Dosarul Revolutiei de la Timisoara e on-line

Revoluţionarul Teodor Mărieş s-a ținut de cuvânt. De la 1 decembrie, pe www.dosarelerevolutiei.ro pot fi citite cele peste 50.000 de pagini ale dosarului Revoluţiei de la Timişoara. Fiecare a fost atent scanată și publicată, pentru ca oricine dorește să studieze istoria recentă s-o poate face de la numai un click distanță.

Teodor Mărieș, preşedintele Asociaţiei „21 Decembrie” și candidat ARD la un fotoliu de senator pe Colegiul 1 Timișoara, a stocat cei 800 de gigabiţi cu dosarul revoluției de la Timișoara pe un hard-disk. Iniţia, a vrut să ofere informațiile Primăriei Timişoara, pentru a apărea integral chiar pe site-ul municipalităţii. A fost refuzat însă.

„Am promis că, până pe 1 decembrie, Dosarul Revoluţiei de la Timişoara să poată fi accesat de toţi timişorenii. Mă bucur că am reuşit, după o muncă titanică, să avem tot acest dosar. Multe pagini erau în stare avansată de degradare şi informaţii vitale riscau să se piardă. Am publicat acest dosar pe Internet şi îl vom pune şi la dispoziţia Memorialului Revoluţiei. Iniţial am vrut să colaborăm cu Primăria Timişoara, dar nu am găsit înţelegere”, spune Mărieș. Întregul dosar al Revoluţiei Române, pentru desecretizarea căruia acesta a făcut greva foamei, conţine peste un million de pagini.

Dosarele Revoluţiei de la Timişoara pot fi accesate pe site-ul www.dosarelerevolutiei.ro. Într-un prim dosar, al „Lotului celor 24”, au fost trimişi în judecată reprezentanţii fostului partid communist, în frunte cu Ion Coman, membru al C.P.Ex., alături de primul secretar de judeţ Radu Bălan şi secretarii Comitetului Central, Ilie Matei şi Cornel Pacoste.

În acelaşi dosar au fost trimişi în judecată generalul de securitate Emil Matei şi alţi ofiţeri de miliţie şi securitate, inculpaţi pentru deschiderea focului, soldat cu zeci de morţi şi sute de răniţi, inclusiv pentru sustragerea şi incinerarea cadavrelor celor ucişi. Nu au putut fi trimişi în judecată generalii Constantin Nuţă, Velicu Mihale şi colonelul Petre Moraru, deoarece primii doi au murit într-un accident de elicopter, iar ultimul s-a sinucis într-o celulă.
Procesul a început în martie 1990 şi s-a desfăşurat la Casa Tineretului din Timişoara, până în noiembrie acelaşi an, când s-a dispus restituirea cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale, inclusiv pentru inculparea altor persoane din Ministerul Apărării. Hotărârea de restituire a fost respinsă, iar judecata a continuat la Secţia Militară a Curţii Supreme de Justiţie în perioada aprilie – decembrie 1991.

Prin schimbarea încadrării juridice în omor deosebit de grav au fost condamnaţi la pedepse de peste 15 ani de închisoare Ion Coman, Radu Bălan, Cornel Pacoste şi ofiţerii de securitate şi miliţie Ioan Popescu, Traian Sima, Ion Deheleanu, Ioan Corpodeanu şi Iosif Veverca. Sentinţa a rămas definitivă abia în iunie 1997.

Ca fost procuror militar şi participant la procesele privind Revoluţia din Timişoara apreciez demersurile făcute pentru aducerea la cunoştinţa publicului a acestor documente privind istoria recentă a României”, spune generalul de brigadă magistrat (rez.) 
Romeo Bălan.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

dr. Jebeleanu a spus: (decembrie 2nd, 2012 at 21:26 )

Obsesia pentru fantomele trecutului se tratează la psiholog… sau la Jebel… Cât despre portocaliii care „s-au ținut de cuvânt” în ultimii ani le recomand un tratament de lungă durată la Institutul Popa Șapcă !

Radu Tinu a spus: (decembrie 2nd, 2012 at 21:49 )

Jenant, foarte jenant pentru urmasii decedatilor prin impuscare , a ranitilor din dec. 89…Balan Romeo, ajuns ghineral la apelul bocancilor pt. ca a escamotat ADEVARUL , ascunzand pe tragatorii fruntasi de pe strazile Timisoarei, ajunge sa prefateze ” opera lui Maries”…Dan Voinea face parte din aceiasi casta …,a complicilor la omor deosebit de grav, a infractorilor…………….

Victor a spus: (decembrie 2nd, 2012 at 23:42 )

Dr Jebeleanu (desi presupun ca nu v-ati dat numele real): cati ati turnat si pe cati ii aveti pe constiinta? Ati omorat sau numai i-ati pus in bataia pustii altora?

dr. Jebel... a spus: (decembrie 3rd, 2012 at 01:04 )

@ Victor, recomandarea din prima postare e valabila si pt. tine…

Victor a spus: (decembrie 3rd, 2012 at 10:34 )

Eram sigur. Cand nu avem argumente, dam cu marlaniile. Cand nu mai merge nici cu astea, scoatem manualul micului securist: diversiunea, turnatoria, apoi atacul.

Victor a spus: (decembrie 3rd, 2012 at 10:35 )

D. Jebel: Eram sigur. Cand nu avem argumente, dam cu marlaniile. Cand nu mai merge nici cu astea, scoatem manualul micului securist: diversiunea, turnatoria, apoi atacul.

mircea a spus: (decembrie 3rd, 2012 at 12:32 )

haideţi să alegem corect pe 9 decembrie, să trimitem din partea Timişoarei un adevărat candidat luptător pt dreptate…eu îl văd doar pe Teodor Mărieş în stare de aceasta!

goga a spus: (decembrie 3rd, 2012 at 12:52 )

eu il vad in stare de ebrietate pe maries, iar pe altii in stare de orice. fiecare cu ce-l doare. oricum, niciunul nu merita votul nostru, asta e tragedia.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării

Baschetbaliștii Timişoarei joacă vineri, 29 martie, de la ora 18.00, cu CS Vâlcea, la sala Constantin Jude. Partida contează pentru etapa a 26-a, ultima din faza secundă a Ligii Naționale, grupa 11-18. Cele două formații se află la egalitate de puncte, 21, pe locurile al treilea și al patrulea. Jocul va decide ocupanta poziției a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

lumina libertății

Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă

Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș invită firmele timișene la o nouă misiune economică în China

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează, în perioada 13 – 23 octombrie, o nouă misiune economică în Republica Populară Chineză, de vizitare a Canton Import & Export Fair, ediția 136/ faza I.  Târgul de la Canton sau Târgul de Import și Export, este cel mai vechi și cel mai mare târg comercial din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș invită firmele timișene la o nouă misiune economică în China

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Joi seara, în Sala Mare a Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara a avut loc evenimentul de decernare a Ordinului Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler, distincție conferită de Președintele României, Klaus Iohannis, directorului general al Teatrului Național, Ada Hausvater, și înmânată de ministrul Culturii, Raluca Turcan. Decretul nr. 55 din 15 ianuarie 2024,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Distincţie importantă primită de directorul general al Teatrului Național Timişoara, Ada Hausvater
Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un patrimoniu viu și prețios din întreg teritoriul județului Timiș. Sute de participanți: dansatori, soliști vocali și instrumentiști, grupuri, formații și ansambluri folclorice, tarafuri, meșteșugari,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii
Lucrările de întreținere derulate de Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara, desfășurate pe Centura Timișoarei, continuă. Se va lucra în continuare la pasajul CFR DRDP Timișoara a anunțat că lucrările la podul peste canalul Behela de pe centura Timișoara Nord s-au finalizat. Acum, echipele antreprenorului care realizează lucrarea s-au mutat pentru lucrări similare la dispozitivele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările pe Centura Nord continuă, la pasajul CFR/FOTO
La Timișoara se deschide, duminică, Târgul de Paști. Evenimentul coincide cu începutul sărbătorilor pascale catolice. Astfel, la finalul Liturghiei pascale catolice, estimat la ora 12:30, Alaiul Primăverii, animat de îngerul gigantic al Asociației Teatru pe Roți și de un grup de copii de la școala de dans Mini-Mini Reflex, va porni de la Domul Romano-Catolic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duminică se deschide oficial, cu ocazia sărbătorilor pascale catolice, Târgul de Paști de la Timișoara
Ziua Jandarmeriei este marcată la Iulius Town prin activități dedicate tuturor membrilor familiei, susținute de reprezentanți ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș. Sâmbătă, 30 martie 2024, în Iulius Gardens, începând cu ora 14.00, vor avea loc prezentări de tehnică și echipament, expunere de autovehicule speciale, dar și demonstrații de dresaj canin. Mai mult, cei mici...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Traseu aplicativ pentru copii, dresaj canin de Ziua Jandarmeriei, dar și Ateliere de Creație, Teatru de Păpuși și competiție de șah, în Iulius Town
Consiliul Județean Timiș a primit confirmarea aprobării cererii de finanțare depuse în cadrul „Programului privind îmbunătățirea calității aerului şi reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puţin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat”, gestionat de Ministerul Mediului prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul primește 25 de milioane de lei pentru cumpărarea a 25 de noi microbuze ecologice, destinate mediului școlar
După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic
Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
Top