Cine este mai frumos: Titu Bojin sau Nicolae Robu?

Când m-au întrebat colegii făcători de topuri despre cel mai dibaci politician local al anului 2012 logic era să nominalizez pe cineva din rândul învingătorilor. Nicolae Robu sau Titu Bojin?, aceasta a fost întrebarea. Iar răspunsul: Titu Bojin. Aici e o discuţie mai lungă. În fruntea unui clasament cu politicianul anului 2012 poate fi aşezat şi cel mai puternic om politic, şi cel mai bun administrator, cel mai bun „sforar”, cel mai uman, cel mai realist şi, una peste alta, cel care a răsturnat aşteptările.

Nicolae Robu nu a provocat nicio surpriză din simplul motiv că nu a avut în Adrian Orza un adversar care să plece de la aceeaşi linie de start cu el. Titu Bojin de la PSD a avut parte de aceeaşi megajucărie electorală USL, numai că de partea cealaltă a baricadei a fost Constantin Ostaficiuc, preşedintele în funcţie al CJT, cu tot ce derivă din acest avantaj strategic.

Presupun că din acest motiv majoritatea celor ce şi-au dat cu părerea l-a considerat pe Titu Bojin politicianul timișean al anului ce tocmai a trecut. Simt nevoia unei explicaţii care să înlăture vreo bănuială că-l consider pe Titu Bojin un Corneliu Coposu al politicii locale. Ceea ce, evident, ar fi o blasfemie, chiar dacă în locul pesedistului l-am pune pe Gheorghe Ciuhandu.

Urmărind interviul din debanat.ro cu preşedintele CJT Titu Bojin mi-am dat seama că jocul de-a sondajul cu cel mai bun politician este, totuși, unul superficial. Titu Bojin ar putea fi pe locul 1 la capitolul „Cel mai abil/şmecher/comunicativ politician”, ori favorit pentru „cel mai uman lider de administraţie”, în sensul acela românesc, ce îmbină amicalul bătutului pe burtă cu francheţea în comunicare, dar ar fi prea mult să-i punem omului pe umeri etichete pe cât de largi pe atât de pozitive.

Întrebat în ce măsură şi-a îndeplinit promisiunile electorale la şase luni, preşedintele Titu Bojin a ştiut să devină simpatic, vorbind de de un procent de 80%. Spre deosebire de cele 500 procente depăşiri de plan ale primarului extraterestru Nicolae Robu. Lăsând 20% nerealizări pe seama omului Bojin – care mai greşeşte şi el că, de, aia e om – preşedintele PSD Timiş a ştiu să coboare în mulţime, făcându-ne pe mulţi dintre noi să nu ne mai întrebăm esențialul: 80% din ce?

Eu în campania electorală nu l-am auzit pe Titu Bojin să promită ceva, altceva decât a preluat de la predecesorii săi preşedinţi de CJ, centrul intermodal, stadion şi sala polivalentă. În rest, Titu Bojin a promis, concret, dar fără să dea termene de rezolvare, „Credinţă, Respect, Stabilitate, Viitor, Speranţă, Siguranţă, Încredere”, ceea ce, să recunoaştem, nu e puţin lucru.

Acum, habar n-am dacă preşedintele Bojin a realizat 80% din fiecare aceste promisiuni sau dacă „Credinţa” e 110%, „Stabilitatea” e 260%, iar „Încrederea” e numai 34%, ca să iasă media. Şi pentru că vreme de patru ani ne vom întreba cine şi-a onorat mai cu sârg promisiunile electorale, hai să ne imaginăm că primarul Robu va face în patru ani numai pasajele Jiul, Popa Şapcă, Piaţa Operei, fotbalul la cât a fost şi mai mult decât atât, plus demolarea Acvariului, adică vreo 2,98% din cât a promis, iar preşedintele CJT va face, la absurd, stadionul, adică 33% din ce s-a angajat, noi ce concluzii vom trage? Că Nicolae Robu deseori o ia pe arătură, că Titu Bojin e mai şmecher sau că mai contează şi ce se va face din toate astea pentru Timiș și Timișoara?

Titu Bojin politicianul abil duce în spate şi bube negre, nu numai 80% din „Credinţă, Respect, Stabilitate, Viitor, Speranţă, Siguranţă, Încredere”. Printre ele, şi apetitul cu care încurajează traseismul politic, dar hai să zicem că asta face parte din a sa reţetă a succesului. De văzut cum îşi va gestiona preşedintele PSD Timiş Titu Bojin punctele slabe, cât timp va mai putea jalona între dorinţa de a fi şef absolut de filială şi puterea de a accepta să împartă cu alţii mai „grei” conducerea organizaţiei.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Tache si iancker a spus: (ianuarie 31st, 2013 at 11:22 )

Asa este! M!are pisicher domn Titu!

tanti a spus: (ianuarie 31st, 2013 at 12:44 )

domnule eugen sasu, vedeti ca primarul nicolae robu nu a facut nimic concret pana acum, daca nu luam in calcul panglicile taiate la rezlizarile implinite in urma unor proiecte mostenite si continuate de la administratia ciuhandu. celelate promisiuni cu strazi, sosele supendate, bazine olimpice si ce mai doriti nu sunt decat basme. s-a intors din bucuresti ca ultimul om. dar a rezolvat problema in cel mai artificial mod posibil. a spus ca proiectele pe care primeste bani, adica cele mostenite de la ciuhandu, erau gandite si propuse si de el. asta nu e doar nebunie ci si nerusinare.

NESTOR-ESCU a spus: (ianuarie 31st, 2013 at 14:04 )

FOARTE BUN GENIAL

scurt pe doi a spus: (ianuarie 31st, 2013 at 20:55 )

vax + vax = VAX.

Ana a spus: (februarie 1st, 2013 at 16:37 )

Bojin e mai smecher e corect, dar Robu in mod evident este mai muncitor si mai capabil.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării

Baschetbaliștii Timişoarei joacă vineri, 29 martie, de la ora 18.00, cu CS Vâlcea, la sala Constantin Jude. Partida contează pentru etapa a 26-a, ultima din faza secundă a Ligii Naționale, grupa 11-18. Cele două formații se află la egalitate de puncte, 21, pe locurile al treilea și al patrulea. Jocul va decide ocupanta poziției a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

lumina libertății

Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă

Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș a primit confirmarea aprobării cererii de finanțare depuse în cadrul „Programului privind îmbunătățirea calității aerului şi reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puţin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat”, gestionat de Ministerul Mediului prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul primește 25 de milioane de lei pentru cumpărarea a 25 de noi microbuze ecologice, destinate mediului școlar
După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic
Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
Dorința administrației orașului, de a demara operațiunile pentru ridicarea unui nou spital municipal, a făcut joi primul pas spre realizare. Deocamdată vorbim despre hârtii, nu despre demararea unei licitații pentru construire, primarul Dominic Fritz a semnat acordul de colaborare cu IFC, divizie a Băncii Mondiale, instituție care va realiza un prim studiu de prefezabilitate referitor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a semnat cu IFC contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate pentru ridicarea unui nou spital municipal
Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Top