Candidatii USL se inscriu la BEJ

Luni, la ora 13, USL își va înscrie, la Biroul Electoral Județean, cei 14 candidați cu care și-a propus să câștige alegerile din 9 decembrie. USL este a doua formațiune care își înscrie candidații, după ce, vineri, au fost la BEJ și reprezentanții ARD.

Finalizarea listelor USL nu s-a făcut fără câteva peripeții și destule scandaluri. Astfel, pe zona PSD-UNPR, protagonistă a unor fricțiuni destul de puternice a fost actualul deputat Maria Barna, care a vrut să candideze pentru un nou mandat pe Colegiul 4 Timișoara. PSD s-a împotrivit acestei candidaturi, astfel că în final s-a mers pe varianta Ion Răducanu, președinte al UNPR Timiș.

Nici la PNL lucrurile nu au fost deloc liniștite. Impunerea de la centru, pe relația Dan Radu Rușanu, a lui Ben-Oni Ardelean a provocat multe nemulțumiri, mai ales pentru doi foști lideri ai filialei, Viorel Coifan și Ovidiu Drăgănescu, ale căror nume nu s-a mai regăsit pe liste. Din totalul de 14 candidați ai USL, opt aparțin PSD, patru PNL, iar câte unul, PC și UNPR.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

un frate a spus: (octombrie 28th, 2012 at 17:47 )

IL CUNOSC pe distinsul domn Ben liniuta Oni Ardelean are un A6 o casa superba si amante pe care a uitat sa le mentioneze in declaratia de avere. E fiul placerii nu al durerii(in ebraica oni=fiu al durerii)

timisorean a spus: (octombrie 29th, 2012 at 06:55 )

Impunerea lui Ben Oni ca si candidat dar si acceptarea lui de catre sefii liberalilor locali, arata nepasarea politicienilor fata de vointa electoratului. Banii si relatiile, adica dracu, si-a bagat coada si la liberali. Dar timisorenii vor decide la alegeri.

Luiza a spus: (octombrie 29th, 2012 at 11:10 )

Am avut ocazia sa-l intalnesc pe dl Ardelean de cateva ori, si chiar mi-a lasat o impresie buna … nu stiu ce e cu rautatile astea

lavinia a spus: (octombrie 29th, 2012 at 11:11 )

Timisorenii vor decide in functie de interesul lor si al orasului. Sa vina banii in Timisoara si sa ne ridicam ca si oras. Am vazut ce s-a intamplat in 16 ani de administratie taranista

Misu a spus: (octombrie 29th, 2012 at 11:12 )

Coifan ar fi trebuit sa stie cand e cazul sa predea stafeta iar Draganescu sa ne reaminteasca ce a facut ptr oras ca si prefect. Mult succes candidatilor USL

@Luiza a spus: (octombrie 29th, 2012 at 11:15 )

Postacii portocalii baga la comanda 😀 … fratilor, nu va „doare” degetele?

@Luiza a spus: (octombrie 29th, 2012 at 11:23 )

dar voi ce postaci sunteti, daca nu uselisti? lasati-o mai moale cu postaci, ca voi excelati in domeniul asta. iar asta cu ardelean wan kenobi e chiar amuzanta. sa nu uitati ca mai suntem si unii care nu avem culori politice, care nu stam in expectativa lingandu-ne sefii de partid in cur pentru o deconcentrata. wan kenobi asta e un ilustru necunoscut ce va fi propulsat in parlament pe aripile usl, el fiind o nulitate absoluta. nustiu cum e ca om, dar ca politician e ca si cum pui un dop de vin sa candideze, efectul e acelasi.

Sarbu Cosmin a spus: (octombrie 29th, 2012 at 22:54 )

PD-isti inca o ard aiurea:)))…dragilor sunteti un partid de 8 % PPDD are mai mare scor decat voi!

un oarecare a spus: (octombrie 29th, 2012 at 23:24 )

Misu, ce ai cu Coifan? Te-a suparat cu ceva? Ca doar nu a alergat la maraton ca sa predea stafeta. Si daca ar preda-o..? Cui? Lui Ben-Oni? Sau poate ne spui tu. Ca prea le stii pe toate monser.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara

Școala generală nr. 1 din Timișoara, situată în Fabric, va fi transformată în școală verde inteligentă. Atingerea acestui deziderat va mai dura, deocamdată primăria a anunțat că va lansa licitația pentru găsirea unei firme care să se ocupe de proiectare și execuție. Investiția este finanțată din fonduri PNRR pe care Primăria Timișoara le-a atras anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

robu si popoviciu

Alin Popoviciu, reprimit în PNL. Cătălin Iapă, omul lui Nicolae Robu, refuzat

Fostul secretar general al PNL Timiş, Alin Popoviciu a fost reprimit în PNL, cu braţele deschise. Popoviciu este considerat un apropiat al actualului preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga. În schimb, Cătălin Iapă, yesman-ul fostului preşedinte al PNL Timiş, Nicolae Robu, a fost refuzat. De asemenea, au fost respinse şi adeziunile de reintegrare în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Popoviciu, reprimit în PNL. Cătălin Iapă, omul lui Nicolae Robu, refuzat
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul

CSM Petrolul Ploieşti a redus din diferenţă în seria decisivă pentru rămânerea în liga de elită la baschet masculin. A fost 83-79 în meciul trei din seria cea mai bună din cinci partide, într-un joc disputat pe teren prahovean. După trei partide Timişoara rămâne în faţă, 2-1 la general. Partida disputată luni seara a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Fostul secretar general al PNL Timiş, Alin Popoviciu a fost reprimit în PNL, cu braţele deschise. Popoviciu este considerat un apropiat al actualului preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga. În schimb, Cătălin Iapă, yesman-ul fostului preşedinte al PNL Timiş, Nicolae Robu, a fost refuzat. De asemenea, au fost respinse şi adeziunile de reintegrare în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Popoviciu, reprimit în PNL. Cătălin Iapă, omul lui Nicolae Robu, refuzat
Specialişti aşteptaţi la un eveniment de tradiţe organizat sub egida UPT. Asociația de Sudură din România, în colaborare cu Universitatea Politehnica Timișoara, Academia de Științe Tehnice din România, Filiala Timișoara și Sucursala ASR Timișoara organizează, în zilele de 18-19 aprilie 2024, la Facultatea de Mecanică a UPT (Bd. Mihai Viteazu nr. 1), Conferința „SUDURA 2024”,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Eveniment ce aduce aminte de o tradiţie politehnică importantă, sudura
Școala generală nr. 1 din Timișoara, situată în Fabric, va fi transformată în școală verde inteligentă. Atingerea acestui deziderat va mai dura, deocamdată primăria a anunțat că va lansa licitația pentru găsirea unei firme care să se ocupe de proiectare și execuție. Investiția este finanțată din fonduri PNRR pe care Primăria Timișoara le-a atras anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara
Titu Bojin nu mai candidează pentru preşedinţia CJ Timiş. S-o fi săturat şi el, după ce la ultimele alegeri locale a obţinut doar 4,06, pe atunci candidând pentru ALDE. Acum e lider judeţean al PUSL, partidul fondat şi controlat de fostul turnător la securitate Dan Voiculescu. Zilele trecute, Bojin a anunţat că PUSL nu va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (2). Timişul are o nouă „echipă câştigătoare”: Piedone-Bojin. Secta „Robiştilor” promovează unul dintre cele mai insalubre personaje din spaţiul public
Premisă: * Marile companii din IT&C din Statele Unite ale Americii au concediat zeci de mii de angajați în ultimele 18 luni; * Din experiența crizelor precedente, mișcările din piața globală se simt în România la o diferență cuprinsă între șase și nouă luni față de momentul declanșării în SUA; * Pentru a avea o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Analiză: Valul de concedieri din SUA, în domeniul IT&C, nu s-a resimțit în vestul României. Rata de angajabilitate a studenților UPT aproape de 100%
Intrat în cursă perntru un nou mandat de primar al Dumbrăviţei, Horia Bugarin afirmă că are de luptat cu cea mai mizerabilă campanie făcută până acum, în spatele căreia se ascund mafia imobiliară şi lumea interlopă. Principalul contracandidat al lui Bugarin este latifundiara Alina Sperlea (PSD-PNL), o afaceristă cu averea ascunsă.   Primarul Dumbrăviţei, Horia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Horia Bugarin intră oficial în cursa pentru un nou mandat de primar al Dumbrăviţei: “Haideți să ne opunem împreună mafiei imobiliare și interlopilor!”
Primăria Timișoara a anunțat amplasarea a nouă cișmele de apă potabilă  în 6 parcuri administrate municipalitate: Parcul Copiilor (2), Parcul Civic (3), Parcul Central (1), Parcul Alpinet (1), Parcul Catedralei (1), Parcul Adolescenței (1). Prima cișmea a fost deja montată în Parcul Adolescenței. În această săptămână, va fi dată în folosință și cea din Parcul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În șase parcuri din Timișoara vor fi amplasate cișmele cu apă potabilă
DRDP Timișoara a anunțat că în această seară (16 aprilie), de la ora 20 până la miezul nopții, 𝐬𝐢𝐬𝐭𝐞𝐦𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐞𝐦𝐢𝐭𝐞𝐫𝐞 𝐚 𝐫𝐨𝐯𝐢𝐧𝐢𝐞𝐭𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐧𝐮 𝐯𝐚 funcționa în 𝐏𝐓𝐅 Moravița, 𝐏𝐓𝐅 Jimbolia și 𝐏𝐓𝐅 Cenad, din judetul Timiș, ca urmare a lucrărilor de îmbunătățire a infrastructurii rețelelor de comunicații de date puse la dispoziție de către...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se întrerupe temporar emiterea de roviniete în punctele de trecere a frontierei din Timiș
Top