Marian Walter

Economia post revoluționară a României a scos la suprafață mai mulți băieți deștepți decât oameni de afaceri plecați la muncă cu biblia capitalismului sub braț. Printre cei plecați la vânătoare de chilipiruri politice a apărut și Florian Bușcă, acționar o vreme la clubul de fotbal Dinamo și fin al ex-ministrului Transporturilor Miron Mitrea (PSD).

Personajul este cunoscut și pentru faptul că l-a scos din țară pe urmăritul general Necolaiciuc, refugiat în SUA (via Chișinău) pentru țepe grele date statului ca șef la CFR. Omul se mai lăuda că avea milionul de lei la revoluție din vânzarea de butelii în frăție cu Cristi Borcea. Apoi a plecat la luptă cu contractele de stat prin tot felul de relații de cumetrie, cum o și recunoaște în presa vremii, pentru ca mai apoi să devină respectabil om de afaceri în ridicarea gunoiului stradal, pază și protecție, ridicări de mașini și nu numai.

S-a plictisit să stea în umbra acționarilor majoritari la Dinamo și a luat drumul Clujului. Însă cu o altă identitate. De ceva vreme omul a devenit Florian Walter, schimbarea de nume având, se pare, legătură cu eliberarea unui cazier judiciar favorabil într-o afacere cu baza militară americană de la Kogălniceanu. Nou-nouț, Walter preia clubul fanion al capitalei Ardealului, Universitatea, ai căror fani așteptau cu sufletul la gură un om de afaceri care să ofere explozia de care avea nevoie o astfel de echipă, după ce ani de zile a fost susținută din banii comunității locale, la limita supraviețuirii. După un an fără realizări notabile, Florian Walter își ia jucătorii de valoare și se mută la Petrolul Ploiești, o altă echipă cu suporteri și istorie. Modul prin care a deturnat valori de la clubul U Cluj a atras atenția procurorilor, însă fără un rezultat în vreo instanță penală.

Intrat în conflict cu pretențioasa galerie a „Șepcilor Roșii”, Walter a știut că Ploieștiul îl așteaptă cu brațele deschise, cu un club ca nou, trecut în administrația consiliului local, și cu un stadion proaspăt renovat. Petrolul era în faza în care a reușit să scape de o altă combinație penală în acționariat. Liviu Luca și Petromservice-ul sindical, condiții perfecte pentru ca Walter să clocească o implicare „în umbra” unor afaceriști locali cu numele Capră. O superbă galerie, o mutare în bloc a propriilor jucători de la Cluj, o investiție în club bănuită a fi condiționată de primirea de contracte municipale, toate au constituit ingredientele unui sezon perfect pentru Petrolul. Locul trei în prima ligă și un succes în finala Cupei României, cu CFR Cluj.

N-au fost numai zâmbete, lapte și miere. În repetate rânduri, Walter a atras atenția edililor locali că s-ar putea să se supere, să-și ia jucăriile și să se retragă din fotbal. Ba chiar s-a implicat în discuții cu primarul Boc pentru revenirea la „U” Cluj. Apoi, chiar după finala de Cupă câștigată sâmbăta trecută, „Gunoierul” a explicat cât de greu îi este să tot bage bani în fotbal și că plecarea sa este tot mai probabilă. Ce l-ar putea opri? Bănuiesc că stadioanele pline meci de meci, nebunia creată în jurul fotbalului într-un oraș mort precum Ploieștiul, dar și o implicare mai puternică a administrației locale, chiar mai substanțială decât cele trei milioane de euro promise după victoria cu CFR-ul.

Să știți că orice izbitoare asemănare între Florian Walter și Marian Iancu este pur și simplu „întâmplătoare”. Iar deosebirea dintre modul în care ar fi văzută ca salvatoare rămânerea lui Walter la Ploiești și hulită revenire la Timișoara a unui nou Iancu, fie și cu nume schimbat, într-un parteneriat cu acționariatul public al CLT și CJT, ține în mare măsură de manipulare și de „specificul” local. Și, fără supărare, aș adăuga că orice încercare de asemănare între galeria de 25.000 de ploieșteni deplasată la București și ce se mai întâmplă astăzi în tifoseria timișoreană este abuzivă și mai ales tristă. Wagner? Marian Wagner n-ar suna mai frumos?