Bertea vrea sa fie senator de Timisoara, dar nu pe colegiul de VIP-uri

Prim-vicepreşedintele PP-DD Timiş, Ilie Bertea, îşi pune toate speranţele în câştigarea Colegiului II Senat Timişoara. El îi va avea ca adversari pe unul dintre liberalii Petru Ehegartner sau Viorel Coifan, din partea USL, respectiv pe ţărănistul Adi Orza din partea Alianţei România Dreaptă.

„Vreau să candideze pe Colegiul II Senat, mai pe marginile oraşului. Colegiul I este ocupat de VIP-uri. Aici îmi regăsesc vechii adversari, cred că mă voi bate cu Adrian Orza. Ţinta mea este clară – vreau să câştig colegiul. Ca să nu am probleme la redistribuire, mă voi duce din casă în casă, din bloc în bloc, voi bate toate străzile şi încerc să câştig ccolegiul cu 51% din voturi Lista finală s-a stabilit în mare. Adevărul este că trebuie să aducem şi de pe la alţii, vin tot felul de prieteni de-ai noştri de pe laterale. Nu ne putem permite să facem greşeli, suntem real la un scor de 17,5% la intenţiile de vot”, a declarat Ilie Bertea.

Fostul polițist a candidat în vară pentru Primăria Timişoara. În ciuda tuturor pronosticurilor, el a ieşit pe locul al treilea, după Nicolae Robu şi Adi Orza, dar înaintea candidatului PD-L, Gheorghe Nodiţi.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

12 comentarii pentru acest articol

Radu a spus: (octombrie 1st, 2012 at 19:59 )

DD le cam face nopti albe lui cacarau si lui dottore,simt ca o sa faca destule procente,incat marele usl nu va mai pupa guvernarea.

Toma a spus: (octombrie 1st, 2012 at 21:12 )

Pai cum sa nu vrea sa candideze daca a auzit ca va candida Coifan,oricine candideaza cu el are un contracandidat mai putin:))

bertea ilie a spus: (octombrie 1st, 2012 at 22:40 )

Eu ,mi-am anuntzat din 15 august intentia de a candida…..si sincer nu stiam de dl.Coifan…..care nici acum nu se stie daca va candida.Intentia mea este sa-mi fac o buna campanie k sa obtin 51 la suta si sa nu a,\m probleme la redistribuire.Sper in sustinerea acelorasi votanti din alegerile locale,la care voi mai adauga tot cam atat.Stiu ce vreau si cred ca acum,nu va fi o surpriza succesul meu in alegerile generale.Sloganul meu:Doresc,schimbarea sistemului incompetent si CORUPT…….a clasei politice cu rezultate slabe in cei 22 de ani,care au dus la ruinarea Romaniei si lasarea pe drumuri a catorva milioane de muncitori.Eu ca mediator …..voi aduce ARMONIE si PACE SOCIALA…

Iulia a spus: (octombrie 2nd, 2012 at 12:02 )

Succes Iliuta si sa dea Bunul Dumnezeu, daca reusesti, sa nu dezamagesti si sa-ti indeplinesti dezideratele propuse. In acelasi timp te sfatuiesc, ca atunci cand vei constata ca DD o ia razna, sa nu i te alaturi si sa mergi mai departe pe calea ta dreapta si curata(daca asa ti-ai propus-o!).

Dany a spus: (octombrie 3rd, 2012 at 00:03 )

Bravo Iliuta,te-ai ajuns si prim-vicepresedinte la Domnu Dan,iti urezi singur succes si iti transmiti mesaje sub numele IULIA ??? Mai spagarule,nu stiu astia de la PP-DD cite voturi pierd in Timisoara ca te pun pe tine pe liste.Dar in campanie avem timp sa le povestim multe despre smenurile tale din politie,si de ce ai fost dat afara de acolo.Ti-o trage Orza si te face de cacao definitiv,de vei uita si cum te cheama.Marele gunoi BERTEA.

Nelu-Parta a spus: (octombrie 3rd, 2012 at 01:40 )

Sunt nelu de la parta si te cunosc de cind m-ai bagat o noaptr la beci ca nu am vrut sa recunosc ca nu am furat eu radio ala din masina.Dimineata mi-ai spus ca daca-ti dau o mie de marci imi dai drumu si pina no vinit fratemiu cu banii m-ai tinut la tine in birou ala mare.Tu esti ma excrocule la diaconescu ??Da asta nu stie cine esti-patron cu arabii pe fisia Gaza si vrea sa te faca senator.Lasa ca-i scriu si lui si il pui si pe fratemiu sa zica ca nu mint.Am auzit ca la Timisoara is oameni curati care sa ne reprezinte Caprea, Deaconu,Purceld de la mobila care o mai fost.Asta o fost sefu meu la Peciu Nou si ii a intiia om,sau ala de la tramvaie Zamfir sau altii da nu tu ma ciubucarule.Rusine la PP DD.

bertea ilie a spus: (octombrie 3rd, 2012 at 19:05 )

Va multumesc tuturor pentru incurajari…..stiu k astia de furau casetofoane sut de fapt politistii hotzi ce i-am dat afara din sistem.Nu ma sperii cu calomnii sub anonimat,cu fratele tau din Peciu NOU……abureala fratilor.Pornesc spre Parlamentul Romaniei cu increderea k Dumnezeu ne cunoaste inima la fiecare……si ne da sa ducem cat meritam.Eu nu va blestem pt neghiobiile si hotiile ce le-ati facut o viata,doar va avertizez k „exista un DUMNEZEU.Daca este adevarat ce zici tu”dany” sau NELU_PARTA’el ma va sanctiona cumva……daca nu….desi te asunzi in anonimat ,de EL,nu te poti ascunde.Desi eu ma rog”iarta-i Doamne k nu stiu ce fac”

bertea ilie a spus: (octombrie 3rd, 2012 at 19:11 )

Am lipsit 2 zile k am lucrat la stupi…..nu stiu cine esti IULIA,dar iti multzumesc,si nu te voi dezamagi,nici pe tine nici pe cei peste 10 mii de votanti di Timisoara.Doresc SCHIMBAREA SISTEMULUI POLITIC SI ADMINISTRATIV DIN ROMANIA…….INCOMPETENT SI CORUPT…..Si Dumnezeu va ingadui asta….pt ca 1300 de fabrici au fost inchise si cateva milioane de oameni harnici au ajubs asistati social…..Sunt omul potrivit ca in echipa cu altii sa realizam TREZIREA ROMANIEI….

bertea ilie a spus: (octombrie 3rd, 2012 at 19:18 )

Pt,NELU -PARTA. si DANY…esti doar un pigmeu….membru”fondator:la pp dd si ramas fara „FONCTIE”.Daca esti diversionist…..pierzi si ce mai ai…k asa fase Dzeu lucrurile…..lu,al de are ii mai da,si la cel ce n.are…..ii ia si ce-a avut.Eu nu ti-am facut vreun rau…..dar minciunile si calomniile tale otravite ma amuza.Eu.Bertea,sa ma sperii de un anonim-NIMENI…..de,ai ca voi,in 30 de ani de politie am vazut….mii….Si culmea,eu am cabinet de mediator,sunt consilier judetean,etc….etc….si voi….tot niste anonimi ascunsi sub diferite nume aruncati cu piatra…..asa sa va ajute Dzeu,pe cat de corecti sunteti.

ciumacenco a spus: (octombrie 3rd, 2012 at 19:33 )

30 de ani de politie? acum esti nesimtit, militianule. tu asta ai fost toata viata ta, un rahat de militiasn cu chipiu, care schingiuia anticomunisti. acum ne dai lectii de democratie, nerusinatule!

bertea ilie a spus: (octombrie 3rd, 2012 at 20:49 )

Sunt vicepresedinte cu probleme organizatorice la pp dd timis…..nu primvicepresedinte,asa cum sunt deseori numit.Multumesc celor ce mA sustin,celor ce au incredere in mine…..iar pe ceilalti,ii inteleg si nu ma supar pe ei,le cer doar sa fie corecti,sinceri si sa nu ma calomnieze….pt ca sunt doar un simplu candidat,am 2 copii,trei ne[poti cu care ma mandresc mereu,am 30 de ani de lucru „in sistem.”destule scoli si experiente k sa pot face „O ALTFEL DE POLITICA”daca D,zeu imi va ingadui sa merg in Senatul Romaniei.

ALINTM a spus: (octombrie 11th, 2012 at 00:49 )

ORZA ? un criminal care a ucis impreuna cu lagarul de exterminare DANYFLOR peste 8000 de caini comunitari bagand in buzunar in 6 ani de zile 1.400.00 euro , de acesti bani eu sterilizam toate catelele din ROMANIA , sa nu uitam ultima boacana a acestui impostor cu barba, si a pus unchiu sa repere statuia din piata unirii dar …la suprapret

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Prim-divizionara de volei din Lugoj rămâne şi în continuare o echipă europeană. Bănățencele au câștigat și al doilea meci cu CSM București și termină sezonul pe locul 5. Au fost două seturi rapide pentru gazde, după care oaspetele au dat semne că pot reveni. În cele din urmă, Lugojul a pus capăt partidei în patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa
Piața muncii este una dinamică, noi meserii apărând și dispărând periodic. Progresul tehnologic este cel mai mare generator de job-uri care nu existau la începutul anilor 2000, gambling-ul este unul dintre domeniile în care influența noului este ușor detectabilă. Din 1996, atunci când a fost lansat primul cazinou online, și până în 2024, lumea distracției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dealer la Live Casino: Una dintre cele mai bine cotate noi meserii din România
Pentru prima dată în istorie, Primăria Dumbrăviţa a accesat un proiect european destinat drumurilor. Este vorba de un milion de euro cu care se vor asfalta primii cinci kilometri de străzi cu bani europeni.  “Unii știu să vorbească despre fonduri europene. Eu și echipa mea ne pricepem să le atragem și să implementăm proiecte. Proiecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul proiect european pentru drumuri la Dumbrăviţa. Vor fi asfaltaţi primii 5 kilometri cu bani europeni
Iepurașul de Paște a început pregătirile din timp, iar în Iulius Town deja și-a instalat tradiționalul Labirint și îi așteaptă pe cei mici la cel mai dulce egg-hunt, dar și la sesiuni foto. După întâlnirea cu Iepurașul, sunteți invitați la o plimbare prin era Paleolitică, la expoziția cu dinozauri gigant și monștri marini uriași. Surprizele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulius Town îi invită pe cei mici la egg-hunt cu premii dulci, întâlniri cu Iepurașul de Paște, dar și să descopere alte surprize la expoziția cu dinozauri gigant/Foto
Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Top