Matei „Marcel” Suciu e convins ca-l bate pe Blaga!

Vicepreşedintele PSD Timiş, Matei Suciu, a fost împins de USL într-o luptă total inegală. El dă piept pe Colegiul III Senat cu Vasile Blaga, preşedintele PD-L. În afara unui optimism debordant, Matei Suciu are și o mare dilemă în această campanie.

Apropiaţii şi membrii de partid îl cunosc sub numele de Marcel. Aceasta este însă doar o poreclă dată de mama sa şi nu se va regăsi pe buletinele de vot. „Eu sunt Matei Suciu, nu Marcel. Marcel mi-a spus mama când eram mic, pentru a face diferenţa între mine şi tatăl meu, pe care îl chema tot Matei. Nu m-a deranjat niciodată să mi se zică Marcel, dar acum acest nume nu va apărea pe buletinele de vot şi nu vreau să se facă confuzii”, a spus Matei Suciu, candidatul USL pe Colegiul III Senat.

În premieră, Suciu a dezvăluit că putea să candideze și pe un colegiu de deputat. A ales însă cea mai grea luptă posibilă, pentru că are o încredere exagerată în forţele proprii. „Candidatura mea pe Colegiul 3 Senat a fost decisă de mine alături de toți colegii din BPJ. Îmi asum candidatura și mi-o duc la sfârșit, puteam avea un colegiu mai ușor de deputaţi, dar trebuie să sprijinim primarii şi oamenii din zonă. Peste 80% se pronunță în favoarea schimbării.

Toate măsurătorile mă dau favorit pentru câștigarea colegiului. Nu știu ce metode poate folosi ARD ca eu să nu câștig. Nu am nimic personal cu Blaga, ca om îl respect, dar ca politician și șef al PD-L, mă voi bate cu el cu toate armele. El reprezintă genul de politică la care trebuie să renunțăm, trebuie ca cei mai tineri să se afirme în politica națională”, a mai spus Suciu.

Dacă, prin absurd, Matei „Marcel” Suciu ajunge în Senatul României, acesta garantează o viaţă mai bună în primul rând pentru agricultorii din Banat.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

19 comentarii pentru acest articol

asta-i prost? a spus: (octombrie 25th, 2012 at 17:08 )

E incredibil omul asta. E al doilea articol in care se incoarda ca-l rupe pe Blaga. Cum? Cu ce mega – proiecte crede el ca-i va convinge pe oameni? Cu ce cariera in spate? Cu ce atuuri? Vaaaaaaaaai, mare e gradina Doamne!

avea alta varianta, da!!!! a spus: (octombrie 25th, 2012 at 17:09 )

Varianta sa-i care geanta lu Bojin pana la adanci batraneti!

laura a spus: (octombrie 25th, 2012 at 17:18 )

pe mine ma cheama ion dar mama ma striga gheorghe cand eram mic :))))) ca sa nu ma incurce cu fratemiu` (pe care-l cheama vasile, dar il striga ion) :)))))

valer a spus: (octombrie 25th, 2012 at 17:23 )

Suciu asta e chiar nesimtit. De unde dracului a invatat sa minta asa, auzi ca masuratorile il dau castigator. Ai tras ceva pe nas baiete si te crezi Superman?

gheorghe a spus: (octombrie 25th, 2012 at 17:31 )

mama frateee!!!! cred ca a dat de tuica ascunsa a lu bojin ca treaz nu cred ca poate abera in halul asta

damian a spus: (octombrie 25th, 2012 at 17:38 )

poate ca suciu nu e vreo somitate, dar decat un strain de judet, asa cum e si blaga, mai bine un pampalau simpatic. serios acum, cu ce credeti ca va ajuta judetul mai mult blaga? cu nimic, va spun eu. macar suciu e conjudetean de-al nostru, asa prostan cum e el. nu te da batut, suciule, arata-le cine e seful in judet.

@damian a spus: (octombrie 25th, 2012 at 18:10 )

de ce nu il iei acasa la tine? nu e destul de…caldut? hai ma omule ca-i varza asta ce naiba ne mintim singuri…carator de geanta si e precum chipul si asemanarea tatucului Titu

costin a spus: (octombrie 25th, 2012 at 18:13 )

deci nu m mai pot opri din ras!!! trebuia sa apara si un personaj de genu ca sa mai coloreze viata politica grie a judetului nostru…fain gagiu, dar cam atat! sanse nule!

@costin a spus: (octombrie 25th, 2012 at 18:37 )

iti recomand sa citesti celalalt interviu cu acest suciu :))))))) e de-a dreptul incredibil omul, ai dreptate, circ maxim

hana a spus: (octombrie 25th, 2012 at 18:40 )

vad ca postacii pedelisti sunt mult mai activi decat ceilalti. ei rad de suciu, dar nu pot argumenta in niciun fel cum ne poate ajuta acest blaga. daca blaga e atat de barbat, de ce nu candideaza in colegiu in care figureaza adresa din buletinul lui? pentru ca e un cacanar, la fel ca toti cei care il pupa in fundul ala corupt.

montana a spus: (octombrie 25th, 2012 at 18:53 )

fain suciu asta!! johnny english de romania :))))))

Borza a spus: (octombrie 26th, 2012 at 01:09 )

Mai copilasi mei,Blaga asta e un tradator a distrus PD ul in timis si acum si pdl ul,se ascunde dupa vrajeala lui Ostafu care este traumatizat de batalia lui TITU la cjt,eu cred ca Suciu il bate daca nu tradeaza primari si sunt convins ca nu o vor face deoarece nu ma i primesc nici un ban de la cjt.Asa ca si eu o sa l ARD asa cum ma ars si el pe mine

post a spus: (octombrie 26th, 2012 at 17:28 )

cum candideaza suciu cand are postul asigurat la drumuri judetene?

anca a spus: (octombrie 29th, 2012 at 14:24 )

dl. suciu e cel mai potrivit sa candideze cu blaga. a iesit cel mai bine in sondaje.
sunt din timis, colegiul 3 de senatori, si il voi vota. nu vreau sa fie senator de timis un strain care nu va face nimic pt judetul nostru, cu atat mai mult un mafiot ca blaga.
nu trebuie sa avem memoria scurta. trebuie sa ne amintim tot ce am tras cu pdl-ul si inca tragem. chiar vreau o schimbare. oricine e mai bun ca blaga, orice partid e mai bun ca pdl-ul.
dnul suciu – viitorul senator de timis pe colegiul 3!!! mult succes!

florin a spus: (noiembrie 14th, 2012 at 22:46 )

nu pot sa cred ca mai pot exista oameni care sa voteze PDL., cu atat mai putin pe Blaga care a marginalizat total jud. Timis. O sa votez categoric cu Matei Suciu pentru colegiul 3 de senatori Timis

flober a spus: (noiembrie 21st, 2012 at 15:06 )

Dl. Suciu este un om deosebit, cu mult bun simt, cu mult respect pentru cei multi, cei nevoiasi, deacea eu cred ca va castiga detasat colegiul 3 de senatori, cu peste 51%, lasandu-l pe buldog fara posibilitatea de a umbla la butoane.
Toti aceia care ati postat pro-buldog, va rog sa il laudati ( daca aveti argumente……. macar unul) pe buldogul vostru, nu sa criticati omul nostru. Sper ca dupa 09 decembrie buldogul sa se transforme in pechinez.
Mult succes domnule Suciu

Gabi a spus: (noiembrie 25th, 2012 at 18:03 )

Oameni buni nu caracterizati un om daca nu sunteti in cunostiinta de cauza, mai mult de-atat… Ce a facut acest Blaga pana in prezent pentru Timisoara sa nu zic pentru judetul Timis? In schimb acest om a fost si este devotat acestui oras ,daca va uitati in timp bine-nteles pentru cine il cunoaste nu pentru cei care sunt platiti acum sa-l ponegresca,….. a condus institutii in Timisoara .Informati-va …………si dupa aceea puteti sa va spuneti parerea .. Uitati-va la radacini se trage din parinti cu credinta in Dumnezeu are o familie perfecta ,este un OM deosebit (OM sau DOMN nu e totuna vreau sa spun pentru cei ce inteleg)asa ca are tot sprijinul din partea oamenilor. Domnule Blaga argumentati-ne ce a-ti facut d-voastra si clanul pentru Timisoara nu ce ve-ti face… astea sunt povesti .. MULT SUCCES DOMNULE SUCIU!!!!

Vasile a spus: (decembrie 3rd, 2012 at 08:10 )

Ce lupte aprige in comentarii! Eu votez cu PPDD m-am saturat si de mafiotii de la PDL si de mincinosii de la USL !

Andrei a spus: (decembrie 6th, 2012 at 19:48 )

„DOMNUL SUCIU” e un om care nu mai stie ce sa faca pt imagine si bani. Are o anume firma de transport unde din cauza lacomiei nu suplimenteaza cu autobuze sau microbuze si bietii copii trebuie sa stea in frig si sa se inghesuie ca la coada pe vremea raposatului. In plus NU POTI VOTA pe unul care nu stie nici cum sa isi creasca copiii..

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării

Baschetbaliștii Timişoarei joacă vineri, 29 martie, de la ora 18.00, cu CS Vâlcea, la sala Constantin Jude. Partida contează pentru etapa a 26-a, ultima din faza secundă a Ligii Naționale, grupa 11-18. Cele două formații se află la egalitate de puncte, 21, pe locurile al treilea și al patrulea. Jocul va decide ocupanta poziției a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

lumina libertății

Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă

Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș a primit confirmarea aprobării cererii de finanțare depuse în cadrul „Programului privind îmbunătățirea calității aerului şi reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puţin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat”, gestionat de Ministerul Mediului prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul primește 25 de milioane de lei pentru cumpărarea a 25 de noi microbuze ecologice, destinate mediului școlar
După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic
Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
Dorința administrației orașului, de a demara operațiunile pentru ridicarea unui nou spital municipal, a făcut joi primul pas spre realizare. Deocamdată vorbim despre hârtii, nu despre demararea unei licitații pentru construire, primarul Dominic Fritz a semnat acordul de colaborare cu IFC, divizie a Băncii Mondiale, instituție care va realiza un prim studiu de prefezabilitate referitor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a semnat cu IFC contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate pentru ridicarea unui nou spital municipal
Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Top