Danut Lata, invins de propriul regulament in chestiunea Politehnica Timisoara

Telenovela ligii în care va evolua Politehnica Timişoara a luat sfârşit. A fost nevoie de abandonul a patru echipe pentru ca visul frumoşilor suporteri ai echipei timişorene să devină realitate. Astfel, după mai multe tergiversări estivale, regulamentul AJF Timiş a reuşit ce nu au putut să obţină jucătorii Politehnicii pe terenul de joc un sezon întreg.

asu poli

Şedinţa de miercuri a AJF a stabilit componenţa Ligii a IV-a. Noutăţile sunt retragerea echipelor Spartak Gottlob, din motive necunoscute, şi Bega Belinţ, echipa din vecinătatea Lugojului aruncând prosopul din motive financiare. Astfel a fost pus cu botul pe labe şi Marcel Muia, primarul pesedist din Chevereşu Mare, cel care a insistat pe lângă reprezentanţii echipei din Gottlob să nu retragă echipa din serie, în ideea de a pune beţe-n roate Politehnicii Timişoara, pe care o voia în campionatul judeţean.

În cârdăşie cu Muia a fost şi Dănuţ Laţa, preşedintele AJF, dar acesta s-a văzut învins de propriu regulament. Cei de la Spartak Gottlob au rămas fermi în privinţa deciziei, ceea ce a facilitat posibilitatea de a evolua în Liga lu’ Laţa pentru Politehnica Timişoara. Real Dragşina va continua în eşalonul cu numărul patru, fiind cea de-a doua beneficiară a regulamentului AJF. Situaţia rămâne complicată în ceea ce-i priveşte Flacăra Făget. AJF aşteaptă un răspuns din partea FRF, care ar putea fi nefavorabil echipei patronate de Marian Trăiculescu, ceea ce ar duce la lansarea a încă unei invitaţii către CS Giroc.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

13 comentarii pentru acest articol

mai3 a spus: (iulie 31st, 2013 at 20:53 )

declar deschisa sesiunea postacilor acese, care vor tine in continuare prelegeri despre moralitate si despre nasterea cu forcepsul a „celei ma Poli” prin uciderea Atletic Club Recas.

Asta-i cinstea din Romanica ! a spus: (iulie 31st, 2013 at 21:39 )

O echipa buna, ca RIPENSIA e lasata sa joace in judet, iar o echipa de trei lulele – trei surcele, ca asu e „PROMOVATA” !

fan albviolet a spus: (iulie 31st, 2013 at 21:48 )

unde e „impotriva fotbalului modern”?sloganul vostru.
Pai in fotbalul modern se dorest promovarea cu orice pret?in fotbalul clasic se juca de placere si nu prin birourile federale.
Care mai e acum diferenta intre ASU si ACS?????
de fapt voi sunteti sustinatori lui dinamu…

sunzone a spus: (iulie 31st, 2013 at 22:24 )

Ca si suporter al lui ASU Poli imi e rusine ca am promovat astfel si nu pe teren. Onoarea ne cere sa continuam in liga a V-a. Daca nu se intampla asta atunci care e diferenta intre noi si ACS Poli? Daca ASU va evolua in liga a IV-a eu unul o sa merg pe Dan Paltinisanu ca e acelasi lucru. Hai Poli!

INO THE PERFECT SPIRIT OF LIFE a spus: (august 1st, 2013 at 03:12 )

ORICUM ASU PU LI SE VA DESFIINTA !!!IN TIMISOARA EXISTA DOAR O POLI TIMISOARA SI ASTA ESTE ACS POLI TIMISOARA!!!
ASU PU LI NU VA AVEA PARTE DE FOTBAL DECIT DE CIRC SI CA SA NU EXISTE CONFUZIE SE VA DESFIINTA!!!!

HAI POLI TIMISOARA VICTORIE CU GAZUL!!!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!!!!

pop a spus: (august 1st, 2013 at 11:02 )

Vom cunoaste noi sate…………..si bine-nteles noi BIRTURI!!!!!!!!!

INO THE PERFECT SPIRIT a spus: (august 1st, 2013 at 11:17 )

ORICUM ASU POLI SE VA DESFIINTA !!!IN TIMISOARA EXISTA DOAR O PULI TIMISOARA SI ASTA ESTE ACS PULI TIMISOARA!!!
ASU PO LI NU VA AVEA PARTE DE FOTBAL DECIT DE CIRC SI CA SA NU EXISTE CONFUZIE SE VA DESFIINTA!!!!
HAI PULI TIMISOARA VICTORIE CU GAZUL!!!!
INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!!!!

@mai3! a spus: (august 1st, 2013 at 14:27 )

exact la fel A UCIS si DRUKERIA pe ECHIPA STUDENTILOR ASU POLITEHNICA si a facut din ea SS Poli !!!!

Gigel a spus: (august 1st, 2013 at 14:34 )

Incepe sa-mi para rau ca nu am ales de la inceput drumul celor de la ASU si m-am lasat manipuat de constructia politica numita ACS. am crezut in toate balivernele lui Robu dar o data cu intrarea tot mai puternica in peisaj a lui Iancu mi-am dat seama ca intoarcerea acestuia la ACS este inevitabila. Nu mai vreau sa trec din nou prin momentele grele prin care am trecut pana acum cu Poli

@Gigel = SPARTAK GOTTLOB NU E POLI ! a spus: (august 1st, 2013 at 15:51 )

SPARTAK GOTTLOB NU E POLI !

@Gigel a spus: (august 1st, 2013 at 17:24 )

PDL TIMIS NU E POLI!!!

Cheţu' a spus: (august 2nd, 2013 at 12:30 )

MI-ZE-RA-BIL, tot ce se întâmplă!

against ASU and modern football a spus: (august 3rd, 2013 at 15:54 )

ASU si ACS aceeasi mizerie !
Poli Timisoara a murit demult ,iar acum si onoarea Timisoarei,

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Turcii de la Bozankaya s-au apucat de asamblat noile tramvaie galbene ale Timișoarei/VIDEO

Dorința actualei administrații a Timișoarei, de a avea tramvaie noi, dar vopsite în galben și nu în violet a devenit realitate. Deocamdată doar la uzina Bozankaya din Turcia, acolo unde a început construcția următorului lot de 17 tramvaie noi, care vor circula pe șinele orașului. E confirmat, tramvaiele care vor ajunge în noul lot la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Turcii de la Bozankaya s-au apucat de asamblat noile tramvaie galbene ale Timișoarei/VIDEO
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Nicolae Robu și-a prezentat viziunea cu care vrea să redevină primar la Timișoara

Sâmbătă a fost rândul fostului primar, Nicolae Robu, acum reprezentantul a două partide, PNL și PSD, să își prezinte viziunea cu care vrea să obțină un al treilea mandat de primar al Timișoarei. Cu multe proiecte pe care le dorea în precedentele mandate, cu unele ”reparații” prin care să se revină la modul de guvernare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicolae Robu și-a prezentat viziunea cu care vrea să redevină primar la Timișoara
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Obiectiv îndeplinit la Cluj. Victorie cu bonus ofensiv pentru SCM USV Timișoara

Prim-divizionara de rugby SCM USV Timișoara și-a confirmat statutul de favorită în etapa a doua a campionatului și s-a impus conform așteptărilor cu 45-10, pe terenul echipei U Elbi Cluj. Nu a fost însă un meci extrem de spectaculos, fragmentări, multe greșeli de ambele părți, indisciplina, făcându-și simțite prezența din plin. Chiar dacă a deschis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Obiectiv îndeplinit la Cluj. Victorie cu bonus ofensiv pentru SCM USV Timișoara
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Au apărut primele utilaje speciale pe șantierul tronsonului lipsă din A1, dintre Margina și Holdea/FOTO

UMB a început să își aducă utilajele de forare a tunelurilor de pe șantierul celor zece kilometri lipsă din autostrada A1, dintre Margina și Holdea. Aceasta chiar dacă încă nu a fost emisă autorizația de construire, din diferite motive birocratice. O serie de imagini realizate de unul dintre user-ii forumului peundemerg.ro arată că grupul românesc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au apărut primele utilaje speciale pe șantierul tronsonului lipsă din A1, dintre Margina și Holdea/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Prim-divizionara de rugby SCM USV Timișoara și-a confirmat statutul de favorită în etapa a doua a campionatului și s-a impus conform așteptărilor cu 45-10, pe terenul echipei U Elbi Cluj. Nu a fost însă un meci extrem de spectaculos, fragmentări, multe greșeli de ambele părți, indisciplina, făcându-și simțite prezența din plin. Chiar dacă a deschis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Obiectiv îndeplinit la Cluj. Victorie cu bonus ofensiv pentru SCM USV Timișoara
Dorința actualei administrații a Timișoarei, de a avea tramvaie noi, dar vopsite în galben și nu în violet a devenit realitate. Deocamdată doar la uzina Bozankaya din Turcia, acolo unde a început construcția următorului lot de 17 tramvaie noi, care vor circula pe șinele orașului. E confirmat, tramvaiele care vor ajunge în noul lot la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Turcii de la Bozankaya s-au apucat de asamblat noile tramvaie galbene ale Timișoarei/VIDEO
UMB a început să își aducă utilajele de forare a tunelurilor de pe șantierul celor zece kilometri lipsă din autostrada A1, dintre Margina și Holdea. Aceasta chiar dacă încă nu a fost emisă autorizația de construire, din diferite motive birocratice. O serie de imagini realizate de unul dintre user-ii forumului peundemerg.ro arată că grupul românesc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au apărut primele utilaje speciale pe șantierul tronsonului lipsă din A1, dintre Margina și Holdea/FOTO
Joi, 25 aprilie, săptămânala şedinţă a Guvernului României va avea loc la Timişoara. Cu această ocazie se va da Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru noul stadion Dan Păltinișanu. Cu aceeaşi ocazie se va da o HG privind deschiderea punctului de frontieră cu Ungaria de la Beba Veche. De la Doha la Timişoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul României se mută saptămâna viitoare la Timişoara. Pe lângă HG pentru stadionul, se va da undă verde deschiderii punctului de frontieră de la Beba Veche
Zece fanfare, cinci scene, sute de alămuri! Emoții, nostalgie, atmosfera Banatului de altădată și o muzică irezistibilă, ce face inimile să tresalte, la Festivalul Fanfarelor. Cea de-a 36-a ediție a festivalului se va desfășura în Duminica Floriilor, 28 aprilie 2024, de la ora 16:00, în cinci locații din Timișoara. Zece redutabile formații muzicale vor anima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un festival unic şi de tradiţie ajunge la a 36-a ediţie! Haideţi să ascultaţi fanfarele
Vineri, Primăria Timișoara a anunțat că va penaliza societatea care se ocupă de extinderea Școlii Generale nr. 30. Suma este una semnificativă, de 2,7 milioane de lei, De asemenea, a mai anunțat că a reziliat contractul cu respectiva firmă, iar primarul Dominic Fritz spune că respectiva firmă ar fi refuzat să termine lucrările în timpul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara intră în conflict cu firma care extinde Generală 30. Se lansează acuzații de intervenții … electorale
Lanțul acuzațiilor și contraacuzațiilor pe tema stadionului continuă, după ce Alin Nica l-a acuzat, dimineața, pe Alfred Simonis că ar bloca deliberat procedura pentru proiectul noului stadion al Timișoarei. Cel acuzat reacționează și transmite că Nica nu se pricepe, că, de fapt, el ar fi trebuit să ceară hotărâre de guvern pentru demolare. ”Am luat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis îi dă replica lui Nica, pe tema stadionului: E rău intenționat și nu se pricepe
Top