Contra, ofertat de Dinamo pe un salariu mai mic decat al lui Velcea

Timișoreanul Cosmin Contra, actualmente antrenor la Petrolul Ploiești, a fost ofertat pentru a prelua conducerea tehnică a lui Dianamo. Potrivit Prosport, „Guriță” ar fi avut o întâlnire săptămâna trecută cu patronul „câinilor”, Ionuț Negoiță. Oferta financiară a acestuia l-a descumpănit însă pe timișorean.

Șeful „câinilor” i-a propus lui Cosmin Contra un salariu lunar de 2.500 de euro. În prezent, Contra primește la Petrolul 6.000 de euro pe lună. Fostul internațional timișorean a fost unul din antrenorii-revelație ai acestui campionat. Petrolul se află pe locul 4, la egalitate de puncte cu locul 3 (Astra) și la două puncte în urma ocupantei locului 2 (Pandurii Târgu Jiu). Petrolul este ca și calificată în finala Cupei României, după ce în prima manșă a semifinalei a câștigat în deplasare cu 3-0 la Oțelul Galați.

Trebuie spus aici că, în vara anului trecut, o parte din opinia publică din Timișoara a cerut aducerea lui Contra ca antrenor la Poli. El nu a fost nici măcar ofertat, spunându-se că ar fi prea scump, deși multe surse susțin că ar fi acceptat pentru a rămâne în Timișoara chiar și un salariu mai mic decât al actualului tehnician. S-a mers astfel pe varianta Valentin Velcea, care primește lunar, în Liga a II-a, 4.000 de euro, deci cu 1.500 de euro mai mult decât salariul de antrenor la Dinamo. Și așa, unii au spus că Velcea ar avea salariu cam mic pentru valoarea competiției în care activează. Tot pe surse, s-a vorbit mult că Velcea a fost impus la Poli de Marian Iancu. Se știe, Contra a avut o relație proastă cu fostul patron în perioada în care era antrenor la Poli, insistând ca salariile jucătorilor să fie plătite la zi.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

toti, mai putin "jurnalistii"... a spus: (mai 17th, 2013 at 13:20 )

toata lumea care are cat de cat treaba cu fotbalul stie ca dinamooistii platesc cel mai putin. BINE CA ati aflat si voi !

@toti, mai putin jurnalisti a spus: (mai 17th, 2013 at 13:52 )

baiete, nu ai inteles nimic. or fi astia mai putini jurnalisti, dar tu esti doar o aschimodie ratata, care scrie comentarii la comanda. cat castiga rada la rapid? dar manea la bistrita? sau isaila la astra? pentru tine, nici pustai nu ia mai mult de 5.000 la pandurii. cum dracu sa castigi 4.000 de euro in B? dar tu stiai asta. munceste in continuare asa pentru club, ca de aia te platim noi din banul public, aschimodie mica, sa iti dai tu cu parerea pe net.

drukeria-membridepartid a spus: (mai 17th, 2013 at 14:29 )

bai herzoghist mazgalitor de ce-i spui „aschimodie mica” celui de mai sus?! pentru ca ia numit pe dinamovisti „dinamooisti”?! de asta?! sau de ce?! ca alt motiv nu ai!
eu stiu ca voi herzoghisti ati vrea salarii cat mai mici la acs poli si jucatori cat mai prost platiti si cat mai slabi daca se poate.. nu?
paractic vis a vis de acs poli nu exista nici o diferenta intre stelistii, dinamovisti si herzoghisti, toti vor timisoara in ultima liga!

? a spus: (mai 17th, 2013 at 17:06 )

O mare minciuna. Contra a fost contactat de ACS In vara. A vrut buget de 3 milioane de euro. Voi, care sunteti atat de grijulii cu banii publici, ati fi acceptat?

@ @ toti, mai putin ....... a spus: (mai 17th, 2013 at 17:55 )

bey tantalaule care scri la comanda pt. un langosh si o votca, crezi ca daca scoti niste cifre aiurea, despre salariile unor antrenori din div. A, toti suntem asa prosti sa „punem botul”, la imbecilitatile tale? si pe vremea comunismului lingatorii erau mai destepti ca tine! cat despre Contra vad ca te dai cunoscator, intreaba-l pe el, daca a fost contactat, ca doar a fost pe stadion, la „casting” si nu v-a minti de dragul tau….

cacealmaua lu bradu a spus: (mai 18th, 2013 at 01:04 )

nu mai puneti botu la …..”iulia” …asta ca e instigatoare mica si rea….

ddt a spus: (mai 18th, 2013 at 10:41 )

locul lui Contra e la Poli Timisoara

lulu a spus: (mai 18th, 2013 at 10:56 )

decat sa jigniti cu comentariile voasdtre, mai bine ati merge pe stadion sa sustineti echipa. sunteti niste dereglati toti lingaii clubului. sa nu uitati un lucru: echipa asta traieste pe spinarea timisorenilor si timisenilor. daca sunteti angajati la club si iesiti in fata cu asemenea limbaj, va doresc din tot sufletul sa va duceti dracului. lumea se sperie de imbecili si nesimtiti ca voi si prefera sa stea acasa in loc sa mearga la meciuri, gunoiaele naibii ce sunteti.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării

Baschetbaliștii Timişoarei joacă vineri, 29 martie, de la ora 18.00, cu CS Vâlcea, la sala Constantin Jude. Partida contează pentru etapa a 26-a, ultima din faza secundă a Ligii Naționale, grupa 11-18. Cele două formații se află la egalitate de puncte, 21, pe locurile al treilea și al patrulea. Jocul va decide ocupanta poziției a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

lumina libertății

Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă

Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș a primit confirmarea aprobării cererii de finanțare depuse în cadrul „Programului privind îmbunătățirea calității aerului şi reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puţin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat”, gestionat de Ministerul Mediului prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul primește 25 de milioane de lei pentru cumpărarea a 25 de noi microbuze ecologice, destinate mediului școlar
După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic
Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
Dorința administrației orașului, de a demara operațiunile pentru ridicarea unui nou spital municipal, a făcut joi primul pas spre realizare. Deocamdată vorbim despre hârtii, nu despre demararea unei licitații pentru construire, primarul Dominic Fritz a semnat acordul de colaborare cu IFC, divizie a Băncii Mondiale, instituție care va realiza un prim studiu de prefezabilitate referitor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a semnat cu IFC contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate pentru ridicarea unui nou spital municipal
Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Top