Anonim acum cateva luni, golgheterul Boldea a fost revelatia lui Poli in tur

În urmă cu câteva luni, era un anonim care s-a remarcat doar în ligile inferioare. A avut nevoie doar de trei luni pentru a demonstra că Timişoara a descoperit un fotbalist pur sânge. Cristi Boldea, căci despre el este vorba, este golgheterul lui Poli Timişoara cu 7 reuşite în 12 jocuri.

Jucătorul lui Poli întăreşte o vorbă care spune că niciodată nu e prea târziu. Descoperit de Poli când deja a împlinit 26 de ani, evoluţia lui Boldea îii face să regrete pe oficialii timişoreni că nu au fost mai atenţi la el în urmă cu câţiva ani, când evolua îm Liga III, pentru Viitorul Sânandrei, de unde a plecat la ACS Recaş, echipă cu care a promovat în eşalonul secund.

Cristi Boldea a fost pariul lui Cosmin Petruescu, antrenorul care a promovat ACS Recaş în Liga II, în prezent „secund” la noua construcţie fotbalistică ce poartă numele Poli. Păstrat în vara acestui an în lotul lui Poli, Boldea a devenit după doar câteva jocuri vedeta echipei, atacantul reuşind să înscrie primul gol stagional pentru formaţia de pe „Dan Păltinişanu” în jocul cu UTA Arad, chiar în prima etapă a sezonului. Dacă acum trei luni valoarea pe piaţa fotbalistică a lui Boldea nu însemna nimic, după prestaţiile excelente din tur cota lui este estimată, pe site-ul de specialitate www.transfermarkt.de, la 200.000 de euro. Dacă evoluţiile sale vor fi în aceiaşi notă, este posibil ca valoarea jucătorului care va împlini miercuri 27 de ani să ajungă la aproximativ 500.000 de euro, o sumă mare pentru un jucător din Liga II. Cel mai bine cotat jucător din lotul lui Poli, la ora aceasta, este Cristi Poparadu, a cărui valoare este estimată la 450.000 de euro.  

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

DESTEPTAREA si REDESTEPTAREA a spus: (decembrie 11th, 2012 at 17:33 )

Unde sunt postacii ANTI – POLI ? Unde e drukeria? Probabil s-a intamplat ca in reclama cu „domestos”! Cand s-a tras apa, toti s-au dus in canalizare ca si bacteriile de acolo !

dilema veche a spus: (decembrie 11th, 2012 at 21:43 )

da’ „galeria” unde-i? s-au terminat alegerile si ati redevenit someri?

ACS POLI a spus: (decembrie 11th, 2012 at 22:52 )

POLI TIMISOARA nu numai ca are puterea de a renaste mereu, dar si lanseaza vedete si chiar relanseaza jucatori! Au fost Cocis,Zicu si altii, urmeaza Daminuta! Iar de lansat, au fost mai multe cazuri, dar amintesc pe Manssy, tot un anonim ca si Boldea! De ce ar putea fi Boldea noul Manssy ?

dilema veche a spus: (decembrie 13th, 2012 at 00:00 )

Bravo acs recas!!!

bissi a spus: (decembrie 14th, 2012 at 20:06 )

…ce conteaza ce denumire are echipa.Important este ca sa arate un fotbal frumos si sa joace cit se poate de sus , adica in Liga 1.
Iubitorul de fotbal vine la stadion oricum.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Iepurașul de Paște a început pregătirile din timp, iar în Iulius Town deja și-a instalat tradiționalul Labirint și îi așteaptă pe cei mici la cel mai dulce egg-hunt, dar și la sesiuni foto. După întâlnirea cu Iepurașul, sunteți invitați la o plimbare prin era Paleolitică, la expoziția cu dinozauri gigant și monștri marini uriași. Surprizele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulius Town îi invită pe cei mici la egg-hunt cu premii dulci, întâlniri cu Iepurașul de Paște, dar și să descopere alte surprize la expoziția cu dinozauri gigant/Foto
Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Viitorul stadion care ar urma să fie ridicat la Timișoara, de Compania Națională de Investiții (CNI), ar urma să aibă indicatorii tehnico-economici aprobați în următoarea ședință de guvern. Mai mult, dorința liderilor locali politici este ca această ședință să aibă loc chiar la Timișoara, într-un gest simbolic. Conform celor de la PSD Timiș, Hotărârea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ședința guvernului, susținută la Timișoara? Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion al Timișoarei
Primăria Timișoara anunță că a recuperat o stradă care asigura o legătură între bulevardul Loga și Parcul Copiilor. Aceasta ar fi fost acaparată de proprietarii a două vile din zona respectivă, care ar fi ridicat acolo garduri și construcții ilegale. Acum, au fost emise documentele necesare pentru a demola construcțiile respective. Respectiva stradă ar avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei, închisă accesului public de clanuri imobiliare, va fi redată circulației publice/Foto
Dominic Fritz afirmă că fostul preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş, a fost sedus sau chiar şantajat de PSD şi Nicolae Robu pentru a se înscrie în lupta pentru scaunul de primar al Timişoarei. Primarul Timişoarei mai spune că singura misiune a lui Cristian Moș este să saboteze proiectul de continuitate europeană a Timișoarei. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”
Top