Exista specializarea de chirurgie dento-alveolara

dentist1

Titlul articolului apare ca un răspuns la întrebarea „E posibil să coste 150 de lei extracția?”. Citind acest mesaj am zâmbit și am încercat să mă gândesc la o întâmplare în care și eu am pus o astfel de întrebare! Mi-au venit în minte toate întâmplările care s-au terminat cu bine, dar analizându-le după o anumită perioadă de timp mi-am dat seama că tot la fel se puteau încheia prost dacă ar fi existat o coincidență nefastă.

Cam asa este și cu acest mesaj, totul a decurs bine, lucrurile au evoluat favorabil, a părut totul simplu, iar după ce totul a fost gata firește apare întrebarea: de ce a costat atat? Ceva natural, mulți dintre noi gândim astfel, dar privind dincolo de ceea ce ne este la îndemână să vedem, trebuie să ne gândim și la complicații: dacă extracția dura o oră sau două? Sau dacă extracția nu ar fi reușit și rămânea o rădăcină acolo, pentru care trebuia o altă intervenție chirurgicală ca să poata fi extrasă? Atunci acei 150 de lei ar fi fost justificați?

Ceea ce vreau să subliniez este că dacă o persoană reușește să facă repede un lucru, asta nu înseamnă întotdeauna că lucrul acela a fost ușor! În chirurgie trebuie să ne mișcăm cât mai repede pentru ca pacientul să nu stea cu o plagă (zonă pe care se operează) deschisă prea mult timp.

O zona pe care se operează un timp îndelungat se vindecă mai greu, este supusă unui risc crescut de infecție, iar ceea ce este cel mai important, atunci când vorbim de chirurgia dento-alveolar, pacientul este conștient (fără anestezie totală sau sedare) și simte cum trece timpul, iar senzațiile pe care le experimentează nu fac parte din categoria celor plăcute!

Specialitatea de chirurgie dento-alveolară vine ca o desăvârșire a studiilor. Dacă această specializare înseamnă încă trei ani de practică în spital, de un concurs ca să poti ajunge chirurg dento-alveolar, atunci este posibil să coste o extracție și mai mult de 150 de lei. După cei șase ani de facultate ajungi medic dentist și te poți înscrie pentru examenul de rezidențiat, un examen național, cu un grad de dificultate foarte crescut și cu locuri limitate.

Dacă obții un punctaj adecvat îți poți alege specializarea pe care o dorești, urmând ca pe parcursul a trei ani să te perfecționezi în domeniul stomatologic pe care l-ai ales. S-au strâns până acum nouă ani în care înveți și lucrezi pentru a ajunge să faci bucățica aceea din chirurgie la cel mai înalt nivel.

Vorbind de extracții, există dinți pe care poate să-i scoată orice medic dentist, dar tot la fel există extracții dificile care trebuie trimise la un medic specialist în chirurgie dento-alveolară. Iata câteva exemple cu ce se poate întâmpla rău atunci când se scoate un dinte: s-a încercat extracția molarului de minte din stânga jos, fracturându-se rădăcina mezială. A doua zi, pacientul a fost redirecționat către un medic specialist în chirurgie dento-alveolară, care a finalizat extracția.

dinti2

O odontectomie destul de dificilă, molarul de minte din dreapta jos inclus orizontal! Pentru a putea fi extras a fost necesară secționarea acestuia, fracturându-se unul dintre vârfurile rădăcinii meziale, care a fost îndepărtat ulterior.

dinti3

Aceste două cazuri nu sunt menite să vă sperie când vi se spune că trebuie să extrageți molarii de minte, ci doar să vă aduca la cunoștință că ar fi bine să cereți ajutorul unui medic specialist, pentru a putea trece cât mai repede și cât mai puțin traumatic peste acest moment.

Așadar, pentru ca o operație să fie un succes, este nevoie de o pregătire temeinică, îți asumi o responsabilitate uriașă, diabetul, afecțiunile cardiace, alergiile, eventualele tumori asociate infecției cauzate de un dinte, toate aceste boli trebuie luate în considerare atunci când pregatim o intervenție chirurgicală, pentru a o finaliza fără incidente neplăcute.

Am dat exemplul molarilor de minte deoarece sunt situațiile cel mai des întâlnite și dau un răspuns mesajului de la începutul articolului. Tendința în stomatologie și în orice domeniu este să se împartă sarcinile și să existe specialiști care să se ocupe de un segment cât mai restrâns, pentru a putea crește calitatea serviciilor.

Este foarte simplu, la fel cum atunci când vine vorba de mașina noastră alegem să-i facem revizia sau reparațiile la reprezentanță, și nu la un service de la colțul blocului, cum există electricieni care repară luminile, tinichigii care îndreaptă caroseria, la fel ar trebui să ne respectăm cavitatea orală și să ne scoatem nervul la endodont, dinții să ni-i îndreptăm la ortodont, gingiile să le lăsăm pe mâna parodontologului, iar implantele, extracțiile și îndepărtarea infecțiilor din os să le lăsăm pe mâna chirurgului dento-alveolar.

www.dentaldesign.ro

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Un club mic, cu o inimă mare! O medalie muncită şi calificare la Balcaniadă

În perioada 20-21 aprilie s-a desfășurat campionatul național de judo, la categoria sub 15 ani și sub 13 ani, la Arad, unde au participat peste 750 de copii. Aşadar, o competiţie puternică, la care au participat cele mai titrare cluburi din ţară. Un club cu performanţe în peisajul acestui sport olimpic din România, Promotrica Timișoara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un club mic, cu o inimă mare! O medalie muncită şi calificare la Balcaniadă
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Hannover Messe 2024

Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

O zi cât o primăvară întreagă! Flashmob de dans popular, dans modern și balet, ateliere de pictură, de olărit, de creație vestimentară, expoziții, tururi expoziționale ghidate, spectacole de muzică ușoară, clasică și populară și un seminar de cultură și artă cu invitați speciali. Școala de Arte Timișoara, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Invitaţi speciali şi evenimente deosebite pentru Ziua Porților Deschise la Școala de Arte din Timișoara
Proiectul Liga AC LABS al Ligii Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara se bucură de un real succes în rândul studenților, crescând de la an la an. Dacă în 2023 s-a înregistrat un record de 927 de studenți înscriși, anul acesta numărul candidaților a depășit din nou așteptările. Un număr...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mult interes la UPT pentru Liga AC LABS! Record de înscrişi într-un proiect special
Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice
Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Săcălaz, au fost sesizati prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi aruncat deșeuri dintr-o autoutilitară, pe care ulterior le-ar fi incendiat, pe un teren viran ce aparține unei foste societăți comerciale din localitatea Beregsău Mare. Polițiștii s-au deplasat la fața locului,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amendă în cinci cifre pentru un şofer care a ars deşeuri pe câmp
Conducerea PNL Timiş a stabilit ordinea de pe listele de consilieri locali şi judeţeni pentru alegerile din 9 iunie. De menţionat că PNL va avea liste comune cu PSD, atât la CL Timişora, cîât la la CJ Timiş. Ponderea celor două partide pe liste va fi de 1,5/1 pentru PNL la Consiliul Local şi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL a stabilit ordinea pe listele pentru Consiliul Local Timişoara şi CJ Timiş. Dan Diaconu (CLT) şi Marin Popescu (CJT), pe primele poziţii
Unul din capii mafiei imobiliare de romi din Timişoara, Cristopher Cîrpaci, i-a îndemnat pe coetnicii săi să-l voteze pe Nicolae Robu la alegerile locale. Acelaşi Cîrpaci l-a ameninţat pe primarul Dominic Fritz, „anunţându-l” că nu va mai fi primar. Acţiunea de demolare a unor construcţii ilegale demarată luni de Primăria Timişoara a lăsat răni adânci...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Clanurile mafiote ţigăneşti îşi anunţă sprijinul pentru Nicolae Robu la alegeri!
Pregătirile pentru organizarea Forumului Internațional de Afaceri Timișoara,  premieră CCIA Timiș în sistemul cameral românesc și european, se apropie de final.  Din cele 7 țări participante, s-au înregistrat până în prezent pentru întâlnirile B2B peste 90 de companii din străinătate – Serbia (32), Turcia (20), Germania (19, inclusiv membri AHK), Polonia (11),  Italia (10, inclusiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 200 de lideri de afaceri europeni sunt așteptați la Forumul Internațional de Afaceri Timișoara
Consilierii locali vor avea de aprobat tarifele pe care adăpostul public de câini urmează să îl perceapă proprietarilor animalelor pierdute și ajunse în acest adăpost. Pentru fiecare zi de ”cazare” urmează să fie solicitați bani, la fel și pentru operațiuni medicale. În conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 155/2001, privind aprobarea programului de gestionare a câinilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara stabilește tarifele percepute celor care își recuperează câinii pierduți și ajunși în adăpostul public
Top