O fetiță de nouă ani va avea o viață normală, datorită unei intervenții chirurgicale complexe, efectuate de o echipă de medici ai Compartimentului de Microchirurgie, de la Clinica de Chirurgie Vasculară a Spitalului Județean Timișoara. Operația a durat patru ore.
Fetița s-a născut cu un sindrom malformativ complex la nivelul sistemului lacrimal al ochiului stâng, fiind operată în urmă cu șase ani. După acea intervenție, micuța a rămas cu o cicatrice retractilă severă la nivelul pleoapei inferioare și al hemifeței stângi. În urma acestor complicații, au apărut lagoftalmia și un ulcer cornean, care îi puneau în pericol vederea. În plus, deformația suferită la față a devenit o povară psihologică importantă pentru copil.
Operatia efectuată de medicii timișoreni a constat în reconstruirea in întregime a pleoapei inferioare a ochiului, precum și a aspectului hemifeței stângi.
„Evoluția postoperatorie a pacientei a fost favorabilă, intervenția chirurgicală fiind un succes. În următoarea perioadă, fetița va fi urmărită și tratată în ambulator până la vindecarea completă”, a declarat conf. dr. Lucian Jiga, coordonatorul echipei care a făcut operația.
România crește. Statul improvizează. Iar diferența dintre ele începe să coste — nu teoretic, ci…
Primăria Moşniţa Nouă reamintește cetățenilor că în perioada următoare campania de colectare a deșeurilor vegetale…
Retim va distribui, în luna aprilie, câte o rolă de saci galbeni pentru gospodăriile din…
În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…
CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…
Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…