Un an de la alegeri: Robu se lauda cu realizarile, timisorenii sarbatoresc sub palmieri

Înainte de a urca în avionul care îl va duce în Coreea de Sud, primarul Nicolae Robu a mai postat un nou text pe Facebook, cel mai bun agent de promovare al edilului. De această dată, el a atacat „evenimentul” de luni, 10 iunie, când se împlinește exact un an de la alegerile locale. Cum aniversarea îl prinde în extremitatea continentului asiatic, Robu s-a grăbit să se bucure anticipat. Evident, împreună cu yes-manii și “like”-iștii săi de serviciu.

Aflăm astfel din textul postat că în primul an de mandat a depășit cu mult promisiunile electorale. Ce mai, și Ceaușescu ar fi fost invidios pe noile recorduri de realizări la hectar și depășirea planurilor anuale ale primarului!  „După cum știți, mâine, 10.06.2013, se împlinește un an de când, cu votul a peste 55 de mii de timișoreni (cu 1.500 în plus față de voturile USL), am fost ales Primar al Timișoarei. Mulțumesc, și cu această ocazie, tuturor celor care, pnl-iști, psd-iști, pc-iști, cu alte opțiuni sau fără preferințe politice au avut încredere în mine și îi asigur că nu-i voi dezamăgi, așa cum nu am dezamăgit, niciodată, pe nimeni. Mulțumesc, de asemenea, celor care nu m-au votat în urmă cu un an, dar își arată acum încrederea în mine și mă susțin (după toate sondajele, peste 80% din timișoreni).

Și îi asigur pe cei ce-mi sunt potrivnici, văzând lucrurile, cu bună credință, altfel decât mine, de totalul meu respect. Mandatul meu a început în 25.06.2012. La împlinirea unui an de mandat, voi prezenta public, inclusiv pe FB, firește, un raport cu împlinirile (multe, majoritatea angajate electoral, dar și o mulțime neaganjate) și neîmplinirile (foarte puține) de etapă. Deci, pe curând!”, a postat Robu.

Printre yes-manii care i-au comentat pozitiv postarea sau i-au dat „like”, s-a strecurat însă la comentarii și o anume „Mișcarea Anarho-Burgheză”. Care a propus „să sărbătorim acest prim an în cel mai progresist, nou și nemaivăzut mod cu putință. Și pentru că tot ați strâns 218 like-uri la postarea cu palmieri, vă amintim că mai aveți de contabilizat încă 1.030 de prieteni care azi vor face plajă pe bulevard. Vă așteptăm printre noi să sărbătorim un an de mandat!”. Timp de două ore, comentariul a scăpat neșters. Sau poate primarul era deja in avion.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

14 comentarii pentru acest articol

dan de la valcea a spus: (iunie 9th, 2013 at 13:13 )

vedeti ca a mai fost unul plecat prin korea de nord acum vreo 40 de ani si cand s-a intors de acolo a inceput sa distruga o tara intreaga. sa vedem cu ce se intoarce si asta din korea de sud.

Radu George a spus: (iunie 9th, 2013 at 15:26 )

Ce jalnic primar. Cred ca si-a pierdut simtul realitatii. Sau ne sfideaza in fata. Scuipa pe noi.

Pana acuma a cheltuit banii nostri cu: fotbal, formatii muzicale, palmieri.

In primarie e haos. Nu stie stanga ce face dreapta. Eu insumi am patit sa fiu chemat pentru ceva ce platisem deja cu luni in urma. O adunatura de spagari si tampiti.

Orasul e: plin de praf, de lucrari neterminate, miroase ingrozitor a cauciuc, plin de caini vagabonzi si de caini periculosi fara botnita cu stapani inconstienti, controlat de cocalari care sunt prieteni cu politistii, plin de nebuni cu motociclete ilegale care merg pe o roata si cu viteza. Nu vezi politie niciunde, bodyguarzi nebuni blocheaza centrul orasului la parade de mode sau cand face Frunzaverde nunta.

Cine naiba l-a ales pe acest (acesti) ciudati cu parul mare gen hippie? 55 de mii de pensionari si bugetari puturosi.

Alinelu a spus: (iunie 9th, 2013 at 16:21 )

Cum adica nu a facut nimic? Mie mi-a asfaltat strada :)!

@Alinelu a spus: (iunie 9th, 2013 at 16:39 )

chiar el, primarul ti-a asfaltat-o? sa mori tu? probabil ca esti liberalul de serviciu, ca in fata sediului pnl a asfaltat. asa se mai explica. voi chiar nu aveti pic de rusine? inteleg, ati primit posturi pe la deconcentrate si alte institutii, dar de ce trebuie sa fiti atat de marlani. majoritatea timisorenior, peste 99%, simte pe propria ei piele managementul inginerului dat cu estompator.

Carlita a spus: (iunie 9th, 2013 at 16:47 )

Eu sincer ma bucur ca a daramat jignirea aia vizuala de acvariu! In fiecare dimineata treceam pe acolo si vedeam tentativa aia arhitecturala … omul macar are gust! 🙂

Obiectiv a spus: (iunie 9th, 2013 at 17:01 )

Sa vedem ce a facut: a asfaltat strazi, OK, a propus si a facut demesurile necesare pentru izolarea termica a imobilelor vechi timisorene, s-a ocupat de spatiile verzi, a plombat gropi de puteai inota in ele lasate mostenire de vechea administratie, a scufundat acvariul 🙂 …. cred ca e destul de bine pentru un prim an… 😐

Coco a spus: (iunie 9th, 2013 at 17:24 )

Macar de cand a venit el ca primar lururile au mai inceput sa miste si in orasul asta, ca eram uitati pe harta lumii! A atras fonduri si s-au mai rezolvat unele lururi, restul sunt doar rautati

Bianca a spus: (iunie 9th, 2013 at 17:42 )

Mult zgomot pt nimic la palmierii aia. Ati fost 60 de persoane?

Timisorenii is viteji pe internet si atat, in rest… doar gura e de ei!

tm a spus: (iunie 9th, 2013 at 18:14 )

DE 5 ANI STAU IN MINA SI NU NUMAI EU CU O HARTIE DEF. , IREVOC. SI CU PUNERE IN POSESIE A UNUI TEREN LA CAP-MEHALA ! DE UN AN ACEST NEBUN ESTE PRIMAR AL ORASULUI ! SI CE DACA …….. E CLAR , OMUL ASTA NU E NORMAL LA CAP. IN LOC SA SE APUCE DE TREBURI CARE ARD SI-L POT TRIMITE LA PUSCARIE , EL FACE CLISMEI BEGAI CU BECURI IN FUND SI NE ADUCE SAINT TROPEZ-UL IN CENTRU ORASULUI. DAR O VESTE BUNA , S-AR PAREA CA ZILELE AI SUNT NUMARATE IN PRIMARIE ,,,,,INCOPATIBILITATEA BAT-O NOROCUL ! HAHAHA…

@Bianca & ceilalti liberali a spus: (iunie 9th, 2013 at 18:24 )

nu mai incingeti tastatura din sediul partidului ca nu e frumos. sau nu o mai incinge. te integ ca esti elevul de serviciu astazi si vrei sa spargi norma, dar nu e frumos nici fata de ceilalti colegi ai tai. las-o mai moale, ca nu te/va mai crede nimeni.

fost student.. a spus: (iunie 9th, 2013 at 18:27 )

A realizat foarte multe,accesare bani europeni peste 10.000.000 euro,pentru anvelopari blocuri,are mutat spitalele din chirie de la tigani,chirii exorbitaten,le a mutat in spatiile primariei,a iluminat public mai multe cladiri,a realizat si cogulat multi artisti pentru un festival de jazz de renume,a promovat o echipa pornita de la zero………Dar da,e adevarat nu a mai platit niciun euro reclama din banii primariei pentru ziare,nu au mai fost sifonati bani publici cum se facea inainte probabil….

@fost student.. a spus: (iunie 9th, 2013 at 18:40 )

esti si tu penibil. se vede ca ai fost studentul lui. nu excelezi in nimic, doar in gargara ieftina.

Alex a spus: (iunie 9th, 2013 at 20:47 )

Inafara de palmieri, care au fost o idee neinspirata, care sunt argumentele voastre impotriva lui Robu mai exact? Te pomenesti ca lucrurile mergeau minunat in Timisoara, si oamenii au luat-o razna in masa si au votat un om care sa strice tot, ca prea era totul perfect. Atacati-l cu argumente, daca vreti, nu cu basme.

Alex a spus: (iunie 9th, 2013 at 20:52 )

Ah, si da, cei 1030 care ar fi urmat sa faca plaja pe bulevard au fost mai putini de 100, inclusiv doi consilieri locali PNTCD. A fost clar o miscare spontana a unei mase covarsitoare de cetateni obisnuiti nemultumiti, nu?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Viitorul stadion care ar urma să fie ridicat la Timișoara, de Compania Națională de Investiții (CNI), ar urma să aibă indicatorii tehnico-economici aprobați în următoarea ședință de guvern. Mai mult, dorința liderilor locali politici este ca această ședință să aibă loc chiar la Timișoara, într-un gest simbolic. Conform celor de la PSD Timiș, Hotărârea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ședința guvernului, susținută la Timișoara? Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion al Timișoarei
Primăria Timișoara anunță că a recuperat o stradă care asigura o legătură între bulevardul Loga și Parcul Copiilor. Aceasta ar fi fost acaparată de proprietarii a două vile din zona respectivă, care ar fi ridicat acolo garduri și construcții ilegale. Acum, au fost emise documentele necesare pentru a demola construcțiile respective. Respectiva stradă ar avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei, închisă accesului public de clanuri imobiliare, va fi redată circulației publice/Foto
Dominic Fritz afirmă că fostul preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş, a fost sedus sau chiar şantajat de PSD şi Nicolae Robu pentru a se înscrie în lupta pentru scaunul de primar al Timişoarei. Primarul Timişoarei mai spune că singura misiune a lui Cristian Moș este să saboteze proiectul de continuitate europeană a Timișoarei. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”
Misterul candidaturii lui Cristian Moș s-a elucidat joi, iar la decizia luată de cel care a reprezentat, timp de patru ani, USR Timiș în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este de a candida ca și independent la funcția de primar al Timișoarei. Moș spune că decizia a luat-o exact după ce a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,
Top