“Teroristul butelie” va iesi din puscarie cu identitate noua

Lugojeanul condamnat pentru terorism în 2006 și-a schimbat numele. Cu doi ani înainte să poată ajunge în fața comisiei de eliberare condiționată Florin Lesch, cunoscut întregii ţări drept  ”teroristul-butelie”, se numește acum Florin Schneider.

Florin Lesch a fost primul român condamnat pentru terorism, după ce a fost prins, în 2006, în timp ce încerca să detoneze două butelii amplasate într-o maşină capcană, în Complexul Studențesc din Timișoara.  În urma procesului care a durat doi ani, el a fost condamnat definitiv la 12 ani de închisoare. Sursa foto (adevarul.ro) 

Datele de la dosar arată că ofiţerii SRI l-au monitorizat timp de doi ani. În tot acest timp, teroristul, convertit între timp la islamism, vorbea pe Messenger cu ofiţeri SRI sub acoperire, crezând că vorbeşte cu parteneri din „Frăţia Musulmană”, scrie Redeșteptarea.ro. Una din discuţiile de la dosar arată că Schneider (fost Lesch), a prevestit criza economică mondială încă din 2006. ”America pică. În doi ani, economical, das ist kaput. Dupa aia, noi, fratii, ne vom pune pe scaune si ne vom uita la televizor, cum ei singuri se distrug. Ce ramâne din ei, distrugem noi. Eu sunt hotarât s? lupt pâna la capat. Daca îmi pică o mână, îmi mai ramâne una. Daca îmi pica ambele mâini, merg în dinti. Conteaza ce faci când esti în fata mortii. Eu am facut un test cu un pittbul. Câinele a venit la mine si in 5 secunde i-am bagat cutitul în el pâna în inima. A început sa plânga. Un musulman când moare, moare cu bucurie, pentru ca viata asta este nimic. Viata este o clipa”, a spus teroristul-butelie ofiterului sub acoperire.

În prezent Lesch este încarcerat la Penitenciarul Arad, iar surse judiciare importante au declarat că deţinutul şi-a schimbat numele din Lesch, care se pronunţă ”Leş” şi care înseamnă ”cadavru” în ”Schneider”, un nume mult mai banal, care tradus din germană înseamnă ”croitor”. Motivele pentru care Lesch a devenit Schneider sunt necunoscute, dar este posibil ca deţinutul să îşi schimbe numele din cauza ironiilor la care a fost supus de ceilalți deţinuţi. De asemenea, se poate interpreta faptul că deţinutul vrea să scape de numele care l-a făcut celebru şi să înceapă o viaţă nouă după ce se eliberează.

Ordonanţa de Guvern 41/2003 permite schimbarea numelui pe cale administrativă ”pentru motive temeinice”. Potrivit legii amintite, sunt întemeiate cererile care au la bază mai multe situaţii printre care şi acelea în care: ”numele este format din expresii indecente, ridicole ori transformat prin traducere sau in alt mod”.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Turcii de la Bozankaya s-au apucat de asamblat noile tramvaie galbene ale Timișoarei/VIDEO

Dorința actualei administrații a Timișoarei, de a avea tramvaie noi, dar vopsite în galben și nu în violet a devenit realitate. Deocamdată doar la uzina Bozankaya din Turcia, acolo unde a început construcția următorului lot de 17 tramvaie noi, care vor circula pe șinele orașului. E confirmat, tramvaiele care vor ajunge în noul lot la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Turcii de la Bozankaya s-au apucat de asamblat noile tramvaie galbene ale Timișoarei/VIDEO
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Nicolae Robu și-a prezentat viziunea cu care vrea să redevină primar la Timișoara

Sâmbătă a fost rândul fostului primar, Nicolae Robu, acum reprezentantul a două partide, PNL și PSD, să își prezinte viziunea cu care vrea să obțină un al treilea mandat de primar al Timișoarei. Cu multe proiecte pe care le dorea în precedentele mandate, cu unele ”reparații” prin care să se revină la modul de guvernare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicolae Robu și-a prezentat viziunea cu care vrea să redevină primar la Timișoara
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Obiectiv îndeplinit la Cluj. Victorie cu bonus ofensiv pentru SCM USV Timișoara

Prim-divizionara de rugby SCM USV Timișoara și-a confirmat statutul de favorită în etapa a doua a campionatului și s-a impus conform așteptărilor cu 45-10, pe terenul echipei U Elbi Cluj. Nu a fost însă un meci extrem de spectaculos, fragmentări, multe greșeli de ambele părți, indisciplina, făcându-și simțite prezența din plin. Chiar dacă a deschis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Obiectiv îndeplinit la Cluj. Victorie cu bonus ofensiv pentru SCM USV Timișoara
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Au apărut primele utilaje speciale pe șantierul tronsonului lipsă din A1, dintre Margina și Holdea/FOTO

UMB a început să își aducă utilajele de forare a tunelurilor de pe șantierul celor zece kilometri lipsă din autostrada A1, dintre Margina și Holdea. Aceasta chiar dacă încă nu a fost emisă autorizația de construire, din diferite motive birocratice. O serie de imagini realizate de unul dintre user-ii forumului peundemerg.ro arată că grupul românesc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au apărut primele utilaje speciale pe șantierul tronsonului lipsă din A1, dintre Margina și Holdea/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Prim-divizionara de rugby SCM USV Timișoara și-a confirmat statutul de favorită în etapa a doua a campionatului și s-a impus conform așteptărilor cu 45-10, pe terenul echipei U Elbi Cluj. Nu a fost însă un meci extrem de spectaculos, fragmentări, multe greșeli de ambele părți, indisciplina, făcându-și simțite prezența din plin. Chiar dacă a deschis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Obiectiv îndeplinit la Cluj. Victorie cu bonus ofensiv pentru SCM USV Timișoara
Dorința actualei administrații a Timișoarei, de a avea tramvaie noi, dar vopsite în galben și nu în violet a devenit realitate. Deocamdată doar la uzina Bozankaya din Turcia, acolo unde a început construcția următorului lot de 17 tramvaie noi, care vor circula pe șinele orașului. E confirmat, tramvaiele care vor ajunge în noul lot la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Turcii de la Bozankaya s-au apucat de asamblat noile tramvaie galbene ale Timișoarei/VIDEO
UMB a început să își aducă utilajele de forare a tunelurilor de pe șantierul celor zece kilometri lipsă din autostrada A1, dintre Margina și Holdea. Aceasta chiar dacă încă nu a fost emisă autorizația de construire, din diferite motive birocratice. O serie de imagini realizate de unul dintre user-ii forumului peundemerg.ro arată că grupul românesc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au apărut primele utilaje speciale pe șantierul tronsonului lipsă din A1, dintre Margina și Holdea/FOTO
Joi, 25 aprilie, săptămânala şedinţă a Guvernului României va avea loc la Timişoara. Cu această ocazie se va da Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru noul stadion Dan Păltinișanu. Cu aceeaşi ocazie se va da o HG privind deschiderea punctului de frontieră cu Ungaria de la Beba Veche. De la Doha la Timişoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul României se mută saptămâna viitoare la Timişoara. Pe lângă HG pentru stadionul, se va da undă verde deschiderii punctului de frontieră de la Beba Veche
Zece fanfare, cinci scene, sute de alămuri! Emoții, nostalgie, atmosfera Banatului de altădată și o muzică irezistibilă, ce face inimile să tresalte, la Festivalul Fanfarelor. Cea de-a 36-a ediție a festivalului se va desfășura în Duminica Floriilor, 28 aprilie 2024, de la ora 16:00, în cinci locații din Timișoara. Zece redutabile formații muzicale vor anima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un festival unic şi de tradiţie ajunge la a 36-a ediţie! Haideţi să ascultaţi fanfarele
Vineri, Primăria Timișoara a anunțat că va penaliza societatea care se ocupă de extinderea Școlii Generale nr. 30. Suma este una semnificativă, de 2,7 milioane de lei, De asemenea, a mai anunțat că a reziliat contractul cu respectiva firmă, iar primarul Dominic Fritz spune că respectiva firmă ar fi refuzat să termine lucrările în timpul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara intră în conflict cu firma care extinde Generală 30. Se lansează acuzații de intervenții … electorale
Lanțul acuzațiilor și contraacuzațiilor pe tema stadionului continuă, după ce Alin Nica l-a acuzat, dimineața, pe Alfred Simonis că ar bloca deliberat procedura pentru proiectul noului stadion al Timișoarei. Cel acuzat reacționează și transmite că Nica nu se pricepe, că, de fapt, el ar fi trebuit să ceară hotărâre de guvern pentru demolare. ”Am luat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis îi dă replica lui Nica, pe tema stadionului: E rău intenționat și nu se pricepe
Top