Robu nu se astepta ca timisorenii sa guste „glumele de prost gust” la adresa lui

Primarul Nicolae Robu a devenit subiect de glume pe Internet, mai ales că se apropie bilanțul primului an de mandat. Liberalul nu gustă însă „înțepăturile” și spune că acestea sunt orchestrate de anumite grupuri de interese, nemulțumite că nu-și mai pot face jocurile. Robu e impresionat neplăcut de numărul celor care dau „like” ironiilor la adresa sa, dar e liniștit, deoarece are studii care îi demonstrează că rămâne primul în preferințele timișorenilor.

Pe Facebook, activitatea lui Nicolae Robu e reflectată o dată la modul serios, pe cele trei conturi ale edilului, dar și la modul pamflet, pe pagini precum „Robu taie panglica” sau „Radio Erevan Tm”. Administratorii acestora realizează colaje foto în care liberalul apare în cele mai neașteptate ipostaze, însoțite de texte în același ton. Nicolae Robu nu gustă acest gen de umor.

„Pe mine mă amuză amar. M-am aşteptat ca, în Timişoara, numărul cetăţenilor care se pretează la glumele de prost gust să fie mult mai mic decât am constatat că este. Evident că nu este pădure fără uscături. Şi aici să fiu înţeles corect. Pe mine nu mă deranjează nici o atitudine potrivnică părerilor sau acţiunilor mele. Eu sunt un democrat convins şi am demonstrat asta de a lungul timpului. Există la ora actuală câteva grupuri constituite care au încerca să îmi strice imaginea, dar imaginea mea a crescut în urma acestui conflict care s-a creat, pentru că eu am studii sociologice de uz intern şi ştiu cum stau lucrurile”, a declarat Robu.

Probabil datorită acelorași studii competente, primarul știe exact și cum funcționează presa din Timișoara. „Unii reprezintă o presă tonomat. Alţii, o presă de cancan. Alţii combină cancanul şi tonomatul. Pe de altă parte, există grupuri de interese care nu le mai merge cum le-a mers şi care nu mai pot să îşi facă jocurile în primărie. Şi mai sunt încă o categorie care nu sunt în stare să citească patru-cinci rânduri să vadă care ar fi sancţiunea dacă eu aş fi declarat în incompatibilitate când am fost simultan timp de un an rector şi senator”, a mai declarat Robu. Liberalul nu vrea să spună totuși care sunt jurnaliştii care au cerut bani, politicienilor sau altor persoane.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

porkus balkanikus a spus: (iunie 19th, 2013 at 15:27 )

Daca nu v-ati convins inca, Robu trebuie sa plece: https://www.facebook.com/groups/robularevedere/

aleXandra a spus: (iunie 19th, 2013 at 20:31 )

Hai ca va ajut eu dati o semnatura pe petitie va rog, ca sa vada domnul Primar cat e de iubit

Nicu Jong Il Robu a spus: (iunie 19th, 2013 at 20:32 )

In schimb timisorenii sunt obligati sa guste zilnic din glumele de prost gust ale domniei sale la adresa Timisoarei.

Av Obirsanu Carmen a spus: (iunie 19th, 2013 at 22:03 )

Numai un dobitoc poate sa defineasca locuitorii unui oras ca fiind „uscaturi”. Cei care au contrat parerile domnului Robu sint cetateni ai acestui oras indiferent daca l-au votat sau nu. Cetatenii unui oras trebuie respectati de catre primar indiferent daca il ridica in slavi sau nu pe acesta
Motivul pentru care timisoreanul indiferent cum este imbracat trebuie respectat de catre cel ce ocupa temporar scaunul de primar este unul simplu.:din taxele si impozitele acelui cetatean se umfla buzunarele alesului, din taxele acestuia se platesc deplasarile in locuri exotice.
Domnule Robu daca mai ai ceva sub freza cereti scuze timisoreanului imbracat mai ponosit, timisoreanului care nu stie sa te laude pe facebook
Daca nu ,inseamna ca atunci cind ti-am spus in incinta Primariei ca nu ai nimic sub freza nu am gresit cu nimic.

membrii celor 2 partide muribunde a spus: (iunie 19th, 2013 at 23:09 )

acest gen de glume de 2 bani este practicat si intretinut de cativa membrii ai celor 2 partide muribunde, aflate deja in coma profunda si nu ai CETATENILOR TIMISOAREI ! Ei se prevaleaza de faptul ca spera ca si ei sa fie considerati cetateni timisoreni, ceeace e chiar o gluma buna!

Marcel a spus: (iunie 20th, 2013 at 01:14 )

Traim in Romania, Timisoara nu mai e de mult timp cea de odinioara. Intr-adevar se poate sa existe si grupuri de interese care actioneaza impotriva sa dar aceste grupuri n-ar avea putere daca n-ar avea de ce sa se lege, exemplu: palmieri, microbuze, in general lucruri care balcanizeaza orasul si de la nivel inalt, ceva de genul Constanta, palmieri, microbuze aglomerate, un oras de balci. Asta e singura mea critica ca nu ma intereseaza politica si partidele. Imi lasa impresia ca e primul primar dupa 90 care copiaza de la sud si est in loc de nord si vest.
E ok transport gratuit, probabil dintre cei ce se impotrivesc sunt multi care polueaza si parcheaza aiurea pe trotuare dar trebuie asigurata si calitatea transportului, mijloacelor de transport, aer conditionat, respectarea programului etc. La ce bun transport gratuit daca o sa ajungem sa circulam cu microbuze sau mijloace de transport supraaglomerate, fara aer conditionat si multe altele. Cand copiem ceva trebuie sa copiem de la orasele si tarile in directia carora romanii se indreapta, nu de la orasele din care altii romani vin la noi.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni

Nu doar David Popovici a furat priviriile ultimul campionat de nataţie, sportivii de la Politehnica fiind şi ei printre medaliaţi. Înotătorii Politehnicii Timișoara s-au întors cu trei medalii de la Campionatul Național de seniori, tineret și juniori, care a avut loc la Otopeni. Emil Dăncăneț a câștigat două dintre ele la seniori, iar Darius Nistor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare

Peste tot în lume, în data de 23 aprilie se sărbătoresc Ziua Bibliotecarului și Ziua Mondială a Cărții, la inițiativa UNESCO, începând din 1996. În această zi, în aproape toate țările lumii au loc acțiuni de omagiere a cărții, a autorilor, a editorilor, a librarilor, a bibliotecarilor și, implicit, a cititorilor. Ideea marcării Zilei Bibliotecarului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Hannover Messe 2024

Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Tinerii din liceele și școlile timișorene pot vedea ”pe viu” cum se produce îmbrăcămintea ”Fast Fashion”. Ei pot să ”experimenteze” în aceste zile condițiile de lucru dintr-o fabrică de Fast Fashion, fiind invitați să interacționeze cu o instalație artistică realizată în cadrul proiectului „Cultura sustenabilității în școlile din Timișoara”, implementat de Asociația CRIES – Centrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii pot experimenta ce înseamă producția ”Fast Fashion” și ce impact are aceasta asupra mediului/FOTO
Echipa care conduce Prefectura Timiș e din nou completă, Guvernul României a aprobat în ședința de marți numirea ex-liberalului Raul Ambruș, acum membru PSD, în funcția de subprefect. El renunță la calitatea de membru al Consiliului Local Timișoara, acolo unde a fost ales pe listele PNL, iar după ce a asigurat majoritatea celor de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raul Ambruș a fost numit de Guvernul României în funcția de subprefect al județului Timiș
Dominic Fritz, președintele USR Timiș și Primarul Timișoarei, Ligia Dugulescu, președinta PMP Timiș, Claudiu Chira, deputat și președinte Forța Dreptei și Alin Nica, președinte al Consiliului Județean Timiș și candidat al Alianței Dreapta Unită pentru al doilea mandat, au depus azi protocolul de constituire al Alianței, pentru a putea candida la alegerile din 9 iunie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz: Vom câștiga aceste alegeri cu ajutorul timișorenilor și timișenilor
Primăria Timișoara anunță că tratamentele de dezinsecție pentru combaterea ţânţarilor şi larvelor acestora, pe domeniul public al orașului, programate inițial pentru perioada 15 – 25 aprilie, se decalează și urmează să fie efectuate între 26 și 30 aprilie 2024. Schimbarea perioadei a fost determinată de condițiile meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea în condiții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția
Locuitorii aflați în partea de oraș unde se reconstruiește pasarela pietonală Gelu de peste Bega rămân fără apă. Firma care se ocupă de lucrări a spart conducta magistrală de alimentare cu apă. Societatea Aquatim a fost nevoită să întrerupă alimentarea cu apă a unei zone vaste, fiind afectate mai multe cartiere din acea parte a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firma care face pasarela Gelu a inundat toată zona. Conducta magistralei de alimentare cu apă a fost spartă/VIDEO
O zi cât o primăvară întreagă! Flashmob de dans popular, dans modern și balet, ateliere de pictură, de olărit, de creație vestimentară, expoziții, tururi expoziționale ghidate, spectacole de muzică ușoară, clasică și populară și un seminar de cultură și artă cu invitați speciali. Școala de Arte Timișoara, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Invitaţi speciali şi evenimente deosebite pentru Ziua Porților Deschise la Școala de Arte din Timișoara
Proiectul Liga AC LABS al Ligii Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara se bucură de un real succes în rândul studenților, crescând de la an la an. Dacă în 2023 s-a înregistrat un record de 927 de studenți înscriși, anul acesta numărul candidaților a depășit din nou așteptările. Un număr...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mult interes la UPT pentru Liga AC LABS! Record de înscrişi într-un proiect special
Top