Lata pune jandarmii pe suporterii Politehnicii Timisoara!

Pentru prima dată de când este preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Fotbal, Dănuţ Laţa a trebuit să se recunoască învins de propriul regulament. Cel căruia i se mai spune şi „Mircea Sandu al judeţului Timiş” nu vede cu ochi buni accederea Politehnicii Timişoara în Liga a IV-a. Problema cea mai mare sunt, în viziunea lui Laţa, inimoşii suporteri care o încurajează la fiecare joc.

asu poli

Chiar dacă suporterii Politehnicii nu s-au evidenţiat printr-un comportament care să lase de dorit la jocurile din campionatul judeţean, Dănuţ Laţa îşi ia măsuri de precauţie. Preşedintele AJF a participat la o întâlnire de gradul 0 cu șefii Jandarmeriei, subiectul principal fiind combaterea unor eventuale ieşiri necontrolate ale galeriei Politehnicii Timişoara. S-a adus în discuţie şi responsabilitatea eventualelor acte huliganice, Laţa dorind să o paseze direct în curtea Universităţii Politehnica. Problema este că, în cazul unor amenzi administrate pentru încălcarea regulamentului de către suporterii timişoreni, Universitatea Politehnica, legal vorbind, nu ar avea cum să le plătească. În urma întâlnirii dintre Dănuţ Laţa şi Jandarmeia Timiş este evident că suporterii Politehnicii Timişoara sunt principalii vizaţi.

În campionatul trecut, când Politehnica a evoluat în campionatul judeţean, a avut loc un singur incident care a umbrit onoarea suporterilor timişoreni. S-a întâmplat la Ictar Budinţ, când un grup de suporteri aflaţi sub influenţa alcoolului l-au aruncat într-un coş de gunoi pe şeful de post. Pus într-o situaţie jenantă, poliţistul a folosit pistolul din dotare şi a tras un foc de avertisment, după care spiritele s-au calmat. A fost momentul în care rectorul UPT, Viorel Şerban, a avut în gând inclusiv retragerea echipei din competiţie. El a considerat că asemenea evenimente nu pot decât să păteze prestigiul universităţii timişorene. În cele din urmă, Şerban a revenit la sentimente mai bune faţă de echipă şi suporterii ei.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

12 comentarii pentru acest articol

alin racovita a spus: (august 3rd, 2013 at 16:59 )

lui Lata ii este frica de baietii care fac galerie la ASU Politehnica. de asta o sa le faca probleme mai mari decat cred ei.

ASU GOTTLOB NU E POLI ! a spus: (august 3rd, 2013 at 17:08 )

ASU Bega BELINT NU E POLI !

Andrei Stefan a spus: (august 3rd, 2013 at 17:35 )

Imi vine sa rad cand vad ce aberatii scrieti. „L-au aruncat intr-un cos de gunoi” :)) .Pe ce lume traiti oameni buni?
Ziaristi de duzina

Nelu' a spus: (august 3rd, 2013 at 17:38 )

Interesant.. Tiganii se impusca prin oras dar cel mai mare pericol il reprezinta niste suporteri din liga a 5-a.
Nu am treaba deloc cu fotbalul, dar mi se pare penibil ce se intampla

@Andrei Stefan a spus: (august 3rd, 2013 at 19:11 )

pentru suporterii de doi bani ca tine care se cred si destepti vinovati sunt robu, bojin, ziaristii, ozn-urile, ungurii, vremea de afara si tot asa. nimic din ce faceti voi nu e gresit. baieti, suferiti de teoria conspiratiei ca si ala care v-a facut echipa iar acum il huliti ca da banul public la acs. poate ca ar trebui sa faci o vizita la psihiatru, la fel si multi dintre colegii tai.

andrei a spus: (august 3rd, 2013 at 19:26 )

SPARTAK GOTTLOB NU E ASU POLITEHNICA!
BEGA BELINT NU E ASU POLITEHNICA!
FC DETA NU E ASU POLITEHNICA!
AVANTUL BOBDA NU E POLITEHNICA!
Cate echipe din Romania au mai facut smenuri cu patru echipe pentru a beneficia de miloaga regulamentului? Sa va fie rusine, mincinosilor. Ati spus ca nu se vor mai face compromisuri, dar nu ati rezistat prea mult. Rusine!!!!!! Multi polisti adevarati au crezut in voi.

asu +ss = ASS... a spus: (august 3rd, 2013 at 19:27 )

saracii de ei suporterii asu membrii de partid sunt niste inocenti consumatori de de suc si apa plata …..sa fim seriosi ….nu ei au mazgalit orasul cu sloganul lor politic impus de relicvele pntcd orza herzog si boncea

Mama, ce situatie penibila ! a spus: (august 3rd, 2013 at 22:19 )

Multi i-au injurat pe nasul sandel si pe mitica – militica, pt. ca au distrus doua echipe Poli Timisoara si U Craiova, dar drukeria si „marii patrioti banateni”:herzog,boncea,brancovan,scrotobete,horza, au distrus SASE ECHIPE: Poli echipa studentilor pe care au furat-o+AvantulBobda,Bega Belint,Spartak Gotlob si FC Deta! Mare CINSTE+ONOARE ! Obligatoriu inainte, spre noi succesuri, cum zicea zana portocalie!

INO THE PERFECT SPIRIT OF LIFE a spus: (august 4th, 2013 at 03:16 )

ASU PU LI SE VA DESFIINTA DAR SUPORTERII ASU PU LI SINT FOARTE PERICULOSI SI VE -TI VEDEA ASTA!DAR SINTEM PREGATITI SA-I INTERZICEM PE DP DACA VOR ADUCE PROBLEME ECHIPEI POLI TIMISOARA!!!!DE AICI SI MOTIVUL PENTRU CARE ASU PU LI SE VOR DESFIINTA!!!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!!!!

ASU POLI = Modern football a spus: (august 4th, 2013 at 11:10 )

ASU POLI = Modern football – coruptie, aranjamente,interese financiare personale .

‘ Echipa noastra e mai presus
De interese, de interese ! ‘

Va mai aduceti aminte ?
Sa fi uitat acest refren Brancovan si baietii care conduc Drukeria ?
Ce repede se uita tot atunci cand apar interese financiare personale !
Imi provocati greata .

Forta ACS POLI a spus: (august 5th, 2013 at 15:40 )

MERGETI la birt alcoolistilor voi astia cu Asu de var da jandarmi peste bot pana va iasa votca din voi muritorilor de FOAME ati venit cu pluta an Timisoara si va dati mari figuranti si ce antrenor CODREA cel mai mare DINAMOVIST daca al primea Velcea la echipa ne pupa acum si picioarele..gunoaielor ce santeti , Pleava Timisoarei.

widoqq a spus: (august 5th, 2013 at 19:04 )

Promovarea istorica a lui ASU Poli nu ar trebui umbrita de Lata.
Galeria sa protesteze vehement!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişoara începe duelul sub panou cu SCM Craiova, în Bănie

SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timișoara începe miercuri seria cu SCMU Craiova, din grupa locurilor 11-14 în Liga Naţională de baschet. Prima partida este programată miercuri, 24 aprilie, ora 18.00, în Bănie. Se joacă după sistemul „două din trei”. Al doilea meci va fi luni, 29 aprilie, ora 19.00, la Timișoara, iar un eventual decisiv se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişoara începe duelul sub panou cu SCM Craiova, în Bănie
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Amendă în cinci cifre pentru un şofer care a ars deşeuri pe câmp

Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Săcălaz, au fost sesizati prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi aruncat deșeuri dintr-o autoutilitară, pe care ulterior le-ar fi incendiat, pe un teren viran ce aparține unei foste societăți comerciale din localitatea Beregsău Mare. Polițiștii s-au deplasat la fața locului,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amendă în cinci cifre pentru un şofer care a ars deşeuri pe câmp
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Peste 200 de lideri de afaceri europeni sunt așteptați la Forumul Internațional de Afaceri Timișoara

Pregătirile pentru organizarea Forumului Internațional de Afaceri Timișoara,  premieră CCIA Timiș în sistemul cameral românesc și european, se apropie de final.  Din cele 7 țări participante, s-au înregistrat până în prezent pentru întâlnirile B2B peste 90 de companii din străinătate – Serbia (32), Turcia (20), Germania (19, inclusiv membri AHK), Polonia (11),  Italia (10, inclusiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 200 de lideri de afaceri europeni sunt așteptați la Forumul Internațional de Afaceri Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Săcălaz, au fost sesizati prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi aruncat deșeuri dintr-o autoutilitară, pe care ulterior le-ar fi incendiat, pe un teren viran ce aparține unei foste societăți comerciale din localitatea Beregsău Mare. Polițiștii s-au deplasat la fața locului,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amendă în cinci cifre pentru un şofer care a ars deşeuri pe câmp
Conducerea PNL Timiş a stabilit ordinea de pe listele de consilieri locali şi judeţeni pentru alegerile din 9 iunie. De menţionat că PNL va avea liste comune cu PSD, atât la CL Timişora, cîât la la CJ Timiş. Ponderea celor două partide pe liste va fi de 1,5/1 pentru PNL la Consiliul Local şi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL a stabilit ordinea pe listele pentru Consiliul Local Timişoara şi CJ Timiş. Dan Diaconu (CLT) şi Marin Popescu (CJT), pe primele poziţii
Unul din capii mafiei imobiliare de romi din Timişoara, Cristopher Cîrpaci, i-a îndemnat pe coetnicii săi să-l voteze pe Nicolae Robu la alegerile locale. Acelaşi Cîrpaci l-a ameninţat pe primarul Dominic Fritz, „anunţându-l” că nu va mai fi primar. Acţiunea de demolare a unor construcţii ilegale demarată luni de Primăria Timişoara a lăsat răni adânci...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Clanurile mafiote ţigăneşti îşi anunţă sprijinul pentru Nicolae Robu la alegeri!
Pregătirile pentru organizarea Forumului Internațional de Afaceri Timișoara,  premieră CCIA Timiș în sistemul cameral românesc și european, se apropie de final.  Din cele 7 țări participante, s-au înregistrat până în prezent pentru întâlnirile B2B peste 90 de companii din străinătate – Serbia (32), Turcia (20), Germania (19, inclusiv membri AHK), Polonia (11),  Italia (10, inclusiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 200 de lideri de afaceri europeni sunt așteptați la Forumul Internațional de Afaceri Timișoara
Consilierii locali vor avea de aprobat tarifele pe care adăpostul public de câini urmează să îl perceapă proprietarilor animalelor pierdute și ajunse în acest adăpost. Pentru fiecare zi de ”cazare” urmează să fie solicitați bani, la fel și pentru operațiuni medicale. În conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 155/2001, privind aprobarea programului de gestionare a câinilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara stabilește tarifele percepute celor care își recuperează câinii pierduți și ajunși în adăpostul public
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, filiala Timiș a decis să meargă, la alegerile pentru funcția de președinte al consiliului județean, pe candidatul propus de alianța PSD – PNL și nu pe cel propus de cea din care face parte la nivelul Timișoarei, deci îl vor susține pe Alfred Simonis. Decizia nu aduce nicio atingere...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UDMR Timiș a decis și a luat o decizie pragmatică. Îl susține pe Alfred Simonis la șefia CJT 
Soluția provizorie a liniei continue trasată pe întreaga lungime a centurii de ocolire a Timișoarei devine definitivă. De marți va începe montarea de parapet de beton de tip New Jersey pe zona mediană a drumului. Decizia a fost luată de comun acord cu Inspectoratul de Poliție Județean Timiș încă de anii trecuți, pentru a obliga conducătorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De azi se montează parapet de beton pe toată Centura Nord de ocolire a Timișoarei
Anul acesta Iulius Town Timișoara vă încurajează să fiți „De Paște, mereu împreună!”. Au fost pregătite cadouri pentru toată familia, iar cei mai norocoși pot câștiga, pe lângă premiile zilnice din cadrul campaniei, vouchere în valoare de 1.000 de euro la Bijuteria Gia. Până pe 3 mai 2024, toate ajutoarele Iepurașului care fac shopping la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajutoarele Iepurașului sunt recompensate la sesiunile de shopping din Iulius Town, cu 1.400 de premii pe loc sau 3 vouchere în valoare de 1.000 de euro la Bijuteria Gia
Ajuns la cea de-a V-a ediţie, festivalul „Aero West Bike Fest” va aduce pe scena amplasată la Aerodromul din Buziaş emblematica trupă a rock-ului românesc şi timişorean, Cargo. Concertul legendarului grup va avea loc în prima  zi a festivalului, pe 24 mai. Primăria și Consiliul Local Buziaș, în colaborare cu Aerodromul Aero West Buziaș și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Legendarul grup Cargo va cânta la Buziaş, pe 24 mai, la “Aero West Bike Fest”
Top