Dugulescu, senator pentru „domnu’ Dan”!

Marius Dugulescu a fost lăsat pe dinafară de colegii din PD-L, chiar dacă a depus contestație la București. Actualul deputat de Timișoara va intra însă, foarte probabil, într-o nouă cursă electorală. De această dată, sub violetul PP-DD-ului.

Reprezentanții PP-DD Timiș spuneau, zilele trecute, că pe listele lor de candidați pentru alegerile din 9 decembrie își vor găsi locul diverse personalități locale. Singurul hop care trebuia trecut era verificarea acestora în ceea ce privește procentul de oportunism politic.

Primul care se pare că a trecut de aceste verificare a coloanei vertebrale este Marius Dugulescu. În proporție de 90%, actualul deputat va candida pentru un post de senator, din partea PP-DD. Dugulescu vizează fie Colegiul I, fie Colegiul III. Urmează ca șefii naționali ai partidului să confirme această candidatură. Marius Dugulescu este unul dintre cei cinci ne-membri PP-DD care vor candida pe listele acestei formațiuni politice. Oamenii „domnului Dan” poartă discuții aprinse și cu Dumitru Țucu, respectiv Ilarie Bordeașu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

17 comentarii pentru acest articol

hahahahahahahhaha a spus: (octombrie 5th, 2012 at 15:04 )

”Singurul hop care trebuia trecut era verificarea acestora în ceea ce privește procentul de oportunism politic.” daca verificam putin trecutul lui Dugulescu, vedem ca PDL e al 4-lea partid. Care e procantul de oportunism la el, tinand cont ca are doar 30 si ceva de ani? Se apropie de 80%? Cam asa ceva. Sa intelegem ca nu va trece nici acest ”hop”????

Daniel a spus: (octombrie 5th, 2012 at 15:42 )

e in pdl si nu a mai fost la alt partid postacilor fraieri. f bine sa candideze!

Ion a spus: (octombrie 5th, 2012 at 15:46 )

nu cred aceste zvonuri!

fox a spus: (octombrie 5th, 2012 at 16:21 )

pe col 3 deputati poate, nu e fraier sa se bata cu Blaga.

roman a spus: (octombrie 5th, 2012 at 16:27 )

uscais-ar mana cu care a votat taierea salariilor si a pensiilor. inchiderea spitalelor a creselor si gradinitelor. bata-te dumnezeu de mizerabil ce esti. ca daca punem mana pe tine , ai sa guiti ca porcaitul de craciun!

ALINTM a spus: (octombrie 5th, 2012 at 16:43 )

PT ROMAN : ai uitat ca a votat uciderea cainilor comunitari , taierea pensilor,salarilor, taierea ajutoarelor bolnavilor , a ucis copii cu etnobotanice , a furat voturi in parlament votand si pt colegul absent, un nenorocit ,lup in blana de oaie

Florin a spus: (octombrie 5th, 2012 at 17:14 )

Dugulescu e de departe cel mai bun parlamentar de Timis, postacii pdl isti ar fi bine sa vada mai bine de penalii din partidul lor. Cu orice partid candideaza Dugulescu va castiga colegiul 3.Nu te lasa Marius! Te sustinem!

Pdl ist a spus: (octombrie 5th, 2012 at 17:19 )

E o mare nedreptate sa fie scos Dugulescu de pe lista PDL, in afara de Popoviciu era singurul care isi castiga colegiul.

Remus a spus: (octombrie 5th, 2012 at 18:01 )

daca va candida eu il votez!

Un cetățean a spus: (octombrie 5th, 2012 at 18:22 )

Observ aici o grămadă de comentari de la colegi PDL .Rusine sa va fie pt ca domnul Dugulescu care este cel mai bun parlamentar din Timiș a ajuns bătaia de joc a unor tineri din PLD care nu fac altceva decât sa se strânga la sediu cu laptopurile personale si sa facă comentari la comanda la adresa domnului Dugulescu.Cand ar trebui sa își intrebe conducerea partidului de ce face aceste lucruri si de ce un om ca domnul Dugulescu nu poate candida pe colegiul unde este deputat si trebuie sa candideze o persoana care nu are nici o șansa .Cum e posibil un partid ca PDL sa ia asemenea decizi?

PDL de rasul lumii a spus: (octombrie 5th, 2012 at 19:42 )

A ajuns PDL ul de rasul lumii !!!
Chiar nu aveti nimic mai bun de facut? stati ca sobolanii la sediu si postati comentarii impotriva unor oameni care numai plus valoare au adus partidului si acum nu mai aveti nevoie de ei.
Sa va fie rusine, ca sunteti tineri ar trebui sa faceti ceva bun si cinstit pentru tara asta nu sa va ascundeti dupa minciuni!!!
Inca o data rusine!

Betina a spus: (octombrie 5th, 2012 at 20:45 )

trist dar adevarat, a ajuns un Alen Rus si un Lelescu sa fie mai valorosi pentru PDL decat Marius Dugulescu, e inceputul sfarsitului pentru acest partid. Scara valorilor e inversata, interesul bate caracterul din pacate. Nu o sa inteleg de ce nu a ramas la PNL Marius, Antonescu il considera o valoare pt PNL, Ostaficiuc vede o valoare in Sanmartinean, Lelescu si Alen Rus. Trist dar adevarat.

valica a spus: (octombrie 5th, 2012 at 21:32 )

da cineva a fost si va ramane dar nu Marius Dugulescu, ci nu a purta un nume iseamna a fii cineva inseama cine esti si a reusii mai inseamna ceva cu cine esti,acum nu mai iesi deputat de pe urma altora si de pe numarul voturilor culese de altii,acum poti arata cine esti si cine te vrea alesul lor „success!” dar am retineri pt. tine stimate candidat!

cetateanul turmentat a spus: (octombrie 5th, 2012 at 21:48 )

MOV+alb este culoarea ppdd

Ciolan a spus: (octombrie 5th, 2012 at 22:37 )

cinei ala sanmartinean?hotul de la aeroportul timisoara?nui arestat inca?

Un u.s.l.-ist a spus: (octombrie 5th, 2012 at 22:57 )

Tremuri magarule,ti-e frica gunoiule,simti cum se strange lantul.Cind vi de la Bucuresti nu mai te imbata(grohait betiv) cu nerusinare ca te rade tot aeroportul cind o sa apara filmuletele si pozele cu tine

andrei a spus: (octombrie 27th, 2012 at 01:44 )

RUSINE PASTOR SATANIST , AI VOTAT UCIDEREA CAINILOR COMUNITARI, AI VOTAT TAIEREA AJUTOARELOR BOLNAVILOR DE CANCER , AI VOTAT OTRAVIREA COPIILOR CU ETNOBOTANICE , AI FURAT SALARILE SI PENSILE NENOROCITULULE , AI FURAT VOTURI IN PARLAMENT IMPOSTORULE

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

CSM Lugoj iese din lupta pentru medalii, dar rămâne în bătălia pentru cupele europene

Visul luptei pentru titlu s-a încheiat prea repede pentru CSM Lugoj, care deşi a avut parte de un sezon regular foarte bun nu a putut trece de primul tur din play-off. CSO Voluntari 2005 s-a impus astfel cu 2-0 la general în duelul cu CSM Lugoj, după 3-1 în deplasare şi 3-0 (25-23, 26-24, 25-12)...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSM Lugoj iese din lupta pentru medalii, dar rămâne în bătălia pentru cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

lumina libertății

Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă

Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș a primit confirmarea aprobării cererii de finanțare depuse în cadrul „Programului privind îmbunătățirea calității aerului şi reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puţin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat”, gestionat de Ministerul Mediului prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul primește 25 de milioane de lei pentru cumpărarea a 25 de noi microbuze ecologice, destinate mediului școlar
După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic
Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
Dorința administrației orașului, de a demara operațiunile pentru ridicarea unui nou spital municipal, a făcut joi primul pas spre realizare. Deocamdată vorbim despre hârtii, nu despre demararea unei licitații pentru construire, primarul Dominic Fritz a semnat acordul de colaborare cu IFC, divizie a Băncii Mondiale, instituție care va realiza un prim studiu de prefezabilitate referitor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a semnat cu IFC contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate pentru ridicarea unui nou spital municipal
Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Cu ajutorul Consiliului Județean Timișoara, iubitorii mersului pe bicicletă pot pedala din nou spre Serbia, pe cea mai lungă pistă din România. Veți putea pedala pe pista de biciclete construită de-a lungul canalului Bega între Timișoara și Zrenjanin, pe la frontiera româno – sârbă. În urma solicitării făcute de CJ Timiș, se va putea circula...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În acest weekend se va putea pedala pe pista de pe malul Begăi, până la Zrenjanin
Top