Republica Teleorman

Când vă va întreba cineva ce diferență este între aroganții PDL-ului de acum patru ani și aroganții USL-ului de astăzi să știți că nu există mai niciuna. E și aiurea să pui așa problema. E ca și cum ai întreba total nefericit ce e mai greu, un kilogram de plumb sau un kilogram de pene. Aroganța unei puteri va fi cu atât mai simțită de populație cu cât procentul este mai vârtos. La început acest tip de aroganță nu se manifestă în relația directă cu populația care a oferit acest vot abundent, ci față de adversarul politic, față de presa “dușmănoasă” sau orice liber interpret al gesturilor lor politice. Apoi aroganța se extinde și asupra poporului ce s-ar gândi vreodată să ia la întrebări o guvernare în legătură cu promisiunile neonorate.

Aroganța e rudă bună cu cinismul, astfel că o putere puternică precum USL îți va râde acum în nas dacă un candidat de premier sau de ministru va fi semnalat de cineva ca incompatibil. Cine mai poate să zică ceva acum de plagiatul lui Ponta, atâta vreme cât poporul i-a dat dezlegare la furt? Cioacă dacă ar ajunge ministru de interne tot n-ai avea ce să comentezi tu ca umil observator, dacă două treimi din totalul alegătorilor ar  simpatiza un suspect de crimă. Însă odată și odată aroganțele se plătesc în politică. Băsescu a scăpat mai tot timpul, însă o Elena Udrea, Oltean sau Anastase vor fi mereu ținta aroganților din schimbul următor, cel legitimat.

Victor Ponta l-a răzbunat pe Crin Antonescu și i-a amintit Elenei Udrea cum se să ajungi parlamentar de pe locul doi, cum au făcut-o mai toți liberali în 2008. E, acest gen de aroganță e chiar benignă pe lângă se ar putea să urmeze din partea unei puteri pe care nimeni nu o mai poate cenzura. Și, la urma urmelor, de unde atâta îngâmfare la Ponta? Pot înțelege un Crin Antonescu triumfal, care a dus partidul de la 19% în 2008, la cel puțin 28 de procente în aceste zile. Precum un Capatos al politicii, care în goană după ratingul lui Becali a uitat de telespectatorul tradițional liberal.

Dar Ponta? Ponta ce-a adus în plus față de Geoană, decât prezența de spirit de a se alia cu PNL-ul? PSD-ul lui Ponta adună cu tot cu UNPR vreo 30-32 de procente, ca învingători în 2012, față de aproape 34% în 2008, când erau considerați mai degrabă învinși, alături de conservatorii lui Felix. În rest, aceleași năravuri promovate de alte personaje cu chip uman și înșelător democratic, dar care ar face din Teleorman prima bucată de pământ exclusă din UE, dacă Bruxelles-ul ar putea să scape de noi “la bucată”.

Paradoxal, liderii PDL au arătat după prezentarea exit-pool-urilor mai jalnic decât scorul scrutinului. 18-19 procente după o guvernare cumplit de complicată este chiar un scor fantastic, mai ales dacă ai ca termen de comparație PNȚCD-ul. Ce pare însă caraghios la PDL e că această concluzie cu scorul onorabil obținut vine din gura unui Vasile Blaga ce-ți dădea senzația unui politician groghi, ceva în genul bătrânilor țărăniști care, uitând să-și ia Tanacanul, nu înțelegeau pe ce lume se află după alegerile din 2000. Din păcate, Blaga i-a dezamăgit pe cei ce vedeau în el un urmaș al lui Băsescu, lăsând chiar impresia că viitorul PDL ar fi mai degrabă incert fără viziunea de multe ori otrăvită a cotroceanului.

Partidul Poporului arată că prostia ia atâtea forme câte vrea manipulatorul. După FSN-ul timpuriu și PRM-ul în perioada de glorie, poporul cu probleme de concentrare s-a regrupat de data aceasta sub hipnoza catodică a “domnului Dan”. Un “domn Dan” pentru n-a contat deloc că licența cu alegerile furate a fost brevetată cronic de tribunul Vadim. Și chiar n-ar fi treaba mea dacă impostorul și-ar face treaba cu alba-neagra în vreo parcare cu turiști suedezi, dar devine dezolant când constați că aproape 20% din Legislativ n-are altă menire decât ca masă de manevră pentru ce vrea mușchiul constituant al majorității.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

dechechat.tl a spus: (decembrie 10th, 2012 at 12:58 )

Pentru unul care a lustruit contr-cost poponetul multor aroganti, Sasu chiar are o parere pertinenta. La caracter sta el mai prost, dar asta se pare ca este un sindrom ce a lovit aproape toata presa locala.

doar banat a spus: (decembrie 10th, 2012 at 15:23 )

urmeaza nobelul pentru carturarul ponta, eliberarea detinutilor politici si una cu hidrantu la boboru asta jenial.

NESTOR-ESCU a spus: (decembrie 11th, 2012 at 19:55 )

in sfarsit am turnat un sefu-clasei sub pseudonim….:))))

mitica-mondialu a spus: (decembrie 11th, 2012 at 19:56 )

ole-ole ole olaaaaaaaa dragnea e viatza mea…….

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto

Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
În frunte cu cei doi consilieri locali, Maxim Maximilian şi Zoran Neamț, membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL. Primarul liberal al comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, afirmă că a colaborat foarte bine în Consiliul Local cu cei doi proaspeţi membri PNL. Ionuţ Stănuşoiu susţine că nu doar PNL va deveni mai puternic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL
Atmosfera a fost încărcată de surprize și subtilități politice la recenta lansare a candidaturii PSD-PNL a lui Nicolae Robu pentru Primăria Timișoara, un eveniment ce a avut loc la Iulius Congress Hall. Deși era de așteptat să fie un moment de unitate pentru alianța PSD-PNL, un gest al lui Nicolae Robu a stârnit nemulțumiri printre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză și nemulțumire în rândul tinerilor liberali: Nicolae Robu alege TSD în detrimentul TNL la lansarea candidaturii sale
Primăria Timișoara a anunțat că investiția pentru realizarea noii clădiri a Liceului Waldorf e în grafic. Peste trei sferturi din lucrări au fost realizate și investiția este planificată pentru finalizare completă în această vară. Constructorul a montat geamurile de mari dimensiuni. Clădirea are două niveluri, parter și etaj, și include spații unde vor studia aproape...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei sferturi din lucrările de la extinderea Liceului Waldorf au fost realizate
Mult disputata sală multifuncțională de la Palatul Administrativ e acum modernizată. Suma investită de cei de la Consiliul Județean Timiș a depășit un milion de lei. Sala Multifuncțională din Palatul Administrativ a trecut printr-o importantă modernizare Cu o investiție de peste 1 100.000 lei (TVA inclus), am fost realizate modernizări esențiale pentru a oferi utilizatorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Multifuncțională, devenită celebră în aceste zile, a fost modernizată
Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
PSD Timiș a decis lista consilierilor locali propuși pentru Timișoara, respectiv a celor județeni. Sunt zece poziții pentru CJT, respectiv șapte pentru CLT. Propunerile urmează să fie ”amestecate” cu propunerile partenerilor de la PNL. Paritatea la consiliul județean este una favorabilă PSD, iar aici sunt zece candidați propuși de social-democrați, în ordinea pe care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT
Disputa dintre Alin Nica, actualul președinte al CJ Timiș, și Alfred Simonis, contracandidatul său la alegerile locale, pe tema ședinței de guvern de joi de la Timișoara pare să nu mai aibă final. Miercuri, Alin Nica a ieșit public și a acuzat PSD că ar fi amenințat participanții la o dezbatere pe teme de regionalizare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Alin Nica să prezinte lista celor care acuză că au fost amenințați de PSD: ”Să depună plângeri la Parchet”
Concursul prin care Florin Răvăşilă, fostul consilier personal al lui Nicolae Robu, a ajuns şef peste jumătate din patrimoniul Tmişoarei a fost anulat în instanţă. Trimis în judecată de DNA pentru şpagă, Răvăşilă a trecut acest concurs fără ca măcar să-şi scrie lucrarea. Primăria Timișoara a câștigat procesul de anulare a concursului în baza căruia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instanţa a anulat concursul prin care Florin Răvăşilă, omul lui Nicolae Robu, a ajuns stăpân peste patrimoniul Timişoarei
Surpriză în organizarea ședinței de guvern de la Timișoara. Întâlnirea ar putea avea loc în sala Video, aflată la sediul Prefecturii Timiș, și nu la sala Multifuncțională, așa cum se dorea inițial. Scandalul sălilor pentru găzduirea ședinței de guvern programate joi la Timișoara s-ar putea termina cu o surpriză. Discuțiile susținute, mai ales în contradictoriu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Video de la Prefectură ar putea fi gazda ședinței de guvern de la Timișoara
Top