Categories: Politica

Orice ar fi, PD-L Timis merge cu „Buldogul”

Congresul Naţional al PD-L, în urma căruia se va alege un nou preşedinte, va avea loc cel mai probabil la sfârşitul lui martie. Chiar dacă iniţial în PD-L se vorbea de luna mai, democrat-liberalii vor să meargă pe un nou drum cât mai repede.

Actualul preşedinte Vasile Blaga i-ar putea avea ca şi contracandidaţi fie pe primarul de Arad, Gheorghe Falcă, fie chiar pe fostul ministru Elena Udrea. Surse din PD-L spun însă că „Buldogul” ar putea fi lăsat să candideze şi de unul singur. În acest caz, însă ar trebui să facă mai multe concesii echipei Falcă-Udrea.

Deputatul PD-L de Timiş, Alin Popoviciu, adevăratul şef al PD-L Timiş, susţine că, indiferent cine vor fi contracandidații lui Vasile Blaga, Timişul va merge tot pe mâna actualului președinte. Popoviciu face această declaraţie deşi e cunoscut drept un apropiat al Elenei Udrea. „Domnul Blaga este senator de Timiş. Nu se pune problema să nu-l susţinem. Indiferent cine va fi contracandiatul său la alegeri, PD-L Timiş îl va susţine pe Vasile Blaga”, ne-a declarat Popoviciu.

Share
Published by
Mihai Oancea

Recent Posts

Măslina din gâtul alegătorului PSD

Vă mai amintiți prin unele hoteluri din România momentul micului dejun? Firește că vi-l amintiți.…

2 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 23 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 23.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

22 de ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

22 de ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

23 de ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

23 de ore ago