Antibes – cea mai pitoreasca destinatie a Coastei de Azur / FOTO

Într-un albastru nesfârşit, prelungit parcă şi pe uscat, se ridică unul din cele mai fermecătoare orăşele de pe Coasta de Azur, locul creatorilor, cum se mai numeşte, Antibes. Localitatea de piatră albă şi gri, ornamentată cu cea mai frumoasă vegetaţie mediteraneană, nu are cum să nu te farmece, aşa cum i-a fermecat, de-a lungul vremii, pe pictori, scriitori, regizori.

Agenţia de turism Ultramarin vă propune să descoperiţi, la doar 15 km de Nice, un adevărat spectacol creat de om pe malul mării. Antibes este localitatea devenită celebră mai ales datorită lui Picasso, care s-a îndrăgostit de acest fort roman şi a trăit zile fericite aici alături de soţia sa, Francoise, lăsând în urmă 23 de picturi, cele mai solare din întreaga sa operă, şi 44 de desene – toate acestea găzduite acum în Muzeul Picasso, fosta lui casă de pe malul mării.

La Antibes se afă şi un drum ce poate fi parcurs în aproximativ o oră, ce poartă chiar numele de „drumul pictorilor” şi punctează creaţiile unor renumiţi pictori precum Renoir, Monet sau Picasso în popasurile lor prin fermecătorul orăşel de pe Riviera franceză. Nu doar iubitorii de pictură au ce vedea însă în Antibes – întreaga localitate arată ca o opera de artă. Celebre sunt târgurile de antichităţi ce au loc în pieţele umbrite de pe malul mării, şi unde puteţi găsi sculpturi, dantele, picturi, poşete, icoane, mobile, figurine, bijuterii – ca într-o galerie de artă în aer liber, pentru toate gusturile şi buzunarele.

Una dintre principalele atracţii ale oraşului pentru turişti este portul de iahturi Port Vauban, cel mai mare loc unde ancorează vasele de plăcere de la Mediterana, devenit şi unul dintre cele mai luxoase porturi. Aici îşi tine Abramovici ancorat majoritatea timpului iahtul, dar şi şeici arabi ce deţin ambarcaţiuni de un lux greu de exprimat în cuvinte. O dată pe an, se desfăşoară şi un târg al iahturilor, ocazie cu care majoritatea dintre acestea pot fi şi vizitate.

Copiii se vor bucura să vadă aici Marinelend, cel mai mare parc marin din Europa, unde, pe lângă sutele de specii de peşti printre care umbli printr-un tunel acvatic, poate fi văzută şi o expoziţie cu obiecte găsite în burta unor rechini: o cârmă de barcă, o cască de scafandru, dar aflăm şi despre un marinar înghiţit întreg şi care a fost regurgitat viu.

Ultramarin crede că o călătorie înseamnă mai mult decât o bifare de obiective. Că după fiecare excursie trebuie să rămână o poveste, o atmosferă, un sentiment, impregnate definitiv în suflet. Tocmai de aceea, ştim sigur că Antibes trebuie vizitat, mai ales că este foarte aproape de oraşul Nice, iar atmosfera de vacanţă pitorească, de neuitat, te cuprinde de pretutindeni. Şi parcă te aştepţi, la o terasă umbroasă de pe malul mării, să îi întâlneşti pe Baudelaire, Verlaine, Toulouse-Lautrec, cu toţii inspiraţi de atmosfera unică din Antibes.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

L'architect du beaute
L'architect du Beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Pentru Alin Nica, speranța moare ultima. El solicită Biroului Politic Național să se opună deciziei din ședința coaliției

Confruntat cu decizia deja luată în ședința coaliției PNL – PSD, de a-l impune pe candidatul PSD ca și reprezentant al coaliției în lupta pentru șefia CJT, Alin Nica mai are o ultimă speranță pentru ca decizia liberalilor timișeni să fie aplicată. El speră că Biroul Politic Național va întoarce decizia luată în ședința coaliției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru Alin Nica, speranța moare ultima. El solicită Biroului Politic Național să se opună deciziei din ședința coaliției
isho.ro
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Din rău în mai rău! SCM Poli, ameninţată cu retrogradarea directă

Nici revenirea antrenorului Pero Milosevic nu a creat „şocul” necesar la prim-divizionara de handbal SCM Poli, care pierde meci după meci. Alb-violeţii au fost învinşi într-un meci foarte important de HC Buzău, chiar pe teren propriu. SCM POLITEHNICA TIMIȘOARA – HC BUZĂU 27-31 (13-15) Arbitri: Doru Manea / Radu Iliescu Timișoara: Stojkovic, Lazăr – Sadoveac...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din rău în mai rău! SCM Poli, ameninţată cu retrogradarea directă
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari

Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Cinci microîntreprinderi vor beneficia de finanțare din fonduri europene, din Programul Regional Vest, lansat anul trecut. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat primele contracte de finanțare a unor întreprinderi private prin Programul Regional Vest. Astfel, peste 1,66 milioane de lei, dintre care 877.000 lei fonduri nerambursabile, vor fi investiți la o societate timișoreană, specializată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Confruntat cu decizia deja luată în ședința coaliției PNL – PSD, de a-l impune pe candidatul PSD ca și reprezentant al coaliției în lupta pentru șefia CJT, Alin Nica mai are o ultimă speranță pentru ca decizia liberalilor timișeni să fie aplicată. El speră că Biroul Politic Național va întoarce decizia luată în ședința coaliției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru Alin Nica, speranța moare ultima. El solicită Biroului Politic Național să se opună deciziei din ședința coaliției
Din primele informații ”transpirate” din ședința coaliției PSD – PNL, cele două partide au decis să aplice în Timiș soluția deja adoptată, cu un candidat comun, atât la Primăria Timișoara, oferit de PNL prin Nicolae Robu, dar și la șefia CJT, cu un candidat social-democrat. În concluzie, Alfred Simonis are liber în competiția în care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rămâne cum am stabilit. Coaliția a decis să aibă candidați unici la locale: PNL la Primăria Timișoara, PSD la CJ Timiș
Mai multe unități de învățământ din Timiș vor primi microbuze electrice, acestea vor fi achiziționate cu fonduri europene, prin PNRR. Mijloacele de transport ecologice vor fi livrate până la finalul acestui an. Deocamdată nu se știe unde vor ajunge acestea. Contractul de finanțare privind achiziționarea de microbuze electrice pentru elevi a fost semnat de către...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul pentru achiziția a 24 de microbuze electrice, cu fonduri din PNRR, destinate județului Timiș
Cinci microîntreprinderi vor beneficia de finanțare din fonduri europene, din Programul Regional Vest, lansat anul trecut. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat primele contracte de finanțare a unor întreprinderi private prin Programul Regional Vest. Astfel, peste 1,66 milioane de lei, dintre care 877.000 lei fonduri nerambursabile, vor fi investiți la o societate timișoreană, specializată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest
Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
O nouă recunoaștere pentru un cadru didactic al Universității Politehnica Timișoara! Prof.univ.dr.ing. Liviu Marșavina, membru corespondent al Academiei Române și prorector al UPT responsabil cu cercetarea științifică, inovarea și transferul tehnologic, a primit vineri, 22 martie 2024, în cadrul unei ceremonii solemne, titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice din Cluj-Napoca, cea mai înaltă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recunoştere şi respect. Academicianul Liviu Marșavina, prorector al UPT, Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice din Cluj-Napoca
Chiar dacă nici măcar nu a demarat perioada oficială de înscriere în cursa de obținere a mandatelor pe patru ani în urma alegerilor locale, candidatul independent Marian Vasile a stabilit deja cine îi vor fi contracandidați la alegerile pentru postul de primar al Timișoarei. El spune că vrea o dezbatere și are în vedere doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marian Vasile a stabilit cine sunt unicii săi contracandidați la funcția de primar al Timișoarei. Robu și Fritz sunt chemați la discuții
Speranțele oficialilor prezenți vineri pe șantierul Centurii Sud a Timișoarei, ca proiectul centurii vest, ultima rămasă neîncepută, să meargă ca uns se împotmolesc deocamdată. Societatea ARL din Cluj, deținută de cei de la Strabag, care a licitat pentru proiectarea și execuția tronsonului de centură amintit, a contestat licitația lansată pe SEAP. Optimismul ministrului Transporturilor, Sorin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La licitația pentru Centura Vest Timișoara a fost depusă o contestație
În şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului din această seară se va lua, foarte probabil, decizia schimbării lui Alin Nica din funcţia de preşedinte al PNL Timiş. Cele mai vehiculate nume pentru preluarea conducerii interimare a organizaţiei sunt Rareş Bogdan sau Dan Motreanu, ambii prim-vicepreşedinţi la nivel naţional. În această seară, după nenumărate amânări, Biroul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zi decisivă pentru PNL Timiş. Se aşteaptă debarcarea lui Alin Nica din poziţia de preşedinte. Posibil înlocuitor, Rareş Bogdan

Top