La Poli, Bud ar putea face cuplu in atac cu „omul-foarfeca”

La Poli ar putea reveni un atacant care s-a remarcat prin goluri spectaculoase din foarfecă. Este vorba despre senegalezul Gueye Mansour, hotărât să pună punct aventurii din Kazakhstan, unde joacă de aproximativ doi ani.

Interesul pentru atacantul senegalez nu este de ultimă oră. Conducerea lui Poli şi-a manifestat dorinţa să-l transfere pe jucătorul de 27 de ani şi anul trecut, dar Mansour a preferat banii de la Ordabasy Shzmkent, cu care a jucat şi în Europa League, reuşind şi trei goluri în competiţia europeană. De mai bine de două săptămâni, Mansour a revenit în Timişoara şi a lăsat de înţeles că sunt şanse foarte mare să revină pe stadionul pe care a debutat la nici 18 ani.

Mansour a evoluat şase sezoane pentru Poli şi a strâns 96 de prezenţe în prima ligă, cu 24 de goluri marcate, din care șapte pentru Gloria Buzău, unde a fost împrumutat. Mansour ar urma să facă cuplu în atac cu Cristi Bud, fotbalist care la rândul lui şi-a manifestat interesul de a îmbrăca tricoul lui Poli. Conducerea lui Poli negociază deja cu omologii de la CFR Cluj, echipă de care golgheterul aparţine. (sursa foto: www.sportvest.info)

Autor
Etichete , , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

10 comentarii pentru acest articol

foarfeca a spus: (iunie 9th, 2013 at 10:48 )

ce sa faci si cu asta? poate intra si velcea pe teren, plus stoicov, sa fie siguranta in aparare si la mijloc. e greu sa faci poerformanta fara bani. dar de unde bani?

leo a spus: (iunie 9th, 2013 at 11:39 )

cum ce sa faci si cu asta? tu chiar nu gandesti? mansi este bun are doar 27 de ani nu ca ceilalti dinozauri din echipa. hai mansi si bud. momentan cuplul perfect.

iustin umflatu a spus: (iunie 9th, 2013 at 11:41 )

saormaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa

itu a spus: (iunie 9th, 2013 at 11:55 )

mansour este bun pentru, dar are o problema. e vorba de accidentari, care sunt cam dese. si de varsta. cine poate garanta ca are doar 27 de ani?

brusc a spus: (iunie 9th, 2013 at 12:36 )

Ultima aventura a lui Mansi la poli a fost ca ne-a oferit o dubla cu man city respectiv cel mai rezonant transfer facut de Poli

pif a spus: (iunie 9th, 2013 at 15:50 )

da cu cartilagiile, apropo de Tony la Steaua, cum stam?

@brusc a spus: (iunie 9th, 2013 at 15:56 )

e slabut mansour, dar e bun pentru ce e la acs poli. pentru evitarea retrogradarii nu e rau.

pif a spus: (iunie 9th, 2013 at 15:59 )

Tony asta dupa ce l-am vazut la U Cluj, am spus wau ce atacant. S-a dus la steaua ca star, si acum nu-i mai trebuie nimanui ca are ceva cartilagii uzate. asta e politica nesimtita dusa de steaua si dupa incarcerarea ciobanului. saracul Lato o sa mai aibe de patimit. daca ai lua Liga 1 nimeni nu ar mai juca fotbal. asta e o meserie si de aceea nu inteleg citeodata intrarile criminale ce se fac la noi.

SAM a spus: (iunie 10th, 2013 at 15:01 )

nu vrem proiecte gen bilbao si nici sa fim intetinuti de galeria borussiei…..vrem titlul la timisoara din primul an

INO THE PERFECT SPIRIT OF LIFE a spus: (iunie 12th, 2013 at 03:01 )

ORICINE VA VENI TREBUIE SA SE FACA FATA IN PRIMA LIGA SI IN PLUS UN INVESTITOR SERIOS ESTE CEL MAI IMPORTANT PAS PENTRU ACS POLI TIMISOARA. DE ACOLO PRACTIC NE PUTEM GINDI LA O ECHIPA OMOGENA PENTRU CUPELE EUROPENE!!!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF LIFE!!!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Cristian Busoi Nicolae Robu

Noul preşedinte al PNL Timişoara, Cristian Buşoi, s-a împotrivit celei mai mari investiţii în municipiul de pe Bega prin PNRR: Institutul Oncologic

Noul preşedinte al PNL Timişoara, Cristian Buşoi,  iubeşte atât de mult Timişoara încât a vrut să o priveze de cea mai mare investiţie prin PNRR: Institutul Oncologic. El a vrut să deturneze fondurile de aici, 200 de milioane de euro, către oraşe cu primari PNL. L-a acuzat în acest sens chiar şi candidatul PSD-PNL la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul preşedinte al PNL Timişoara, Cristian Buşoi, s-a împotrivit celei mai mari investiţii în municipiul de pe Bega prin PNRR: Institutul Oncologic
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO

Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari

Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Timișorenii, cei mai fericiți chiriași din țară: dau doar o treime din venituri pentru plata unei locuințe

Salariile sunt atât de bune și chiriile atât de accesibile în raport cu acestea încât Timișoara este orașul mare din România unde oamenii lasă cei mai puțini bani pentru a-și plăti o locuință închiriată în care să locuiască. Sunt datele analizate de imobiliare.ro, pe baza salariului mediu și a valorilor chiriilor percepute.  Chiriile percepute s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii, cei mai fericiți chiriași din țară: dau doar o treime din venituri pentru plata unei locuințe

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Noul preşedinte al PNL Timişoara, Cristian Buşoi,  iubeşte atât de mult Timişoara încât a vrut să o priveze de cea mai mare investiţie prin PNRR: Institutul Oncologic. El a vrut să deturneze fondurile de aici, 200 de milioane de euro, către oraşe cu primari PNL. L-a acuzat în acest sens chiar şi candidatul PSD-PNL la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul preşedinte al PNL Timişoara, Cristian Buşoi, s-a împotrivit celei mai mari investiţii în municipiul de pe Bega prin PNRR: Institutul Oncologic
Cea mai nouă cucerire a tehnologiei în domeniul realizării de ochelari este acum disponibilă în cadrul Clinicii de oftalmologie și optică medicală VISTA din Timișoara. Un aparat japonez, de ultimă generație, realizează ramele de ochelari ”croite” special pe forma feței beneficiarului, iar cea a lentilelor în poziția ideală față de ochii celui care va folosi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul YUNIKU, cea mai nouă tehnologie din domeniul realizării ochelarilor, este acum prezentă la Timișoara în cadrul Clinicii VISTA
În mai puțin de o lună, în cadrul campaniei de curățare a spațiilor verzi, Primăria Timișoara a adunat peste 50 de tone de deșeuri abandonate. Astfel, din 26 februarie până în 18 martie, angajații Horticultura și echipele partenere au ridicat din parcuri, din zonele de joacă, scuaruri și alte spații verzi, pet-uri, ambalaje, resturi alimentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lupta cu nesimţiţii. În mai puţin de o lună, Primăria Timișoara a adunat peste 50 de tone de deșeuri de pe spațiile verzi/Foto
Executat la București, Alin Nica admite că se gândește în continuare la candidatura pentru un nou mandat în funcția administrativă deținută în prezent, de președinte al consiliului județean. Cum, deocamdată se gândește și spune că se va consulta cu primarii liberali din Timiș. El spune că s-a întâlnit deja cu Ludovic Orban, liderul partidului Forța...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica se pregătește de un nou proiect politic. A discutat cu Orban, urmează să discute și cu Fritz
Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază
Salariile sunt atât de bune și chiriile atât de accesibile în raport cu acestea încât Timișoara este orașul mare din România unde oamenii lasă cei mai puțini bani pentru a-și plăti o locuință închiriată în care să locuiască. Sunt datele analizate de imobiliare.ro, pe baza salariului mediu și a valorilor chiriilor percepute.  Chiriile percepute s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii, cei mai fericiți chiriași din țară: dau doar o treime din venituri pentru plata unei locuințe
La finalul anului precedent, Compania Național de Administrare a Infrastructurii Rutiere le făcea o surpriză neplăcută șoferilor care circulau pe autostrada A1. Nu mai puțin de patru parcări erau închise, așa că cei care aveau … nevoi trebuiau să mai meargă niște kilometri buni pentru a rezolva problema. De scurt timp parcările s-au redeschis, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Compania de Drumuri a pregătit 11 milioane de lei pentru paza și curățenia spațiilor de servicii de pe autostrada A1
Universitatea Politehnica Timișoara continuă tradiția de 100 de ani de excelență în educație și cercetare, dar și de colaborare foarte bună cu mediul economic. Tradiția în domeniul mașinilor hidraulice, domeniu în care Aurel Bărglăzan a fost un adevărat pionier și creator de școală, dusă la prestigiu internațional de academicianul Ioan Anton, este continuată azi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recunoaştere internaţională. Un succes notabil pentru o echipă UPT în domeniul maşinilor hidraulice
Primăria Timișoara organizează o campanie de eliminare a căpușelor. Acțiunea este programată să aibă loc în perioada 2-6 aprilie 2024, în măsura în care vremea permite desfășurarea în siguranță a operațiunilor. Tratamentele vor fi efectuate terestru și se vor desfășura între orele 21:00 și 05:00. ”În această perioadă, rugăm locuitorii să evite pe cât posibil...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara se luptă cu căpușele
Viceprimarul Timișoarei, Cosmin Tabără, s-a trezit peste noapte, la mii de kilometri distanță, că e zburat de pe postul de președinte al PNL Timișoara. Pentru simplul fapt că l-a “jenat” pe cel care speră să redevină primar al orașului, Nicolae Robu, din nou în urma unei alianțe de nevoie, nu ideologică, cu cei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cosmin Tabără dă de pământ cu Nicolae Robu, după ce acesta l-a zburat de la conducerea PNL Timișoara
Top