Comisia Macovei a respins doar 36 de candidati

Comisia de etică a Alianţei România Dreaptă (ARD) a finalizat verificarea candidaţilor. Soarta celor 36 de candidați cu aviz negativ este acum în mâna co-preşedinţilor ARD. Între timp, Monica Macovei a anunțat că, de joi, comisia pe care o conduce se retrage.

Pe lista neagră nu există niciun candidat dintre cei 14 propuşi de ARD în Timiş. Iniţial, europarlamentarul Monica Macovei a dat vot negativ pentru alte 58 de candidaturi, dar acestea au primit aviz favorabil prin votul majorităţii comisiei. Macovei nu a avut drept de veto.

Lista neagră a ARD în varianta Macovei este următoarea:

1. Pandele Andi Sorin – Argeș
2. Cocaină Mihai – Argeș
3. Rusu Mihai – Bacău
4. Burcă Eugen – Bacău
5. Tîrle Radu – Bihor
6. Ghilea Gavrilă – Bihor
7. Iacob-Strugaru Stelică – Botoșani
8. Rebenciuc Neculai – Botoșani
9. Puchian Ioan-Dumitru – Brașov
10. Rădulescu Cristian – București
11. Simion Florin – București
12. Budulan Pompiliu – București
13. Poteraș Cristian – București
14. Negrilă Corina Daniela – București
15. Anghel Nicolae – Constanța
16. Gheorghe Florin – Constanța
17. Brînză William – Diaspora
18. Badea Viorel – Diaspora
19. Stoica Ștefan Bucur – Dolj
20. Păsculescu Veta – Dolj
21. Ardeleanu Valeriu – Galați
22. Resmeriță Doruleț – Galați
23. Ciumacenco Nicușor – Galați
24. Cazacu Marinică – Ialomița
25. Munteanu Mircia – Hunedoara
26. Brândușe Aurică – Hunedoara
27. Movilă Petru – Iași
28. Cabalău Maria – Iași
29. Rusu Leonard – Iași
30. Surdu Gabriel – Iași
31. Bogaciu Ion – Ilfov
32. Militaru Lucian – Teleorman
33. Barbu Costel – Teleorman
34. Radu Anișoara – Tulcea
35. Oprescu Ion – Vâlcea
36. Iacob Alexandru – Vaslui

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

in atentia USL a spus: (octombrie 25th, 2012 at 17:42 )

Cred ca lista USL de ”respinsi ” ar fi consistenta, frate, nu asa… De ce nu-si trag si ei comisie? Ah, am uitat. Uslasii se bazeaza pe infractori, nu-i elimina

Faur a spus: (octombrie 25th, 2012 at 21:35 )

Daca facea si ponta o astfel de comisie,mai candidau doar 5 oameni din cei propusi,si asta cu indulgenta.

GOGU a spus: (octombrie 25th, 2012 at 21:51 )

Macar astia incearca sa mai stopeze din corupti,in timp ce usl defileaza cu voiculescu,dragnea,fenechiu,oprea,sarbu si toate lichelele care au ingropat tara de dupa Revolutie

Monica Macovinsky a spus: (octombrie 25th, 2012 at 22:25 )

Ha-ha-ha, MoniCa Cacovei (vorba întâiului oier al țării), cea care i-a scos imaculați pe Popo-viciu, Roman de Deta, Samartinean și alți papagali portocalii… În sfârșit vom avea o clasă politică curată !

Monica Maco.... a spus: (octombrie 25th, 2012 at 22:34 )

Scuze, retrag cuvintele Macovinsky, Cacovei, oier, Popo-viciu, papagali portocalii… În rest, rămâne cum am stabilit…

Monica Maco.... a spus: (octombrie 25th, 2012 at 22:44 )

…..în postarea anterioară, ștearsă, în care cu respect aminteam că doamna Monica i-a scos imaculați pe distinșii Popoviciu, Roman dela Deta, Samartinean și alți pedeliști de frunte din Banat !

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Viitorul stadion care ar urma să fie ridicat la Timișoara, de Compania Națională de Investiții (CNI), ar urma să aibă indicatorii tehnico-economici aprobați în următoarea ședință de guvern. Mai mult, dorința liderilor locali politici este ca această ședință să aibă loc chiar la Timișoara, într-un gest simbolic. Conform celor de la PSD Timiș, Hotărârea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ședința guvernului, susținută la Timișoara? Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion al Timișoarei
Primăria Timișoara anunță că a recuperat o stradă care asigura o legătură între bulevardul Loga și Parcul Copiilor. Aceasta ar fi fost acaparată de proprietarii a două vile din zona respectivă, care ar fi ridicat acolo garduri și construcții ilegale. Acum, au fost emise documentele necesare pentru a demola construcțiile respective. Respectiva stradă ar avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei, închisă accesului public de clanuri imobiliare, va fi redată circulației publice/Foto
Dominic Fritz afirmă că fostul preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş, a fost sedus sau chiar şantajat de PSD şi Nicolae Robu pentru a se înscrie în lupta pentru scaunul de primar al Timişoarei. Primarul Timişoarei mai spune că singura misiune a lui Cristian Moș este să saboteze proiectul de continuitate europeană a Timișoarei. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”
Misterul candidaturii lui Cristian Moș s-a elucidat joi, iar la decizia luată de cel care a reprezentat, timp de patru ani, USR Timiș în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este de a candida ca și independent la funcția de primar al Timișoarei. Moș spune că decizia a luat-o exact după ce a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,
Top