Categories: Social

Se strange latul in jurul lui Paisie Lugojanul

Luni, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişora sunt chemaţi doi martori-cheie ai tunului tras pe bani europeni de Arhiepiscopia Timişoarei. Dacă se va dovedi că Paisie Lugojanul și camarila lui au furat banii europeni, ei pot ajunge direct după gratii.

Dosarul 390/P/12 supranumit „Şpagă din bani europeni” vizează articolul 264 cod penal – abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Pedeapsa este cuprinsă între șase luni şi trei ani de închisoare. „Grija” pentru banii europeni de care a dat dovadă Arhiepiscopia Timişoarei a atras după sine închiderea a 16 centre educaţional-sociale din întreaga tară. Cinci dintre ele erau în Timiș.

Centrele educaţionale au fost create în baza unui proiect european POSDRU. Proiectul coordonat de Asociaţia Filantropia Alba-Iulia şi Arhiepiscopia Alba Iulia avea ca partener Arhiepiscopia Timişoarei. De la Timişoara a și început declinul rapid al acestui proiect, care ar fi trebuit să se încheie în iulie 2013.

Arhiepiscopia Timişoarei a cerut 500 de lei lunar, „donaţie”, din salariul fiecăruia dintre cei 22 de angajaţi ai centrelor educaționale. Acum, oamenii au început să-şi primească banii înapoi din partea Arhiepiscopiei Timişoara, care încearcă să acopere urmele. Dosarul penal merge însă mai departe. Afacerea a fost gestionată de coordonatorii regionali de centre: preotul Alin Cuza, schimbat între timp, şi preotul Cristian Pavel. În spatele acestora a stat episcopul vicar al Timişoarei, Preasfinţitul Paisie Lugojanul.

Ca și cum nu ar fi fost de ajuns că „dijmuiau” fără jenă angajații, cei de la Arhipiscopia Timișoarei au decis să suspende și bursele micuților. În 11 luni, ei au „tras” 137.500 de lei din banii a 125 de copii amărâţi de la centrele din Timiş. Aceiaşi oameni au hotărât și să-i pună la dietă pe cei mici. Deși proiectul prevedea două mese pe zi, la centre se mânca o singură dată, pentru că aşa cereau coordonatorii de la arhiepiscopie.

Share
Published by
Mihai Oancea

Recent Posts

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

8 ore ago

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

13 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

16 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

16 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

17 ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

17 ore ago