Dilema romanului in sfanta zi de Paste: Jose Manuel sau Rossler?

De Paști, românul o fi mâncat, flămând cum îi umblă vorba, a băut, setos cum îl știm, dar parcă nu cu șapte guri, ca până acum. N-am nicio statistică de piață, dar asta e senzația culeasă după câteva „cercetări” personale în supermarketurile patriei, prin Timișoara și Petroșani. Fără doar și poate că această sumară concluzie nu are nicio legătură cu disputa aprinsă dintre Jose Manuel Barroso și Philipp Rossler.

Primul este președinte al Comisiei Europene și autorul părerii că strategia de ieșirea din criză prin restrângeri bugetare și o strașnică austeritate a fost o ușoară greșeală, iar al doilea este ministrul liberal al Economiei Germaniei, care a opinat la rându-i că „este iresponsabil când un președinte al Comisiei Europene pune sub semnul întrebării politica de consolidare bugetară în țările UE”.

Polemica dintre portughez și neamț a pornit tocmai de la acordarea către Franța a unui răgaz de doi ani pentru echilibrarea bugetară, ceea ce în ochii neamțului a părut ca o notă de neseriozitate în contextul discuțiilor aprinse despre consolidarea la nivel UE.

Mulți vor zice că neamțului îi dă mâna să vorbească de austeritate, când are unul dintre cele mai ridicate niveluri salariale din Europa, când oricum, cu criză sau fără, vinde prin firmele înregistrate în Germania jumătate din ce produce tehnica europeană, de la autoturisme și până la utilaje agricole. Subvențiile agricole sunt mult mai babane ca la noi, bani pentru politicile sociale încă mai sunt, făcând astfel ca strategia de strângere a curelei să fie mai ușor suportabilă în țara Angelei Merkel decât în Grecia, România sau Spania, țări cu un cult al muncii și al consumului mult mai dezechilibrat. Inversând logica, și Barroso are dreptatea lui. Dacă nu lași bani consumului și pentru investiții, de unde să mai vină creșterea? Dar să revenim în România, țara unde oamenii au consumat mai puțin de Paște. Părerea mea, vorba președintelui Curții de Conturi, acest Gică Hagi al finanțelor din țara noastră.

Pe vremea lui Boc au fost scăzute salariile, au fost impozitate pensiile ce depășeau un anumit prag, a crescut TVA-ul (ca urmare a interzicerii de către CCR a reducerii pensiilor), dar dincolo de aceste măsuri de austeritate măcar se finanțau proiecte de investiții. Nu numai în cele „cu dedicație”, la care probabil că deja vă gândiți furios, dar și în autostrăzi, stadioane etc. Măcar astfel se dădea de lucru în zona construcțiilor, în prefabicate și alte ramuri pe verticală. USL a venit la putere pe cai mari, cu promisiuni mai mari decât calul și cu același buget auster de unde să ofere ce-a făgăduit populației votante. Ca efecte imediate: s-au întors la bugetari procentele, parțial compensate negativ din inflație, s-au făcut tot felul de scamatorii cu pensiile mai mult sau mai puțin nesimțite, dar investițiile au fost puse pe frână, ca astăzi și parlamentarii de Timiș să stea mai mult ascunși de ochiul iscoditor al electorului.

Întrebarea care se pune e: Barroso sau Rossler? Portughezul sau neamțul? Latinul sau nordicul? Dacă aș avea certitudinea că în locul lui Daniel Chițoiu ar fi un priceput din Bavaria, în rolul lui Fenechiu ar fi un specialist din Suedia, iar în locul lui Ponta n-ar fi tot felul de mâini ascunse, probabil că strategia cea mai bună de ieșirea din criză e una care să îmbine ideea de scăderea a deficitelor cu cea de producerea a banului prin măsuri de dezvoltare economică. Dar cum nu-i avem pe aceștia, cu siguranță că cea mai bună șansă e să continuăm campania de învățare a românului că nu poți consuma mai mult decât produci. Că ieșirea din criză nu e să-ți plătești creditele restante cu bani de la mătușa, nici să ți le ierte banca, ci să te disciplinezi, să admiți în cel de-al doisprezecelea ceas că nu poți cumpăra mai mult decât îți poți permite.

Când vom ajunge cu tot românul conștient de treaba asta, salvat de vreo nenorocire de genul celor petrecute în economiile din sudul Balcanilor, când vom avea conducători care n-ar sacrifica echilibrul bugetar, acordând sporuri peste sporuri și fentând astfel schemele salariale, atunci putem să bem un vin cu Jose Manuel. Până atunci mai bine rămânem cu Rossler și berea lui la halbă, înjurând în liniște toate guvernele că n-avem bani de-o cinzeacă aperitiv.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

CSM Lugoj iese din lupta pentru medalii, dar rămâne în bătălia pentru cupele europene

Visul luptei pentru titlu s-a încheiat prea repede pentru CSM Lugoj, care deşi a avut parte de un sezon regular foarte bun nu a putut trece de primul tur din play-off. CSO Voluntari 2005 s-a impus astfel cu 2-0 la general în duelul cu CSM Lugoj, după 3-1 în deplasare şi 3-0 (25-23, 26-24, 25-12)...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSM Lugoj iese din lupta pentru medalii, dar rămâne în bătălia pentru cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Start campanie de admitere la UPT

Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei

Prin fonduri PNRR, la Moşniţa Nouă se va construi un liceu tip “şcoală verde”, investiţia prin PNRR fiind de peste 25 milioane de lei. În urmă cu o zi a fost publicată lista cu proiectele finanțate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), componența C15. Proiectul Primăriei Moşniţa Nouă ”CONSTRUIRE LICEU TIP ȘCOALĂ VERDE...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Cu ajutorul Consiliului Județean Timișoara, iubitorii mersului pe bicicletă pot pedala din nou spre Serbia, pe cea mai lungă pistă din România. Veți putea pedala pe pista de biciclete construită de-a lungul canalului Bega între Timișoara și Zrenjanin, pe la frontiera româno – sârbă. În urma solicitării făcute de CJ Timiș, se va putea circula...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În acest weekend se va putea pedala pe pista de pe malul Begăi, până la Zrenjanin
British International School of  Timișoara se mândrește să aibă prima generație de absolvenți care va susține examenele pentru diploma de Bacalaureat Internațional la sfârșitul acestui an academic. Școala a demarat procedura de admitere pentru anul școlar 2024-2025 atât pentru școala primară, cât și pentru gimnaziu și liceu. Un număr de 33 de elevi sunt pregătiți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul British International School of Timișoara a deschis procedura de înscriere pentru anul școlar 2024-2025/FOTO
Prin fonduri PNRR, la Moşniţa Nouă se va construi un liceu tip “şcoală verde”, investiţia prin PNRR fiind de peste 25 milioane de lei. În urmă cu o zi a fost publicată lista cu proiectele finanțate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), componența C15. Proiectul Primăriei Moşniţa Nouă ”CONSTRUIRE LICEU TIP ȘCOALĂ VERDE...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei
Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
Noul preşedinte al PNL Timişoara, Cristian Buşoi,  iubeşte atât de mult Timişoara încât a vrut să o priveze de cea mai mare investiţie prin PNRR: Institutul Oncologic. El a vrut să deturneze fondurile de aici, 200 de milioane de euro, către oraşe cu primari PNL. L-a acuzat în acest sens chiar şi candidatul PSD-PNL la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul preşedinte al PNL Timişoara, Cristian Buşoi, s-a împotrivit celei mai mari investiţii în municipiul de pe Bega prin PNRR: Institutul Oncologic
Top