Saptamana Z pentru Ostaficiuc și Robu

Săptămâna viitoare poate fi crucială pentru scena politică din Timiș. Doi dintre cei mai importanți lideri politici, Nicolae Robu și Constantin Ostaficiuc, ar putea primi, la Înalta Curte de Casație și Justiție, sentințele în procesele pe care le au cu Agenția Națională de Integritate. Apele sunt tot mai agitate în organizațiile județene ale PNL și PDL, dar nu numai.

Primul care și-ar putea afla verdictul, pe 28 mai, este primarul Nicolae Robu, președintele PNL Timiș. Robu a fost acuzat de ANI pe motiv de incompatibilitate. Lui i se impută faptul că, timp de patru ani, între 2008 și 2012, ar fi ocupat simultan atât funcția de rector, cât și cea de senator. Procesul este la cea de-a șase înfățișare după mai multe amânări. În cazul în care va pierde în instanță, Robu va fi nevoit să părăsească fotoliul de primar al Timișoarei, având de asemenea interdicția de-a mai candida timp de trei ani pentru o funcție publică. El susține însă că interdicția nu s-ar aplica și pentru funcțiile alese.

În organizațiile de partid se discută tot mai mult despre posibilitatea ca Robu să-și piardă funcția, caz în care vor fi organizate noi alegeri pentru funcția de primar. Foarte probabil, USL nu va mai avea un candidat comun. În PSD este dată ca și certă candidatura deputatului Sorin Grindeanu, fost viceprimar al Timișoarei. În PNL se discută despre o candidatură a viceprimarului Dan Diaconu, un protejat al lui Robu. Altă variantă de lucru este city-managerul Sorin Drăgoi, variantă agreată și de frații Cristescu, care, de la venirea USL la putere, au devenit jucători puternici în zona politică și administrativă a Timișoarei.

Fost mare brand politic al vestului țării, așa cum s-a autointitulat, Constantin Ostaficiuc își va primi verdictul pe data de 31 mai. El este, cel puțin în scripte, președinte al PDL Timiș, filiala fiind însă condusă de facto de deputatul Alin Popoviciu, vicepreședinte PDL la nivel național. Procesul lui Ostaficiuc cu ANI a demarat în toamna anului 2011, Ostaficiuc pierzând în prima instanță. El este acuzat de trafic de influență, în deja celebrul scandal Ornella Design.

Concret, în calitate de președinte al CJ Timiș, Ostaficiuc a semnat concesionarea unei parcele în Parcul Industrial și Tehnologic în favoarea firmei în care acționari sunt propria soție, fiica și ginerele. În cazul în care va pierde procesul, el va primi interdicția de-a mai candida pentru o funcție publică în următorii trei ani. În momentul de față se poate spune că i se iau boii de la bicicletă, numai că el intenționa să candideze, anul viitor, pentru un fotoliu în Parlamentul European. Aceasta a fost obținută în urma unui troc cu Vasile Blaga, care a primit, în schimb, colegiul senatorial de Sânnicolau Mare.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

cine-i ala ?! ? ! a spus: (mai 26th, 2013 at 13:07 )

cine-i ala ostafici ?

Alin a spus: (mai 26th, 2013 at 13:08 )

Si chiar poate candida ca europarlamentar dl. Ostaficiuc doar presedinte de consiliu judetean nu poate fi 3 ani voi chiar nu cititi legea inaunte de a scrie prostiile pe care le scrieti?

Tony Gheata a spus: (mai 27th, 2013 at 09:53 )

@Alin : adica tipu’ va fi dovedit excroc cu acte in regula si tu umbli la fineturi… ha ha ha, esti avocat?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto

Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
În frunte cu cei doi consilieri locali, Maxim Maximilian şi Zoran Neamț, membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL. Primarul liberal al comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, afirmă că a colaborat foarte bine în Consiliul Local cu cei doi proaspeţi membri PNL. Ionuţ Stănuşoiu susţine că nu doar PNL va deveni mai puternic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL
Atmosfera a fost încărcată de surprize și subtilități politice la recenta lansare a candidaturii PSD-PNL a lui Nicolae Robu pentru Primăria Timișoara, un eveniment ce a avut loc la Iulius Congress Hall. Deși era de așteptat să fie un moment de unitate pentru alianța PSD-PNL, un gest al lui Nicolae Robu a stârnit nemulțumiri printre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză și nemulțumire în rândul tinerilor liberali: Nicolae Robu alege TSD în detrimentul TNL la lansarea candidaturii sale
Primăria Timișoara a anunțat că investiția pentru realizarea noii clădiri a Liceului Waldorf e în grafic. Peste trei sferturi din lucrări au fost realizate și investiția este planificată pentru finalizare completă în această vară. Constructorul a montat geamurile de mari dimensiuni. Clădirea are două niveluri, parter și etaj, și include spații unde vor studia aproape...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei sferturi din lucrările de la extinderea Liceului Waldorf au fost realizate
Mult disputata sală multifuncțională de la Palatul Administrativ e acum modernizată. Suma investită de cei de la Consiliul Județean Timiș a depășit un milion de lei. Sala Multifuncțională din Palatul Administrativ a trecut printr-o importantă modernizare Cu o investiție de peste 1 100.000 lei (TVA inclus), am fost realizate modernizări esențiale pentru a oferi utilizatorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Multifuncțională, devenită celebră în aceste zile, a fost modernizată
Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
PSD Timiș a decis lista consilierilor locali propuși pentru Timișoara, respectiv a celor județeni. Sunt zece poziții pentru CJT, respectiv șapte pentru CLT. Propunerile urmează să fie ”amestecate” cu propunerile partenerilor de la PNL. Paritatea la consiliul județean este una favorabilă PSD, iar aici sunt zece candidați propuși de social-democrați, în ordinea pe care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT
Disputa dintre Alin Nica, actualul președinte al CJ Timiș, și Alfred Simonis, contracandidatul său la alegerile locale, pe tema ședinței de guvern de joi de la Timișoara pare să nu mai aibă final. Miercuri, Alin Nica a ieșit public și a acuzat PSD că ar fi amenințat participanții la o dezbatere pe teme de regionalizare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Alin Nica să prezinte lista celor care acuză că au fost amenințați de PSD: ”Să depună plângeri la Parchet”
Concursul prin care Florin Răvăşilă, fostul consilier personal al lui Nicolae Robu, a ajuns şef peste jumătate din patrimoniul Tmişoarei a fost anulat în instanţă. Trimis în judecată de DNA pentru şpagă, Răvăşilă a trecut acest concurs fără ca măcar să-şi scrie lucrarea. Primăria Timișoara a câștigat procesul de anulare a concursului în baza căruia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instanţa a anulat concursul prin care Florin Răvăşilă, omul lui Nicolae Robu, a ajuns stăpân peste patrimoniul Timişoarei
Surpriză în organizarea ședinței de guvern de la Timișoara. Întâlnirea ar putea avea loc în sala Video, aflată la sediul Prefecturii Timiș, și nu la sala Multifuncțională, așa cum se dorea inițial. Scandalul sălilor pentru găzduirea ședinței de guvern programate joi la Timișoara s-ar putea termina cu o surpriză. Discuțiile susținute, mai ales în contradictoriu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Video de la Prefectură ar putea fi gazda ședinței de guvern de la Timișoara
Top