Politia Locala ii amendeaza pe cei care nu-si curata zapada din fata caselor

Toată speranța de a mai circula decent pe trotuare stă în proprietarii imobilelor. Care de voie, de nevoie, trebuie să iasă la deszăpezit. Nu o fac, riscă amendă. Poliția Locală a emis peste 300 de somații persoanelor juridice pentru a-și curăța trotuarele de zăpadă și gheață.

Este vorba de prevederile HCL 371/2007 modificată referitoare la curățarea trotuarelor. Astfel, potrivit actului normativ menționat, instituțiile, agenții economici, alte persoane juridice, cetățenii și asociațiile de locatari și proprietari au obligația să asigure îndepărtarea zăpezii și gheții de pe trotuarele din dreptul clădirilor în care își desfășoară activitatea sau locuiesc.

”Zăpada și gheața vor fi depuse pe carosabil lângă bordură, fără să împiedice circulația și scurgerea apei în sistemul de canalizare. Nerespectarea acestor prevederi se sancționează cu amendă de la 1.500 lei la 2.500 lei pentru persoane juridice și de la 500 la 1.000 lei pentru persoanele fizice și asociații de locatari sau proprietari”, a declarat Daniela Galbenu, purtătorul de cuvânt al Poliției Locale.

Într-o primă fază,  sâmbătă, 8 decembrie, și duminică, 9 decembrie, au fost date peste 300 de somații societăților comerciale de pe arterele Calea Martirilor, Brâncoveanu, Republicii, Aradului, Cetății, Aradului, Proclamația de la Timișoara, Eroii de la Tisa, Simion Bărnuțiu, Take Ionescu, Complexul Studențesc, Ion Ionescu de la Brad etc. Luni se vor aplica în continuare somații, acționându-se cu precădere în cartiere.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Cristi a spus: (decembrie 10th, 2012 at 19:30 )

Am curatat trotuarul de mai multe ori.Fiind o zona foarte circulata s-a format un strat de gheata.O doamna de la Politia locala a intrat in socetatea comerciala a lasat somatia fara a constata ca la acea socetate comerciala angajatii chiar si-au facut treaba si a plecat.Din punctul meu de vedere este un abuz ceea ce a facut acea doamna deoarece se vede de la o posta muntele de zapada care l-am indepartat de pe trotuar.In situatii critice cum au fost zilele acestea comunitari ar trebuii sa puna mana pe lopata.

dan a spus: (decembrie 10th, 2012 at 20:08 )

imbecilitate specific romaneasca….
care e diferenta dintre societatile comerciale si asociatiile de proprietari sau persoanele fizice?
face legea vreo diferentiere?
cate asociatii de proprietari au fost somate sau amendate? sau cate persoane fizice?
cat timp institutiile astea impotente ale statului roman vor actiona dicretionar, tot asa va merge si tara asta. dupa pofta si vointa unei persoane ajunsa vremelnic la conducerea vreunei institutii

sly a spus: (decembrie 10th, 2012 at 21:33 )

Pe aia de la ADP nu ii amendeaza nimeni?

omul de zapada a spus: (decembrie 10th, 2012 at 23:47 )

Aceleasi vrajeli ca pe vremea Ciuhandului cand tot timpul se anuntau – pentru fraierii care puneau botul la minciuni – ca se dau „amenzi non-stop”, iar in realitate nu se dadea nici una. La fel si acum. Si daca se vor da amenzi, prima data trebuie inceput cu Robu si a lui primarie si apoi cu ADP-ul ce are concesionat o mare parte din domeniul public.

prezidente a spus: (decembrie 11th, 2012 at 08:12 )

a-ti iesit ca si curvele la produs,fraierilor.faceti-va treaba de politai,nu de traseiste,amendati-l pe pupicuristu de robu si pe ai lui,nu oamenii simpli.mai intai sa dezapezeasca dnu roaba drumurile din oras si trotuarele ce ii apartin si parcarile si apoi sa va scoata la produs,sau na,pt el imp e sa mute acvariu,ca ala incurca cel mai mult acum pe timisoreni.sunteti unu si acelasi lucru cu fosta conducere,a-ti prins ciolanu si il tineti bine cu proteza acum,macar 4 ani,da sper ca maxim 4 ani.haideti fratilor sa plecam din tara asta de kkt ca va fi sclavie de curand

tristian a spus: (decembrie 11th, 2012 at 09:02 )

aceleasi vrajeli? e mai rau, primarul nostru tipa in gura mare ca nu sunt blocaje in oras, dar da vina pe timisoreni si ii amendeaza, in loc sa-i traga de guler pe cei de la firmele de deszapezire. robu e definitia comunismului. tipul incepe sa devina perioculos pentru oras prin actiunile lui.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş

Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Viitorul stadion care ar urma să fie ridicat la Timișoara, de Compania Națională de Investiții (CNI), ar urma să aibă indicatorii tehnico-economici aprobați în următoarea ședință de guvern. Mai mult, dorința liderilor locali politici este ca această ședință să aibă loc chiar la Timișoara, într-un gest simbolic. Conform celor de la PSD Timiș, Hotărârea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ședința guvernului, susținută la Timișoara? Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion al Timișoarei
Primăria Timișoara anunță că a recuperat o stradă care asigura o legătură între bulevardul Loga și Parcul Copiilor. Aceasta ar fi fost acaparată de proprietarii a două vile din zona respectivă, care ar fi ridicat acolo garduri și construcții ilegale. Acum, au fost emise documentele necesare pentru a demola construcțiile respective. Respectiva stradă ar avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei, închisă accesului public de clanuri imobiliare, va fi redată circulației publice/Foto
Dominic Fritz afirmă că fostul preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş, a fost sedus sau chiar şantajat de PSD şi Nicolae Robu pentru a se înscrie în lupta pentru scaunul de primar al Timişoarei. Primarul Timişoarei mai spune că singura misiune a lui Cristian Moș este să saboteze proiectul de continuitate europeană a Timișoarei. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”
Misterul candidaturii lui Cristian Moș s-a elucidat joi, iar la decizia luată de cel care a reprezentat, timp de patru ani, USR Timiș în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este de a candida ca și independent la funcția de primar al Timișoarei. Moș spune că decizia a luat-o exact după ce a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,
Miercuri, în prezența reprezentantului Companiei Naționale de Investiții (CNI), a primarului Florin Bucur, a constructorului, dirigintelui de șantier, specialiștilor externi ş.a. a fost recepționată investiția ”Construire bază sportivă tip 1 în localitatea Urseni”. Valoarea lucrărilor a fost de peste 6,5 milioane de lei. Baza sportivă este situată în 𝐔𝐫𝐬𝐞𝐧𝐢, Str. Salcâmilor nr. 𝟐𝟎 și va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost recepţionată noua bază sportivă de la Urseni (comuna Moşniţa Nouă). Are inclusiv un stadion de fotbal cu 500 de locuri
Top