Petru Ehegartner s-a decis: candideaza la presedintia PNL Timisoara

Senatorul Petru Ehegartner intră în cursa pentru un nou mandat la șefia PNL Timişoara, la alegerile din 23 mai. Chiar dacă o parte a liberalilor a complotat pentru ca alegerile să fie grăbite cu un an, Ehegartner este încrezător. Cu el la conducere, PNL Timişoara a obţinut un rezultat istoric – a câştigat Primăria Timişoarei în 2012. Ehegartner se bate pentru un nou mandat de preşedinte cu actualul viceprimar Dan Diaconu, omul susţinut din umbră de mai mulţi grei din partid.

Cum v-aţi acomodat cu statul de senator?
M-am adaptat, nu pot să spun că mi-a fost uşor. Săptămâna pentru mine are acum două părţi: Bucureşti şi Timişoara. Am senzaţia când sunt în Timişoara că este weekend. Nu este o viaţă de invidiat din acest punct de vedere. Sunt şi după o perioadă lungă în care am avut o activitate mai mult locală, sedentară, este un disconfort.

S-au promis foarte multe lucruri pentru Timişoara, dar la votarea bugetului nu a fost prins la finanţare niciun proiect. Vi se pare normal?
Ca în orice campanie, s-au făcut multe promisiuni. Eu cred că proiectele propuse pentru Timişoara au fost realiste şi într-un mandat nu ar fi de neatins. E adevărat că în primul an, când în mod normal trebuia să beneficiem de nişte resurse mai substanţiale, nu s-a putut. E vorba şi despre condiţiile pe care România trebuie să le îndeplinească începând din martie 2013: obligativitatea de a plăti arieratele, de a plăti facturile la 30 de zile. Este o altă perspectivă asupra bugetului şi sunt nişte constrângeri pe care trebuie să ni le asumăm. Avem posibilităţi mult mai reduse de a finanţa proiectele propuse în campanie.

Sunteţi membru al Comisiei de buget-finanţe. Chiar nu erau bani şi pentru proiectele Timişoarei?
Nu. Nu sunt bani la modul general pentru dezvoltare. Acest balast al areieratelor care se ridică la o sumă fabuloasă a fost impus şi este obligatoriu să plătim firmele care contractaseră lucrări din guvernarea trecută. Noi plătim acum practic datoriile făcute de guvernul precedent.

Aveţi timp să vă întâlniţi cu oameni din colegiu? Cum le explicaţi că nici actuala puterea nu prea bagă în seamă Timişoara?
Eu îmi amintesc bine promisiunile pe care mi le-am asumat în campanie. Nici populaţia la vremea respectivă nu se aştepta la realizări fabuloase din punct de vedere al investiţiilor. Toată lumea e conştientă că este o perioadă de criză şi constrângerile bugetare impun anumite restricţii. În primul rând, populaţia avea aşteptări de ordin moral, de schimbare a opticii politicianului despre cetăţean şi viaţa publică.

Poate nu am progresat foarte mult. Sunt însă două-trei semnale care trebuie remarcate: chiverniseala bugetului în această formă care, pentru început, înseamnă o constrângere şi o deschidere asupra unei economii reale cu cărţile pe faţă. Trebuie ajuns la momentul zero, să spunem că de aici plecăm şi trebuie să înţelegem limitele pe care ni le oferă aceste condiţii. Din acest punct de vedere, USL a făcut acte reparatorii.

Mai candidați pentru funcţia de preşedinte al PNL Timişoara?
Este o întrebare care mi s-a pus adesea în ultima perioadă. M-am gândit foarte mult la această chestiune. Pentru un mandat mai scurt cu un an, pentru ceea ce am realizat cu acest birou, pentru performanţele obţinute de PNL Timişoara, cred că merită să merg în faţa membrilor PNL, pentru a prezenta raportul şi a candida din nou. Dacă aşteptările erau altele, cred că era justificată părerea unora de a avea loc o schimbare. În aceşti trei, ani organizaţia PNL Timişoara a obţinut suprema performanţă. Nu poţi cere altceva unei organizaţii locale decât să nominalizeze un primar şi să câştige primăria unui oraş.

De ce v-aţi gândit atât de mult dacă să candidaţi sau nu?
Orice competiţie într-un partid duce la o dispută, la o dihotomie a organizaţiei, pentru că fiecare dintre competitori îşi are partea sa de susţinere. Dacă această campanie este dusă cu mijloace mai puţin ortodoxe, cu accente care deranjează, poate face rău organizaţiei locale. La modul la care eu am gândit această candidatură, va fi ultimul lucru care se poate întâmpla. Succesul organizaţiei pentru rezultatele obţinute în acest mandat a fost asigurat de unitate şi de o atmosferă de echilibru.

De unde a pornit totuşi demersul de-a fi organizate alegeri mai repede cu un an pentru funcţia de preşedinte al PNL Timişoara? Sunt alegerile la limita legii?
M-am gândit mult dacă să accept această forţare a alegerilor cu un an înainte. Sunt însă un ostaş disciplinat şi mă voi supune hotărârilor biroului. Nu aş vrea să comentez prea mult această decizie. M-a mâhnit la un moment dat, dar încerc să trec peste acest amănunt.

Pare o execuţie? Vrea cineva să scape de dumneavoastră?
Recunosc, în prima fază, la modul cum s-a pus problema, am interpretat-o ca pe o execuţie. Nu ştiu dacă a fost sau nu. Acum contează mai puţin. Nu a fost un lucru la care să mă aştept.

Aţi avut reproşuri vizavi de modul în care a fost condusă această organizație? Primarul Robu v-a reproşat ceva?
Am fost printre primii care am întrevăzut, am luptat, am susţinut, l-am sprijinit pe domnul Robu în demersul său de a fi candidat al USL la Primăria Timişoara. În tot acest demers am fost şi mă consider în continuare unul dintre cei mai loiali susţinători ai lui Robu. Este foarte posibil să fi şi greşit, dar nici domnul Robu şi nici alţii nu mi-au adus reproşuri. Vreau să cred că nu am făcut greşeli.

Candidaţi împotriva viceprimarului Dan Diaconu. Pe când o eventuală candidatură împotriva lui Nicolae Robu?
(Râde) Nu. Nu întrevăd aşa ceva. Sunt de 17 ani în politică. Consider că am ajuns la un nivel de politică înaltă. Condiţia mea socială îmi pemite să fiu un om politic ieşit din captivitatea anumitor interese care, de cele mai multe ori, au repercusiuni negative. Sunt adeptul unor principii, unul dintre ele ar fi că pentru partid nu este bine ca administraţia sau guvernarea să se suprapună cu valenţa politică a acestei guvernări. Toate partidele, fără excepţie, în urma guvernării au intrat în disoluţie. Dacă partidul ajunge la guvernare, toate efectele guvernării se răsfrâng asupra partidului.

Aveţi o echipă în fruntea căreia candidaţi pentru un nou mandat de preşedinte la PNL Timişoara?
Statutul PNL nu prevede această formulă, deşi tentaţii există. Dacă ar fi statutar să candidez cu o echipă, o voi face. Am anumite preferinţe, dar, spre exemplu, actualul birou nu l-am ales după preferinţele mele. A fost acela cu care a candidat preşedintele Robu, iar eu, după un an, am preluat preşedinţia organizaţiei cu acel birou. Şi am lucrat excelent cu el.

Ne puteţi da nişte nume din PNL Timişoara care vă susţin?
Nu aş vrea să dau nume. Voi face însă o campanie şi voi avea un discurs pentru ca după această competiţie să nu se pună problema separării organizaţiei. Ţin foarte mult la unitatea ei. Sper ca acestă competiţie să fie un exemplu. Să poată fi dusă o campanie internă fără să lase urme, fără să ducă la animozităţi între grupări. Faţă de contracandidatul meu nu voi avea niciodată un reproş sau o atitudine ostilă. Nu mi-a dat niciun motiv şi sper ca nici eu să nu-i fi dat.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

11 comentarii pentru acest articol

ande a spus: (mai 21st, 2013 at 11:38 )

Petre rupe-i pe corupti! alde Busoi, Vasile, Cristian

ionut a spus: (mai 21st, 2013 at 11:53 )

petre e mult prea elegant pentru golanii din pnl timis/timisoara. sa-i fie rusine primarului pentru felul in care face lucrurile in partid.

aradean a spus: (mai 21st, 2013 at 13:25 )

Petre este un domn…lupta petre inpotriva smecherilor de 2 lei din partid!! Aradul te sustine!!
Jenant ce se intampla la PNL TIMIS!!

liberal a spus: (mai 21st, 2013 at 14:39 )

Robu incearca sa-i indeparteze pe toti cei vechi din PNL. Anul trecut l-a executat pe Coifan, acum incearca cu Ehegartner. El nu are prieteni, doar interese. Daca cei care au fost de la inceput in PNL vor fi uniti, atunci acest puci va esua. Pacat de Diaconu ca se lasa impins in fata. Dar mai are timp sa invete.

ion a spus: (mai 21st, 2013 at 15:31 )

Pacat ca au fugit toti in tabara Diaconu….daca nu au cohones si tremura toti de frica in fata lui Robu…
Bafta in continuare domnule Ehegartner!

Vasi a spus: (mai 21st, 2013 at 15:41 )

Va fi interesant votul de joi, mai ales dupa conversatia de aseara dintre Busoi si Ehegartner

@Vali a spus: (mai 21st, 2013 at 16:26 )

In busoi nu poti sa ai incredere nici daca afara ploua si el iti spune ca ploua….. deci concluzia e ca dupa ce busoi a batut palma cu ehegartner e clar ca diaconu va pierde alegerile

independent a spus: (mai 21st, 2013 at 21:29 )

Pacat de dl. Coifan ca nu candideaza! Vio, rupe-le gura la nimuricii astia.

INDEPENDENT 2 a spus: (mai 22nd, 2013 at 08:28 )

Nu Coifan! mai bine se candideze domnu BORHA, un mare Domn si Inteklectual de rasa. Iel ar trebui sa conduca peneleu nu nimuricii astia diacum.

tamagotchi nikkhoya a spus: (iunie 1st, 2013 at 22:47 )

cu mertzan-ul negru v-ati acomodat domnule tovaras patron ?

tamagotchi nikkhoya a spus: (iunie 1st, 2013 at 22:50 )

pai vad ca deja apierdut. DD de Timisoara a castigat. rai sunt astia, diaconii, si diaconestii…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO

Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei

Prin fonduri PNRR, la Moşniţa Nouă se va construi un liceu tip “şcoală verde”, investiţia prin PNRR fiind de peste 25 milioane de lei. În urmă cu o zi a fost publicată lista cu proiectele finanțate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), componența C15. Proiectul Primăriei Moşniţa Nouă ”CONSTRUIRE LICEU TIP ȘCOALĂ VERDE...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Cu ajutorul Consiliului Județean Timișoara, iubitorii mersului pe bicicletă pot pedala din nou spre Serbia, pe cea mai lungă pistă din România. Veți putea pedala pe pista de biciclete construită de-a lungul canalului Bega între Timișoara și Zrenjanin, pe la frontiera româno – sârbă. În urma solicitării făcute de CJ Timiș, se va putea circula...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În acest weekend se va putea pedala pe pista de pe malul Begăi, până la Zrenjanin
British International School of  Timișoara se mândrește să aibă prima generație de absolvenți care va susține examenele pentru diploma de Bacalaureat Internațional la sfârșitul acestui an academic. Școala a demarat procedura de admitere pentru anul școlar 2024-2025 atât pentru școala primară, cât și pentru gimnaziu și liceu. Un număr de 33 de elevi sunt pregătiți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul British International School of Timișoara a deschis procedura de înscriere pentru anul școlar 2024-2025/FOTO
Prin fonduri PNRR, la Moşniţa Nouă se va construi un liceu tip “şcoală verde”, investiţia prin PNRR fiind de peste 25 milioane de lei. În urmă cu o zi a fost publicată lista cu proiectele finanțate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), componența C15. Proiectul Primăriei Moşniţa Nouă ”CONSTRUIRE LICEU TIP ȘCOALĂ VERDE...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei
Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
Noul preşedinte al PNL Timişoara, Cristian Buşoi,  iubeşte atât de mult Timişoara încât a vrut să o priveze de cea mai mare investiţie prin PNRR: Institutul Oncologic. El a vrut să deturneze fondurile de aici, 200 de milioane de euro, către oraşe cu primari PNL. L-a acuzat în acest sens chiar şi candidatul PSD-PNL la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul preşedinte al PNL Timişoara, Cristian Buşoi, s-a împotrivit celei mai mari investiţii în municipiul de pe Bega prin PNRR: Institutul Oncologic
Cea mai nouă cucerire a tehnologiei în domeniul realizării de ochelari este acum disponibilă în cadrul Clinicii de oftalmologie și optică medicală VISTA din Timișoara. Un aparat japonez, de ultimă generație, realizează ramele de ochelari ”croite” special pe forma feței beneficiarului, iar cea a lentilelor în poziția ideală față de ochii celui care va folosi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul YUNIKU, cea mai nouă tehnologie din domeniul realizării ochelarilor, este acum prezentă la Timișoara în cadrul Clinicii VISTA
În mai puțin de o lună, în cadrul campaniei de curățare a spațiilor verzi, Primăria Timișoara a adunat peste 50 de tone de deșeuri abandonate. Astfel, din 26 februarie până în 18 martie, angajații Horticultura și echipele partenere au ridicat din parcuri, din zonele de joacă, scuaruri și alte spații verzi, pet-uri, ambalaje, resturi alimentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lupta cu nesimţiţii. În mai puţin de o lună, Primăria Timișoara a adunat peste 50 de tone de deșeuri de pe spațiile verzi/Foto
Executat la București, Alin Nica admite că se gândește în continuare la candidatura pentru un nou mandat în funcția administrativă deținută în prezent, de președinte al consiliului județean. Cum, deocamdată se gândește și spune că se va consulta cu primarii liberali din Timiș. El spune că s-a întâlnit deja cu Ludovic Orban, liderul partidului Forța...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica se pregătește de un nou proiect politic. A discutat cu Orban, urmează să discute și cu Fritz
Top