Rector bogat, rector „sarac”, la universitatile din Timisoara

Conduc mii de oameni și sunt suficient de avuți ca să nu aibă grija zilei de mâine. Este vorba de rectorii a trei universități de stat din Timișoara. Cel mai bogat e cel de la Politehnică, iar cel mai „sărac” e medicinistul. Cel mai tânăr rector din România, cel de la UVT, are „numai” trei locuințe.

Viorel Aurel Şerban, rectorul Universităţii Politehnica Timişoara, are trei terenuri, patru case, două maşini şi conturi de peste 100.000 de lei. Șerban a moștenit un teren agricol de 2,5 ha și jumătate din alt teren agricol de 5,25 ha, ambele în Vărșand, dar și un teren forestier de 828 mp. Rectorul Şerban mai are două apartamente cumpărate în 1990 şi 1997, precum şi două case de locuit, una de 200 mp, aflată în construcţie din 2007, şi o alta de 142 mp, moştenită în 2010.

Declaraţia de avere menţionează, de asemenea, două maşini, VW Passat şi Opel Corsa, cumpărate în 1995 şi 2008, dar şi trei conturi bancare în care se află 127.320 lei, 1.839 de dolari şi 2.008 euro. Viorel Șerban mai are împrumuturi la bancă în valoare de 89.125 lei, scadente în 2021.
Veniturile sale s-au ridicat la 199.000 de lei, din care 183.747 lei din salariul universitar, iar restul, ca membru în comisii de doctorat şi consultanţă.

Marilen Pirtea, de la Universitatea de Vest, are 39 de ani și este cel mai tânăr rector din țară. Două terenuri, trei locuințe, maşină de lux şi un salariu de peste 200.000 de lei – așa arată declarația sa de avere. Rectorul UVT deține jumătate dintr-un teren intravilan de 553 mp, cumpărat în 2003, şi un teren extravilan de 10.000 mp, achizițonat împreună cu soţia, în 2008. Pirtea are două apartamente de 60 mp, respectiv 21 de mp la Timişoara şi o casă de locuit de 186 mp.

Pirtea conduce un BMW, cumpărat în 2007, are la bancă 172.000 de lei, dar şi 75.000 de euro daţi cu împrumut. La capitolul datorii, rectorul are un credit de 33.000 de euro scadent în 2027. Veniturile din salariu, inclusiv plata cu ora, au fost, în 2011, de 121.975 lei. Grosul veniturilor sale a venit însă pe fonduri structurale: 194.264.

Marius Raica, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş”, are două apartamente, două maşini şi venituri de peste 200.000 de lei. Averea lui Raica se compune dintr-un apartament de 56 mp, în Timişoara, cumpărat în 1995, şi altul de 63 de mp, în Arad, cumpărat în 2006, două maşini Seat şi VW şi conturi bancare de 10.800 dolari. Salariul său a fost anul trecut de 200.932 de lei.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

dechecat.tl a spus: (decembrie 20th, 2012 at 12:55 )

daca sasu nu ar fi un luzar santajabil, probabil ca in articol ar fi aparut si un fost rector si senator in acelasi timp, actual primar si presedinte de senat la upt, tot in acelasi timp. ar fi fost interesant sa aflam ca odata ajuns la acest nivel de cumul de functii, poti sa castigi din activitatea de cerceare zeci de mii de euro. dar sasu este un luzar santajabil, asa ca nu vom afla nimic din toate cele enumerate mai sus.

@dechecat.tl a spus: (decembrie 20th, 2012 at 13:30 )

prietene, ai ramas din nou fara pastile? sau inchis farmaciile? sunt prea scumpe? cum poti fi ajutat?

Mishul a spus: (iunie 8th, 2013 at 18:26 )

saracii profesori…sa mai faca niste proteste ca sa la plangem de mila. niste jegosi toti astia. nici unu nu poate explica de unde are masini, case, terenuri, mosteniri, etc. L-ati uitat si pe robu fostu rector de la upt…sa vedeti acolo avere. Cum dracu de un individ ce a fost toata viata profesor poate sa acumuleze asemenea avere…numai DNA-u ar putea sa ne explice.

Madalina a spus: (iunie 26th, 2013 at 23:06 )

Mishule, vai de tine ! Cum poti sa pui toti profesorii in aceeasi oala ? Mai ales profesorii din preuniversitar ! Ai mintea odihnita rau !

MihaiViteazu a spus: (iulie 18th, 2013 at 21:11 )

MARIUS RAICA e un gunoi !!! Atata timp cat nu esti OM, poti sa ai zeci de titulaturi, tot un NIMIC ramai!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial

După ce anul trecut în Parcul Rozelor au avut loc Europenele de volei pe plajă U23, şi în acest an, acelaşi loc cu multă simbolistică pentru timişoreni va fi în centrul atenţiei. Federația Română de Lupte va organiza în perioada 18-21 iulie 2024 Campionatul European de Lupte pe Plajă (U15, U17, U20) precum și etapa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Zece fanfare, cinci scene, sute de alămuri! Emoții, nostalgie, atmosfera Banatului de altădată și o muzică irezistibilă, ce face inimile să tresalte, la Festivalul Fanfarelor. Cea de-a 36-a ediție a festivalului se va desfășura în Duminica Floriilor, 28 aprilie 2024, de la ora 16:00, în cinci locații din Timișoara. Zece redutabile formații muzicale vor anima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un festival unic şi de tradiţie ajunge la a 36-a ediţie! Haideţi să ascultaţi fanfarele
Vineri, Primăria Timișoara a anunțat că va penaliza societatea care se ocupă de extinderea Școlii Generale nr. 30. Suma este una semnificativă, de 2,7 milioane de lei, De asemenea, a mai anunțat că a reziliat contractul cu respectiva firmă, iar primarul Dominic Fritz spune că respectiva firmă ar fi refuzat să termine lucrările în timpul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara intră în conflict cu firma care extinde Generală 30. Se lansează acuzații de intervenții … electorale
Lanțul acuzațiilor și contraacuzațiilor pe tema stadionului continuă, după ce Alin Nica l-a acuzat, dimineața, pe Alfred Simonis că ar bloca deliberat procedura pentru proiectul noului stadion al Timișoarei. Cel acuzat reacționează și transmite că Nica nu se pricepe, că, de fapt, el ar fi trebuit să ceară hotărâre de guvern pentru demolare. ”Am luat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis îi dă replica lui Nica, pe tema stadionului: E rău intenționat și nu se pricepe
Mai puţin până la o nouă ediţie a unui concurs apreciat. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, s-au înscris la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv Velocitas, susținut de parteneri din mediul privat. Cursa ciclistă, care se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ciclişti din toată ţara îşi dau întâlnite la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge
Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean Timiș, candidat pentru un nou mandat, spune că modul în care guvernul lucrează cu investiția pentru noul stadion al Timișoarei transformă acest obiectiv în mită electorală. Conform celor spuse de acesta, proiectul și hotărârea de guvern prin care se aprobă indicatorii tehnico-economici au fost ținute deliberat la sertar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că șantajează Timișoara cu noul stadion, pentru voturi: ”Suntem martorii unui trafic de influență pentru blocarea acestui stadion”
Vicepreședintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș, plecat pe un drum diferit de cel al USR Timiș spune că nu a primit încă nicio înștiințare oficială referitoare la retragerea atribuțiilor pe care le avea în cadrul instituției. Spune că își va da demisia din funcție, așa cum i-a cerut Alin Nica, dar aceasta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș acceptă să își dea demisia din funcția de vicepreședinte CJT, dar după demisia lui Nica. Acesta îi răspunde
Prim-divizionara de volei din Lugoj rămâne şi în continuare o echipă europeană. Bănățencele au câștigat și al doilea meci cu CSM București și termină sezonul pe locul 5. Au fost două seturi rapide pentru gazde, după care oaspetele au dat semne că pot reveni. În cele din urmă, Lugojul a pus capăt partidei în patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa
Piața muncii este una dinamică, noi meserii apărând și dispărând periodic. Progresul tehnologic este cel mai mare generator de job-uri care nu existau la începutul anilor 2000, gambling-ul este unul dintre domeniile în care influența noului este ușor detectabilă. Din 1996, atunci când a fost lansat primul cazinou online, și până în 2024, lumea distracției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dealer la Live Casino: Una dintre cele mai bine cotate noi meserii din România
Pentru prima dată în istorie, Primăria Dumbrăviţa a accesat un proiect european destinat drumurilor. Este vorba de un milion de euro cu care se vor asfalta primii cinci kilometri de străzi cu bani europeni.  “Unii știu să vorbească despre fonduri europene. Eu și echipa mea ne pricepem să le atragem și să implementăm proiecte. Proiecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul proiect european pentru drumuri la Dumbrăviţa. Vor fi asfaltaţi primii 5 kilometri cu bani europeni
Top