Cu cearcane la ochi, Alain Rus inca asteapta un semnal sa candideze / FOTO

La zece zile de la demararea campaniei electorale, candidatul ARD pe Colegiul 1 Timișoara, Alain Rus, a început să facă și el ochi. Băiat fin, și-a zis să nu candideze aiurea, fără consimțământul alegătorilor de pe colegiu. Astfel că a trimis oamenilor o scrisoare, pe alocuri ilară, prin care le cere părerea vizavi de candidatura sa.

Dacă tot a trimis scrisori, Alain Rus nu putea scăpa prilejul să le spună oamenilor cât a muncit și cât s-a jertfit pe sine întru binele lor. „Am muncit patru ani, zi de zi, ca să-ți fac viața mai ușoară, din postura de consilier al președintelui Constantin Ostaficiuc”, arată candidatul. Apoi explică faptul că nu este un politician pur-sânge și că a apărut cumva pe scena politică precum Afrodita din spuma mării. „Se mai spune că oamenii cinstiți și cu sufletul curat nu mai au nimc de spus. Nu sunt de acord, de-asta stau în fața ta și îți cer părerea”, scrie Rus.

După ce a a arătat cât de muncitor este și cât de curată îi este inima, Rus atacă frontal. „Vreau să-ți cer părerea, să-ți cer acordul să candidez deputat din partea Alianței România Dreaptă (ARD) în cartierul tău, pe strada ta! Nu vreau să-ți consum timpul și nici nervii cu prezența mea, dacă crezi că nu îți pot fi partener în următorii ani. Nu e corect să fii pus în fața faptului împlinit, să nu-ți poți alege candidatul.

Dacă vrei să ne auzim voi răspunde la numărul de telefon (…). Iar atunci când am cearcăne, înseamnă că am stat la calculator să-ți răspund la mail de pe adresa (…). Mi-aș dori doar să zâmbești mai mult uneori sau să mă cerți dacă greșesc cu ceva și mai vreau să fii sincer cu mine când îmi spui: ‘Alain, candidează! Eu te sprijin!’”. Acum, câte cearcăne o mai fi făcut, citind mail-urile cu îndemnul „Alain, bagă-te!”, nu mai știm.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

15 comentarii pentru acest articol

Maria Popovici a spus: (noiembrie 26th, 2012 at 14:36 )

Cred ca este prima scrisoare in care candidatul nu se lauda cu minunatele sale calitati si in care nu ni se promite ca din 9 decembrie viata noastra va fi minunata…din punctul meu de vedere este o scrisoare sincera.

Anca a spus: (noiembrie 26th, 2012 at 14:39 )

Intradevar, aceasta scrisoare poate fi cu doua taisuri! Eu personal nu mai am incredere in acesti oameni, pentru ca mi-au demonstrat ca nu sunt demni de increderea oamenilor, ci doar vor sa faca in asa fel incat sa ni se faca mila, dar noua de ce ne-ar fi, cand lor nu le-a fost de noi?! 🙂

Bogdan a spus: (noiembrie 26th, 2012 at 15:30 )

Nu stiu cine e alain asta dar oricum e o alternativa mai buna decat Grindeanu,ca toti candidatii de pe colegiul 2.Asa ca am impresia ca va castiga si fara sa faca cearcane,doar pe antipatia fata de grindeanu.

Paul a spus: (noiembrie 26th, 2012 at 15:52 )

Totusi e mai bine sa aiba cearcane de oboseala de la conversatile cu cetatenii decat de la alcoolul peste masura consumat in Fratelli,precum contracandidatul Grindeanu.

adrian a spus: (noiembrie 26th, 2012 at 16:05 )

eu locuiesc in freidorf si am primit scrisoarea asta acum cateva saptamani, iar zilele trecute am primit o alta scrisoare de la acelasi candidat…domnilor ziaristi sunteti cam in urma cu informatiile

alegator a spus: (noiembrie 26th, 2012 at 16:11 )

mi-ar placea sa aud mai des de la candidati (pt orice functie) ca imi propun un parteneriat si nu ca imi cer votul si apoi uita de mine…poate sunt doar vorbe, dar macar sunt primele care propun altceva

Rares a spus: (noiembrie 26th, 2012 at 16:13 )

Eu am primit scrisoarea asta acum 2 saptamani,asa repede se misca redactia voastra?Inseamna ca la Craciun anuntati rezultatele alegerilor.

M arian a spus: (noiembrie 26th, 2012 at 16:18 )

macar scrisoarea e un pic iesita din tipar 🙂 … Eu stau la aurora si cred ca ma incadrez pe colegiul lui … poate il si votez daca imi promite ca o sa fure mai putin ca altii 🙂

locuitor ronat a spus: (noiembrie 26th, 2012 at 16:25 )

Alain, candideaza! Eu te sprijin!

Ion a spus: (noiembrie 26th, 2012 at 16:48 )

Am comparat scrisorile lui grindeanu si rus.Asta macar scrie frumos si nu promite avioane.grindeanu a tras 10 linii,cu 10 idei pe care nu le va realiza niciodata si gata.pedelistu’ mi se pare raul cel mai mic,ca doar nu am innebunit sa il votez pe demagogul ala care a stat numai in spatele primarilor,facand manevre.

Alex a spus: (noiembrie 27th, 2012 at 00:09 )

oameni buni, acest Alen are probleme psihice si de temperament. Lăsând la o parte ca e o mare nulitate.va lua cu mult sub scorul partidului, o mare greșeală ca a acceptat Ostaficiuc sa l pună candidat.la scos pe rectorul Dragulescu sa l una pe analfabetul asta??? O rusine. Sunt pdl ist dar îl voi vota pe grindeanu!

@deBanat a spus: (noiembrie 27th, 2012 at 09:17 )

candidat pe colegiu 2 timisoara, nu colegiul 1 🙂

gog a spus: (noiembrie 27th, 2012 at 22:58 )

Pai asta cu ce sa se laude ca nu are cu ce e bardaf omu ,:)) auzi tu la el consilieru lui Constantin Ostaficiuc adica omu lui de barfa .oricum nu depaseste 15 la suta

Cristina a spus: (decembrie 3rd, 2012 at 21:08 )

Acest om merita sprijinul tuturor timisorenilor!!!

Carla a spus: (decembrie 8th, 2012 at 11:50 )

Nu stiu mare lucru despre el dar stiu ca are o inima mare ! Ceea ce a facut omul asta nici 1000 de alti candidati nu o vor face ! A salvat un suflet de cateva zile de la moarte sigura ! Copilul are acum 3 ani si este bine sanatos ! Fara sa avem nici o obligatie, fara nici o spaga, fara NIMIC ! Doar SUFLET ! Ai votul meu !

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Viitorul stadion care ar urma să fie ridicat la Timișoara, de Compania Națională de Investiții (CNI), ar urma să aibă indicatorii tehnico-economici aprobați în următoarea ședință de guvern. Mai mult, dorința liderilor locali politici este ca această ședință să aibă loc chiar la Timișoara, într-un gest simbolic. Conform celor de la PSD Timiș, Hotărârea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ședința guvernului, susținută la Timișoara? Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion al Timișoarei
Primăria Timișoara anunță că a recuperat o stradă care asigura o legătură între bulevardul Loga și Parcul Copiilor. Aceasta ar fi fost acaparată de proprietarii a două vile din zona respectivă, care ar fi ridicat acolo garduri și construcții ilegale. Acum, au fost emise documentele necesare pentru a demola construcțiile respective. Respectiva stradă ar avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei, închisă accesului public de clanuri imobiliare, va fi redată circulației publice/Foto
Dominic Fritz afirmă că fostul preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş, a fost sedus sau chiar şantajat de PSD şi Nicolae Robu pentru a se înscrie în lupta pentru scaunul de primar al Timişoarei. Primarul Timişoarei mai spune că singura misiune a lui Cristian Moș este să saboteze proiectul de continuitate europeană a Timișoarei. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”
Misterul candidaturii lui Cristian Moș s-a elucidat joi, iar la decizia luată de cel care a reprezentat, timp de patru ani, USR Timiș în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este de a candida ca și independent la funcția de primar al Timișoarei. Moș spune că decizia a luat-o exact după ce a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,
Top