu 2 parlamentari la 100 de oameni dar cumva trebuie sa li se dea o sansa.

@Dani M. a spus: (octombrie 4th, 2012 at 08:43 )

pentru a primi o sansa trebuie sa si demonstreze ceva. ei spun de innoire. pai de ce s-au mai aliat cu pd-ul? de buni ce sunt sau de rai? ca nu mai inteleg. constructiile astea politice put a smen de la o posta.

concluzie a spus: (octombrie 4th, 2012 at 10:06 )

De undeva trebuie sa porneasca si astia pentru ca daca eu, un om normal imi fac maine partid va fi un proiect care destinat pieirii. Cercul deja format in politica romaneasca nu se poate sparge asa usor

analiza a spus: (octombrie 4th, 2012 at 10:25 )

si asta inseamna ca trebuie sa te bagi in rahatul de care vrei sa scapi, cand spui ca trebuie inceput de undeva. pai daca din rahat rasari, acolo infloresti. si tot asa te si ofilesti. proiect prost gandit.

anonim a spus: (octombrie 4th, 2012 at 10:25 )

hai ma ca nu e chiar asa….ei cer…si primesc cat trebuie…asa se face…nu poti totusi sa dai cu pumnul in masa si sa spui ca obligatoriu trebuie sa fie cei doi, cand tu abia ai aparut „pe piata” si nu ai experienta deloc!!!

cristi a spus: (octombrie 4th, 2012 at 10:28 )

maries asta cine mai e ? in afara de a fi revolutionar nu am mai auzit altceva despre el

robert a spus: (octombrie 4th, 2012 at 10:33 )

e bine ca apare ceva nou in politica, ca sunt oameni cu initiativa…dar totusi mi-ar placea sa vad oameni pe care sa-i recomande, in primul rand, experienta profesionala si calitatea umana si apoi partidul din care candideaza

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pirtea răspunde criticilor șefului USR Timiș: Colaborarea cu PSD e administrativă la nivel de județ, la Timișoara USR conduce ”enclavizat”

Marilen Pirtea, liderul PNL Timiș, îi răspunde, la aproape o săptămână distanță, omologului său de la USR Timiş, Sorin Șipoș, care a afirmat că vrea o alianță între cele două formațiuni, dar nu se poate pentru că liberalii sunt în colaborare cu PSD. Pirtea spune că acea colaborare cu PSD e doar una administrativă, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea răspunde criticilor șefului USR Timiș: Colaborarea cu PSD e administrativă la nivel de județ, la Timișoara USR conduce ”enclavizat”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO

Timișoara continuă să confirme statutul de adevărată pepinieră a rugby-ului românesc. La doar zece zile de la trecerea oficială în noile categorii de vârstă, 48 de tineri sportivi timișoreni au luat cu asalt prima etapă de Minirugby din cadrul Campionatului Regional Transilvania, desfășurată pe 10 octombrie în comuna Laslea, lângă Sighișoara. Bilanțul? Două locuri 1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara

Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și Universitatea Politehnica Timișoara deschid un nou capitol de colaborare, printr-un parteneriat care aduce mai aproape scena și campusul și creează noi contexte de întâlnire între cultură, educație, tehnologie și comunitate. Parteneriatul se dezvoltă pe trei direcții principale: facilitarea accesului comunității UPT la spectacolele Teatrului Național, cooperarea în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș continuă seria întâlnirilor dedicate informării și sprijinirii mediului de afaceri, prin organizarea unui nou seminar de fiscalitate, în colaborare cu Adrian Bența, consultant fiscal și auditor financiar, membru al Camerei Consultanților Fiscali și al Camerei Auditorilor Financiari, specialist recunoscut pentru expertiza sa în domeniul fiscal. Evenimentul va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Peste trei zile intră în funcțiune noua modalitate de realizare administrativă a serviciului de furnizare a energiei termice în Timișoara, cu producția la Colterm și furnizarea la TermSet. Din 15 octombrie, activitățile de producție și cele de transport, distribuție și furnizare a energiei termice vor funcționa separat. Colterm va asigura producția energiei termice la CET...
Citeşte tot articolul Citeste articolul TermSet preia transportul și furnizarea energiei termice în Timișoara peste trei zile. Nu sunt schimbări sensibile pentru abonați
Marilen Pirtea, liderul PNL Timiș, îi răspunde, la aproape o săptămână distanță, omologului său de la USR Timiş, Sorin Șipoș, care a afirmat că vrea o alianță între cele două formațiuni, dar nu se poate pentru că liberalii sunt în colaborare cu PSD. Pirtea spune că acea colaborare cu PSD e doar una administrativă, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea răspunde criticilor șefului USR Timiș: Colaborarea cu PSD e administrativă la nivel de județ, la Timișoara USR conduce ”enclavizat”
Municipalitatea timișoreană caută din nou o rezolvare pentru accesul spre Clinica ORL a Spitalului Municipal Timișoara, așa că propune CLT achiziția unei clădiri de pe strada Ludwig van Beethoven, la nr. 3. Aflată în zona centrală a orașului, această unitate medicală s-a mai lovit o dată de astfel de probleme, atunci când primăria a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Problema accesului spre Clinica ORL din centrul Timișoarei, din nou în actualitate. Primăria propune cumpărarea unui imobil cu totul
Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și Universitatea Politehnica Timișoara deschid un nou capitol de colaborare, printr-un parteneriat care aduce mai aproape scena și campusul și creează noi contexte de întâlnire între cultură, educație, tehnologie și comunitate. Parteneriatul se dezvoltă pe trei direcții principale: facilitarea accesului comunității UPT la spectacolele Teatrului Național, cooperarea în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara
Municipalitatea timișoreană bifează o nouă etapă în proiectul din zona Solventul și anunță predarea către constructor a amplasamentului pentru amenajarea unei noi linii de tramvai, care să lege Gara de Nord și Pasajul Solventul, de la Calea Bogdăneștilor. Odată predat amplasamentul, constructorul va începe organizarea șantierului și va mobiliza echipele și utilajele pentru primele lucrări....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul a preluat amplasamentul șantierului liniei de tramvai dintre Pasajul Solventul și Gara Mare
Societatea Colterm a anunțat că în cursul acestei săptămâni ar urma să înceapă furnizarea energiei termice către cei din Timișoara care sunt conectați la sistemul de termoficare centralizat. Deja, o serie de unități medicale beneficiază deja de furnizarea agentului termic. Colterm anunță că de peste două săptămâni, este asigurată căldura la Spitalul „Victor Babeș”, de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm furnizează energie termică la o serie de unități medicale din oraș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș continuă seria întâlnirilor dedicate informării și sprijinirii mediului de afaceri, prin organizarea unui nou seminar de fiscalitate, în colaborare cu Adrian Bența, consultant fiscal și auditor financiar, membru al Camerei Consultanților Fiscali și al Camerei Auditorilor Financiari, specialist recunoscut pentru expertiza sa în domeniul fiscal. Evenimentul va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri
Efectele tehnologiei asupra tinerilor depind nu doar de timpul petrecut online, ci și de modul în care este utilizată și de calitatea relațiilor din viața reală. Acesta este unul dintre mesajele importante ale „World Happiness Report 2026”, care ar trebui să influențeze modul în care România abordează digitalizarea educației, conform rectorului Universității de Vest din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rectorul UVT dezbate „Lecția digitală pentru România”
Arhitectura contemporană mizează tot mai mult pe soluții estetice și eficiente energetic, iar fațadele ventilate au devenit un standard în peisajul urban actual. Totuși, evenimentele tragice din ultimii ani, precum incendiile devastatoare de la Grenfell Tower din Londra sau cel din Hong Kong, au demonstrat comunității internaționale că frumusețea exterioară poate ascunde vulnerabilități tehnice fatale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Siguranța ascunsă în spatele designului: de ce o fațadă modernă nu garantează o clădire sigură. Sesiune de dezbatere la UPT
Timișoara continuă să confirme statutul de adevărată pepinieră a rugby-ului românesc. La doar zece zile de la trecerea oficială în noile categorii de vârstă, 48 de tineri sportivi timișoreni au luat cu asalt prima etapă de Minirugby din cadrul Campionatului Regional Transilvania, desfășurată pe 10 octombrie în comuna Laslea, lângă Sighișoara. Bilanțul? Două locuri 1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.