Parcarea din Piata 700, neintabulata din motiv de impozit

La mai bine de un an după ce a fost inaugurată cu mare tam-tam, parcarea subterană din Piaţa 700 nu a fost încă intabulată. Acest lucru nici nu se va întâmpla prea curând, fiindca impozitul care ar trebui plătit pentru această clădire este… prohibitiv.

Parcarea din Piaţa 700 a fost ridicată de Constructim după o asociere cu Administraţia Domeniului Public (ADP) și are două niveluri în subteran şi unul la suprafaţă. În total, 500 de locuri de parcare, cu o investiție de peste un million de euro.

Cu mult înainte de terminarea parcării, iunie 2012, s-au purtat discuţii cu fosta administraţie Ciuhandu, care au înţeles că investiţia se va scoate foarte greu. Astfel, Constructim a fost scutit pentru o bună perioadă de la plata impozitului pe clădiri. Noua administraţie nu ar fi însă deloc atât de înţelegătoare, spun sursele noastre. În aceste condiții, Lucian Perescu, directorul Constructim, încearcă să amâne cât poate intabularea, ca să nu fie nevoit să plătească un impozit anual de circa 100.000 de euro. Omul şi-a făcut calculele şi a decis să tragă cât mai mult de timp.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

liviu a spus: (iunie 13th, 2013 at 23:17 )

Ar fi si prost sa dea!

nikusor a spus: (iunie 14th, 2013 at 02:21 )

ar fi normal atunci sa nu se perceapa taxa de parcare……

Gagiu' Parcagiu' a spus: (iunie 14th, 2013 at 14:58 )

Mihaita tata, ar trebui sa stii ca nedeclararea unei cladiri se soldeaza cu amenda, iar impozitul curge de la edificarea constructiei, nu de cand ara chef popritaru’…

Rumburak a spus: (iunie 15th, 2013 at 10:32 )

100,000 euro? pai cit platesc cristestii pt 6 martie (locatie tot ultracentrala)? dar pt hotel timisoara? optica?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

sorin predescu

Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău

Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit

Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare personală cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Peste 100 de vehicule istorice vor fi prezente, sâmbătă, la Timișoara, în Piața Unirii, la Retroparada Primăverii. De la ora zece, iubitorii automobilelor vor putea vedea pe viu câteva vehicule de valoare din istoria auto. După cum spuneam, se anunță un număr de peste 100 de vehicule istorice expuse, marea majoritate aparținând colecționarilor din Timis,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sâmbătă are loc Retroparada Primăverii. În Piața Unirii vor fi prezentate peste 100 de automobile istorice
La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara a organizat miercuri, la Universitatea Ştiinţele Vieţii din Timişoara, o conferință de prezentare a proiectului „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă.”. Proiectul este în valoare financiară de 13,8 milioane de euro , fiind cofinanțat de Uniunea Europeană cu 85% din total. La conferinţă au participat reprezentanți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă”. Proiect transfrontalier de importanţă strategică, prezentat la Timişoara
Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare personală cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
Comisia de selecție și evaluare constituită la nivelul Consiliului Județean Timiș a stabilit beneficiarii și proiectele din domeniul activității sportive, care vor fi finanțate din bugetul județului. Cea mai mare parte a cererilor au fost aprobate, câteva nu au întrunit punctajul și condițiile cerute. Suma totală acordată este de 3,250 milioane de lei, fiind stabilită...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a decis cum se împart banii pentru activități sportive
Peste două luni, Primăria Timișoara va putea pregăti licitația pentru desemnarea unei firme care să realizeze  Centrul de colectare separată a deșeurilor prin aport voluntar. Instituția a semnat contractul pentru proiectarea acestui centru, care va prelua 13 tipuri de deșeuri. Prin contract va fi elaborat studiul de fezabilitate (SF) și proiectul tehnic (PT), totodată se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un pas mic pentru un proiect mare. Centrul de predare a deșeurilor, care va fi amenajat pe 2,5 hectare are proiectant
Primarul Dominic Fritz afirmă că, dacă pe vremea lui Nicolae Robu, societatea Colterm a fost căpuşată de clici de partid, acum funcționează pentru timişoreni. Fritz îi răspunde astfel fostului primar care, zilele trecute, a prezentat un grafic pe care l-a denumit “situaţia reală de la COLTERM”. Dominic Fritz afirmă că Nicolae Robu dezinformează din nou,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz reacţionează: Pe vremea lui Robu Colterm a funcționat pentru a fi căpușat de clici de partid
De vineri, 19 aprilie, operele artiștilor români și islandezi realizate în cadrul proiectului de revitalizare a Conacului Mocioni vor fi expuse la Centrul Multifuncțional Bastion. Astfel, după trei săptămâni de expunere pe simezele din capitala Islandei, expoziția eveniment despre Conacul Mocioni revine acasă. Intitulată „Heritage of the past-Future of the Community”, expoziția cuprinde lucrări de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția dedicată reabilitării Conacului Mocioni revine acasă, pe simeze la Centrul Multifuncțional Bastion/Foto
Top