Lucrarile pe Michelangelo au inceput cu o… intarziere

Lucrările la pasajul Michelangelo au început doar teoretic. Deși, de luni, ar fi trebui restricționată circulația pe bd. C. Coposu, marți dimineață se putea merge liniștit spre str. Pestalozzi, venind dintre universitate. În aceste condiții, primarul Nicolae Robu vrea să pună… presiune pozitivă pe muncitori!

În ultima săptămână s-au făcut tot felul de pregătiri, astfel încât, de luni, 15 aprilie, să poată fi deviată circulaţia în intersecţia de la Termal. În primă fază, lucrările ar trebui să se desfășoare pe o porţiune din intersecţie, în zona dinspre bulevardul Corneliu Coposu. Totodată, se va lucra şi la Podul Michelangelo, unde circulaţia va fi restricţionată pe două benzi.

În realitate, niciunul din aceste planuri nu a fost pus în practică. După ce, luni, a vizitat șantierul, Nicolae Robu a ajuns la concluzia că pregătirile necesită mai mult timp, astfel că nu știa exact când va fi deviate circulația. Marți dimineață sigur măsurile de restricționare a traficului nu intraseră în vigoare.

În condițiile în care această lucrare va da peste cap traficul din oraș, edilul susține că vrea să pună presiune pozitivă pe muncitori. „Sunt nemulțumit de slaba mobilizare la pasajul Michelangelo. Se avansează foarte încet. Vreau să-i conștientizez că proiectul e foarte important. Promisiunile sunt că vor termina cel puțin în termen”, a declarat liberalul. Termenul este un an și jumătate, iar de lucrări se ocupă CCCF – Drumuri şi Poduri şi societatea Drumuri Municipale.

Ca și cum n-ar fi de ajuns, nici traseul alternativ anunțat prin extinderea bulevardului Sudului de la intersecţia cu bulevardul Dr. Iosif Bulbuca până la strada Dr. Aurel Păunescu-Podeanu, care, conform declarațiilor lui Nicolae Robu, ar fi trebuit finalizat până la 1 aprilie nu e gata. (sursa foto: www.tion.ro)

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

florin a spus: (aprilie 16th, 2013 at 12:40 )

CCCF Drumuri și Poduri București, cu sediul în Timișoara, B-dul Liviu Rebreanu, nr. 3 a disponibilizat peste 200 de muncitori! Licitația a fost câșigată pe linie de pardid, este comprimată din punct de vedere financiar și nu se întrevăd speranțe serioase de a se înscrie în programul stabilit. Se lucrează cu personal necalificat, după ureche, cei care conduc ostilitățile sunt din București și habar nu au de modul de organizare. Lucrătorii și șefuleții care, cică, se vor implica în lucrare au venit în Timișoara după ce Administrația Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale a închis lucrările Beiuș – Oradea, lucrare care, era culmea! tot a celor de la CCCF… Cu alte cuviunte și acest proiect este pe linie de USL. Că dacă se vor încadra în prețuri și costuri știu doar ei, adică cei care au facilitat câștigarea licitației unor neaveniți care nu au nici un utilaj propriu!!! Lucrează cu subînchirieri ca la nimeni!! Despre încadrarea în termen, la care făcea referire Robu, cred că ar trebui să-și întrebe șefii și pe cei care au semnat contractul lucrărilor. Vedeți că a fost scandal mare cu câștigarea licitației sub prețul adevărat!

manivelă a spus: (aprilie 16th, 2013 at 20:02 )

Noo, nu-i bai că o-nceput oleacă mai târziu, beleaua a mare o fi când s-o găta treaba c-o luuungă întârziere…. Oricum termenu îi de râsu curcilor, pe vremea lu Ceașcă în trei luni de zile creșteau și florile deasupra !

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Cosmin Şandru: Timișenii și timișorenii nu trebuie să voteze un partid sau altul pentru a beneficia de fonduri guvernamentale

Deputatul PNL de Timiş Cosmin Şandru afirmă că, situându-se în primii trei contribuabili ai țării, Timişul are tot dreptul la  investiții serioase atât în județ, cât și în Timișoara. Ca atare timioşorenii şi timişenii nu trebuie să fie șantajați electoral ca să voteze un partid sau altul pentru a beneficia de fonduri guvernamentale.  El porneşte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cosmin Şandru: Timișenii și timișorenii nu trebuie să voteze un partid sau altul pentru a beneficia de fonduri guvernamentale
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

SCM Politehnica Timișoara joacă pentru bronzul Campionatului Național de Tineret

Tinerii handbaliștii alb-violeți participă în aceste zile la turneul Final 8 al Campionatului Național de Tineret. Acesta se dispută la Plopeni, în sistem eliminatoriu. În sferturi, băieții în alb-violet au trecut de HC Buzău, cu 32-29 (18-12). Darius Bran a înscris 9 goluri și a dat 3 pase decisive, Turcitu și Burzo au punctat de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Politehnica Timișoara joacă pentru bronzul Campionatului Național de Tineret
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare

Peste tot în lume, în data de 23 aprilie se sărbătoresc Ziua Bibliotecarului și Ziua Mondială a Cărții, la inițiativa UNESCO, începând din 1996. În această zi, în aproape toate țările lumii au loc acțiuni de omagiere a cărții, a autorilor, a editorilor, a librarilor, a bibliotecarilor și, implicit, a cititorilor. Ideea marcării Zilei Bibliotecarului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Deputatul PNL de Timiş Cosmin Şandru afirmă că, situându-se în primii trei contribuabili ai țării, Timişul are tot dreptul la  investiții serioase atât în județ, cât și în Timișoara. Ca atare timioşorenii şi timişenii nu trebuie să fie șantajați electoral ca să voteze un partid sau altul pentru a beneficia de fonduri guvernamentale.  El porneşte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cosmin Şandru: Timișenii și timișorenii nu trebuie să voteze un partid sau altul pentru a beneficia de fonduri guvernamentale
Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand
Localitatea Otelec, găzduiește în această sâmbătă, un Concurs Internațional Gastronomic, în organizarea  Asociației Ótelek Magyarul Magyarokért. Evenimentul a ajuns la cea de a noua ediție și are loc în proximitatea fostului port din localitate. Cu această ocazie, STPT va oferi o cursă specială, navală, pe Bega, între Timișoara și Otelec. Evenimentul are caracter internațional, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu vaporașul de la Timișoara la Concursul Internațional Gastronomic, la Otelec. Bucătarii din Serbia sosesc pe apă/FOTO
TRIAJ este un ecosistem cultural format din spații expoziționale, ateliere, conferințe, instalații, tururi ghidate și intervenții culturale, care constă în redeschiderea la Timișoara a unei versiuni reinterpretate a Muzeului Holocaustului din Odessa, instituție care nu mai funcționează de la începutul războiului din Ucraina. Proiectul își propune își propune să activeze zona de Nord-Vest a Timișoarei,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția-multimedia TRIAJ, versiunea reinterpretată a Muzeului Holocaustului din Odessa/FOTO
Alin Nica, președintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, acuză PSD că ar fi sunat participanții la o dezbatere despre regionalizare, programată la aceeași oră, la Palatul Administrativ, cu ședința de guvern adusă la Timișoara, care ar urma să aibă loc în sala Multifuncțională, din aceiași clădire. I-au intimidat și le-au cerut să se retragă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că amenință participanții la acțiunea despre regionalizare de la Consiliul Județean pentru a nu se ”dubla” cu ședința de guvern de la Timișoara
Tinerii din liceele și școlile timișorene pot vedea ”pe viu” cum se produce îmbrăcămintea ”Fast Fashion”. Ei pot să ”experimenteze” în aceste zile condițiile de lucru dintr-o fabrică de Fast Fashion, fiind invitați să interacționeze cu o instalație artistică realizată în cadrul proiectului „Cultura sustenabilității în școlile din Timișoara”, implementat de Asociația CRIES – Centrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii pot experimenta ce înseamă producția ”Fast Fashion” și ce impact are aceasta asupra mediului/FOTO
Echipa care conduce Prefectura Timiș e din nou completă, Guvernul României a aprobat în ședința de marți numirea ex-liberalului Raul Ambruș, acum membru PSD, în funcția de subprefect. El renunță la calitatea de membru al Consiliului Local Timișoara, acolo unde a fost ales pe listele PNL, iar după ce a asigurat majoritatea celor de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raul Ambruș a fost numit de Guvernul României în funcția de subprefect al județului Timiș
Dominic Fritz, președintele USR Timiș și Primarul Timișoarei, Ligia Dugulescu, președinta PMP Timiș, Claudiu Chira, deputat și președinte Forța Dreptei și Alin Nica, președinte al Consiliului Județean Timiș și candidat al Alianței Dreapta Unită pentru al doilea mandat, au depus azi protocolul de constituire al Alianței, pentru a putea candida la alegerile din 9 iunie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz: Vom câștiga aceste alegeri cu ajutorul timișorenilor și timișenilor
Top