Categories: Poli Timisoara

Directorul sportiv Rosenblum nu-l ajuta pe managerul sportiv Rosenblum

Valentin Velcea l-a mandatat pe Călin Rosenblum, managerul sportiv al clubului, imediat după terminarea turului în Liga II, să încerce să convingă doi fotbalişti crescuţi la LPS Banatul să semneze cu Poli. Ca de fiecare dată când a fost vorba despre un transfer de la LPS Banatul la Poli, Rosenblum s-a întors cu deja cunoscutul răspuns negativ.

În urmă cu jumătate de an, Steliano Filip şi Alin Roman, juniori crescuţi de Cristi Petcu la LPS Banatul, au fost convinşi să semneze cu Dinamo Bucureşti. Roman şi Filip ar fi putut ajunge la Poli, dar conducerea clubului timişorean nu a profitat de degringolada de la Dinamo, astfel că, după toate probabilităţile, cei doi vor continua la clubul fostei miliţii.

Călin Rosenblum, în dublă calitate (manager sportiv la Poli şi director sportiv la LPS Banatul), a negociat o posibilă trecere a celor doi la Poli cu Dan Pitpaiac, finanţatorul Avicola Buziaş, clubul căpuşă din campionatul municipal care, prin anumite tertipuri puse la punct cu acordul conducerii LPS Banatul, are aproape toate drepturile asupra juniorilor născuţi în 1994 şi 1995, o generaţie considerată de cei mai mulţi ca fiind cea mai talentată din România.

Din păcate pentru Poli, directorul sportiv de la LPS Banatul a fost refuzat de Pitpaiac, care i-a lăsat pe cei doi la Dinamo Bucureşti, în condiţiile în care Filip şi Roman nu au mai fost plătiţi de cel puţin patru luni. Dacă fotbaliştii ar fi depus memoriu, ar fi avut toate şansele să-şi rezilieze contractele cu Dinamo. Nu s-a întâmplat aşa, ambii fiind convocaţi la prima echipă a „câinilor”.

Călin Rosenblum, de această dată în calitate de director sportiv al LPS, ar fi putut interveni pe lângă Marius Cociu, directorul LPS Banatul, să facă presiuni asupra lui Dan Pitpaiac, în virtutea drepturilor pe care le mai are liceul la care au studiat Steliano Filip şi Alin Roman. Nu s-a întâmplat însă aşa. Mai mult, parcă pentru a le face în ciudă oficialilor de la Poli, LPS Banatul şi Dan Pitpaiac au mai transferat un fotbalist la Dinamo Bucureşti. Este vorba despre Roberto Artimon (sursa foto: www.renasterea.ro).

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Undă verde pentru construirea unui parc fotovoltaic la Moşniţa Nouă, investiţie de 2,7 milioane de lei

La Moşniţa Nouă urmează să se ridice un parc fotovoltaic, fiind semnat ordinul de începere…

46 de minute ago

Deplasare grea în Maramureș pentru un clasic al handbalului românesc

Două echipe de tradiție din handbalul românesc se întâlnesc duminică, 1 martie, în Baia Mare.…

O oră ago

UMF va organiza un eveniment foarte important în această primăvară

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” anunță că va organiza cel de-al 13-lea Congres…

O oră ago

Talent precoce! Ana Julie, la doar 11 ani demonstrează că totul este posibil: pianistă și balerină de succes/VIDEO

  Imaginați-vă că aveți 3 ani și, în loc să învățați să vă legați șireturile,…

2 ore ago

Culisele statului paralel. Cum funcționează România dincolo de instituțiile oficiale

România post-1989 nu a trăit o ruptură, ci o negociere între vechiul sistem și formele…

4 ore ago

Weekend la Iulius Town: ateliere creative, teatru pentru copii, târg educațional și competiții sportive

În Iulius Town continuă seria creativă dedicată celor mici și în acest final de săptămână,…

4 ore ago