Meciul cu Damila ar putea schimba obiectivul la Poli

Cu doar două puncte acumulate în patru jocuri şi tot atâtea goluri, staff-ul tehnic de la Poli se pregăteşte să schimbe radical macazul în privinţa obiectivului. Dacă până acum promovarea era pe buzele tuturor oficialilor, lipsa rezultatelor din primele etape ale returului i-ar putea determina pe aceştia să-şi schimbe discursul.

Meciul cu Damila Măciuca, contracandidată la promovare, ar putea deveni decisiv pentru mai mulţi jucători din lotul lui Poli, dar nu neapărat şi pentru antrenori. Din câte se pare, aceștia vor avea girul conducerii, indiferent de cât de slabe vor fi rezultatele viitoare.

Cu o echipă în criză de puncte şi cu un joc foarte slab, oficialii timişoreni au de gând să schimbe placa şi să apară în faţa opiniei publice cu un mesaj în care să predomine dorinţa de a promova cât mai mulţi jucători din propria pepinieră, în detrimentul altor fotbalişti din lot care au dezamăgit cumplit anul acesta. Printre cei vizaţi sunt Nohai, Dina, Petrovici şi Marovici, fotbalişti trecuţi bine de 26 de ani, care au şi printre cele mai mari contracte din lot.

Noua politică a clubului le va fi favorabilă lui Miodrag Todorov, Cristi Bărbuţ, Silviu Balaure, Andrei Artean sau Cristi Bocşan, toţi crescuţi la juniorii lui Poli. Călin Rosenblum, managerul sportiv al clubului, va avea chiar astăzi (n.r. luni) o întâlnire cu antrenorii din cadrul Centrului de Copii şi Juniori de la Poli în cadrul căreia unul din subiectele abordate va fi legat şi de juniorii care sunt pregătiţi să facă pasul spre prima echipă.

În cel mai rău caz, obiectivul revenirii în primul eşalon va fi trasat de conducerea lui Poli pentru anul viitor. Asta, în condițiile în care bugetul echipei aflate în liga secundă poate rivaliza cu al unor formații aflate pe prima scenă fotbalistică…

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

21 comentarii pentru acest articol

ASU Poli nu e Poli ! a spus: (aprilie 15th, 2013 at 13:12 )

Pai daca obiectivul nu mai e promovarea de ce se pompeaza sume uriase in acest club. Bugetul ACS Poli e comparabil cu bugetul Petrolului care trage le cupele eoropene !!!
Un club care vrea sa creasca jucatori de perspectiva se finanteaza cu maxim 40 la suta din sumele cheltuite la ACS Poli !!!

gogu a spus: (aprilie 15th, 2013 at 13:25 )

degeaba, conducerea si pensionarii din teren sunt de vina, iar Velcea dezamageste tot mai rau, a pierdut vestiarul de cand au adus pensionari pe salarii mari

gogu a spus: (aprilie 15th, 2013 at 13:43 )

din seria asta numai prost sa fii sa nu promovezi. sau promovezi umai si numai daca nu vrei, in coditiile in care acs poli are buget de peste 2 milioane de euro. ar trebui sa se lase de fotbal toti sau sa dispara din fenomen daca rateaza promovarea. robu, bojin si staicu nu au de unde sa stie in ce hal a ajuns liga a doua, asa ca sunt in continuare prostiti cu performanta de cei din club. numai ca performanta asta e o fata morgana. ai echipa cu buget dar fara spectatori. cum atragi spectatorii? cu un joc frumos si rezultate. are acs poli asa ceva? nu, evident ca nu. vom veni la meciurile acestei echipe atunci cand va arata ca o echipa. pana atunci, numai bine.

radu a spus: (aprilie 15th, 2013 at 13:51 )

Şi ruşinea aia de Comitet Consultativ,ce zice?

Drukeria + Iancu=Love a spus: (aprilie 15th, 2013 at 13:59 )

Ce bine era Iancule cand mai ciordeam si noi cate un verzisor de la tine …acum s-au dus vremurile alea…hai al ASU si da-ne si noua un leu…

@Drukeria + Iancu=Love a spus: (aprilie 15th, 2013 at 14:10 )

adevarul e ca e fain fotbalul cu spectatori, nu? dar mai bine arunci 2 milioane de euro pe geam intr-un proiect care e ambitia unui sclifosit decat sa culci urechea si la oameni. la aia peste 1000 care au fost la racovita. aia merg macar pe banii lor, dar voi faceti contraperformanta pe banii nostri. de spectatori nu mai spun. riscati prin comportamentul vostru sa deveniti o treaba viscerala pentru timisoreni.

marius a spus: (aprilie 15th, 2013 at 14:25 )

INCREDIBIL !!!
Nu OBIECTIVUL trebuie schimbat ci CONDUCEREA clubului in frunte cu pensionarii depasiti si smecherii inganfati.
S-au investit prea multi bani pt a schimba obiectivul acum pe final.
Incercati sa va folositi capul la ceva !

nea robu' va vorbeste a spus: (aprilie 15th, 2013 at 16:52 )

nea’…fara performanta, fara spectatori, fara ultras, fara obiective…e bineee, dar banii sunt ok?! a da ca sunt ai nostri..vezi ce a fost la Racovitza si suna-ma…

ghitza a spus: (aprilie 15th, 2013 at 17:43 )

Sunt polist si tin cu ambele echipe , ASU si ASC, in orice ordine doriti. Contraperformanta de la echipa ASC Poli insa de la inceputul acestui retur este impardonabila in conditiile in care noi dam bani publici acolo. Daca domnul primar nu schimba urgent tactica in sensul ca antrenorul precum si 75% din „staff”-ul tehnic de acolo nu dispare atunci eu voi fi unul dintre cei mai vehementi impotriva acestei infuzii de bani publici. Daca nu e performanta atunci cei care nu pot face sa plece. Si repede…

BUN SIMT a spus: (aprilie 15th, 2013 at 17:58 )

Comentariu
Declaratie Paulo Sergio Antrenor Cfr Cluj::,,AM PLECAT PENTRU CA NU AM MAI PUTUT SA REDRESEZ ECHIPA”!!! deci un om cu onoare!!! VELCEA A DECLARAT ::SE VOR LUA MASURI CU UNII JUCATORI!!!!DOMNULE ROBU,D-U-M-N-E-A-V-O-A-S-T-R-A AVETI ONOARE?????DACA DA ,ATUNCI RENUNTATI LA VELCEA SI LUMEA VA VA RESPECTA,CACI ATI CAM PIERDUT DIN ACEST LUCRU!!!!

tupeu maxim a spus: (aprilie 15th, 2013 at 18:09 )

cica daca se va rata obiectivul,se va renunta la unii jucatori si sa se va merge cu unii dintre juniori!!! pentru a se promova la anul…pai stiti cand se va mai promova in stilul asta? atunci cand Steaua va castiga din nou Liga Campionilor!!!! si cum sa-l lasi pe VELCEA sa antreneze in continuare?deci inseamna ca toata conducerea si antrenorii sunt pe FELIE-l-a ciordit bani-si doar jucatorii sunt de vina pentru rezultate.Pai Velcea daca acum nu stie nimic ,ce sa ii antreneze pe juniori,…se vor termina cu fotbalul-de fapt fotbalul e terminat in Timisoara cu Velcea antrenor si Rosenblum manager!!!!Acum este clar pentru toata lumea:CU VELCEA PANA LA MOARTE,CA PRIMARUL IL TINE-N SPATE!!!!!!!!!!

completare a spus: (aprilie 15th, 2013 at 18:15 )

IAR ROZEMBLUM E MANA DREPTA,A LUI BOJIN CU A LUI CEATA!!!!!!!!!!!

SUNTETI DEGEABA a spus: (aprilie 15th, 2013 at 18:23 )

meciul cu maciuca in loc sa schimbe antrenorii si managerul daca se va pierde,se va schimba obiectivul si se va renunta la unii jucatori???DAR CHIAR NU VA ESTE PUTIN RUSINE!!!ATI TOCAT O GROAZA DE BANI SI ACUM GATA , NU VA MAI INTERESEAZA!!!!!DEJA VA PREGATITI TERENUL PENTRU VIITOR CAND SA SCOATETI ALTI BANI!!!TOT AM SPUS CA GROAPA DE GUNOI DE LA SAG ESTE MARE,DAR AICI IN CONDUCEREA LUI POLI GUNOIUL NICI NU MAI POATE FI RECICLAT!!!!

joda a spus: (aprilie 15th, 2013 at 19:48 )

traiesc de 29 de ani in strainatate si urmaresc cu mare tristete acest circ ce se intimpla in jurul fotbalului timisorean (adica poli) mai rau ca in perioada komunista. fara investitor si alti oameni la conducere nuse va face nimic pacat!

florin a spus: (aprilie 15th, 2013 at 20:02 )

Pentru mizeria asta, cred că lumea ar trebui să iasă în stradă, pe drumuri și oriunde să ceară socoteală pentru banii publici!!! este normal atâta bătaie de joc? unde s-a mai pomenit ca alde Velcea, Rosenblum și toată clica să facă experiențe pe banii noștri! Ajunge, plecați, iar Robu, dacă nu are habar de manegement sportiv, să se lase , ce dacă a fost păcălit de Iancu! s-o recunoască și adio! salut: bungău, rosenblum, mușat etc. HOOOO!

Ca sa fie liniste la asu a spus: (aprilie 15th, 2013 at 20:06 )

Iancu nu v-a veni NBICIODATA la asu ! Asta ca sa nu mai aveti sperante si sa fie liniste acolo! Degeaba mai sperati sa vina ” vaca de muls”(Iancu), caci vorba olteanului:”fuse si se duse”

Ca sa fie liniste la asu (COMPLECTARE) a spus: (aprilie 15th, 2013 at 20:07 )

iar Robu, chiar daca v-a veni, de la el v-a fi f. greu de „muls” ceva…..

Motu a spus: (aprilie 16th, 2013 at 08:57 )

Haha, ce buna asta cu obiectivul. Oameni buni, bojin a declarat la începutul pregatirilor acs ca daca nu se va realiza promovarea de vina sint toți, si in frunte cu el vor pleca toți. Hai sa o vedem si pe asta, demisii in bloc. Pai daca ai onoare dl bojin, dl Velcea, dl jidanu, dl musat….sa vedem daca va respectati cuvântul. Mi-as dori ca poli sa nu intre in liga 1, normal. Insa mi-ar place si sa vad daca bojin își respecta promisiunea făcută.

Motu a spus: (aprilie 16th, 2013 at 08:58 )

Revin, scuze. Mi-as dori ca poli sa promoveze, normal, sa revenim in. Liga 1.

INO THE PERFECT SPIRIT a spus: (aprilie 17th, 2013 at 21:07 )

HAI POLI TIMISOARA HAI BANAT HAI TIMISOARA VOM PROMOVA ASTA TREBUIE STIUT SI TOTUL TREBUIE FACUT IN ACEST SENS NU EXISTA ALT OBIECTIV LA ACS POLI TIMISOARA DECIT PROMOVAREA CINE A SCRIS ACEST ARTICOL A FACUT O GRESEALA URIASA NUMAI ASA PUTEAU FI DEMISI TOTI CEI CARE GINDESC ASA SI SE VA INTIMPLA ASTA DACA ACS POLI TIMISOARA NU VA SCHIMBA CEVA IN JOC POZITIV STIE SI VALI SI CONDUCEREA ASTA SI CHIAR ROBU DECI NU EXISTA O ALTA VARIANTA DECIT PROMOVAREA ECHIPEI ASTA A SI VIZAT PROIECTUL DL ROBU ESTE ADEVARAT CA SA SPUS CA ANUL ASTA CHIAR SE VA INCERCA PROMOVAREA DACA NU SE VA FORMA TOTUSI O ECHIPA COMPETITIVA SA POATA PROMOVA DAR SINTEM ACOLO IN GRAFIC NU ESTE NIMIC CE SA INTOARCA ECHIPA DIN DRUM DECI CE SE SPUNE IN ACEST ARTICOL ESTE FOARTE GRAV SI NU STIU CUM SA SE POATA SPUNE ASA CEVA CIND DIN PUNCT DE VEDERE AL RESULTATELOR SINTEM IN GRAFIC TOTUL PENTRU PROMOVARE NIMIC PENTRU ALTE PLANURI GRESITE IN ACEST CAZ MULTI VOR AVEA DE SUFERIT ………..

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!!YESSSS

marmota a spus: (aprilie 18th, 2013 at 11:37 )

Obiectivul acum este pastrarea lui velcea ca antrenor…..meciul cu maciuca ar putea schimba obiectivul,adica: renuntarea la Velcea!!!!!!!!!!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto

Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
În frunte cu cei doi consilieri locali, Maxim Maximilian şi Zoran Neamț, membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL. Primarul liberal al comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, afirmă că a colaborat foarte bine în Consiliul Local cu cei doi proaspeţi membri PNL. Ionuţ Stănuşoiu susţine că nu doar PNL va deveni mai puternic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL
Atmosfera a fost încărcată de surprize și subtilități politice la recenta lansare a candidaturii PSD-PNL a lui Nicolae Robu pentru Primăria Timișoara, un eveniment ce a avut loc la Iulius Congress Hall. Deși era de așteptat să fie un moment de unitate pentru alianța PSD-PNL, un gest al lui Nicolae Robu a stârnit nemulțumiri printre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză și nemulțumire în rândul tinerilor liberali: Nicolae Robu alege TSD în detrimentul TNL la lansarea candidaturii sale
Primăria Timișoara a anunțat că investiția pentru realizarea noii clădiri a Liceului Waldorf e în grafic. Peste trei sferturi din lucrări au fost realizate și investiția este planificată pentru finalizare completă în această vară. Constructorul a montat geamurile de mari dimensiuni. Clădirea are două niveluri, parter și etaj, și include spații unde vor studia aproape...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei sferturi din lucrările de la extinderea Liceului Waldorf au fost realizate
Mult disputata sală multifuncțională de la Palatul Administrativ e acum modernizată. Suma investită de cei de la Consiliul Județean Timiș a depășit un milion de lei. Sala Multifuncțională din Palatul Administrativ a trecut printr-o importantă modernizare Cu o investiție de peste 1 100.000 lei (TVA inclus), am fost realizate modernizări esențiale pentru a oferi utilizatorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Multifuncțională, devenită celebră în aceste zile, a fost modernizată
Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
PSD Timiș a decis lista consilierilor locali propuși pentru Timișoara, respectiv a celor județeni. Sunt zece poziții pentru CJT, respectiv șapte pentru CLT. Propunerile urmează să fie ”amestecate” cu propunerile partenerilor de la PNL. Paritatea la consiliul județean este una favorabilă PSD, iar aici sunt zece candidați propuși de social-democrați, în ordinea pe care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT
Disputa dintre Alin Nica, actualul președinte al CJ Timiș, și Alfred Simonis, contracandidatul său la alegerile locale, pe tema ședinței de guvern de joi de la Timișoara pare să nu mai aibă final. Miercuri, Alin Nica a ieșit public și a acuzat PSD că ar fi amenințat participanții la o dezbatere pe teme de regionalizare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Alin Nica să prezinte lista celor care acuză că au fost amenințați de PSD: ”Să depună plângeri la Parchet”
Concursul prin care Florin Răvăşilă, fostul consilier personal al lui Nicolae Robu, a ajuns şef peste jumătate din patrimoniul Tmişoarei a fost anulat în instanţă. Trimis în judecată de DNA pentru şpagă, Răvăşilă a trecut acest concurs fără ca măcar să-şi scrie lucrarea. Primăria Timișoara a câștigat procesul de anulare a concursului în baza căruia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instanţa a anulat concursul prin care Florin Răvăşilă, omul lui Nicolae Robu, a ajuns stăpân peste patrimoniul Timişoarei
Surpriză în organizarea ședinței de guvern de la Timișoara. Întâlnirea ar putea avea loc în sala Video, aflată la sediul Prefecturii Timiș, și nu la sala Multifuncțională, așa cum se dorea inițial. Scandalul sălilor pentru găzduirea ședinței de guvern programate joi la Timișoara s-ar putea termina cu o surpriză. Discuțiile susținute, mai ales în contradictoriu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Video de la Prefectură ar putea fi gazda ședinței de guvern de la Timișoara
Top