Ostaficiuc nu e suparat pe campania lui Ghita Ciobanu

Reacţie lejeră a preşedintelui PD-L Timiş, Constantin Ostaficiuc, după campania mizerabilă pe care deputatul traseist Gheorghe Ciobanu o face pe Colegiul X Deputaţi. Ostaficiuc e convins că fostul său coleg e un om de bine.

Constantin Ostaficiuc susţine că îl cunoaşte îndeajuns de bine pe Ghiță Ciobanu, încât să creadă că întreaga campanie murdară nu este făcută de acesta, ci de „oamenii de bine” din preajma lui. Deputatul a afișat, la Peciu Nou, un mash în care apare alături de primarul PD-L Ioan Fărcălău, fără ca acesta să știe, și, în plus, fără autorizație.

„Este modul USL de a face campanie. Noi am reacţionat în mod elegant, indiferent ce s-ar întâmpla, noi nu putem fi la fel. Îl cunosc bine pe Gheorghe Ciobanu, cred că are sfătuitori care-l fac să acţioneze de asemenea măsură.

Îl ştiu pe Ciobanu ca pe un om extraordinar, un om de bine, un om raţional, un om cu care poţi sta întotdeauna de vorbă. Sunt convins că nu sunt ideile domnului Ciobanu, cred în acest lucru. Dânsul nu ar putea face acest lucru. Noi ne vedem de campanie în mod legal mai departe, lumea va decide pe 9 decembrie”, ne-a declarat Ostaficiuc.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

DNA a spus: (noiembrie 29th, 2012 at 18:34 )

Costi Costi interesant ce frumos il acoperi sau ti-e frica sa nu se afle mai multe…

PNA a spus: (noiembrie 29th, 2012 at 21:02 )

Io cred ca dom Ghita joaca la doua capete… Parerea mea !

florin a spus: (noiembrie 29th, 2012 at 22:14 )

De cate ori citesc ceva de costica hostaficiuc imi aduc aminte si de ,,realizarile marete,, pe care le_a facut in timpul domniei sale la CJT. O mare realizare a sa ar fi podul de la Albina pe care l_a inaugurat cu mare fast si dupa 2 sapt. s_a surpat si alta ar fi bastionul cu care s_a laudat de cate ori iesea in public. Ei bine ieri am trecut pe la bastion si oprit fiind in coada la semafor intrunul din cele 3 tuneluri n_am putut sa nu observ mareata realizare a lui costi si sa nu_i pomenesc de vii, de cei trecuti in nefiinta, de neamuri, de toate cele. Tavanele parca stau sa cada, de fapt a si inceput sa cada din tencuiala, pe ziduri la fel, mucegai, negreala, parca sunt asa de cel putin vreo 50 de ani. Asa ca d_le costi… stai jos, nota 4.

Popescu a spus: (noiembrie 29th, 2012 at 22:15 )

De ce sa fi suparat ca face campanie murdara,unu in care nu are nici o sans a sa castige???Ca si cum ai fi suparat pe Pakistan ca simuleaza intr-un meci cu Spania….

Rares a spus: (noiembrie 29th, 2012 at 22:27 )

Pe mine nu ma mai mira nimic din ce face usl,dupa ce au lipit afise si pe wc-uri,au trecut si la campania murdara,de suburbie.Votati fratilor usl,si o sa fiti fericiti.

timisorean a spus: (noiembrie 30th, 2012 at 00:50 )

are dreptate costi, nu pot fi ideile lu ciobanu, el chiar e un cioban, n-are idei… saracu… da de ce se ia de sfatuitorii lu ghitza, asta nu intzeeleg, ca sunt aceiasi cu ai lui – pat si patashon sau lolek si bolek… sau sint eu in urma cu stirile?

COrnella a spus: (noiembrie 30th, 2012 at 09:09 )

Domnule Ostaficiuc acest mod de a face campanie a fost o caractristica a tuturor competitiilor electorale in care dvs ati fost implicat. Stiti prea bine ca sfatuitorii domnului Ciobanu sunt aceiasi cu sfatuitorii dvs. Sau cu cei care v-au sfatuit din 2004 pana in 2012. Nu va mai amintiti de ei? O sa va intalniti dimineata la partid, desi ei nu sunt membri PDL. Iar dupa-masa o sa se intalneasca Ghita Ciobanu cu ei la Hotel Delpack! Lasati ipocrizia, domnule Ostaficiuc.

lotzi a spus: (noiembrie 30th, 2012 at 11:32 )

inca o dovada ca ostaficiuc nu are coloana vertebrala. este o veritabila nevertebrata. despre eschrocul de ciobanu nu are rost sa discutam, stim cu totii ca este un imbecil cu bani care vrea sa faca politica. si o face, pentru ca in politica sunt si taratoare ca ostaficiuc. reactia lui ostaficiuc e cel putin gretoasa.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara

Școala generală nr. 1 din Timișoara, situată în Fabric, va fi transformată în școală verde inteligentă. Atingerea acestui deziderat va mai dura, deocamdată primăria a anunțat că va lansa licitația pentru găsirea unei firme care să se ocupe de proiectare și execuție. Investiția este finanțată din fonduri PNRR pe care Primăria Timișoara le-a atras anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Jurnal de campanie (2). Timişul are o nouă „echipă câştigătoare”: Piedone-Bojin. Secta „Robiştilor” promovează unul dintre cele mai insalubre personaje din spaţiul public

Titu Bojin nu mai candidează pentru preşedinţia CJ Timiş. S-o fi săturat şi el, după ce la ultimele alegeri locale a obţinut doar 4,06, pe atunci candidând pentru ALDE. Acum e lider judeţean al PUSL, partidul fondat şi controlat de fostul turnător la securitate Dan Voiculescu. Zilele trecute, Bojin a anunţat că PUSL nu va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (2). Timişul are o nouă „echipă câştigătoare”: Piedone-Bojin. Secta „Robiştilor” promovează unul dintre cele mai insalubre personaje din spaţiul public
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul

CSM Petrolul Ploieşti a redus din diferenţă în seria decisivă pentru rămânerea în liga de elită la baschet masculin. A fost 83-79 în meciul trei din seria cea mai bună din cinci partide, într-un joc disputat pe teren prahovean. După trei partide Timişoara rămâne în faţă, 2-1 la general. Partida disputată luni seara a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Școala generală nr. 1 din Timișoara, situată în Fabric, va fi transformată în școală verde inteligentă. Atingerea acestui deziderat va mai dura, deocamdată primăria a anunțat că va lansa licitația pentru găsirea unei firme care să se ocupe de proiectare și execuție. Investiția este finanțată din fonduri PNRR pe care Primăria Timișoara le-a atras anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara
Titu Bojin nu mai candidează pentru preşedinţia CJ Timiş. S-o fi săturat şi el, după ce la ultimele alegeri locale a obţinut doar 4,06, pe atunci candidând pentru ALDE. Acum e lider judeţean al PUSL, partidul fondat şi controlat de fostul turnător la securitate Dan Voiculescu. Zilele trecute, Bojin a anunţat că PUSL nu va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (2). Timişul are o nouă „echipă câştigătoare”: Piedone-Bojin. Secta „Robiştilor” promovează unul dintre cele mai insalubre personaje din spaţiul public
Premisă: * Marile companii din IT&C din Statele Unite ale Americii au concediat zeci de mii de angajați în ultimele 18 luni; * Din experiența crizelor precedente, mișcările din piața globală se simt în România la o diferență cuprinsă între șase și nouă luni față de momentul declanșării în SUA; * Pentru a avea o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Analiză: Valul de concedieri din SUA, în domeniul IT&C, nu s-a resimțit în vestul României. Rata de angajabilitate a studenților UPT aproape de 100%
Intrat în cursă perntru un nou mandat de primar al Dumbrăviţei, Horia Bugarin afirmă că are de luptat cu cea mai mizerabilă campanie făcută până acum, în spatele căreia se ascund mafia imobiliară şi lumea interlopă. Principalul contracandidat al lui Bugarin este latifundiara Alina Sperlea (PSD-PNL), o afaceristă cu averea ascunsă.   Primarul Dumbrăviţei, Horia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Horia Bugarin intră oficial în cursa pentru un nou mandat de primar al Dumbrăviţei: “Haideți să ne opunem împreună mafiei imobiliare și interlopilor!”
Primăria Timișoara a anunțat amplasarea a nouă cișmele de apă potabilă  în 6 parcuri administrate municipalitate: Parcul Copiilor (2), Parcul Civic (3), Parcul Central (1), Parcul Alpinet (1), Parcul Catedralei (1), Parcul Adolescenței (1). Prima cișmea a fost deja montată în Parcul Adolescenței. În această săptămână, va fi dată în folosință și cea din Parcul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În șase parcuri din Timișoara vor fi amplasate cișmele cu apă potabilă
DRDP Timișoara a anunțat că în această seară (16 aprilie), de la ora 20 până la miezul nopții, 𝐬𝐢𝐬𝐭𝐞𝐦𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐞𝐦𝐢𝐭𝐞𝐫𝐞 𝐚 𝐫𝐨𝐯𝐢𝐧𝐢𝐞𝐭𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐧𝐮 𝐯𝐚 funcționa în 𝐏𝐓𝐅 Moravița, 𝐏𝐓𝐅 Jimbolia și 𝐏𝐓𝐅 Cenad, din judetul Timiș, ca urmare a lucrărilor de îmbunătățire a infrastructurii rețelelor de comunicații de date puse la dispoziție de către...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se întrerupe temporar emiterea de roviniete în punctele de trecere a frontierei din Timiș
Prima etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă a adus la start peste 80 de piloți din întreaga țară, iar pe lista de înscrieri s-au aflat și câteva nume noi. Pilotul timișorean Radu Benea a fost surpriza plăcut din vârful clasamentului, fiind chiar aproape de o victorie la Categoria I, terminând pe locul doi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O primă etapă senzaţională la viteză în coastă. Diferenţa dintre primul loc şi poţizia secundă, sub o secundă!
Scrutinul pentru alegerea celor care vor administra comunele, orașele și municipiile pentru viitorul mandat de patru ani începe de astăzi. Închiderea procedurii are loc pe 30 aprilie. Primul pas din procedura de alegere a primarilor, a președintelui consiliului județean, a consilierilor locali și a celor județeni începe astăzi, 16 aprilie. Așadar, partidele politice, organizațiile cetățenilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Astăzi demarează etapa depunerii candidaturilor pentru alegerile locale
Top