Blaturi si spagi pe ruta Timisoara – Oradea, despartite de trei decenii

Acum 27 de ani, doi oficiali polişti ofereau, pentru ca FC Bihor Oradea să „trântească” un meci, o sumă ce echivala cu preţul a două Dacii noi. Trei decenii mai târziu distanţă, tot pe ruta bihoreană, un arbitru de tuşă acuză echipa timişoreană că, prin intermediul a doi oficiali, a încercat să-l mituiască cu doar 200 de euro.

Numele lui Poli Timişoara este târât, de câteva zile, într-un caz de dare de mită către Iulius Timar, un tuşier care a făcut parte din brigada de arbitri de la meciul de pe teren propriu al timişorenilor cu Unirea Alba Iulia. În urmă cu 27 de ani, echipa timişoreană, prin antrenorul Octavian Foale şi organizatorul de competiţii Marin Bodin, a oferit 150.000 de lei, echivalentul a două Dacii noi, oficialilor de la FC Bihor, pentru a „trânti” un joc. Victoria era foarte importantă pentru Poli Timişoara, care se lupta pentru evitarea retrogradării cu două echipe de casă ale regimului: Victoria Bucureşti şi FC Olt.

Intenţia oficialilor lui Poli a fost desconspirată de oficialităţile comuniste, care au mers pe firul unei informaţii primite de la Romică Paşcu, unul din conducătorii de atunci ai lui FC Bihor şi viitor membru fondator al celebrei „cooperative” din anii ’90. Tavi Foale şi Marin Bodin au dat dovadă de curaj vecin cu nebunia în momentul în care au urcat în trenul care ducea spre Oradea cu o pungă în care erau 150.000 de lei.

A urmat o întâlnire cu preşedintele de onoare al bihorenilor, la care au sosit, nepoftiţi, şi miliţienii care i-au prins în flagrant pe timişoreni. Pentru Foale, acum în vârstă de 74 de ani, au urmat șase luni de coşmar, în care a făcut cunoştinţă cu temniţa comunistă. „Bătăi crunte, mâncare infectă şi tratamente posibile în ţări din lumea a treia”, spunea Foale, după căderea cortinei comuniste. După jumătate de an de chin, Foale a fost eliberat, dar amintirile acumulate în acele vremuri rămân şi astăzi la fel de vii. Mai ales că, până în 1990, nimeni nu avea curajul să povestească așa ceva, de teama represaliilor.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

Oare nea Tavi nu a fost polist? a spus: (octombrie 21st, 2012 at 14:29 )

Oare nea Tavi nu a fost polist, ca a riscat atata? Si acum vin unii cu mucii pe piept si striga”- POLI suntem noi!” adica ei ! Sau :”AC Recas nu e POLI!” Pai ciumpalacii astia,boieri pe banii babacilor lor stabvilesc cine-i POLI? Sau ei sunt POLI? Chiar in asa hal a ajuns TIMISOARA?

RESPECT ACS POLI !!! a spus: (octombrie 21st, 2012 at 14:35 )

RESPECT ACS POLI !!!

Adversingistul a spus: (octombrie 21st, 2012 at 16:42 )

fraierul asta din Oradea precis a trimis dopuri de bere,etichete de iaurt,capace de ness,coduri de DERO si a castigat la tragerea la sorti 200 euro si crede ca sunt de la Poli Timisoara!

iarno truli a spus: (octombrie 21st, 2012 at 17:27 )

e clar ca arbitrul e cretin, dar la fel de clara e si intentia de mituire a lui.

PARADOX a spus: (octombrie 21st, 2012 at 17:43 )

Si cand te gandesti ca, dupa toate astea, acum niste tolomaci de la drukeria nici nu-l considera POLIST pe Nea Tavi Foale! Caci POLI sunt ei !

@PARADOX a spus: (octombrie 21st, 2012 at 17:53 )

CAM EXAGEREZI CAND SPUI ASTA. NIMENI DE LA ASU NU A SPUS CA NEA TAVI NU E POLIST. NU UITA CA FIUL LUI O ANTRENEAZA PE ASU POLITEHNICA. SI INCA CEVA: CEI DE LA ACS POLI NU L-AU BAGAT CU NIMIC IN SEAMA. POATE CA EI NU-L MAI CONSIDERA POLIST.

PARADOX a spus: (octombrie 22nd, 2012 at 13:44 )

pey, bey, tocmai fiul sau antreneaza ASU POLI, dar „Poli sunteti voi” si el NU?! CE PENIBIL ! CE PENIBILI !

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

CSM Lugoj iese din lupta pentru medalii, dar rămâne în bătălia pentru cupele europene

Visul luptei pentru titlu s-a încheiat prea repede pentru CSM Lugoj, care deşi a avut parte de un sezon regular foarte bun nu a putut trece de primul tur din play-off. CSO Voluntari 2005 s-a impus astfel cu 2-0 la general în duelul cu CSM Lugoj, după 3-1 în deplasare şi 3-0 (25-23, 26-24, 25-12)...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSM Lugoj iese din lupta pentru medalii, dar rămâne în bătălia pentru cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Start campanie de admitere la UPT

Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei

Prin fonduri PNRR, la Moşniţa Nouă se va construi un liceu tip “şcoală verde”, investiţia prin PNRR fiind de peste 25 milioane de lei. În urmă cu o zi a fost publicată lista cu proiectele finanțate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), componența C15. Proiectul Primăriei Moşniţa Nouă ”CONSTRUIRE LICEU TIP ȘCOALĂ VERDE...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Cu ajutorul Consiliului Județean Timișoara, iubitorii mersului pe bicicletă pot pedala din nou spre Serbia, pe cea mai lungă pistă din România. Veți putea pedala pe pista de biciclete construită de-a lungul canalului Bega între Timișoara și Zrenjanin, pe la frontiera româno – sârbă. În urma solicitării făcute de CJ Timiș, se va putea circula...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În acest weekend se va putea pedala pe pista de pe malul Begăi, până la Zrenjanin
British International School of  Timișoara se mândrește să aibă prima generație de absolvenți care va susține examenele pentru diploma de Bacalaureat Internațional la sfârșitul acestui an academic. Școala a demarat procedura de admitere pentru anul școlar 2024-2025 atât pentru școala primară, cât și pentru gimnaziu și liceu. Un număr de 33 de elevi sunt pregătiți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul British International School of Timișoara a deschis procedura de înscriere pentru anul școlar 2024-2025/FOTO
Prin fonduri PNRR, la Moşniţa Nouă se va construi un liceu tip “şcoală verde”, investiţia prin PNRR fiind de peste 25 milioane de lei. În urmă cu o zi a fost publicată lista cu proiectele finanțate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), componența C15. Proiectul Primăriei Moşniţa Nouă ”CONSTRUIRE LICEU TIP ȘCOALĂ VERDE...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei
Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
Noul preşedinte al PNL Timişoara, Cristian Buşoi,  iubeşte atât de mult Timişoara încât a vrut să o priveze de cea mai mare investiţie prin PNRR: Institutul Oncologic. El a vrut să deturneze fondurile de aici, 200 de milioane de euro, către oraşe cu primari PNL. L-a acuzat în acest sens chiar şi candidatul PSD-PNL la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul preşedinte al PNL Timişoara, Cristian Buşoi, s-a împotrivit celei mai mari investiţii în municipiul de pe Bega prin PNRR: Institutul Oncologic
Top