Cornel Samartinean: „Nu vreau să fiu un deputat anonim”

A plecat în cursa electorală de la premisa că oamenii trebuie să-și cunoască deputatul pe care l-au trimis în parlament. Se ferește să lanseze promisiuni fără acoperire, dar spune că primul proiect de lege pe care-l va promova va face ca banii strânși din impozite la nivelul Timișului să rămână aici. Acesta este Cornel Sămărtinean, candidat ARD pe Colegiul I Deputați Timișoara, un om de afaceri care vrea să schimbe mocirla din viața politică.

Domnule Sămărtinean, nu vă cunoaşteţi deputatul de pe colegiul dumneavoastră?

Contează mai puțin dacă îl cunosc eu. Ceea ce contează cu adevărat este că oamenii din Colegiul I nu-l cunosc. Am făcut un sondaj și am descoperit cu stupoare că 90% dintre oameni nu știu cine le sunt parlamentarii. Acest lucru trebuie să înceteze. Oamenii trebuie să își cunoască deputatul, trebuie să se întâlnească cu el, iar acesta, la rândul lui, trebuie să dea socoteală celor care l-au trimis cu un mandat în Parlament pentru ceea ce a realizat sau pentru ce nu a reușit să facă.

Tocmai de aceea, am luat efectiv colegiul la pas și am stat de vorbă cu oamenii și i-am ascultat, le-am preluat sugestiile și problemele. Pe unele mi le-am asumat și îmi iau angajamentul că, după ce voi merge în Parlament, mă voi bate pentru rezolvarea lor și voi veni periodic în colegiu să vorbesc cu oamenii și să le spun stadiul rezolvării lor. Ca să concluzionez, nu vreau ca peste patru ani, când voi candida din nou, să mă întrebe lumea pe stradă „cine ești dumneata?”…

Nu aţi avut curiozitatea să-l căutaţi la biroul său parlamentar?

De ce să îl caut la biroul parlamentar? Important era să-i caute el pe oamenii din colegiu, cărora le-a promis multe și pentru care nu a făcut nimic. Repet, nu vreau să fiu un deputat anonim. Eu nu vreau să mă caute oamenii la biroul parlamentar, vreau să ies eu printre ei, vreau să-i ascult eu pe ei, în cartier, nu la biroul parlamentar. Este timpul ca parlamentarii să mai facă și politica cetățeanului, nu doar politica deputatului sau senatorului.

Nu aveți o mare experienţă ca om politic. Ce v-a determinat să intraţi în lupta pentru un fotoliu de deputat?

Ca fiecare dintre noi, după anii ‘90 am ieșit afară, am văzut o altă lume, mi-a plăcut și de atunci am încercat să mă comport ca europenii, mă gândesc că mulți dintre noi o facem. Din păcate, nu reușim acest lucru întotdeauna. Aici fac o paranteză, și vreau să vă povestesc cum am aflat asta pe propria mea piele. La un moment dat, afacerile m-au purtat mult timp prin Italia, pe vremea aceea și fumam, și țin minte că după ce terminam o țigară mă plimbam mult timp cu ea în mână până întâlneam un coș de gunoi, pentru că nu puteam să o arunc așa pe jos.

În schimb, când am ajuns în România, cum m-am dat jos din avion, mi-am aprins o țigară, am tras cu nesaț din ea și, după ce am terminat-o, am aruncat-o pe jos, chiar cu un gest ștrengăresc. În momentul acela mi-am dat seama că, în primul rând, schimbarea trebuie să vină de la fiecare dintre noi. Din acel moment m-am convins că trebuie să mă implic în schimbarea mentalității societății românești. Așa m-am decis să intru în politică.

După ce am făcut acest pas a urmat altul și tot așa, până în momentul în care am decis să candidez pentru Camera Deputaților. Bine, există o poveste interesantă și legată de această decizie. Stăteam la televizor și comentam înverșunat la un talkshow politic – mulți o facem – și fiul meu Adrian mă privea cu interes. Atunci m-a întrebat într-o doară: „De ce nu faci tu altfel, dacă ai intenții bune și crezi că poți să faci mai bine?”. M-am gândit mult la ce mi-a spus Adrian. În același timp, mă întrebam oftând „Ce-mi trebuie mie? Bătăi de cap? Dușmani? Lupte cu alții?”. Totuși am decis să intru în această competiție pentru că am intenții bune și cred că pot să o fac mai bine decât cei care o fac în prezent.

De ce vrea un om de afaceri să devină deputat?

Sunt mulți oameni de afaceri onești în țara aceasta. Sunt mulți oameni onești care au reușit să construiască o companie fără să aibă afaceri cu statul român. Printre ei sunt și eu. Nu am avut niciodată vreo afacere cu statul. Profilul companiei mele nici măcar nu are tangență cu statul. Problema este că mulți dintre oamenii de afaceri ca mine nu doresc să se implice în politică. Mulți sunt de părere că politica e plină de mocirlă și odată intrați în ea se vor murdări. Eu, unul, cred că asta este o greșeală.

Cred că în politică este atât de multă mocirlă tocmai pentru că prea puțini oameni de afaceri onești sunt implicați în ea. Trebuie să intre în politică cât mai mulți oameni onești care să se gândească și la binele celor din jur, nu doar la binele personal, care să se țină de promisiuni și care să facă ceva și pentru cei care i-au ales.

De ce v-ar alege timişorenii de pe Colegiul 1?

În primul rând, pentru că nu promit ceea ce nu pot să fac. Fiindcă, pentru mine, o strângere de mână e mai importantă decât orice contract. După principiul acesta m-am ghidat și în afacerea mea. Pentru că îmi iau angajamentul să vin în fața lor periodic să le spun ce am reușit să fac și ce nu și cât mai durează până le rezolv problemele. Pentru că dacă mă votează vor avea, fiecare dintre ei, deputatul lor, la care vor putea să apeleze în orice moment.

Care ar fi o primă lege care ar trebui dată sau modificată, din perspectiva deputatului Sămărtinean?

Sunt multe. Una ar fi legată de modul în care se strâng și împart banii care provin din taxele și impozitele plătite de timișoreni. În prezent, banii din impozitele pe care le plătim cu toții, fie că vorbim de angajați, fie de firme, se strâng în Timișoara și apoi se trimit la București. De acolo autoritățile locale cerșesc, în fiecare lună, bani pentru drumuri, spitale sau școli. NICIODATĂ cei de la București, nu trimit destul înapoi.

De fapt, toți finanțiștii știu – dar nu spun – că niciodată după Revoluție, din București nu au venit înapoi în Timișoara mai mult de 65% din cât am trimis acolo! Eu vreau să schimb această lege și banii care se strâng din impozite la nivelul Timișului să rămână aici. Doar o mică parte din ei, de cel mult 20% din total, să meargă la București pentru funcționarea aparatului administrativ central al statului. Ca să zic așa, aș vrea ca să mai cerșească și Bucureștiul de la Timișoara…

Aţi propus, încă din startul campaniei electorale, micşorarea salariilor parlamentarilor cu 25%. Nu credeţi că o să vă urască colegii dvs, în cazul în care veţi ajunge deputat?

Să mă urască! Nu am nici o problemă cu asta. Am o problemă însă cu cei care consideră că efortul trebuie susținut doar de către unii. Eu îmi iau angajamentul în fața tuturor, că atât timp cât voi fi deputat, nu voi vota niciodată o tăiere de salariu sau pensie. În schimb vreau ca sumele aflate la dispoziția parlementarilor să fie reduse cu 25%. Să vadă și ei cum este… eu nu merg în parlament pentru bani! Eu merg să fac legi!

Principalul contracandidat al dvs. este chiar „deputatul anonim”, aşa cum l-aţi caracterizat pe Horia Cristian. Acesta are în spate o alianţă puternică acum, USL. Cum îl veţi învinge?

Eu nu mă refeream doar la Horia Cristian când foloseam sintagma „deputatul anonim”. Mă refeream la toți cei care își amintesc de oamenii de prin colegii doar din patru în patru ani, în preajma alegerilor. Oamenii îi uită și nu îi cunosc, pentru că patru ani înseamnă totuși ceva. Eu nu vreau să fiu un deputat anonim. Eu vreau ca oamenii să mă cunoască și vreau ca eu să-i cunosc pe ei și să-i ascult și să încerc să le rezolv problemele cu care se confruntă.

Alianța USL nu mai este atât de puternică pe cât o credeți dumneavoastră! Vă întreb ce a făcut USL de când a preluat puterea? În 7 noiembrie s-au împlinit șase luni de când conduc țara. Ce au făcut? Numiți o măsură benefică pentru populație, sau pentru mediul de afaceri… Una singură… Nimic! În schimb ne-au făcut de râs pe plan european, au inflamat spiritele la Bruxelles, i-au făcut pe oficialii europeni să spună că în România este în pericol statul de drept.

În plus, de când au preluat puterea, România este în pericol să piardă zeci de miliarde de euro, Comisia Europeană fiind pe punctul să suspende fondurile europene alocate României. Și acestea sunt doar câteva dintre greșelile făcute de USL. Cum să mă gândesc că USL este o alianță puternică? Oamenii s-au convins că USL nu oferă soluții, ci doar vorbe!

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

22 comentarii pentru acest articol

Popa Andrei a spus: (noiembrie 19th, 2012 at 08:53 )

RE-CLA-MA! 😉

Ali G a spus: (noiembrie 19th, 2012 at 08:55 )

Sincer, nu ma convinge….

elector a spus: (noiembrie 19th, 2012 at 09:02 )

eu nu te vreau parlamentar , stiut fiind faptul ce killer ai fost la aeroport. cica ,,om de afaceri” ? toate gunoaiele si avanitele care vin in banat se imbogatesc , prin hotie si jaf , adica fac exact cea ce au invatat acasa. si numai vorbi de spiritul banatului , fiindca este limba straina cultura noastra ptr. voi mizeriile de dincolo. oricat ai vrea , tot o avanitza si un hot vei ramane tu si neamul tau. nu ai cum ma convinge ca ai ajuns om de afaceri in mod cinstit . si nu vei ajunge parlamentar ! pe cat pariu ?

misu a spus: (noiembrie 19th, 2012 at 09:30 )

Nu are cum sa fie parlamentar anonim pentru ca nu va fi deloc 🙂

Tina a spus: (noiembrie 19th, 2012 at 09:32 )

Cine e papagalu asta si ce realizari notabile are el ? Cine vrea sa fie parlamentar trebuie sa demonstreze ca a fost in stare sa faca performanta in administrare. Asta e un trombonist!

alinush a spus: (noiembrie 19th, 2012 at 09:38 )

stim cu totii ce realizari are la aeroport si altele, anonim pentru totdeauna ar trebui sa fi, lasa-ne lasa-ne, pleaca cu gloata ta departe

goga a spus: (noiembrie 19th, 2012 at 09:53 )

faptul ca plateste niste oameni in particular ma motiveaza sa cred ca e mai ok decat sarlatanii care sunt milionari din politica fara sa fiavut vreo afacere.

Anca a spus: (noiembrie 19th, 2012 at 12:15 )

Peste tot unde a pus mana si capul a realizat ceva .
Eu il cunosc de cand era student si lucra sa se poata intretina . Tot ceea ce a realizat singur a facut-o. Fara ajutorul nimanui .
A muncit zi si noapte cand trebuia sa faca ceva pentru familia lui si pentru angajatii pe care ii are si le ofera un serviciu si salar .
E usor sa lucrezi la stat sa iti vina salariul , dar la privat daca nu faci profit nu iti da nimeni nimic . Toata lumea asteapta sa pice ceva din cer . Are dreptate cand spune ca toti vin din 4 in 4ani sa ceara votul dar nu ofera nimic in schimbul votului . Lumea voteaza partide in loc sa se uite la om . Toti vorbiti fara sa-l cunoasteti sau sunteti pusi de unul si altul sa scrieti numai tampenii .Rautatea asta pe care o aveti in suflet o sa se transforme in ura si acusi o sa ne dam in cap unii la ceilalti ca asa vedeti la televizor . V-au spalat creerii cei de la tv .
Auzi Tina. Tu ai administrat vreodata o firma ? Ai dat salar si impozite la stat vreodata ? Ai avut o responsabilitate vreodata ?
Daca ai fi facut macar ceva in viata ta nu ai fi scris ce ai scris fara sa gandesti ! Linge- l pe unu si pe altul in …….

Razvan a spus: (noiembrie 19th, 2012 at 12:49 )

Este un om minunat! Pe plan profesional are numai reusite, atat la firma care o detine si care prospera de la an la an cat si la aeroport. Nu mai vorbiti aiureli si dati din gura aiurea ca nu stiti nimic. Omu asta a scos aeroportul din gaurile negre in care il lasa-se fostul si actualul director, lasand milioane de euro in conturi si dupa plecare lui. Pe cat punem pariu ca va iesi deputat?….Lumea e satula de politicieni care vin doar sa ceara votul din 4 in 4 ani si mint poporul cu tot felul de promisiuni pe care nici ei nu le mai stiu. Oameni buni treziti-va si haideti sa facem ceva pentru tara asta, pentru orasul asta. Avem nevoie de oameni capabili si onesti!

cristian a spus: (noiembrie 19th, 2012 at 12:53 )

eu nu am nici o treaba cu politica nu cred nimic din ce spun unii si altii, pentru mine toti sunt nishte mincinosi, DAR, eu merg sa-i dau votul omului asta! PENTRU MINE E CANDIDATUL IDEAL. vom vedea ce va fi peste 4 ani. Dar acum m-a convins!

crina a spus: (noiembrie 19th, 2012 at 12:54 )

Nu va fi un deputat anonim. VA FI CORNEL SAMARTINEAN DEPUTAT COLEGIU 1

un om ce privste in viitor a spus: (noiembrie 19th, 2012 at 13:33 )

Hai acum sa vb serios:cum adic cine vrea sa fie prlamentar trebuie sa aiba performanta in administrtie?Pai si cum ti se pare tie ca sunt parlamentarii de pana acum?ce performanta au facut ei m rog frumos?iti spun eu ZERO BARAT!!!!!!!H

un om ce privste in viitor a spus: (noiembrie 19th, 2012 at 13:37 )

Hai acum sa vb serios:cum adica cine vrea sa fie prlamentar trebuie sa aiba performanta in administrtie?Pai si cum ti se pare tie ca sunt parlamentarii de pana acum?ce performanta au facut ei ma rog frumos?iti spun eu ZERO BARAT!!!!!!!Sper sa ajunga deputat si sa arate ca sunt si altfel de oamenii care merita sa ajunga acolo;ca este DIFERIT

omul nou a spus: (noiembrie 19th, 2012 at 13:41 )

Toti parlamentarii vechii sint handicapati politic ,nu reusesc sa treaca peste nevoile oamenilor.Este nevoie de oameni NOI care pot,stiu si le pasa de NOI.SUCCES OMUL NOU CORNEL SAMARTINEANU

OAMENI NOI a spus: (noiembrie 19th, 2012 at 13:44 )

Toti parlamentarii vechii sint handicapati politic ,nu reusesc sa treaca peste nevoile oamenilor.Este nevoie de oameni NOI care pot,stiu si le pasa de NOI.SUCCES OMUL NOU CORNEL SAMARTINEANU

Elena a spus: (noiembrie 19th, 2012 at 14:34 )

Mult succes va doresc!Sa cistigati si sa le inchideti gura la toti rautaciosii!

elector a spus: (noiembrie 19th, 2012 at 15:44 )

anca , crina , razvan, ala care priveste-n stele – viitor , altul -oamenii noi , elena si dracu va mai stie ! sunteti unul si acelasi dupa modul de exprimare, adica o biata maimutza portocalie indobitocita . se vede de la o posta ca ,,candidatul” a deschis putin portofelul , platind si avanitze gen de cei sus amintiti , ptr. un langos sau un flash de neumrak….asta , asa , ca sa vada lumea ca mai sunt si prosti care sa-i laude furaciunile.

Elena a spus: (noiembrie 19th, 2012 at 15:52 )

elector:ce a facut USL-ul tau din mai pina acum?NIMIC!Iti este ciuda ca acest om are succes?anca , crina , razvan,elena si aia care cred in stele nu suntem una si aceeasi persoana,suntem mai multi!!!!!!!!!!!!

pentru domnul elector a spus: (noiembrie 19th, 2012 at 19:09 )

dar pentru tine „elector” cine a deschis portofelul ????? din cate vad eu tu toata ziua stai si postezi pe websiteuri .. imi dau seama ce viata duci tu … esti penibil tu si toata gasca voastra de uslisti ca deja m-am scarbit de voi .

aditza a spus: (noiembrie 20th, 2012 at 11:27 )

pentru acest anonim am o vorba sa va spun, mica – gura mica- :)) sunt dezamagit ca vad niste militanti ce posteaza pentru un astfel de om, o sa vedeti cat de bun este… acet candidat nu are ce cauta in sfera politica este un impostor, este ceea ce nu trebuie sa avem ca reprezentant al nostru, al cetatenilor de rand si muritori de foame , in parlament, vreau o echipa tanara si fara sa fie unsa cu toate alifiile si vicleniile politice

Roxana a spus: (noiembrie 20th, 2012 at 13:40 )

Cornel Samartinean este un invingator si a demonstrat asta prin tot ce a realizar pana acum. Cornel Samartinean este un politician pentru care oamenii sunt importanti, tocmai de aceea Cornel Samartinean poate fi intalnit zilnic pe strazile din Colegiu unde sta de vorba cu oamenii. Oamenii obisnuiti il percep pe Cornel Samartinean ca o alternativa a ceea ce au avut pana acum. Deputatul din legislatura 2008-2012 nu a facut nimic pentru timisoreni, oamenii din Colegiul 1 nu il cunosc pe fostul lor deputat si nu l-au mai vazut din 2008 pana acum,iar acum il vad doar pe bannere ca nu are tupeul sa dea ochii cu timisorenii. Bafta Cornel Samartinean, ai votul meu!!!!!

vio a spus: (noiembrie 21st, 2012 at 11:50 )

ADITZA , tu vrei un candidat tanar , un reprezentat al cetatenilor in colegiul 1 pe cine ???? HORIA CRISTIAN ??? ba baiatule ce a facut asta timp de 4 ani pentru timisoara , pentru colegiul nostru ? a mers la parlament ,a zis ca pleaca ca din romania si ca isi da demisia din parlament , si acuma hopa iara candideaza ?? unde ii ?? sta la sediu , isi bea cafeaua ? ce face el pentru noi ? cu ne ajuta el noi muritori de rand si de foame cum zici tu acolo , la locale am votat cu voi dar acuma pentru deputatie ma duc cu domnul samartinean .

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tensiunile continuă în PNL Timiş! Nicolae Robu, mitraliat de tinerii liberali; Vasile Blaga, boicotat de primari

Candidatul PSD la Primăria Timişoara, Nicolae Robu, a pierdut sprijinul tinerilor liberali, după ce a avut o ceartă monstuoasă cu aceştia. Robu le-a reproşat tinerilor că îl înregistrează atunci când aceştia l-au întrebat cu cine să voteze la preşedinţia CJ Timiş, respectiv cu Alfred Simonis sau cu Alin Nica. Azi e nouă şedinţă la PNL...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tensiunile continuă în PNL Timiş! Nicolae Robu, mitraliat de tinerii liberali; Vasile Blaga, boicotat de primari
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării

Baschetbaliștii Timişoarei joacă vineri, 29 martie, de la ora 18.00, cu CS Vâlcea, la sala Constantin Jude. Partida contează pentru etapa a 26-a, ultima din faza secundă a Ligii Naționale, grupa 11-18. Cele două formații se află la egalitate de puncte, 21, pe locurile al treilea și al patrulea. Jocul va decide ocupanta poziției a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

lumina libertății

Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă

Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș invită firmele timișene la o nouă misiune economică în China

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează, în perioada 13 – 23 octombrie, o nouă misiune economică în Republica Populară Chineză, de vizitare a Canton Import & Export Fair, ediția 136/ faza I.  Târgul de la Canton sau Târgul de Import și Export, este cel mai vechi și cel mai mare târg comercial din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș invită firmele timișene la o nouă misiune economică în China

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La Timișoara s-a inaugurat vineri noul terminal plecări externe din cadrul Aeroportului Internațional Traian Vuia Timișoara, care devine cel mai modern aeroport din țară. Investiție cu fonduri europene, aceasta marchează intrarea României în Schengen cu transporturile aeriene și maritime.  La eveniment au participat Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, Marcel Ciolacu, primul ministru, Nicolae Ciucă, șeful Senatului,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moment istoric la Timișoara. A fost inaugurat noul terminal de plecări externe de la Aeroport, eveniment care a marcat intrarea României în Spațiul Schengen
Ținând cont de temperaturile diurne exterioare, prognozate pentru perioada imediat următoare, ridicate, ziua, și ceva mai scăzute, pe timpul nopții, Colterm anunță că  modifică parametrii de furnizare a încălzirii, pe rețeaua secundară de termoficare. Astfel, începând de astăzi, 29 martie 2024, se  reduc parametrii de furnizare a energiei termice, de la 40 la 37 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm reduce parametrii de furnizare a încălzirii
Una dintre cele valoroase piese din colecția armelor albe expusă de Muzeul Naţional al Banatului este sabia familiei nobiliare Osztoics. Aceasta face parte din expoziția temporară „𝐎𝐛𝐢𝐞𝐜𝐭𝐞. 𝐈𝐬𝐭𝐨𝐫𝐢𝐞. 𝐌𝐮𝐳𝐞𝐞. 𝐀𝐫𝐦𝐞 𝐚𝐥𝐛𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐜𝐨𝐥𝐞𝐜𝐭̦𝐢𝐚 𝐌𝐮𝐳𝐞𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐍𝐚ț𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 𝐚𝐥 𝐁𝐚𝐧𝐚𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢„, aflată în mansarda B1 a muzeului. Expoziţia poate fi vizitată de miercuri până duminică în intervalul orar 10:00...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sabia familiei nobiliare Osztoics de Șemlacu Mare și Șemlacu Mic în expoziţia temporară de arme albe a Muzeului Banatului
Candidatul PSD la Primăria Timişoara, Nicolae Robu, a pierdut sprijinul tinerilor liberali, după ce a avut o ceartă monstuoasă cu aceştia. Robu le-a reproşat tinerilor că îl înregistrează atunci când aceştia l-au întrebat cu cine să voteze la preşedinţia CJ Timiş, respectiv cu Alfred Simonis sau cu Alin Nica. Azi e nouă şedinţă la PNL...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tensiunile continuă în PNL Timiş! Nicolae Robu, mitraliat de tinerii liberali; Vasile Blaga, boicotat de primari
Joi seara, în Sala Mare a Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara a avut loc evenimentul de decernare a Ordinului Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler, distincție conferită de Președintele României, Klaus Iohannis, directorului general al Teatrului Național, Ada Hausvater, și înmânată de ministrul Culturii, Raluca Turcan. Decretul nr. 55 din 15 ianuarie 2024,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Distincţie importantă primită de directorul general al Teatrului Național Timişoara, Ada Hausvater
Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un patrimoniu viu și prețios din întreg teritoriul județului Timiș. Sute de participanți: dansatori, soliști vocali și instrumentiști, grupuri, formații și ansambluri folclorice, tarafuri, meșteșugari,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii
Lucrările de întreținere derulate de Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara, desfășurate pe Centura Timișoarei, continuă. Se va lucra în continuare la pasajul CFR DRDP Timișoara a anunțat că lucrările la podul peste canalul Behela de pe centura Timișoara Nord s-au finalizat. Acum, echipele antreprenorului care realizează lucrarea s-au mutat pentru lucrări similare la dispozitivele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările pe Centura Nord continuă, la pasajul CFR/FOTO
La Timișoara se deschide, duminică, Târgul de Paști. Evenimentul coincide cu începutul sărbătorilor pascale catolice. Astfel, la finalul Liturghiei pascale catolice, estimat la ora 12:30, Alaiul Primăverii, animat de îngerul gigantic al Asociației Teatru pe Roți și de un grup de copii de la școala de dans Mini-Mini Reflex, va porni de la Domul Romano-Catolic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duminică se deschide oficial, cu ocazia sărbătorilor pascale catolice, Târgul de Paști de la Timișoara
Ziua Jandarmeriei este marcată la Iulius Town prin activități dedicate tuturor membrilor familiei, susținute de reprezentanți ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș. Sâmbătă, 30 martie 2024, în Iulius Gardens, începând cu ora 14.00, vor avea loc prezentări de tehnică și echipament, expunere de autovehicule speciale, dar și demonstrații de dresaj canin. Mai mult, cei mici...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Traseu aplicativ pentru copii, dresaj canin de Ziua Jandarmeriei, dar și Ateliere de Creație, Teatru de Păpuși și competiție de șah, în Iulius Town
Top