Scandal la Cadastru: zeci de mansarde intabulate in fals, cu stampila de la primarie

Dacă locuiți într-un apartament de la mansarda unui bloc și credeți că aveți toate actele în regulă, mai gândiți-vă o dată. Un uriaș scandal e pe cale să izbucnească la Oficiul de Cadastru, unde au fost intabulate în fals zeci de mansarde. Primarul Nicolae Robu a aflat întreaga tărășenie și urmează să reacționeze oficial.

Horaţiu Moldovan, şeful Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Timiş, a descoperit un lucru incredibil. Mai multe persoane au intabulat pe fals mansarde la zeci de blocuri din Timişoara. Cei ce se ocupau de intabularea ilegală a mansardelor aveau o ştampilă falsă a Primăriei Timişoara şi ajunseseră până acolo încât să falsifice şi semnăturile funcţionarilor publici.

Moldovan tace însă mâlc, până nu primeşte acordul să vorbească. El s-a întâlnit totuşi joi, în mare secret, cu primarul Nicolae Robu şi i-a prezentat o serie de acte false. Edilul șef și-ar fi pus mâinile în cap când a văzut despre ce este vorba. El va ieşi public cu dezvăluirile despre actele false pentru zeci de mansarde abia săptămâna viitoare.

La OCPI Timiş a fost declanşată o anchetă internă fără precedent. Teoretic, astfel de intabulări pe fals nu puteau fi făcute fără complicitatea unor angajaţi ai Primăriei Timişoara şi ai OCPI Timiş.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

13 comentarii pentru acest articol

HAOS PESTE TOT a spus: (februarie 22nd, 2013 at 19:13 )

deci „chestia” cu liftul a fost doar o picatura intr-un adevarat ocean? la Primaria Timisoara viata bate la scor imaginatia !

Curiozitate... a spus: (februarie 22nd, 2013 at 19:29 )

In ce consta falsul ? Este o treaba foarte simpla, depui un proiect conform HCL-ului+CF terasa , primesti autorizatia de constructie,anunti inspectoratul in constructii , construiesti , vin inspectorii de la primarie si verifica daca este conform proiectului si apoi primesti certificatul de existenta al constructiei pe care-l duci la cadastru pt. intabulare iar apoi notarul face subapartamentarea si scoate CF-ul . Nu inteleg unde se pot face ilegalitati si falsuri? Daca totusi se fac , in ce constau? Nu poti cumpara un apartament fara CF-ul autentic scos de notar, atunci la ce sa te mai gandesti odata?

Cristian a spus: (februarie 22nd, 2013 at 20:13 )

Oare chiar sunt false?Sau poate sunt falsificate cu stirea celor pe care ii falsifica…

Florin a spus: (februarie 22nd, 2013 at 20:32 )

La noi in tot ce inseamna administratie e scandal,circ si coruptie.Oare de ce nu ne invatam minte si continuam sa alegem numai incompetenti?

George a spus: (februarie 23rd, 2013 at 02:12 )

Cine a dat autorizatii pentru societatile care fac a reabilitari si construesc mansarde, sa plateasca! Sa fie verificate la sange aceste societati. ALO..FISCUL?!

ciupa a spus: (februarie 23rd, 2013 at 04:26 )

si cari ie problema?
iaca coloshia cativa poduri si nu zeci cum minte moldovan contabulate in falsh. altzi or forat meleoane de ioro si no serit nimenia. vez cum sor imbogatzitara ciohandu cojocare orza borza carpanu ostafreciuc borha pompoviciu bojin sipos etc etec etc

teo@ciupa a spus: (februarie 23rd, 2013 at 09:16 )

Esti THE BEST ! N-am citit vre-un articol pana la al tau in care fiecare cuvant scris este gresit . Nu cred ca ai fost la scoala vre-odata . Pleaca de unde ai venit , probabil din Coarnele Caprei si lasa intabularile mansardelor in seama altora . Inscriete la concursul „copiii spun lucruri trasnite „. Esti un material genetic perfect ptr studiul dezvoltarii primatelor .

eu a spus: (februarie 23rd, 2013 at 09:42 )

Ma intreb de ce oare mergeau oamenii pentru intrare in legalitate la notari din Oradea?

@ teo a spus: (februarie 23rd, 2013 at 12:07 )

ce te legi de ciupa, ca e din drukeria ? Nu mai aveti loc de drukeria?

... a spus: (februarie 23rd, 2013 at 19:23 )

La Oradea se mergea pt. taxa mult mai mica perceputa de notarii de acolo.

nenea popa a spus: (februarie 26th, 2013 at 19:47 )

La Oradea se mergea pentru ca acolo contractele se faceau ilegal pe lista de propietar si nu pe fiecare propietar in parte. Ar trebui cercetata si firmele care a facut respectivele intabulari.

....... a spus: (februarie 27th, 2013 at 21:27 )

Deci si notarii sunt infractori? Serios?

numelescu a spus: (septembrie 29th, 2015 at 13:28 )

Cititi mai multe despre mansarde aici:

https://topinvestromania.wordpress.ocm

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial

După ce anul trecut în Parcul Rozelor au avut loc Europenele de volei pe plajă U23, şi în acest an, acelaşi loc cu multă simbolistică pentru timişoreni va fi în centrul atenţiei. Federația Română de Lupte va organiza în perioada 18-21 iulie 2024 Campionatul European de Lupte pe Plajă (U15, U17, U20) precum și etapa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Zece fanfare, cinci scene, sute de alămuri! Emoții, nostalgie, atmosfera Banatului de altădată și o muzică irezistibilă, ce face inimile să tresalte, la Festivalul Fanfarelor. Cea de-a 36-a ediție a festivalului se va desfășura în Duminica Floriilor, 28 aprilie 2024, de la ora 16:00, în cinci locații din Timișoara. Zece redutabile formații muzicale vor anima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un festival unic şi de tradiţie ajunge la a 36-a ediţie! Haideţi să ascultaţi fanfarele
Vineri, Primăria Timișoara a anunțat că va penaliza societatea care se ocupă de extinderea Școlii Generale nr. 30. Suma este una semnificativă, de 2,7 milioane de lei, De asemenea, a mai anunțat că a reziliat contractul cu respectiva firmă, iar primarul Dominic Fritz spune că respectiva firmă ar fi refuzat să termine lucrările în timpul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara intră în conflict cu firma care extinde Generală 30. Se lansează acuzații de intervenții … electorale
Lanțul acuzațiilor și contraacuzațiilor pe tema stadionului continuă, după ce Alin Nica l-a acuzat, dimineața, pe Alfred Simonis că ar bloca deliberat procedura pentru proiectul noului stadion al Timișoarei. Cel acuzat reacționează și transmite că Nica nu se pricepe, că, de fapt, el ar fi trebuit să ceară hotărâre de guvern pentru demolare. ”Am luat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis îi dă replica lui Nica, pe tema stadionului: E rău intenționat și nu se pricepe
Mai puţin până la o nouă ediţie a unui concurs apreciat. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, s-au înscris la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv Velocitas, susținut de parteneri din mediul privat. Cursa ciclistă, care se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ciclişti din toată ţara îşi dau întâlnite la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge
Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean Timiș, candidat pentru un nou mandat, spune că modul în care guvernul lucrează cu investiția pentru noul stadion al Timișoarei transformă acest obiectiv în mită electorală. Conform celor spuse de acesta, proiectul și hotărârea de guvern prin care se aprobă indicatorii tehnico-economici au fost ținute deliberat la sertar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că șantajează Timișoara cu noul stadion, pentru voturi: ”Suntem martorii unui trafic de influență pentru blocarea acestui stadion”
Vicepreședintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș, plecat pe un drum diferit de cel al USR Timiș spune că nu a primit încă nicio înștiințare oficială referitoare la retragerea atribuțiilor pe care le avea în cadrul instituției. Spune că își va da demisia din funcție, așa cum i-a cerut Alin Nica, dar aceasta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș acceptă să își dea demisia din funcția de vicepreședinte CJT, dar după demisia lui Nica. Acesta îi răspunde
Prim-divizionara de volei din Lugoj rămâne şi în continuare o echipă europeană. Bănățencele au câștigat și al doilea meci cu CSM București și termină sezonul pe locul 5. Au fost două seturi rapide pentru gazde, după care oaspetele au dat semne că pot reveni. În cele din urmă, Lugojul a pus capăt partidei în patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa
Piața muncii este una dinamică, noi meserii apărând și dispărând periodic. Progresul tehnologic este cel mai mare generator de job-uri care nu existau la începutul anilor 2000, gambling-ul este unul dintre domeniile în care influența noului este ușor detectabilă. Din 1996, atunci când a fost lansat primul cazinou online, și până în 2024, lumea distracției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dealer la Live Casino: Una dintre cele mai bine cotate noi meserii din România
Pentru prima dată în istorie, Primăria Dumbrăviţa a accesat un proiect european destinat drumurilor. Este vorba de un milion de euro cu care se vor asfalta primii cinci kilometri de străzi cu bani europeni.  “Unii știu să vorbească despre fonduri europene. Eu și echipa mea ne pricepem să le atragem și să implementăm proiecte. Proiecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul proiect european pentru drumuri la Dumbrăviţa. Vor fi asfaltaţi primii 5 kilometri cu bani europeni
Top