„Acvariul” nu s-a demolat, dar proprietarii lui s-au si instalat pe terenul din Piata 700

La o lună de la momentul în care Nicolae Robu i-a scos primul șurub și în ciuda promisiunilor, „acvariul” e tot în Piața Victoriei. Proprietarii lui s-au mișcat însă mult mai repede și și-au delimitat deja unul dintre terenurile pe care le-au primit de la municipalitate.

Cu trei zile înainte de Crăciun, primarul Nicolae Robu a scos, demonstrativ, primele două șuruburi de la „acvariu”. Cu o cască de constructor pe cap, Robu s-a urcat pe scară și a început, simbolic, demolarea clădirii. Edilul a explicat, la vremea respectivă, că demolarea va fi doar parțială, pentru că unii timișoreni își planificaseră Revelionul în restaurantul de acolo. Lucrările urma să înceapă după Anul Nou.

robu la acvariu

Pe 8 ianuarie, Nicolae Robu a revenit asupra subiectului. „Este adevărat că acvariul nu a fost demolat în totalitate, însă problema este rezolvată. În maximum zece zile va fi demolată şi partea centrală a acestei clădiri”, a spus primarul. În 21 ianuarie, „acvariul” e tot în Piața Victoriei, exact în stadiul în care a fost lăsat în 22 decembrie. Covrigăria preferată a primarului Nicolae Robu funcționează încă, magazinul alimentar de lângă ea e încă deschis. S-a închis doar taraba care vindea cartofi prăjiți cu maioneză.

Între timp, proprietarii „acvariului” nu au stat cu mâinile în sân. În schimbul renunțării la parcela ultracentrală, ei au primit de la municipalitate trei terenuri, cu o valoare de piață de peste 1,1 milioane de euro. Luni, ei și-au trimis oamenii să împrejmuiască bucata de teren primită în Piața 700, exact pe fosta parcare.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

oana a spus: (ianuarie 22nd, 2013 at 11:54 )

Super afacere imobiliara ai facut, domnule Robu. Ai primit procent?

Mandy a spus: (ianuarie 23rd, 2013 at 14:44 )

Robule, te-am votat, la fel ca multi altii, dar acum regret. Pana la urma, esti si tu un om de paie, om de vorbe de claca. Dai mult din gura, dar de facut, ba! In al doilea rand, Dan Azgur (proprietarul Acvariului) te-a tras in piept numarul 1. I-ai dat terenuri valoroase in schimb, desi trebuia doar sa-l evacuezi cu forta din Piata Operei, pentru ca termenul concesiunii lui asupra terenului (domeniu public) din Pta. Operei expirase de 6 luni in decembrie. Robule, ori esti prost gramada, ori te prefaci. Inclin sa cred ca prima versiune este cea valabila. Tine minte: esti primar de 1 singur mandat. In 2016 vei pleca din Primarie ca un betiv care le trage clapa chelnerilor: pe furis, prin geamul de la WC.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Viitorul stadion care ar urma să fie ridicat la Timișoara, de Compania Națională de Investiții (CNI), ar urma să aibă indicatorii tehnico-economici aprobați în următoarea ședință de guvern. Mai mult, dorința liderilor locali politici este ca această ședință să aibă loc chiar la Timișoara, într-un gest simbolic. Conform celor de la PSD Timiș, Hotărârea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ședința guvernului, susținută la Timișoara? Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion al Timișoarei
Primăria Timișoara anunță că a recuperat o stradă care asigura o legătură între bulevardul Loga și Parcul Copiilor. Aceasta ar fi fost acaparată de proprietarii a două vile din zona respectivă, care ar fi ridicat acolo garduri și construcții ilegale. Acum, au fost emise documentele necesare pentru a demola construcțiile respective. Respectiva stradă ar avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei, închisă accesului public de clanuri imobiliare, va fi redată circulației publice/Foto
Dominic Fritz afirmă că fostul preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş, a fost sedus sau chiar şantajat de PSD şi Nicolae Robu pentru a se înscrie în lupta pentru scaunul de primar al Timişoarei. Primarul Timişoarei mai spune că singura misiune a lui Cristian Moș este să saboteze proiectul de continuitate europeană a Timișoarei. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”
Misterul candidaturii lui Cristian Moș s-a elucidat joi, iar la decizia luată de cel care a reprezentat, timp de patru ani, USR Timiș în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este de a candida ca și independent la funcția de primar al Timișoarei. Moș spune că decizia a luat-o exact după ce a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,
Top