Si totusi, cine se bate cu Blaga?

În fine, în cea mai mare parte, listele cu candidați pentru alegerile parlamentare ale principalelor blocuri politice, USL și ARD, sunt finalizate. Cotat ca a treia formațiune în sondaje, Partidul Tomberon al „domnului Dan” stă la pândă să vadă cine pe unde candidează. Și, eventual, să culeagă ceva firimituri de la masa „bogaților”. Altfel, listele celor două alianțe sunt pline și de politicieni cu experiență dar și de personaje mai bizare, unele chiar hazlii. Iar mulți dintre ei sunt perdanți de vocație la tot felul de alegeri.

PSD, care a tăiat cea mai mare felie din tortul USL, merge pe continuitate, mizând pe actualii parlamentari, respectiv Ilie Sârbu (Senat), Dorel Covaci și Sorin Stragea (deputați). Dacă Sârbu este o adevărată vedetă media, mai ales de când este socru de premier, de ceilalți doi nu prea s-a auzit nimic. Eventual, de Covaci care a „reușit” să piardă alegerile pentru scaunul de primar la Făget. Drept „recompensă” pentru acest eșec usturător, a primit candidatura pentru Colegiul IX, acolo unde se va înfrunta cu Tiberiu Lelescu (PDL). Aceeași dispută a avut loc și în urmă cu patru ani, învingător ieșind PSD-istul. Care rămâne favorit și acum.

În schimb, Sorin Stragea (perdant în trecut la Primăria Lugoj), ajuns deputat de pe locul II, se va lupta pe Colegiul VII cu Mihăiță Bojin (PDL), reprezentant al cultului neoprotestant. Favorit, PSD-istul. La Sârbu e o altă discuție, el făcând parte dintr-un scenariu de tip blat cu Vasile Blaga. Ca să nu fie deranjat, PDL simulează competiția prin Marinel Pașca, cel care a pierdut cu brio Primăria din Recaș.

În Timișoara, lucrurile par a fi clarificate. Pe Colegiul I Senat, lupta se va da între pastorul evanghelic hunedorean Ben-Oni Ardelean (PNL) și Aurel Frugină (PDL), fost șef pe la Garda Financiară și cu ioc experiență în politică. Adică doi „no name” pentru timișoreni. Avantaj, Robu. Pe Colegiul II, liberalul Petre Ehegartner se va confrunta cu fostul șef al Inspectoratului Școlar, Marin Popescu. Șanse mari, liberalul. La Colegiul I deputați, față în față vor fi actualul titular, Horia Cristian, și fostul șef al Aeroportului Internațional Timișoara, Cornel Sămărtinean. Câștigă liberalul. Pe Colegiul II, viceprimarul Sorin Grindeanu se va distra copios cu Alain Rus, om de casă al lui Constantin Ostaficiuc și dușman înverșunat al limbii române. Pe Colegiul III, bătălia se va da între doi perdanți de meserie, Adi PierzătOrza (PNȚCD) și Maria Grapini (PC). Cine știe, la asemenea adversar și la cât îl iubesc timișorenii pe Felix Varanul, va ieși Adi CâștigătOrza de data asta. În fine, pe Colegiul IV vor sta față în față Ion Răducanu (UNPR) și Ovidiu Ciuhandu, fost șef al PDL Timișoara. Se joacă!

Distracție mare va fi pe Colegiul X, unde se vor confrunta doi buni amici: Gheorghe Ciobanu (fost Vama, fost AEK, fost PDL, actual PSD) și tăticul de băieți năzdrăvani Petru Roman, primar de Deta. Bate clar Ciobanu. Pe Colegiul III Senat câștigă Vasile Blaga. Că are blat cu Sârbu. Și încă nu are adversar. Cu ceva timp în urmă, în replică la aceste speculații, președintele PSD Timiș, Titu Bojin, și-a încordat mușchii pectorali, afirmând că va candida personal împotriva lui Blaga. Iar dacă nu el, măcar prefectul Eugen Dogariu. Evident că nu s-a întâmplat așa ceva, iar PSD caută în continuare un fraier de serviciu, care să accepte să o ia în freză de la „Buldog”. Aproape sigur, acesta va fi recompensat ulterior cu vreo „deconcentrată”, dacă nu cumva este și acum șef.

Dacă e de înțeles cumva trocul cu Blaga, mai puțin explicabilă este teama liberalilor în fața deputatului minune Alin Popoviciu. În loc să fie trimis pe Colegiul V un candidat cu șanse reale, s-a acceptat varianta soft numită Cosmin Costa. O fi el „băiat bun”, dar nu prea îl cunoaște nimeni. Nici măcar colegii din partid. În rest, PSD-iștii se mai bâlbâie și cu Colegiul VIII – Jimbolia, acolo unde PDL l-a desemnat drept candidat pe senatorul Gheorghe David. Care pare deja favorit în lipsa unui contracandidat. Dacă nu cumva acest colegiu va merge la PP-DD. Că și în 2008, deputat aici a ajuns ex-liberalul Claudiu Țaga (acum UNPR) de pe locul IV și cu 1.000 de voturi în spate.

Autor
Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

15 comentarii pentru acest articol

foarte proasta analiza a spus: (octombrie 5th, 2012 at 13:58 )

Una dintre cele mai proaste din care am citit vreodata. Neargumentata, total subiectiva, influentata de preferinte personale. De ce spun asta? Pentru ca habar nu ai, dle Ino, cum se aplica legea electorala, deci calculul matematic de redistribuire a mandatelor celor care nu au castigat cu 50%+1. Pune mana pe creion si refa-ti calculele si baga un update la articol. Hai la treaba!

bunicu cel fain a spus: (octombrie 5th, 2012 at 14:12 )

ai analizat tu cata pe aici, dar parca prea mult crezi tu ca unii nu au nici macar o sansa…o sa vedem in 10 decembrie cine a avut dreptate

bojin a spus: (octombrie 5th, 2012 at 14:23 )

lu bojin ii tremura chilotii de frica in fata lu blaga.daca nu e asa de ce nu se duce chiar el sa se bata cu el?

florin a spus: (octombrie 5th, 2012 at 14:26 )

Hai sa va spun eu ceva apropo de aceste analize… pentru cei care cunosc sistemul actual de vot cred ca va e clar algoritmul in cazul in care un candidat nu a castigat cu 50%+1 colegiul… De aceea…asa-zisele blaturi, chiar daca ele s-au facut, au valoare zero fiindca pe ambele colegii suspectate de blat, aflate in zone mai rurale, exista si candidatii lu’domnu’Dan care vor fragmenta foarte mult votul. De aceea sunt aproape sigur ca nici Sarbu si nici Blaga nu vor face peste 50% pe colegiile lor asa ca vor ramane la „mana” algoritmului…astfel, colegii lor de partid candidati pe alte colegii din judet, care chiar daca nu au indeplinit 50%+1 dar au mai multe voturi decat Sarbu sau Blaga, se vor duce in parlament iar marii „”domni” vor ramane sportivi.

dle INO! a spus: (octombrie 5th, 2012 at 14:32 )

Am postat mai devreme un comentariu referitor la analiza facuta de dvs, in cel mai civilizat mod, ca un contra-argument la tot ce ati scris. Vad ca l-ati sters! Sunt dezamagit ca nu puteti accepta critica sau o alta parere decat a dvs.

edu cat a spus: (octombrie 5th, 2012 at 14:35 )

foarte buna analiza !

George Scutaru a spus: (octombrie 5th, 2012 at 18:18 )

Eu am o intrebare: de ce nu se duce Ilie Sarbu cu Blaga? Hai sa vedem puterea-ti, dle Ilie!

Un cetățean a spus: (octombrie 5th, 2012 at 18:50 )

Dacă Blaga era bazat ca e ditamai șefu de partid cu 15% se batea pe colegiu senatorial de unde este acum senator , nu venea in Timiș sa se ascunda pe un colegiu care se știe ca nu pierde ca doar de asta sa ocupat domnul Costi Costița mare șef de filiala , bă chiar așa de mare ca ar putea sa o afilieze la LPF ca doar se fac blaturi mai mari ca la LPF .Si vorba aia ce nu face Costică pentru un loc de europarlamentar ca doar el se da mare ideealist

Marș ! a spus: (octombrie 5th, 2012 at 21:39 )

Timișorenii urăsc BULDOGII !

ZARA a spus: (octombrie 6th, 2012 at 07:39 )

TIMISORENII URASC CAINII MARI SI URATI SE LA BUCURESTI.

ZARA a spus: (octombrie 6th, 2012 at 08:17 )

TIMISOARA TE VREA ,DU-TE LA CASA TA,BLAGA

ZARA a spus: (octombrie 6th, 2012 at 09:09 )

TIMISOARA NU TE VREA

ticu a spus: (octombrie 6th, 2012 at 12:20 )

sa-mi ezplice si mie cineva de ce avea nevoie mru si neamtu de buldog. cu ce au convins-o pe monicuta sa lustruiasca pdlu’? ma supara urat de tot regatenii astia, jur. rau de tot.

de papagalii astia de la usl,… vai ș-amar.

draga ino a spus: (octombrie 7th, 2012 at 12:56 )

Eu sunt convins ca unul din megaliderii aliantei usl, chiar daca au functii administrative vor candida impotriva lui blaga pt ca acesta sa nu intre in parlament. Din pacate, cei doi sunt niste bieti pigmei adusi precum resturile de valul usl.

Cristi Brancovan a spus: (octombrie 9th, 2012 at 08:46 )

Super faza cu pierzatorZA, desi i se mai potrivesc si trantorZA delipidatorZA si altele. Chiar nu as vrea sa-l vad pe personajul asta castigand ceva! E o nulitate absoluta! As putea respecta ca e taranist poate fi si in partidul poporului dar e rau ca el nu are crezuri are doar interese!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria bate palma cu propriile departamente. Timpark și Poliția Locală vor confisca vehiculele ce transportă deșeuri ilegal

Primăria Timișoara semnează protocoale cu propriile departamente, pentru a putea să rezolve mai rapid problema mașinilor care sunt folosite la transportul ilegal de deșeuri. Oficial, parteneriatul semnat cu Poliția Locală și Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice TIMPARK a fost pus la punct ”pentru a descuraja fenomenul abandonului de deșeuri”. Consilierii locali...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria bate palma cu propriile departamente. Timpark și Poliția Locală vor confisca vehiculele ce transportă deșeuri ilegal
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Leii pleacă la Ploiești cu 2-0 la general şi mai au nevoie de o victorie

Seria SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timișoara – CSM Ploiești, din play-out-ul Ligii Naționale, se mută în Prahova. După ce și-a consumat primele două episoade la Arad și Timișoara, seria „trei din cinci” continuă la sala Olimpia din Ploiești. Rezultatele de săptămâna trecută, 72-65 și 74-69, au fost cele mai strânse din totalul de patru înfruntări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Leii pleacă la Ploiești cu 2-0 la general şi mai au nevoie de o victorie
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cristian Moș se pregătește să candideze la președinția CJ Timiş, ca iepure al PSD, susţin cei din USR Timiş. Cei din USR mai sugerează că Moş a fost şantajat de PSD Timiş pentru a critica în termeni foarte duri filiala condusă de Dominic Fritz. În schimb, Forţa Dreptei sugerează că Moş şi-a negociat la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi Forţa Dreptei reacţionează la “dezertarea” lui Cristian Moş: Se pregăteşte să candideze la președinția CJ Timiş, ca iepure al PSD
Primăria Timișoara semnează protocoale cu propriile departamente, pentru a putea să rezolve mai rapid problema mașinilor care sunt folosite la transportul ilegal de deșeuri. Oficial, parteneriatul semnat cu Poliția Locală și Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice TIMPARK a fost pus la punct ”pentru a descuraja fenomenul abandonului de deșeuri”. Consilierii locali...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria bate palma cu propriile departamente. Timpark și Poliția Locală vor confisca vehiculele ce transportă deșeuri ilegal
USR a rezolvat în timp record problema înlocuirii demisionatei Ana Munteanu din Consiliul Local Timișoara, iar înlocuitorul acesteia a depus jurământul pe postul preluat în cursul zilei de luni. Partidul rămăsese cu un consilier local în minus în CLT, în februarie, după ce controversata Ana Munteanu și-a dat demisia de pe postul oferit de alegători,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Înlocuitorul Anei Munteanu a depus jurământul pe locul rămas liber în consiliul local
Finalizat în urmă cu patru luni, primul spital construit în România din fonduri private, nu poate fi încă deschis din cauza unor proceduri birocratice, lucru care l-a indignat foarte mult pe senatorul USR de Timiş, Raoul Trifan.  În urmă cu patru luni Asociaţia “Dăruiește Viață” a finalizat primul spital construit în România pentru copiii bolnavi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raoul Trifan, revoltat: “Rafila, nu mai ține închis spitalul pentru copiii cu cancer!”
Seria SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timișoara – CSM Ploiești, din play-out-ul Ligii Naționale, se mută în Prahova. După ce și-a consumat primele două episoade la Arad și Timișoara, seria „trei din cinci” continuă la sala Olimpia din Ploiești. Rezultatele de săptămâna trecută, 72-65 și 74-69, au fost cele mai strânse din totalul de patru înfruntări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Leii pleacă la Ploiești cu 2-0 la general şi mai au nevoie de o victorie
SCM Politehnica Timișoara a jucat pe terenul echipei CSM Vaslui, în etapa a XXIII-a a Ligii Naționale de handbal masculin. Meciul era vital pentru ambele echipele aflate în zona inferioară a clasamentului. Prima repriză a fost foarte echilibrată, chiar dacă gazdele s-au desprins la 5-2, în minutul 8. Reușitele lui Marjanovic, din 7 metri, și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pas uriaş spre salvarea de la retrogradare
Duminică spre seară, polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la un accident rutier care ar fi avut loc pe raza localității Chișoda. Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au constatat faptul că, o femeie în vârstă de 36 de ani a condus un autoturism pe strada Cooperatorilor din localitatea Chișoda...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Femeie ucisă pe trecerea de pietoni în Chişoda
Top