Inregistrarea societatilor in scopuri de TVA la inmatriculare

Până relativ recent, mai precis, până la jumătatea lui 2011, înregistrarea unei societăți în scopuri de TVA la înmatricularea societății ținea strict de opțiunea acesteia, însă, din cauza unei mari și evidente evaziuni fiscale de TVA, procedura de înregistrare a fost radical schimbată, astfel că, în prezent, înregistrarea, prin opțiune, a unei societăți în scopuri de TVA depinde de decizia organelor fiscale competente.

Acestea, în urma unui control fiscal efectuat în baza unei documentații specifice depuse de societatea solicitantă și, conform unor criterii punctuale prevăzute de dispozițiile legale, stabilesc dacă acordă sau nu societății respective dreptul de a fi plătitoare de TVA. Societății solicitante i se va calcula astfel un punctaj (scoring) care va determina în final obținerea/neobținerea calității de plătitor de TVA.

Criterii legale pentru înregistrarea societăților în scopuri de TVA

Criteriile pentru admisibilitatea înregistrării societăților în scopuri de TVA au fost stabilite de lege în scopul evaluării intenției și capacității societăților solicitante de a desfășura activități economice care implică operațiuni taxabile și/sau scutite de TVA cu drept de deducere, precum și operațiuni pentru care locul livrării/prestării se consideră ca fiind în străinătate dacă taxa ar fi deductibilă în cazul în care aceste operațiuni ar avea locul în România. Aceste criterii sunt:

(i) societatea solicitantă să desfășoare activități economice în spațiul destinat sediului social, sediilor secundare ori în afara acestora

(ii) asociații și/sau administratorii societății solicitante să nu aibă înscrise în cazierul lor fiscal infracțiuni și/sau fapte prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 75/2001 privind organizarea și funcționarea cazierului fiscal

Atenție: în cazul societăților pe acțiuni și al societăților în comandită pe acțiuni, condiția lipsei de infracțiuni în cazierul fiscal se referă numai la administratori, în timp ce, pentru toate celelalte tipuri de societăți, condiția se referă atât la administratori, cât și la asociați, indiferent de ponderea deținută de aceștia din urmă la capitalul social.

(iii) să existe un spațiu destinat sediului social

De știut: Organele fiscale vor cerceta la fața locului spațiul destinat sediului social după ce înștiințează în timp util societatea despre această cercetare ce va avea loc. Rezultatul cercetării va fi consemnat într-un proces-verbal.

(iv) criterii de evaluare specifice – vezi aici detaliat care sunt acestea

De știut: Fiecare criteriu de evaluare presupune un punctaj (scoring) care va fi totalizat la final și în funcție de care se poate acorda sau nu dreptul de a fi plătitor de TVA.

Documentația necesară înregistrării ca plătitor de TVA

• cerere-tip de înregistrare în scopuri de TVA – formularul 098 și anexa aferentă  – 2 exemplare
• declaratie-tip de mențiuni și anexa aferentă
• declarație pe proprie răspundere a societății solicitante din care să rezulte că desfășoară activități economice la sediul său social, sediile sale secundare sau în afara acestora și anexele aferente
• declarație pe proprie răspundere a administratorilor și/sau asociaților din care să rezulte că nu au comis infracțiuni prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 75/2001 privind organizarea și funcționarea cazierului fiscal
• copii legalizate ale actelor de identitate ale administratorilor
• documentele privind deținerea legală a spațiului aferent sediului social și/sau a sediilor secundare

Termenul legal de înregistrare a societăților în scopuri de TVA

Ultima reglementare în materie a adus o îmbunătățire substanțială, cel puțin la nivel teoretic, în ceea ce privește termenul legal în care se acordă unei societăți dreptul de fi plătitor de TVA, respectiv trei zile lucrătoare în loc de 15 zile lucrătoare cât era anterior. Deși este de apreciat intenția legiuitorului în urgentarea soluționării cererilor de înregistrare în scopuri de TVA, totuși, în realitate se pare că este destul de dificil să se respecte termene atât de strânse. De aceea, în practică, procedura se finalizează uneori și după câteva săptămâni sau luni, în funcție de volumul de dosare de analizat din cadrul organului fiscal respectiv.

Citește mai multe articole juridice pe http://pro-legal.ro/

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Iepurașul de Paște a început pregătirile din timp, iar în Iulius Town deja și-a instalat tradiționalul Labirint și îi așteaptă pe cei mici la cel mai dulce egg-hunt, dar și la sesiuni foto. După întâlnirea cu Iepurașul, sunteți invitați la o plimbare prin era Paleolitică, la expoziția cu dinozauri gigant și monștri marini uriași. Surprizele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulius Town îi invită pe cei mici la egg-hunt cu premii dulci, întâlniri cu Iepurașul de Paște, dar și să descopere alte surprize la expoziția cu dinozauri gigant/Foto
Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Viitorul stadion care ar urma să fie ridicat la Timișoara, de Compania Națională de Investiții (CNI), ar urma să aibă indicatorii tehnico-economici aprobați în următoarea ședință de guvern. Mai mult, dorința liderilor locali politici este ca această ședință să aibă loc chiar la Timișoara, într-un gest simbolic. Conform celor de la PSD Timiș, Hotărârea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ședința guvernului, susținută la Timișoara? Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion al Timișoarei
Primăria Timișoara anunță că a recuperat o stradă care asigura o legătură între bulevardul Loga și Parcul Copiilor. Aceasta ar fi fost acaparată de proprietarii a două vile din zona respectivă, care ar fi ridicat acolo garduri și construcții ilegale. Acum, au fost emise documentele necesare pentru a demola construcțiile respective. Respectiva stradă ar avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei, închisă accesului public de clanuri imobiliare, va fi redată circulației publice/Foto
Dominic Fritz afirmă că fostul preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş, a fost sedus sau chiar şantajat de PSD şi Nicolae Robu pentru a se înscrie în lupta pentru scaunul de primar al Timişoarei. Primarul Timişoarei mai spune că singura misiune a lui Cristian Moș este să saboteze proiectul de continuitate europeană a Timișoarei. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”
Misterul candidaturii lui Cristian Moș s-a elucidat joi, iar la decizia luată de cel care a reprezentat, timp de patru ani, USR Timiș în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este de a candida ca și independent la funcția de primar al Timișoarei. Moș spune că decizia a luat-o exact după ce a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,
Top