Rooney, Roberto sau Raul, posibile solutii pentru viitorul lui Poli

Tot mai mulţi juniori de la Poli sunt chemaţi la loturile naţionale. Cristian Bocşan şi Cristi Bărbuţ sunt doi dintre obişnuiţii acestor selecţii. Ambii juniori fac parte din lotul mare al lui Poli, Cristi Bărbuţ debutând în Liga a II-a în prima etapă a returului, când timişorenii au evoluat la Arad cu UTA.

Bărbuţ şi Bocşan (foto) au fost convocaţi din nou la prima reprezentativă Under 18 şi vor evolua pentru tricolori în „dubla” cu Finlanda, în 2 şi 4 aprilie, pe terenul de la Mogoşoaia. Cei doi juniori vor putea juca mai mult pentru echipa mare a lui Poli dacă elevii lui Valentin Velcea vor rezolva mai repede ecuaţia promovării în primul eşalon. În acest fel, Bocşan şi Bărbuţ, dar şi alţi juniori cu potenţial, vor fi promovaţi în prima echipă pentru a se „căli” în jocurile de la seniori.

Pe lângă cei doi juniori, la Poli ar mai putea fi promovaţi până la finalul returului şi Balaure, un mijlocaş extrem de tehnic, Todorov, un talentat fundaş stânga, Raul Kovacs, un fundaş central de 17 ani sau Bogdan Vîlceanu, un puşti extrem de talentat care joacă în atac. Nu trebuie trecut cu vederea nici Roberto Artimon, care a fost crescut la LPS Banatul alături de Steliano Filip, Alin Roman, Alin Dobrosavlevici, sau Darius Buia, toţi patru cedaţi de liceul timişorean la Dinamo Bucureşti.

La o privire atentă, vedem că Poli, în viitorul apropiat, ar putea avea o linie defensivă formată din fotbalişti crescuţi în propria pepinieră: Artimon, Bocşan, Kovacs, Todorov. Artimon şi Kovacs sunt fiii unor foşti fotbalişti timişoreni. Alin Artimon, tatăl lui Robert Artimon, a fost crescut tot la juniorii lui Poli, iar la finalul anilor 1980, când era încă junior, a fost transferat la Steaua Bucureşti, fiind considerat urmaşul lui Miodrag Belodedici. Mihai, tatăl lui Raul Kovacs, a evoluat pentru Electrica şi UMT Timişoara, cu ultima echipă reuşind să promoveze acum 12 ani în primul eşalon.

Nici pe flancuri nu ar trebui să-şi facă griji în viitor Poli. Acolo îi regăsim pe Cristi Bărbuţ, un mijlocaş de buzunar, asemănat de multă lume cu internaţionalul Gabriel Torje. Pe partea stângă ar putea debuta Silviu Balaure, juniorul care a fost într-un conflict deschis cu managerul sportiv Călin Rosenblum. Balaure este un obişnuit al naţionalelor de juniori, fiind un fotbalist cu viteză bună, dar şi o tehnică pe măsură.

În atac ar putea exploda urmaşul lui Rooney, care se află în pepiniera lui Poli. Este vorba despre Bogdan Vîlceanu, un atacant de nici 16 ani care l-a impresionat pe Valentin Velcea. Totul e ca aceşti juniori şi alţii ca ei să primească o şansă de la cei care se ocupă de echipa mare. (sursa foto: www.acspoli.ro)

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Apropos de asemanari ! a spus: (aprilie 1st, 2013 at 20:10 )

Barbut poate un viitor Gigel Bucur, Balaure ceva intre Del Piero si Pirlo, Bocsan – poate un Goian,iar Artimon = toata tara nu are fundas dreapta! Dar mai e un Dragomir=de exceptie,un Plescan si inca vreo 5-6 de valoare imediata, poate nu chiar de echipa mare, dar…. pe…acolo…..

#2 a spus: (aprilie 2nd, 2013 at 00:25 )

astia ar terbui incercati la ASU in locul lui Rotariu si Varga.

Adi a spus: (aprilie 2nd, 2013 at 14:02 )

#2 : Sar plafona in liga 7 ….

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO

Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari

Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Timișorenii, cei mai fericiți chiriași din țară: dau doar o treime din venituri pentru plata unei locuințe

Salariile sunt atât de bune și chiriile atât de accesibile în raport cu acestea încât Timișoara este orașul mare din România unde oamenii lasă cei mai puțini bani pentru a-și plăti o locuință închiriată în care să locuiască. Sunt datele analizate de imobiliare.ro, pe baza salariului mediu și a valorilor chiriilor percepute.  Chiriile percepute s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii, cei mai fericiți chiriași din țară: dau doar o treime din venituri pentru plata unei locuințe

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cea mai nouă cucerire a tehnologiei în domeniul realizării de ochelari este acum disponibilă în cadrul Clinicii de oftalmologie și optică medicală VISTA din Timișoara. Un aparat japonez, de ultimă generație, realizează ramele de ochelari ”croite” special pe forma feței beneficiarului, iar cea a lentilelor în poziția ideală față de ochii celui care va folosi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul YUNIKU, cea mai nouă tehnologie din domeniul realizării ochelarilor, este acum prezentă la Timișoara în cadrul Clinicii VISTA
În mai puțin de o lună, în cadrul campaniei de curățare a spațiilor verzi, Primăria Timișoara a adunat peste 50 de tone de deșeuri abandonate. Astfel, din 26 februarie până în 18 martie, angajații Horticultura și echipele partenere au ridicat din parcuri, din zonele de joacă, scuaruri și alte spații verzi, pet-uri, ambalaje, resturi alimentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lupta cu nesimţiţii. În mai puţin de o lună, Primăria Timișoara a adunat peste 50 de tone de deșeuri de pe spațiile verzi/Foto
Executat la București, Alin Nica admite că se gândește în continuare la candidatura pentru un nou mandat în funcția administrativă deținută în prezent, de președinte al consiliului județean. Cum, deocamdată se gândește și spune că se va consulta cu primarii liberali din Timiș. El spune că s-a întâlnit deja cu Ludovic Orban, liderul partidului Forța...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica se pregătește de un nou proiect politic. A discutat cu Orban, urmează să discute și cu Fritz
Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază
Salariile sunt atât de bune și chiriile atât de accesibile în raport cu acestea încât Timișoara este orașul mare din România unde oamenii lasă cei mai puțini bani pentru a-și plăti o locuință închiriată în care să locuiască. Sunt datele analizate de imobiliare.ro, pe baza salariului mediu și a valorilor chiriilor percepute.  Chiriile percepute s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii, cei mai fericiți chiriași din țară: dau doar o treime din venituri pentru plata unei locuințe
La finalul anului precedent, Compania Național de Administrare a Infrastructurii Rutiere le făcea o surpriză neplăcută șoferilor care circulau pe autostrada A1. Nu mai puțin de patru parcări erau închise, așa că cei care aveau … nevoi trebuiau să mai meargă niște kilometri buni pentru a rezolva problema. De scurt timp parcările s-au redeschis, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Compania de Drumuri a pregătit 11 milioane de lei pentru paza și curățenia spațiilor de servicii de pe autostrada A1
Universitatea Politehnica Timișoara continuă tradiția de 100 de ani de excelență în educație și cercetare, dar și de colaborare foarte bună cu mediul economic. Tradiția în domeniul mașinilor hidraulice, domeniu în care Aurel Bărglăzan a fost un adevărat pionier și creator de școală, dusă la prestigiu internațional de academicianul Ioan Anton, este continuată azi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recunoaştere internaţională. Un succes notabil pentru o echipă UPT în domeniul maşinilor hidraulice
Primăria Timișoara organizează o campanie de eliminare a căpușelor. Acțiunea este programată să aibă loc în perioada 2-6 aprilie 2024, în măsura în care vremea permite desfășurarea în siguranță a operațiunilor. Tratamentele vor fi efectuate terestru și se vor desfășura între orele 21:00 și 05:00. ”În această perioadă, rugăm locuitorii să evite pe cât posibil...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara se luptă cu căpușele
Viceprimarul Timișoarei, Cosmin Tabără, s-a trezit peste noapte, la mii de kilometri distanță, că e zburat de pe postul de președinte al PNL Timișoara. Pentru simplul fapt că l-a “jenat” pe cel care speră să redevină primar al orașului, Nicolae Robu, din nou în urma unei alianțe de nevoie, nu ideologică, cu cei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cosmin Tabără dă de pământ cu Nicolae Robu, după ce acesta l-a zburat de la conducerea PNL Timișoara
O adevărată revoluţie în PNL Timiş! Nu doar Alin Nica şi Cosmin Tabără au fost demişi din funcţiile de lideri ai PNL Timiş şi, respectiv PNL Timişoara, ci întregul Birou Permanent Judeţean (BPJ) a fost dizolvat. În Biroul Permanent Naţional a fost desemnat un nou Birou Judeţean, în care a fost cooptat şi Nicolae Robu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost dizolvat întregul BPJ al PNL Timiş! Dănuţ Groza a demisionat din funcţia de secretar general înainte de-a fi demis. A revenit Nicolae Robu în BPJ
Top