Oncologia, mutata oficial in fostul internat de la Liceul MIU

Clinica de oncologie a Spitalului Municipal Timișoara a fost inaugurată, oficial, vineri la prânz. Aceasta va funcționa în fostul internat al Colegiului Tehnic MIU, pe strada Victor Babeș. Până acum, bolnavii de cancer erau tratați într-o clădire deținută de țiganul Vișinel Stanca.

Primarul Nicolae Robu a declarat că, pentru amenjarea imobilului, municipalitatea a alocat, din fonduri proprii, suma de 600.000 de lei. „Clădirea a fost pregătită pentru această mutare. Tot ce vedeți aici este renovat din banii municipalității, 600.000 de lei. Aveam nevoie de soluții concrete, iar această clinică este una dintre multele probleme care ar fi trebuit rezolvate de mai mult timp”, a declarat primarul Nicolae Robu.

Chiar dacă au existat unele controverse legate de această mutare, în principal pentru că în internat erau cazați mai mulți studenți, Robu spune că aceasta era singura variantă viabilă. „Clădirea, care era extrem de puţin utilizată ca internat, a fost amenajată astfel încât să poată servi drept noul sediu al Clinicii de Oncologie. Era singura soluție”, a mai declarat edilul.

Până acum, clinica în care erau tratați bolnavii de cancer a funcționat într-un imobil de pe Bd. Mihai Viteazul, deținută de țiganul Vișinel Stanca. Timp de cinci ani, acesta nu a putut mări chiria, însă, după expirarea contractului cu municipalitatea, la 31 decembrie 2011, și-a anunțat pretențiile. Vișinel cerea, pentru imobilul de 1.600 de metri pătrați, o chirie de 14 euro/mp.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

bobo a spus: (decembrie 28th, 2012 at 15:03 )

O idee foarte buna si aplicata repede!

Caius a spus: (decembrie 28th, 2012 at 17:06 )

Daaa, felicitari, dom’ primar, ce drept ati taiat panglica aia, ce fain ati rezolvat problema, i-ati lasat cladirea lui Visinel, ati dat afara copiii din internat, ati carabanit bolnavii de cancer in plina iarna, apoi ati taiat o panglica, iupiii!!!
A, sa nu uitati sa-i aruncati ceva bun la tanti din Caracal de care va pupa mai sus, ca e dama buna, de la Comert Exterior. Si nevasta de maaare revolutionar (daca ar putea vorbi cladirea Operei:)))

Caius a spus: (decembrie 28th, 2012 at 17:07 )

Daaa, felicitari, dom’ primar, ce drept ati taiat panglica aia, ce fain ati rezolvat problema, i-ati lasat cladirea lui Visinel, ati dat afara copiii din internat, ati carabanit bolnavii de cancer in plina iarna, apoi ati taiat o panglica, iupiii!!!
A, sa nu uitati sa-i aruncati ceva bun la tanti din Caracal care va pupa mai sus, ca e dama buna, de la Comert Exterior, de pe vremea Impuscatului. Si nevasta de maaare revolutionar (daca ar putea vorbi cladirea Operei:)))

@ Caius a spus: (decembrie 28th, 2012 at 20:09 )

Daaa, felicitări, „revoluționarule”, dinamită curată comentariul tău, păcat că îți verși fierea pe babe și primari filozofi…. n-ar fi mai bine să-ți arăți vitejia împotriva cioroilor & co., cei care au provocat situația asta de rahat ?

ciresel a spus: (decembrie 28th, 2012 at 20:11 )

Si uite asa i-a fost usurata calea lui visinel pentru a ocupa cladirea. Nu degeaba are domnul primar consilier personal cunoscut pentru relatiile sale bune cu clanurile de romi.

Caius a spus: (decembrie 29th, 2012 at 01:20 )

Ba da, as vrea. Numai ca „cioroi & co” e cam general. Zi-mi cine-i de vina si produc cata dinamita vrei tu. Materiala si functionala, daca vrei. Ca primarul „filozof” (asta n-am inteles-o, poate ma luminezi si aici) trateaza problemele imobiliare de parca au aparut din spuma marii. Cu baba am socoteli mai vechi, rage pe toate forumurile si-mi place sa-i dau peste proteza. Nu-mi lua placerea.

bobo a spus: (decembrie 29th, 2012 at 18:48 )

@Caius, oricat de „revolutionar” ai fi tu,sincer nu-ti doresc sa fi TU BOLNAV si sa umbli de ici colo , pt. tratamente etc, vreo 5-6 ani, cat ar dura la noi, un proces cu visinel,ciresel,corcodusel,etc.N-ar fi rau ca ,macar DUPA ce te gandesti la primari,babe, etc, sa te gandesti UN PIC si la necajitii de bolnavi, ca tot te lauzi ca esti revolutionar! Nu ca i-ar ajuta cu ceva, sau i-ai ajuta cu ceva, dar asa………un minim respect!

Caius a spus: (decembrie 29th, 2012 at 20:56 )

&Bobo: Asta e santaj sentimental de cea mai joasa speta. Stii, nu? Nu stiu de unde ai desprins chestia cu „revolutionarul”, ca recitesc ce-am scris si nu ma laud niciunde ca as fi (asta-i specialitatea babei care-l perie pe penibilul de Robu), dar mi se pare de prost gust sa-mi arunci in nas ca nu ma gandesc la bietii bolnavi, ca si cum EU as fi cedat cladirea mizeriei aleia de Visinel sau EU as fi dat afara bolnavii. Mai citeste o data ce-am scris, trage-ti o palma si incearca sa nu mai fii nesimtit si sa distorsionezi ce spun (daca nu intelegi unii termeni, vezi pe dexonline).

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni

Nu doar David Popovici a furat priviriile ultimul campionat de nataţie, sportivii de la Politehnica fiind şi ei printre medaliaţi. Înotătorii Politehnicii Timișoara s-au întors cu trei medalii de la Campionatul Național de seniori, tineret și juniori, care a avut loc la Otopeni. Emil Dăncăneț a câștigat două dintre ele la seniori, iar Darius Nistor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare

Peste tot în lume, în data de 23 aprilie se sărbătoresc Ziua Bibliotecarului și Ziua Mondială a Cărții, la inițiativa UNESCO, începând din 1996. În această zi, în aproape toate țările lumii au loc acțiuni de omagiere a cărții, a autorilor, a editorilor, a librarilor, a bibliotecarilor și, implicit, a cititorilor. Ideea marcării Zilei Bibliotecarului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Hannover Messe 2024

Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Echipa care conduce Prefectura Timiș e din nou completă, Guvernul României a aprobat în ședința de marți numirea ex-liberalului Raul Ambruș, acum membru PSD, în funcția de subprefect. El renunță la calitatea de membru al Consiliului Local Timișoara, acolo unde a fost ales pe listele PNL, iar după ce a asigurat majoritatea celor de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raul Ambruș a fost numit de Guvernul României în funcția de subprefect al județului Timiș
Dominic Fritz, președintele USR Timiș și Primarul Timișoarei, Ligia Dugulescu, președinta PMP Timiș, Claudiu Chira, deputat și președinte Forța Dreptei și Alin Nica, președinte al Consiliului Județean Timiș și candidat al Alianței Dreapta Unită pentru al doilea mandat, au depus azi protocolul de constituire al Alianței, pentru a putea candida la alegerile din 9 iunie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz: Vom câștiga aceste alegeri cu ajutorul timișorenilor și timișenilor
Primăria Timișoara anunță că tratamentele de dezinsecție pentru combaterea ţânţarilor şi larvelor acestora, pe domeniul public al orașului, programate inițial pentru perioada 15 – 25 aprilie, se decalează și urmează să fie efectuate între 26 și 30 aprilie 2024. Schimbarea perioadei a fost determinată de condițiile meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea în condiții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția
Locuitorii aflați în partea de oraș unde se reconstruiește pasarela pietonală Gelu de peste Bega rămân fără apă. Firma care se ocupă de lucrări a spart conducta magistrală de alimentare cu apă. Societatea Aquatim a fost nevoită să întrerupă alimentarea cu apă a unei zone vaste, fiind afectate mai multe cartiere din acea parte a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firma care face pasarela Gelu a inundat toată zona. Conducta magistralei de alimentare cu apă a fost spartă/VIDEO
O zi cât o primăvară întreagă! Flashmob de dans popular, dans modern și balet, ateliere de pictură, de olărit, de creație vestimentară, expoziții, tururi expoziționale ghidate, spectacole de muzică ușoară, clasică și populară și un seminar de cultură și artă cu invitați speciali. Școala de Arte Timișoara, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Invitaţi speciali şi evenimente deosebite pentru Ziua Porților Deschise la Școala de Arte din Timișoara
Proiectul Liga AC LABS al Ligii Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara se bucură de un real succes în rândul studenților, crescând de la an la an. Dacă în 2023 s-a înregistrat un record de 927 de studenți înscriși, anul acesta numărul candidaților a depășit din nou așteptările. Un număr...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mult interes la UPT pentru Liga AC LABS! Record de înscrişi într-un proiect special
Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice
Top