A mers la agățat de prostituate și acum are dosar penal pentru că a atacat cu ranga o mașină de poliție. E povestea unui timișorean de 34 de ani care susține că nu a crezut că e luat la întrebări de polițiști adevărați!
Bărbatul a fost văzut de poliţişti de la Biroul de Investigaţii Criminale pe Calea Șagului, în timp ce definitiva o „tranzacție” cu o prostituată cunoscută în zonă. Femeia s-a urcat în mașina lui și cei au mers împreună pe un câmp, cu polițiștii pe urmele lor. După ce șoferul a oprit, oamenii legii au așteptat câteva minute, iar apoi s-au îndreptat spre autovehicul, pentru a-i prinde pe cei doi în flagrant.
Odată ajunși la mașină, s-au prezentat, dar șoferul a plecat în mare viteză. Polițiștii s-au luat după el și l-au urmărit până la Chișoda, unde bărbatul a oprit brusc şi a coborât, având în mână o rangă cu care a lovit portiera stângă a autoturismului în care se aflau aceștia. A fost însă imobilizat imediat și predat unui echipaj de la Secţia 2.
Acum, tânărul are dosar penal pentru distrugere. La audieri, el le-a spus oamenilor legii că nu era foarte sigur de… calitatea de poliţist a celor care l-au interceptat!
Comentarii prin facebook