Cinematografele se intorc la primarie

În cel mult o lună și jumătate, Primăria Timișoara va prelua fostele cinematografe. Ministrul Culturii, Daniel Barbu, a spus că întreg patrimoniul RADEF va trece în administrarea autorităților locale.

Cinematografele din Timișoara care aparțin RADEF vor trece în „ograda” primăriei, așa cum își dorea Nicolae Robu. Ministrul Culturii, Daniel Barbu, spune, de altfel, că în toată țara vor mai fi păstrate la minister aproximativ 30 de cinematografe. „În următoarele săptămâni, sper să nu greșesc că până la Paște, cinematografele din Timișoara vor trece în fapt în administrarea municipalității”, a spus Barbu.

Destinația a cel puțin două dintre acestea este stabilită deja de primarul Timișoarei. Unul dintre ele va fi dat Facultății de Arte a Universității de Vest, iar celălalt, Casei de Cultură a Studenților. Deocamdată, Nicolae Robu nu știe nici care sunt cele două spații și nici care va fi destinația celorlalte. Totul urmează să fie stabilit după o analiză stării în care se află imobilele. În prezent, multe dintre fostele cinematografe sunt niște ruine. Singurele funcţionale sunt Studio şi Timiş.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Ornament Expert a spus: (noiembrie 12th, 2019 at 14:07 )

Ornament Expert va pune la dispozitie cele mai noi produse in domeniul iluminatului festiv, exclusiv tehnologie LED.
PRODUCTIE
Produse confectionate din aluminiu – usor de manevrat si de montat, nu necesita intretinere.
Bannere stradale 2D pe structura din aluminiu: clopotei, felinare, braduti, stelute, craciunite, fulgi, sfere etc.
DISTRIBUTIE
Transport gratuit pe teritoriul Romaniei.
http://www.iluminatdecraciun.ro

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Leii pleacă la Ploiești cu 2-0 la general şi mai au nevoie de o victorie

Seria SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timișoara – CSM Ploiești, din play-out-ul Ligii Naționale, se mută în Prahova. După ce și-a consumat primele două episoade la Arad și Timișoara, seria „trei din cinci” continuă la sala Olimpia din Ploiești. Rezultatele de săptămâna trecută, 72-65 și 74-69, au fost cele mai strânse din totalul de patru înfruntări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Leii pleacă la Ploiești cu 2-0 la general şi mai au nevoie de o victorie
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Finalizat în urmă cu patru luni, primul spital construit în România din fonduri private, nu poate fi încă deschis din cauza unor proceduri birocratice, lucru care l-a indignat foarte mult pe senatorul USR de Timiş, Raoul Trifan.  În urmă cu patru luni Asociaţia “Dăruiește Viață” a finalizat primul spital construit în România pentru copiii bolnavi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raoul Trifan, revoltat: “Rafila, nu mai ține închis spitalul pentru copiii cu cancer!”
Seria SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timișoara – CSM Ploiești, din play-out-ul Ligii Naționale, se mută în Prahova. După ce și-a consumat primele două episoade la Arad și Timișoara, seria „trei din cinci” continuă la sala Olimpia din Ploiești. Rezultatele de săptămâna trecută, 72-65 și 74-69, au fost cele mai strânse din totalul de patru înfruntări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Leii pleacă la Ploiești cu 2-0 la general şi mai au nevoie de o victorie
SCM Politehnica Timișoara a jucat pe terenul echipei CSM Vaslui, în etapa a XXIII-a a Ligii Naționale de handbal masculin. Meciul era vital pentru ambele echipele aflate în zona inferioară a clasamentului. Prima repriză a fost foarte echilibrată, chiar dacă gazdele s-au desprins la 5-2, în minutul 8. Reușitele lui Marjanovic, din 7 metri, și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pas uriaş spre salvarea de la retrogradare
Duminică spre seară, polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la un accident rutier care ar fi avut loc pe raza localității Chișoda. Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au constatat faptul că, o femeie în vârstă de 36 de ani a condus un autoturism pe strada Cooperatorilor din localitatea Chișoda...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Femeie ucisă pe trecerea de pietoni în Chişoda
Un teren viran, pe care erau mai multe clădiri dezafectate, a fost total transformat. La intersecția străzii Martir Ioan Stanciu cu strada Cosminului sunt acum câteva zeci de noi locuri de parcare, soluția aleasă pentru realizare fiind dalele înierbate. Tot acolo vor fi plantați mai mulți copaci. Terenul transformat este deschis începând de sâmbătă seara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un teren viran, cu clădiri dezafectate, a fost transformat total și va oferi parcări și zone verzi
Patru sportive de la CSU Politehnica Timișoara s-au aflat la startul Campionatului Național de 10.000 de metri, la Târgu Jiu, întrecere destinată atletelor U23, dar și senioarelor. Cea mai bună clasare a fost obținută de Iulia Mărginean. A fost a treia clasată și a câștigat, astfel, medalia de bronz. Celelalte sportive care au reprezentat Politehnica...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulia Mărginean de la Politehnica a câștigat bronzul la Campionatul Național de 10.000 de metri, la tineret
În weekend-ul următor, la Şag, va avea loc 𝐎𝐱𝐢𝐠𝐞𝐧 𝐏𝐥𝐚𝐧𝐭𝐢𝐧𝐠 𝐅𝐞𝐬𝐭𝐢𝐯𝐚𝐥, o manifestare dedicată plantării de pomi pe ritmuri musicale. Vor fi două scene pentru concerte live, zonă de food & drinks; zonă pentru copii; ateliere și workshop-uri. Cu ce se îmbină mai bine o sesiune de plantare, dacă nu cu iubirea pentru folclorul românesc? ...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oxigen Planting Festival la Şag. Plantare de pomi pe ritmuri de caval
Top