Liga I: Arbitrii ne mint „Ca la meteo“, iar Dinu Vama il scoate din buda pe Razvan

Sfârşitul de an n-a fost prea inspirat pentru arbitrii de la U Cluj – Pandurii (cred că îi aşteaptă nişte beţe mari şi noduroase de Moş Nicolae), care au luat decizii cam cum se prezintă vremea la ştiri. Adică 40% şanse să fie aşa. Păi bun, da’ atunci de ce nu se spune invers? La Meteo, mă refer…

Revenind, la faza penaltiului clujenilor (care n-a fost unşpe metri, ci corner), ratat totuşi de Dinu, a fost ofsaid în faza iniţială. Dar a fost poziţie afară din joc şi la golul egalizator al gorjenilor. Păi şi atunci de ce să le mai dea barem la băieţii ăştia? Că io zic că, la mica înţelegere, se poate juca şi „fără arbitru“, cum băgam în spatele blocului, când eram mici. Şi cum nici nivelul primei ligi parcă nu e chiar aşa departe de „spatele blocului“…

Steaua i-a dat lu’ Chiajna de nu mai era loc să scrie marcatorii pe tabelă, da’ tot are emoţii pentru meciul de la Copenhaga, din Europa League. Rusescu arată tot mai clar de ce Piţurcă nu merită să fie selecţioner. Sincer, nu înţeleg cum băiatu’ ăsta nu e chemat la lot, nici măcar pentru un amical… Da’ trebuie să-l convocăm în continuare pe Mutu, din care n-a mai rămas decât reclama şi, mai nou, autoreclama. Am văzut că băiatu’ se laudă în continuare că e mai tare ca Ibrahimovic. Poate la la „liniuţe“, că la fotbal…

Vasluiul a urcat pe podim după victoria scurtă cu Rapid, primul succes al lui Hizo împotriva alb-vişiniilor. Trenuleţul din Grant e foarte aproape de o retragere definitivă în depou, după ce şefu’ Copos e candidat serios la pârnaie în dosarul cu transferurile jucătorilor şi după un parcurs slab în prima parte a sezonului. Un umăr serios la destrămarea Rapidului pune şi Nicolae Badea, preşedinte la clubul-prieten Dinamo şi acţionar la o firmă unde Rapidul are datorii de juma’ de milion de parai! În plus, foarte mulţi fotbalişti din Grant şi-au depus memoriile pentru a deveni jucători liberi. Unii ar putea ajunge la Astra, unde conducător e Dinu Vamă, ex-ul din Giuleşti.

Apropo de Astra, clubul traversează cea mai bună perioadă de la înfiinţare. Mutarea la Giurgiu a prins bine echipei, care poate ajunge la patru puncte de locul întâi, dacă învinge Steaua etapa viitoare. Cică Astra l-a adus pe Magiun Barbu antrenor principal, fiindcă Sinescu n-are pregătirea necesară pentru a antrena în prima divizie. Io nu pricep de ce îi mai dau bani lu’ ăsta…

Ce, Dinu Gheorghe n-are licenţa Pro până acum? I-a tras-o de două ori lu’ Cops în doar câteva săptămâni, şi în campionat, şi în Cupa României… Da’ ştiţi ce-i mişto? Ştiţi cine vine din iarnă la Astra? Ce ziceţi de Răzvan. „Băiatu’ lu’ tata“ e în cam în budă la arabi şi e gata pentru o revenire triumfală în Liga I. Mă şi gândeam că Astra poate termina campionatul pe loc de cupe europene, dacă nu mai mult. Da’, dacă vine Răzvan, nu mai sunt chiar aşa de sigur… Vă daţi seama cum vor scanda bieţii giurgiuveni (ce naşpa sună!): „Răzvane, te iubim / Că ca tine nu găsim!“.

Da’ nici Dinamo nu stă prea roz financiar. E nasolie mare la căţei: datorii de 12 milioane de euro la stat, jucători, angajaţi şi bănci, Săvulescu se gândeşte să renunţe. Negoiţă vrea să plătească jumate din datorie, dar să preia controlul la club. Normal. Adică cine plăteşte vrea să şi f…, dacă mă-nţelegeţi… Totuşi, Badea nu pare dispus să renunţe. Se anunţă o iarnă fierbinte, poate face şi „Bum!“ toată cloaca aia până la urmă… Cu Severinul, Dinamo a jucat în faţa a 100-150 de spectatori. Ştiţi ce strategie au şefii din Ştefan cel Mare să ajungă şi ei să joace cu „casa închisă“? Vor să facă o arenă nou-nouţă cu 500 de locuri…

Viitorul a pierdut la Braşov, iar Hagi şi-a certat jucătorii după meci. „Am fost certaţi după meci, dar este normal. Nu vă pot spune ce ne-a zis“, a povestit Dică. Tind să-l cred. Nici eu, când vorbea la teve, pe vremea când era jucător, nu înţelegeam ce spunea Hagi. Cu tot respectul pentru el ca jucător, mai greu cu limba româneşte. Ca orator, Hagi a rămas totuşi în legendă prin celebra expresie „Sper să facem o figură frumoasă“. Cred că nu e jucător român care să nu o aibă în cap înaintea unui interviu…

Campioana CFR nu a reuşit decât un egal la Mediaş, iar găzarii sunt neînvinşi de şapte meciuri în Liga I în faţa Chefereului. Petrolul a prăvălit Petricica peste Ceahlăul după nişte greşeli uriaşe de apărare ale nemţenilor, iar Iaşiul a bătut la Galaţi de s-au cutremurat furnalele combinatului şi au căzut tatuajele de pe jucătorii Oţelului şi a ajuns la egalitate de puncte cu învinsa ei, după patru victorii în ultimele cinci runde.

Luni, cu două săptămâni înainte de Crăciun, vom vedea cine „sus răsare“, Steaua sau Astra. Că ne place, că nu ne place, astea e primele echipele de pe primele două locuri, n-avem ce face… Până atunci, mai avem partidele din Europa, unde poate „dracul“ n-o fi aşa de negru pentru CFR la Manchester…

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

marius a spus: (decembrie 4th, 2012 at 11:47 )

Arbitrii ne mint „Ca la meteo“ – Hahaha!!!! Foarte tare! Din pacate, asa e…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Viitorul stadion care ar urma să fie ridicat la Timișoara, de Compania Națională de Investiții (CNI), ar urma să aibă indicatorii tehnico-economici aprobați în următoarea ședință de guvern. Mai mult, dorința liderilor locali politici este ca această ședință să aibă loc chiar la Timișoara, într-un gest simbolic. Conform celor de la PSD Timiș, Hotărârea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ședința guvernului, susținută la Timișoara? Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion al Timișoarei
Primăria Timișoara anunță că a recuperat o stradă care asigura o legătură între bulevardul Loga și Parcul Copiilor. Aceasta ar fi fost acaparată de proprietarii a două vile din zona respectivă, care ar fi ridicat acolo garduri și construcții ilegale. Acum, au fost emise documentele necesare pentru a demola construcțiile respective. Respectiva stradă ar avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei, închisă accesului public de clanuri imobiliare, va fi redată circulației publice/Foto
Dominic Fritz afirmă că fostul preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş, a fost sedus sau chiar şantajat de PSD şi Nicolae Robu pentru a se înscrie în lupta pentru scaunul de primar al Timişoarei. Primarul Timişoarei mai spune că singura misiune a lui Cristian Moș este să saboteze proiectul de continuitate europeană a Timișoarei. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”
Misterul candidaturii lui Cristian Moș s-a elucidat joi, iar la decizia luată de cel care a reprezentat, timp de patru ani, USR Timiș în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este de a candida ca și independent la funcția de primar al Timișoarei. Moș spune că decizia a luat-o exact după ce a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,
Top