Robu afirma c-a fost santajat de un ziarist, deBanat ii cere nume

Într-o nouă postare pe pagina sa de Facebook, primarul Nicolae Robu reia războiul cu presa. De această dată însă, lucrurile au luat-o razna de tot, primarul afirmând c-a fost șantajat de unul sau mai mulți ziariști. Pentru a nu plana suspiciuni asupra întregii prese timișorene, Nicolae Robu este obligat, în acest moment, să dezvăluie numele ziaristului/ziariștilor care l-ar fi șantajat. Altfel se descalifică singur din calitățile de primar sau om politic.

„Remarcați, în ultima vreme, o dezlănțuire deșănțată împotriva mea a unor ziariști și a unor indivizi măcinați de înfrângerea electorală umilitoare pe care le-am administrat-o în urmă cu un an. Pe parcursul acestui an, aceștia s-au opus la absolut orice am fîăcut perntru Timișoara – și am făcut multe, slavă Domnului! – încercând să mă descurajeze și să-mi boicoteze proiectele sau, neputând, măcar să le ducă în derizoriu. CARE ESTE DE FAPT PROBLEMA ZIARIȘTILOR LA CARE AM FĂCUT TRIMITERE: VOR BANI ȘI DE LA MINE, AȘA CUM PRIMESC DE LA ALȚII (de exemplu, 3.000 euro pe lună, ca să dau un exemplu concret la care știu și cine plătește și cine încasează)! Vor ardent pt că și-au angajat cheltuieli pe care nu le pot achita și sunt în pragul falimentului. Să fie clar: EU NU MĂ LAS INTIMIDAT DE NIMENI! AM FOST ÎNTOTDEAUNA ȘI VOI RĂMÂNE UN LUPTĂTOR LA POLUL PLUS”, a postat Robu pe Facebook (cuvintele cu caractere mari îi aparțin).

Lucrurile au ajuns extrem de departe. Chiar și din punct de vedere legal, în cazul în care nu face public numele ziariștilor care i-ar fi cerut bani, Nicolae Robu poate fi acuzat de complicitate la o acțiune de șantaj. De asemenea, Poliția și Procuratura pot – și ar trebui – să se autosesizeze în acest caz extrem de grav. Fiindcă după scandalul de șantaj în care este implicat trustul de presă Intact, al lui Dan Voiculescu, un mare prieten de altfel al liberalilor, nu pot plana astfel de suspiciuni și în presa timișoreană.

Repet, lucrurile sunt extrem de grave, dacă afirmațiile primarului sunt reale. Între unii ziariști timișoreni (printre ei, și cei de la deBanat) și primar au existat până acum schimburi de replici mai tăioase. Uneori, poate și pe site-ul nostru au existat momente când ironiile la adresa primarului au fost mai deplasate. S-a ajuns însă un punct din care e greu să mai dai înapoi, iar de aici lucrurile sunt extrem de serioase. Ori Robu dă numele ziariștilor care l-ar fi șantajat, ori se descalifică și din calitatea de primar, și de om politic, și orice mai dorește domnia sa să fie.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

11 comentarii pentru acest articol

Bianca a spus: (iunie 9th, 2013 at 16:47 )

o fi D.B. care este angajat la Stoia? Ce metode de lupta in alianta, domle…

Cos a spus: (iunie 9th, 2013 at 17:56 )

Ce conteaza atat de mult care-s numele acelor persoane? PE voi asta va doare la ora asta? N-aveti ceva mai bun de facut decat sa scormoniti?

Op a spus: (iunie 9th, 2013 at 18:00 )

Nu cred sincer ca era cazul sa se ajunga in situatia asta. Insa trebuie sa ii dau dreptate omului pentru atitudinea pe care o adopta, din moment ce s-a dat in el in toate partile 🙂

D.B. a spus: (iunie 9th, 2013 at 18:01 )

Recunosc, eu am cerut si am primit, nu asa mult, dar din alt birou! Robu e zgarcit, nu da bani pt asa ceva. Ce era sa fac m-am dus la altii, sunt destui in primarie si in Usl care il vor murdarit! Trebe sa mance si gura mea ceva nu?

Interesant a spus: (iunie 9th, 2013 at 18:06 )

Intersanta stire, ce sa spun…:|

brusc a spus: (iunie 9th, 2013 at 18:32 )

Pacat ca presa nu reuseste o critica constructiva ba chiar e partinitoare vizibil

Alex a spus: (iunie 9th, 2013 at 18:52 )

Poate era mai bine sa nu faca aceasta declaratie pana nu e sigur ca o poate dovedi, dar este cert ca o mare parte din presa locala are un ton dubios de negativ la adresa lui. Da, exista si oameni nemultumiti, dar majoritatea e multumita. Poate daca ati scrie articole de calitate in loc de scandaluri ati avea mai multi cititori.

nico a spus: (iunie 9th, 2013 at 18:53 )

Nu inteleg de ce atatea rautati la adresa unui primar care a fost ales de catre timisoreni si care de atunci a facut pentru Timisoara mai multe decat s-au intamplat in ultimii 16 ani?? Eu cred ca ziaristii nu se pot obisnui cu gandul ca avem un primar caruia ii pasa de cetatenii care l-au ales si care tine cont de parerea lor…

Paul a spus: (iunie 9th, 2013 at 19:21 )

Uitat-va prima data ce a facut fostul primar in 16 ani si dupa aceea sa comentam. Nu cred ca este cazul sa ridicam acuma acuzatii asupra lui pentru ca se apropie un an de la alegrea sa in functia de primar!

dan a spus: (iunie 9th, 2013 at 20:00 )

hmmmmm….
avand in vedere calitatea domnului Robu de purtator de cuvant al primariei, s-ar putea sa aveti surpriza sa aflati de la domnul primar Robu ca santajistul ordinar la care face referire e chiar purtatorl de cuvant al dumnealui. Acesta, nemultumit de sumele acordate de catre primarul Robu in vederea comunicarii cu succes a intentiilor acestuia spre binele orasului pe care il pastoreste, a decis sa-si santajeze seful in vederea obtinerii de foloase necuvenite pe care sa le foloseasca in mod cuvenit.
intrebare:
oare ce are de spus purtatorul de cuvant Robu despre primarul Robu atat de interesant incat sa spere ca santajul ar avea sanse de reusita? Este oare ceva din viata personala sau intelectuala (care este) pe care purtatorul de cuvant Robu ar puteea-o folosi in vederea santajarii primarului Robu?
avand in vedere ca ambele functii sunt aproape in concediu, astept cu interes noul congres.

pif a spus: (iunie 9th, 2013 at 21:23 )

e posibil sa fi inchis posibilitatea de a da like pe un comentariu?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

sorin predescu

Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău

Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit

Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare personală cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto

Una dintre principalele companii din domeniul automotive a deschis la Timișoara o nouă locație, aici urmând să fie amplasat cel mai mare centru de testare și validare al companiei la nivel global. Specializată în sisteme de acces și autorizarea în condiții de siguranță a mașinii, compania a inaugurat un Laborator de testare al Centrului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara a organizat miercuri, la Universitatea Ştiinţele Vieţii din Timişoara, o conferință de prezentare a proiectului „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă.”. Proiectul este în valoare financiară de 13,8 milioane de euro , fiind cofinanțat de Uniunea Europeană cu 85% din total. La conferinţă au participat reprezentanți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă”. Proiect transfrontalier de importanţă strategică, prezentat la Timişoara
Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare personală cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
Comisia de selecție și evaluare constituită la nivelul Consiliului Județean Timiș a stabilit beneficiarii și proiectele din domeniul activității sportive, care vor fi finanțate din bugetul județului. Cea mai mare parte a cererilor au fost aprobate, câteva nu au întrunit punctajul și condițiile cerute. Suma totală acordată este de 3,250 milioane de lei, fiind stabilită...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a decis cum se împart banii pentru activități sportive
Peste două luni, Primăria Timișoara va putea pregăti licitația pentru desemnarea unei firme care să realizeze  Centrul de colectare separată a deșeurilor prin aport voluntar. Instituția a semnat contractul pentru proiectarea acestui centru, care va prelua 13 tipuri de deșeuri. Prin contract va fi elaborat studiul de fezabilitate (SF) și proiectul tehnic (PT), totodată se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un pas mic pentru un proiect mare. Centrul de predare a deșeurilor, care va fi amenajat pe 2,5 hectare are proiectant
Primarul Dominic Fritz afirmă că, dacă pe vremea lui Nicolae Robu, societatea Colterm a fost căpuşată de clici de partid, acum funcționează pentru timişoreni. Fritz îi răspunde astfel fostului primar care, zilele trecute, a prezentat un grafic pe care l-a denumit “situaţia reală de la COLTERM”. Dominic Fritz afirmă că Nicolae Robu dezinformează din nou,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz reacţionează: Pe vremea lui Robu Colterm a funcționat pentru a fi căpușat de clici de partid
De vineri, 19 aprilie, operele artiștilor români și islandezi realizate în cadrul proiectului de revitalizare a Conacului Mocioni vor fi expuse la Centrul Multifuncțional Bastion. Astfel, după trei săptămâni de expunere pe simezele din capitala Islandei, expoziția eveniment despre Conacul Mocioni revine acasă. Intitulată „Heritage of the past-Future of the Community”, expoziția cuprinde lucrări de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția dedicată reabilitării Conacului Mocioni revine acasă, pe simeze la Centrul Multifuncțional Bastion/Foto
Din 29 aprilie devine efectiv funcțională obțiunea de a se rezolva online operațiunea de a obține o autorizație de construire, la Primăria Timișoara. Cei care vor depune primele trei astfel de cereri vor fi extrem de fericiți, primele trei solicitări depuse în format digital pentru obținerea autorizației de construire, vor fi operate cu prioritate, fără...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara devine funcțională rezolvarea online a cererilor pentru autorizația de construire. Primii trei solicitanți, tratați cu prioritate, fără taxe
Universitatea Politehnica Timișoara e pregătită de un nou eveniment în care practic îşi pregăteşze viitorul… Ziua Porţilor Deschise, rezervat viitorul studenţi. UPT a cultivat mereu o bună relație de colaborare cu elevii și cu școlile, organizând o serie de cursuri, concursuri și evenimente dedicate acestora, de la „Politehnica Timișoara – un pas spre viitorul tău!”,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un eveniment aşteptat se apropie cu paşi repezi: Zilele Porților Deschise la UPT
Top