Inaltarea Domnului

La 40 de zile după Paşti, în joia celei de-a şasea săptămâni după Sărbătoarea Învierii Domnului, se sărbătoreşte Înălţarea sau, popular, Ispasul. După Înviere, Mântuitorul s-a arătat ucenicilor timp de 40 de zile, după care, în prezenţa lor, s-a înălţat la cer. În acel moment Hristos şi-a profeţit revenirea şi i-a încredinţat pe apostoli că îl va trimite pe Duhul Sfânt.

Potrivit credinței, la 40 de zile de la Învierea lui Iisus Hristos, se sărbătorește Înălțarea Domnului. Se înroșesc ouă, se pregătesc bucate întocmai ca la masa de Paști, iar salutul este „Hristos s-a înalțat! – Adevărat s-a înălțat!”.

În această zi, femeile care au avut în acel an un decedat în familie împart azime calde şi băutură de pomană, existând credinţa că de Ispas se înalţă sufletele morţilor la cer şi au nevoie de merinde pentru drum. Această zi este una de odihnă și se spune că orice se seamănă în această zi nu va rodi.

În noaptea şi ziua de Ispas se efectuează numeroase obiceiuri şi practici magice de apărare: culegerea şi sfinţirea florilor, frunzelor şi ramurilor de alun, nuc, leuştean, paltin, lovirea vitelor şi oamenilor cu leuştean, sunatul din buciume să nu se prindă farmecele, încingerea peste mijloc (brâu) a fetelor şi femeilor cu leuştean, îmbunarea spiritelor morţilor cu ofrande bogate, vrăji şi descântece. Tot de Ispas se încheie semănatul plantelor, în special al porumbului, se urcă boii şi juncanii la păşunile montane, se însemnează mieii prin crestarea urechilor.

De Înălţarea Domnului, Biserica Ortodoxă Română face praznic de pomenire a eroilor. În toate lăcaşurile de cult sunt pomeniţi eroii – ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile – care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român.