Cosmin Tinta sparge „buba” de la TVR Timisoara

Primul curajos din TVR Timișoara iese în față. Jurnalistul Cosmin Țîntă denunță, într-o scrisoare deschisă, felul în care merg lucrurile în televiziunea publică, de la modul în care sunt tratate sesizările angajaților, până la felul în care a fost organizată evaluarea în urma cărei 900 de oameni vor fi dați afară.

Cosmin Țîntă lucrează de peste zece ani în TVR, unde a fost editor al Jurnalului de dimineață de la TVR1, prezentator al matinalului canalului public și, reîntors acasă, la Timișoara, moderator al mai multor emisiuni de administrație publică. Nu e însă un personaj comod, pentru că spune lucrurilor pe nume.

„Meciul” lui cu TVR Timișoara a început în momentul în care a fost sancționat de o comisie de disciplină. „Întreg filmul sancţionării apăruse după ce am sesizat conducerea de atunci a studioului asupra unei relaţii plătite între redactorul-şef programe şi administraţia locală timişoreană”, spune Țîntă. S-a adresat instanței și, la începutul anului a primit o sentință definitivă și irevocabilă care dovedea că a fost sancționat pe nedrept.

Ce a urmat e previzibil. „După sancţionare am fost eliminat complet de la moderarea de emisiuni. Deşi experienţa mă recomanda şi am solicitat să moderez din nou, nu mi s-a mai permis acest lucru. Am cerut luni în şir către conducerea superioară a TVR anchetarea condiţiilor şi contextului în care fusesem sancţionat. În spatele sancţionării şi, implicit, al abuzului se aflau trei membri ai Comitetului Director din TVR Timişoara (printre care coordonatorul de atunci al studioului, Dite Dinesz, şi redactorul șef Programe, Florin Mihoc) şi un membru al Consiliului de Administraţie al Televiziunii, Raico Cornea. Ancheta solicitată nu a avut loc”, afirmă jurnalistul timișorean.

Nemulțumit de faptul că este ignorat de conducerea SRTV, Cosmin Țîntă a redactat o scrisoare deschisă al cărei conținut îl redăm. „Subsemnatul am făcut sesizări la conducerea SRTV, adresate Președintelui-Director General, înregistrate sub nr.2271/16.11.2012 și nr.2343/27.11.2012, aceasta din urmă în baza legii nr. 544/2001 a accesului la informația de interes public. Lipsa răspunsurilor, cumulată cu ignorarea altor sesizări interne, mă determină să apelez la prevederile legii nr. 571/2004.

Am încercat să protejez imaginea şi prestigiul TVR, utilizând toate căile interne de sesizare și avertizare. Singurul lucru cu care m-am ales a fost o notare sub aşteptări la o evaluare de care depinde situația mea în procesul de restructurare și de concediere, inițiată de actuala conducere a SRTV.

Sesizările mele au vizat mai multe aspecte legate de activitatea internă a studioului TVR Timişoara, care încalcă principiile bunei administrări, economicităţii si transparenţei şi subliniază un tratament discriminatoriu al salariaților. Avertizez public asupra acestor practici!

Am sesizat majorarea, substanţială şi greu de explicat pentru situaţia TVR, a veniturilor salariale anuale ale fostei coordonatoare de studio. Întrucât în declaraţia de avere a membrului CA Raico Cornea, de pe site-ul TVR, apar fluctuaţii ale veniturilor salariale anuale, am cerut lămuriri. Am sesizat angajarea soţiei membrului în Consiliul de Administraţie menţionat mai sus în studioul timişorean, printr-un concurs cu candidat unic, pe o fișă de post suspectă de a fi fost adaptată la CV); angajarea în condiţii obscure a unei moderatoare din afara Televiziunii Române (şi implicit plata unui salariu în plus) în condiţiile în care exista acoperire de personal pe activităţile pe care avea să le presteze; existenţa unor angajaţi cu firme care au specific de activitate apropiat muncii în televiziune (lucru interzis) din care au fost propulsaţi viitori angajaţi ai TVR; relaţii de subordonare profesională între soţ şi soţie.

Persoana care coordona studioul – aceeaşi care a gestionat scăderea salariului meu şi care s-a ales cu măriri de salariu – gestiona bugetul studioului TVR Timişoara, care include şi salariile. Niciun răspuns – conducerea SRTV nu pare dispusă la elucidarea acestor aspecte, deși invocă necesitatea corectitudinii în administrarea banului public.”

Cosmin Țîntă deschide și subiectul legat de procesul de evaluare, despre care angajații TVR se feresc să vorbească altundeva decât pe la colțuri. „Au fost exceptați, pe criterii necunoscute și netransparente, anumiți angajați sau anumite funcții. Nu este vorba de categoriile prevăzute de lege, ci de categorii pentru care nu există suport legal. Am sesizat conducerea SRTV asupra faptului că a fost exceptat de la notificare și evaluare angajatul Raico Cornea, temporar membru al Consiliului de Administrație al SRTV. În Consiliul de Administraţie, domnul Cornea a votat pentru declanşarea procesului, iar în urma votului au rezultat documente care îl feresc de o eventuală concediere. Nu am primit niciun răspuns la cele sesizate, deşi am făcut apel şi la prevederile legii 544”, scrie el.

„Punctajele de evaluare publicate recent pe site-ul intern al TVR arată o inflație de șefi care, departe de a fi sancționați pentru lipsa de performanță managerială care au adus Televiziunea Română în colaps economic, sunt supraevaluați”, conchide timișoreanul.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

lica a spus: (decembrie 21st, 2012 at 07:59 )

e greu, daca nu imposibil, sa te lupti cu morile de vant. clica de la tvr timisoara nu are cum sa fie sparta. astia se adapteaza in functie de climatul politic. ce prietenii stranse erau intrte unii sefi-realizatori din tvr si sefi ai fostei administratiei. cum se mai giugiuleau si complimentau ei. interesant e cine muncea in aceasta institutie de stat. nu angajatii, stati linistiti. sau nu aia angajati pe teremen nelimitat, ci cei care nu erau angajati.

radu a spus: (decembrie 21st, 2012 at 20:45 )

Atita timp cat se va cultiva incompetenta, iar tandemul Ionica – Mihoc(ce gluma,zau asa) musteste de incompetenta , arivism et biensour, yes-manism, astea vor fi rezultatele.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO

Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari

Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Timișorenii, cei mai fericiți chiriași din țară: dau doar o treime din venituri pentru plata unei locuințe

Salariile sunt atât de bune și chiriile atât de accesibile în raport cu acestea încât Timișoara este orașul mare din România unde oamenii lasă cei mai puțini bani pentru a-și plăti o locuință închiriată în care să locuiască. Sunt datele analizate de imobiliare.ro, pe baza salariului mediu și a valorilor chiriilor percepute.  Chiriile percepute s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii, cei mai fericiți chiriași din țară: dau doar o treime din venituri pentru plata unei locuințe

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cea mai nouă cucerire a tehnologiei în domeniul realizării de ochelari este acum disponibilă în cadrul Clinicii de oftalmologie și optică medicală VISTA din Timișoara. Un aparat japonez, de ultimă generație, realizează ramele de ochelari ”croite” special pe forma feței beneficiarului, iar cea a lentilelor în poziția ideală față de ochii celui care va folosi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul YUNIKU, cea mai nouă tehnologie din domeniul realizării ochelarilor, este acum prezentă la Timișoara în cadrul Clinicii VISTA
În mai puțin de o lună, în cadrul campaniei de curățare a spațiilor verzi, Primăria Timișoara a adunat peste 50 de tone de deșeuri abandonate. Astfel, din 26 februarie până în 18 martie, angajații Horticultura și echipele partenere au ridicat din parcuri, din zonele de joacă, scuaruri și alte spații verzi, pet-uri, ambalaje, resturi alimentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lupta cu nesimţiţii. În mai puţin de o lună, Primăria Timișoara a adunat peste 50 de tone de deșeuri de pe spațiile verzi/Foto
Executat la București, Alin Nica admite că se gândește în continuare la candidatura pentru un nou mandat în funcția administrativă deținută în prezent, de președinte al consiliului județean. Cum, deocamdată se gândește și spune că se va consulta cu primarii liberali din Timiș. El spune că s-a întâlnit deja cu Ludovic Orban, liderul partidului Forța...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica se pregătește de un nou proiect politic. A discutat cu Orban, urmează să discute și cu Fritz
Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază
Salariile sunt atât de bune și chiriile atât de accesibile în raport cu acestea încât Timișoara este orașul mare din România unde oamenii lasă cei mai puțini bani pentru a-și plăti o locuință închiriată în care să locuiască. Sunt datele analizate de imobiliare.ro, pe baza salariului mediu și a valorilor chiriilor percepute.  Chiriile percepute s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii, cei mai fericiți chiriași din țară: dau doar o treime din venituri pentru plata unei locuințe
La finalul anului precedent, Compania Național de Administrare a Infrastructurii Rutiere le făcea o surpriză neplăcută șoferilor care circulau pe autostrada A1. Nu mai puțin de patru parcări erau închise, așa că cei care aveau … nevoi trebuiau să mai meargă niște kilometri buni pentru a rezolva problema. De scurt timp parcările s-au redeschis, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Compania de Drumuri a pregătit 11 milioane de lei pentru paza și curățenia spațiilor de servicii de pe autostrada A1
Universitatea Politehnica Timișoara continuă tradiția de 100 de ani de excelență în educație și cercetare, dar și de colaborare foarte bună cu mediul economic. Tradiția în domeniul mașinilor hidraulice, domeniu în care Aurel Bărglăzan a fost un adevărat pionier și creator de școală, dusă la prestigiu internațional de academicianul Ioan Anton, este continuată azi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recunoaştere internaţională. Un succes notabil pentru o echipă UPT în domeniul maşinilor hidraulice
Primăria Timișoara organizează o campanie de eliminare a căpușelor. Acțiunea este programată să aibă loc în perioada 2-6 aprilie 2024, în măsura în care vremea permite desfășurarea în siguranță a operațiunilor. Tratamentele vor fi efectuate terestru și se vor desfășura între orele 21:00 și 05:00. ”În această perioadă, rugăm locuitorii să evite pe cât posibil...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara se luptă cu căpușele
Viceprimarul Timișoarei, Cosmin Tabără, s-a trezit peste noapte, la mii de kilometri distanță, că e zburat de pe postul de președinte al PNL Timișoara. Pentru simplul fapt că l-a “jenat” pe cel care speră să redevină primar al orașului, Nicolae Robu, din nou în urma unei alianțe de nevoie, nu ideologică, cu cei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cosmin Tabără dă de pământ cu Nicolae Robu, după ce acesta l-a zburat de la conducerea PNL Timișoara
O adevărată revoluţie în PNL Timiş! Nu doar Alin Nica şi Cosmin Tabără au fost demişi din funcţiile de lideri ai PNL Timiş şi, respectiv PNL Timişoara, ci întregul Birou Permanent Judeţean (BPJ) a fost dizolvat. În Biroul Permanent Naţional a fost desemnat un nou Birou Judeţean, în care a fost cooptat şi Nicolae Robu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost dizolvat întregul BPJ al PNL Timiş! Dănuţ Groza a demisionat din funcţia de secretar general înainte de-a fi demis. A revenit Nicolae Robu în BPJ
Top