Medicii de la Dermatologie ii dau peste nas lui Robu

Medicii de la Clinica de Dermatologie îl contrazic pe primarul Nicolae Robu. Sătui de epopeea mutării spitalului, care durează de două luni, ei susțin că această operațiune, trâmbițată în repetate rânduri de edilul șef, e nejustificată. Oamenii  nu înțeleg de ce liberalul a făcut o fixație pe această clinică în care s-au făcut deja investiții de 500.000 de euro. Medicii au transmis o scrisoare deschisă inclusiv la Ministerul Sănătății.

Imobilul în care funcționează spitalul are aceeași destinație din 1745 și, pentru prima dată în ultima jumătate de secol, sunt respectate normele sanitare. „Investițiile sunt de 1,7 milioane de lei, iar la ora aceasta avem și avizul sanitar, deci suntem în normele legale”, spune prof. dr. Caius Solovan, șeful Clinicii Universitare de Dermato-Venerologie.

Alături de colegii său, Solovan a trimis scrisoare către Primăria Timișoara, Consiliul Județean Timiș, Spitalul Clinic Municipal, Direcția de Sănătate Publică, UMF, Ministerul Sănătății și Casa Județeană de Asigurări de Sănătate. Oamenii explică pe larg situația spitalului și spun că nu înțeleg de ce mutarea lui a devenit o prioritate.

„La momentul ăsta nu știm a cui este intenția de a ne muta în spațiul fostei clădiri a Universității Tibiscus. Nu vedem care este prioritatea în a muta spitalul nostru, în condițiile în care există clinici în imobile revendicate. Văd că primăria nu se ocupă de acele clădiri, ci se ocupă exact de o clădire care este în patrimoniul ei”, ne-a mai declarat Solovan.

Directorul Dermatologiei e convins că spitalul nu poate funcționa în condiții normale în spațiul de pe strada Daliei. „După ce am văzut dincolo, la Universitatea Tibiscus, cred că oricâți bani s-ar băga în acea clădire, va fi tot o cârpeală. Acela a fost un cămin de nefamiliști, de calitatea III-IV, cu camere de-o parte și de alta și cu grup sanitar la capătul holului. Oricât ai reamenaja, nu poți face funcțional un spital în acele condiții”, spune Solovan.

Medicii mai au o nedumerire. „Nu e vorba doar de Clinica de Dermatologie care este aici, ci și de Clinica de Radioterapie, este o farmacie, sunt laboratoare, ortoptica, adică oftalomologia pentru copii. Vreau să întreb: ele vor rămâne aici și plecăm numai noi, cei de la Dermato-Venerice?”, conchide profesorul Solovan.

Primarul Nicolae Robu încearcă de luni bune să găsească un spațiu în care să mute spitalul, pentru că nu e normal ca o unitate sanitară cu acest specific să funcționeze în centrul orașului. Medicii îl contrazic și în această privință: „Clinica Universitară de Dermatovenerologie din Timişoara nu este un caz singular pe harta europeană. Clinica Dermatologică a Universităţii Medicale din München este tot în zona centrală a orașului, la fel ca la Londra, Szeged sau Viena”. Dacă Dermatologia pleacă, Robu vrea să mute aici reprezentanțele diplomatice și să facă un centru de tineret.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

diana a spus: (aprilie 12th, 2013 at 11:56 )

si ce daa la timisoara e ca la londra, viena sau szeged? robu vrea sa aduca orasul la nivelul bocsigului, acolo unde ma-sa l-a adus pe lume.

maria a spus: (aprilie 12th, 2013 at 12:16 )

o fi pus fratii Cristescu ochii pe cladire ! Nu e aproape de Hotel Timisoara ? Ia ganditi-va putin !
Si Mos Tagartza, vicele, n-a pus si el umarul la aceasta decizie ?
Numai nebuni in conducerea orasului si a tarii ! Robulica ii tine isonul bine sefului sau, Adormescu-Antenescu !

Ana a spus: (aprilie 12th, 2013 at 12:22 )

Pai daca la Viena e spitalul la buricul targului eu zic ca noi sa mutam taoate spitalele in buricul targului…Judeteanul in locul Hotelului Continental, cel de la padurea verde in locul Hotelului Timisoara, iar cel de Boli infectioase in locul Prefecturii si atunci o sa fie situatia normala si la noi…ca la Viena…cu spitalele in centrul orasului!

LULU a spus: (aprilie 12th, 2013 at 13:23 )

@Ana
esti prea proasta, nu ai inteles nimic. aici e vorba despre necesitatea mutarii dermatologiei. dar daca esti orbita de prostie, nu ai cum sa intelegi. iti doresc insanatosire grabnica. cine stie, poate ajungi colega de salon cu baiatul care foloseste kilograme de estompator pentru a parea simpatic in fata unor curci ca tine.

Raul a spus: (aprilie 12th, 2013 at 22:31 )

este foarte clara teleghidarea lui Robu de catre fratii Cristescu, via sri. acesti baieti-via sri, se vor trezi intr-o zi cu tot orasul in brate, momet din care vor pune chirie pe habitatul fiecarul timisorean! periculos fac cei doi indivizi cocotati in magazinul Bega, iar cu Robu, Stoia si Toanca teleghidati la Primarie presimt ca toate planurile lor vor reusi cu mare usurinta

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO

Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara, cu susținerea Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, a participat la Milano Design Week, în perioada 15-21 aprilie 2024, cu proiectul „SIT WITH ME”, prezentat la BASE Milano. Într-o lume acaparată de tehnologie, expoziția prezintă mici obiecte de stat, originale, realizate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenţii de la Arhitectură s-au remarcat la Milano Design Week 2024
Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis îl acuză pe Alin Nica, preşedintele CJ Timiş, că încearcă să saboteze orice proiect major al Timişoarei care nu-i aparţine. El a făcut referire la faptul că Nica  pus cu greu la dispoziţia Guvernului Sala Multifuncțională a CJ Timiş pentru desfăşuraea şedinţei Executivului care va avea loc joi. Joi, săptămânala...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, atac la Alin Nica: “Încearcă să-și mascheze incompetența blocând și sabotând orice proiect susținut de oricine altcineva în afară de el”
Actualul președinte al CJ Timiș, Alin Nica, consideră că organizarea ședinței de guvern, joi, la Timișoara, este o întâlnire în scop electoral, deci ar fi trebuit să aibă loc la sediul PSD. Chiar și așa, spune că CJT va pune la dispoziția celor din guvern Sala Multifuncțională. Nica nu crede că modul în care întâlnirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deși supărat pentru modul de anunțare, Alin Nica dă Sala Multifuncțională pentru ședința de guvern
Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Într-o acțiune a polițiștilor locali privind depistarea cerșetorilor și oamenilor străzii au fost identificate 16 persoane, din care două dormeau într-o fostă casierie a Retim. De la începutul anului, în baza de date a Poliției Locale au fost înregistrați un număr de 228 cerșetori și oameni ai străzii. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali au depistat 16 cerşetori şi oameni ai străzii, în ultimele zile. Au fost predaţi unui centru social
Primarul Dominic Fritz s-a prezentat, luni dimineața, la fața locului, pentru a pune în aplicare dispoziția de demolare a construcțiilor pe care le consideră ilegale de pe strada Cezar, care leagă Parcul Copiilor de bulevardul C.D. Loga. La fața locului a fost întâmpinat de un cetăţean furios, membru al unui clan de romi din oraş....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a demolat gardul şi alte construcţii care blocau o stradă ocupată ilegal de clanuri de romi/Video
Potrivit Politico, citat de G4Media, Claudiu Manda (PSD) a lipsit de la 43% din voturile din Parlamentul European. El este depășit doar de un eurodeputat grec aflat în închisoare. Rareș Bogdan (PNL) se situează pe locul 5 la absențele de la vot. Ce doi se află în partea superioară a listei PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Claudiu Manta şi Rareş Bogdan, în Top 5 absenteism în Parlamentul European. Cei doi sunt din nou pe lista PSD-PNL la europarlamentare
Top